Slănic-Moldova: stațiunea „Perla Moldovei”, cu bune și rele

Scris de | Alexandra

Mergând mai mult pe munte decât „la munte”, mereu mă bucur să mai descopăr câte o stațiune care ori s-a reinventat, ori era frumoasă dintotdeauna doar că nu știam eu :)

Slănic-Moldova este una dintre cele mai vechi și cunoscute stațiuni montane din țară și mă gândesc că pentru majoritatea moldovenilor este deja ceva cu care s-au obișnuit. Pentru mine, însă, această „Perlă a Moldovei”, așa cum mai este denumită, a fost o surpriză.

Înainte să ajung acolo, nu mă interesasem foarte tare despre ea și nu căutasem poze, am vrut să fiu surprinsă. Și chiar am fost. În mare parte, plăcut. Dar au fost și câte detalii care mi s-au părut că fură din farmec. Așa… ca la noi. Căci cam greu scăpăm de anumite cutume și obiceiuri proaste.

În primul rând, eu putea să jur că nu mai fusesem niciodată acolo. Totul mi s-a părut nou și foarte frumos. Dar mama mi-a amintit că am fost acolo într-o tabără în clasa a 8-a. Mi-am amintit imediat de tabăra cu pricina, dar nu-mi amintesc ABSOLUT nimic spre stațiune. Este un blank total în capul meu. Am câteva frânturi despre hotel și colegi, dar zero barat în afară de asta. Dacă nu-mi spunea mama, aș fi putut jura că nu călcasem niciodată pe acolo. Căci nu reținusem că acolo se ținuse tabăra. Era o tabăra, așa…. ținută în eter :)))) Nu știu unde îmi imaginasem eu că se ținuse. Cert e că nu mă gândisem niciodată la asta. Dar, din Galați, nu e ca și cum ar fi fost prea multe locuri unde ar fi putut fi.

Când am ajuns în Slănic-Moldova duminică în jur de ora 12, am fost șocată de cât de mulți oameni erau în stațiune. Spre deosebire de ziua anterioară, când ajunsesem acolo la ora 6:30 dimineață, era o diferență de la cer la pământ. Părea un alt loc cu totul. Acum erau ocupate absolut toate locurile de parcare, și era o harababură de nedescris. Ne-am chinuit cu greu să găsim două locuri să lăsăm mașinile. În zona Parcului Central se parchează pe lateralul drumului, și e destul de ok și civilizat. Mai sus, însă, nu mai există acest lateral și lumea parchează pe margine, obstrucționând astfel o parte din carosabil și, în consecință, întreg traficul.

Există și o zonă cu chioșcuri de lemn care vând tot felul de chestii (clasice, le știe toată lumea) și, în mod evident, acolo era haos. Ca administrație locală, nu poți să lași o asemenea situație în condițiile în care oamenii nu au unde parca. Este clar că vor opri și vor îngreuna traficul. Pentru mine e SF cum funcționează această logică nelogică. Soluții se pot găsi mereu. Având exemplu stațiunii Sovata în care nu există așa ceva și totul este super civilizat, este clar că se poate. Trebuie doar să se vrea.

Chioșcurile din lemn nu au ce căuta pe marginea șoselelor acolo unde nu există locuri de parcare suficiente. Cu atât mai mult unde nu există deloc. Același lucru se întâmplă în Cheile Bicazului și multe alte astfel de locuri, unde se pare că banul și lipsa completă de logică primează.

Un alt lucru care nu mi-a plăcut deloc a fost că de la Hotel Dobru, pe la ora 13:30 a început să se audă o muzică infernal de tare, care acapara întreaga stațiune. Cred că era ceva populară live, dar chiar nu contează ce fel de muzică era. Cert e că se auzea și pe traseu și în parc și peste tot, ceea ce mi se pare strigător la cer. Și nu a durat doar 5 minute, ci a fost  la fel de tare tot timpul cât ne-am plimbat pe acolo și am mâncat. Iar când am plecat nu dădea semne că se va opri curând. Am văzut pe stradă o mașină de poliție și una de la primărie. Nu părea că îi pasă nimănui de această atrocitate.

Iar dacă tot vorbim de hoteluri, stațiunea urmează modelul clasic românesc: pe booking apar foarte puține cazări, ori foarte scumpe, ori cu condiții nu tocmai grozave. Dar la fața locului există numeroase pensiuni și cazări care nu apar online pe nicăieri sau poate doar pe platformele românești de cazări, unde nu poți rezerva online. Călătorind mult, nu îmi permit să pierd timp dând telefoane ca să îmi găsesc cazare. Plus că vreau să văd reviewuri și poze reale și să pot anula dacă vremea se anunță rea (mai ales că depind de vreme când urc pe munte), și de aceea prefer booking. Ori aici nu prea am avut ce găsi pe booking.

Dar destul despre lucrurile rele. De altfel, acestea trei sunt singurele lucruri care nu mi-au plăcut la Slănic-Moldova, în rest totul mi s-a părut minunat. Sigur, clădirile istorice ar merita investiții serioase pentru conservare, dar cele văzuse de mine arătau foarte bine.

Vedeta principală este, desigur, cazinoul, care tronează în mijlocul stațiunii. El poate fi văzut și de sus, din punctul de belvedere la care se ajunge pe un traseu scurt de 20 de minute despre care am povestit separat.

Cazinoul este construit la 1894 în stilul Art Nouveau, și de aproape am putut vedea o mulțime de detalii arhitecturale superbe.

Cazinou Slănic-Moldova
Cazinou Slănic-Moldova

Tare mi-ar plăcea să văd și în Băile Herculane (și nu numai) o revigorare a clădirilor istorice. Acea stațiune este, după părerea mea, cea mai frumoasă din țară și, din păcate, a fost lăsată de izbeliște. Mare, mare păcat. Mă bucur măcar că în locuri precum acesta se mai face câte ceva.

Nu am avut timp suficient să explorez stațiunea așa cum se cuvine, dar sper să reușesc să fac acest lucru altă dată, căci sunt multe de descoperit: izvoare termale, trasee, clădiri superbe. Toate fac din acest loc unul special.

Stațiunea datează din anul 1757, iar apa de aici este considerată una dintre cele mai pure din Europa, câștigând diverse medalii la expoziții internaționale.

Eu nu am reușit să fac decât o plimbare prin Parcul Central, care se vedea că este îngrijit la linie. Foarte frumos mi s-a părut, iar cel mai mult mi-a plăcut că în stațiune au rămas molizi foarte înalți. Peisajul este fantastic. Parcul este într-o zonă destul de lată și plată a văii, dar urcă pe partea nordică, cazinoul fiind amplasat undeva la înălțime. M-am întrebat ce or fi gândit și simțit primii oameni care au descoperit acest loc minunat, ca un colț de rai în inima muntelui.

Tot în Parcul Central se află și câteva busturi ale celor mai cunoscuți români: Eminescu, Alecsandri, Coșbuc, Enescu și Creangă, și un foișor ce mi-a părut de asemenea destul de vechi.

În spatele cazinoului mai sunt câteva clădiri vechi frumoase, dar despre care nu am aflat mare lucru. Vis-a vis este Complexul Balnear Racoviță, care a adăpostit în al doilea război Mondial Comandamentul german al frontului „Ucraina de Sud”, orașul fiind la acea vreme oraș de frontieră cu ocazia Dictatului de la Viena.

Slănic-Moldova
Slănic-Moldova
Slănic-Moldova
Cazinou Slănic-Moldova
Slănic-Moldova
Cazinou Slănic-Moldova

Aici în stațiune se pot face tratamente pentru tot felul de boli, apele minerale având proprietăți extraordinare.

După plimbarea prin Parcul Central n-am mai avut timp decât să luăm masa și apoi să pornim spre casă, căci aveam drum destul de lung. Am ales să mâncăm la Crama Domnească, un restaurant decorat tradițional unde am fost întâmpinați foarte amabil de către personal. Am avut noroc să prindem o masă ce s-a eliberat chiar atunci, căci restaurantul era plin ochi, deși are foarte multe mese. Fetele care serveau alergau pur și simplu ca să facă față.

Nu știu dacă așa e mereu sau de vină a fost că nu de mult se ridicase obligativitatea purtării măștii în aer liber, suprapusă peste faptul că eram la început de vară și vremea era foarte caldă și oamenii au ieșit puhoi la aer liber. Cert e că era plin ochi peste tot. Cu siguranță, când voi reveni, voi încerca să vin în timpul săptămânii, ca să mă pot bucura în tihnă. Ce să-i faci, așa-s oamenii sălbatici :)

Per total, din partea mea Slănic-Moldova are o notă foarte bună, spre 9 aș zice, pentru că m-a surprins într-un mod foarte plăcut. Se vede că s-a muncit și că are un potențial enorm. Dar nota are asterisc, pentru că acele mici detalii care trebuie rezolvate chiar fac diferența. Care diferență? Cea dintre o stațiune civilizată și una în care ți-e rușine să-ți aduci niște prieteni străini.

CE POȚI FACE ÎN SLĂNICMOLDOVA

Cazinou Slănic-Moldova

Plimbare prin Parcul central


Cea mai frumoasă zonă din stațiune este Parcul central, unde se află câteva obiective foarte intersante: Cazinoul, Biserica Sf. Ilie, foișorul, precum și alte surprize. În Parcul Central se ală și un mic loc de joacă pentru copii iar, în partea superioară, există și câteva terase/restaurante.

Belvedere Slănic-Moldova

Traseul belvedere în Slănic-Moldova


Un traseu extrem de scurt și ușor, dar cu belvedere asupra stațiunii Slănic-Moldova, este cel ce urcă pe platoul de sub Vârful Cerbul. „Urcă” e mult spus, căci doar la început e vorba de o mică urcare, după care traseul este aproape plat, cu o potecă lată și comodă, astfel că este indicat oricui. Începătorii, copiii, pensionarii, cu toții sunt bineveniți pe acest traseu, care durează doar 40 de minute dus-întors.

Traseu Creasta Nemira

Traseu Creasta Nemirei


Creasta Munților Nemira, denumită pe scurt și Culmea Nemirei, este, poate, cel mai frumos traseu din această zonă mai puțin umblată de turiști și, astfel, destul de sălbatică. Este însă unul destul de lung.


În stațiune mai există și o mulțime de izvoare cu apă termală, Cascada Slănic, traseul 300 de scări, precum și altele mai mult sau mai puțin dificile. Aici poți găsi mai multe detalii despre traseele din zonă.

Iarna există în zonă și o pârtie pentru iubitorii de schi și snowboard (Pârtia Nemira).


UNDE PARCHEZI ÎN SLĂNIC-MOLDOVA ȘI CÂT COSTĂ

Dacă nu ești cazat în stațiune și vii cu mașina personală, va trebui să parchezi. Parcările în Slănic-Moldova sunt cu plată și costă:

3 lei / oră
10 lei / zi

Taxa se poate plăti atât prin sms cât și la vânzătorii ambulanți de bilete sau la punctele fixe desemnate (Primărie, Farmacia Sf. Spiridon, Zona Cascadă, Intrarea în zona Izvoarelor Minerale, punctul de lângă Cazinou). Parcarea se face pe lateralul carosabilului sau în parcarea de lângă Parcul Central (capacitate mică).


UNDE TE CAZEZI ÎN SLĂNIC MOLDOVA

Există o gamă variată de locuri de cazare. Noi însă ne-am cazat în localitatea Dofteana, din apropiere, la Dofteana Park.

În stațiune sunt cazări de toate felurile, de la vile mai mici la hoteluri mari. Poți vedea pe booking cazările disponibile, dar gama nu este foarte variată, deoarece majoritatea cazărilor nu sunt înscrise pe booking. O cazare interesantă mi s-a părut La Kuburi.


UNDE MĂNÂNCI BINE ÎN SLĂNIC-MOLDOVA

Două restaurante unde se poate mânca bine sunt Crama Domnească și Vila Rica. Am testat doar pe primul dintre ele și ne-a plăcut. Recomandăm. Un pic mai sus de Parcul central se află și o Păstrăvărie.


Acest jurnal face parte din seria „Weekend în Nemira”.
Dacă vrei să citești și celelalte jurnale din serie, le găsești pe toate aici.

Despre autor

ALEXANDRA PUȘCAȘU

Salut! Sper că ți-a plăcut să citești acest articol la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să‑l scriu pentru tine :) Am creat acest blog în 2009 pentru a-i ajuta și pe alții să găsească fericire și libertate prin intermediul călătoriilor și a naturii. Te invit să citești mai multe aici.

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei