Londra: Natural History Museum & Notting Hill & more

Când am plecat spre Londra ştiam că o să-mi placă, dar nu mi-am imaginat niciodată cât de mult o să-mi fie întrecute aşteptările. De aceea după prima jumătate de zi în Londra, când ne-am întors din oraş, chiar dacă leşinam de somn, am luat repede creionul şi mi-am trecut pe carneţel câteva gânduri. Câteva gânduri pe care peste o zi am reuşit să le pun şi pe „hârtia” digitală, pe blog. Vă spuneam şi atunci, am fost absolut uimită de cum arată Londra în afara zonei centrale. Şi am continuat să fiu uimită până la final.

În ziua 7, ultima zi plină pe care o aveam la dispoziţie în Londra de fapt, am ales din nou să luăm străzile la pas pentru a descoperi Londra. De data asta, Londra cea luxoasă, dar înainte de ajunge în Kensington şi Notting Hill a trebuit totuşi să plecăm de “acasă”.

Desigur, casa noastră temporară, care se afla undeva în zona Hendon Central. Din prima zi când am ajuns aici, şi Mădălina ne-a „pescuit” de la metrou, în drumul de la metrou şi până acasă la ea am admirat fascinată cartierul. Toate casele îmi păreau superbe, frumos aranjate şi aliniate de o parte şi alta a străzilor, totul era din cărămidă, aşa cum vă spuneam extaziată în articolul meu „Live from London”, TOTUL! :) Am privit aproape mută în stânga şi în dreapta, fără să fac nicio poză, desigur. Ar fi fost şi culmea ca în prima zi, cum am aterizat, în timp ce târâiam bagajele după noi, eu să mă apuc să scot aparatul şi să încep să fac poze din secunda 2. Chiar dacă era o vreme superbă. Am zis… hai lasă, poate mai avem norocul şi mai prindem o zi frumoasă şi atunci o să fac poze prin cartier.

Nu mă aşteptam desigur, ca TOATE zilele pe care aveam să le petrecem în Londra să fie frumoase. Bine, au fost şi vreo 2 cu câţiva norişori, dar per total nu-mi aduc aminte decât soarele.

În ziua cu numărul magic 7, am scos aparatul şi am făcut poze şi prin cartier. Desigur, mint, am mai făcut şi în alte zile, dar azi am acordat ceva mai multă atenţie.

Bineînţeles, niciuna dintre pozele mele nu vă poate înfăţişa exact cum arătă de fapt acest cartier (precum multe altele din Londra) însă vă rog să mă credeţi că era divin. Casele oamenilor ăstora îmi plăceau aşa de mult, încât mă şi mir că nu s-au trezit cu mine înăuntru, aşa de tare mi-aş fi dorit să văd şi interiorul. Acum 10 ani am locuit timp de 2 săptămâni într-o casă similară în Cambridge, însă memoria mea nu prea mă mai ajută să-mi aduc cum arăta.

Sincer, m-am uitat de multe ori să văd dacă nu e rost să intru în vreuna :)) Dacă ar fi fost vreun “open house” în mod sigur aş fi intrat.

De “acasă” şi până în centru făceam destul de mult, indiferent dacă luam metroul sau autobuzul (caz în care făceam ŞI mai mult). Mulţi ar spune “vai, ce nasol, e mult mai bine să te cazezi cât mai aproape de centru”. Da, pe de o parte e adevărat, economiseşti timp. Dar pe de altă parte, “economiseşti” şi din experienţe.

Dacă aş fi stat mai aproape de centru sau chiar ÎN centru, nu m-aş fi urcat niciodată în autobuzul 113 şi nu aş fi ajuns niciodată pe Hendon Way şi Finchley Road, pe care ai o lecţie de istorie instantanee şi cât se poate de gratuită. Aceasta este prima zonă pe care am văzut-o în Londra chiar în prima zi în care am ajuns, dar atunci am fost prea uimită ca să pot să reacţionez (a se citi „să fac poze”). Însă astăzi ne-am urcat iarăşi în autobuzul 113, am fugit la etaj şi din fericire am prins tot locurile „bune” din faţă şi m-am pregătit să pozez.

Stilul arhitectural Tudor

Recunosc că nu m-am priceput prea bine, că geamul era cam murdar şi că dacă v-aş arăta mai multe poze din zonă aţi spune probabil că „toate arată la fel”, dar vă garantez că nu e aşa. Fiecare clădire era diferită de cealaltă, fiecare nouă intersecţie îmi scotea un „wow” prelungit şi că sincer m-am gândit la un moment dat să coborâm din autobuz şi să o luăm pe jos, pentru că autobuzul mergea cu o viteză mult prea mare decât viteza cu care se succedau cadrele pe care aş fi vrut să le prind pe aparat.

Desigur, nu vă spun acuma că dacă mergeţi în Londra şi sunteţi cazaţi în partea opusă, să veniţi tocmai la Hendon Central şi să luaţi autobuzul 113. Londra e plină de astfel de cartiere, cartiere unde veţi fi uimiţi la fiecare pas. Însă că recomand din suflet să nu vă limitaţi la zona centrală, ci să fiţi maxim de atenţi şi prin zonele care nu sunt absolut deloc turistice. Pentru mine acelea valorează mult mai mult atunci când încerc să descopăr un oraş.

Singura noastră oprire „turistică” pe ziua de astăzi a fost la Natural History Museum. Eu, care nu sunt deloc omul muzeelor în general, pot să vă spun sincer că merită din plin. Nu o să arunc cu cuvinte precum “e musai” sau “dacă nu vă duceţi sunteţi fraieri”, dar pentru mine personal e cel mai interesant muzeu în care am fost vreodată.

N-aş vrea să vă spun prea multe despre el, o să vă arăt câteva poze făcute în interior, însă cel mai important de reţinut este că este IMENS. Deşi am văzut dinainte clădirea pe afară (care e superbă, btw), nu mi-am imaginat nicio secundă ce se ascunde înăuntru.

Nu am nici cea mai vagă idee câte milioane de lire s-au investit în acest muzeu (şi încă se investesc) însă pot să spun că dacă vi s-a părut că Antipa arată bine după renovare… n-aveţi nici cea mai vagă idee cât de WOW este Natural History Museum. Ah, şi e gratis, în caz că nu ştiaţi. GRATIS!

De aceea poate vi se va părea şi un pic aglomerat, şi oricând veţi merge veţi găsi minim o clasă – două de copii acolo, însă la cât de mare e, mie personal mi s-a părut chiar acceptabil.

Niciodată în viaţa mea nu cred că am stat atâta într-un muzeu, dar după vreo 2 ore jumate ne-am dat seama că n-am văzut nici jumate, şi mai trebuie să mai şi plecăm. Am sărit, în consecinţă, peste părţile cu animale împăiate şi alte exponate de genul acesta pe care le mai văzusem, mai mult sau mai puţin, prin alte muzee, însă a trebuit de asemenea să vedem fugitiv şi alte zone interesante, dar pentru care din păcate nu mai aveam timp. Spre exemplu au o secţiune super faină şi imensă despre corpul uman, în care aş fi vrut să stăm mai mult, dar am constatat că ne-ar mai fi luat încă vreo oră numai acolo.

Totul este “out of the box” şi nimic nu este organizat ca într-un muzeu clasic (în afară de câteva secţiuni, desigur – spre exemplu au o încăpere imensă în care sunt numai roci. În viaţa mea nu am văzut ATÂTEA bolostânci :)))

Dacă vă aflaţi în situaţia noastră şi nu aveţi timp să staţi aici o zi întreagă, luaţi un pliant cu harta muzeului şi vedeţi că au nişte recomandări sub forma „don’t miss…”. Eu nu mai ştiu exact cum se numesc toate, dar printre ele se numărau „the giant earth scupture”

the Vault

the T. Rex (credeam că e fun doar pentru copii dar când am ajuns în camera imensă în care e amplasat şi l-am văzut cum se mişcă şi ce sunete scoate… I was like… Uaaaaaau! :D E super tare! Nu-l rataţi!

The Cocoon, my personal favourite

Înainte să ajung  la Coccon (Darwin’s Centre), spre final, credeam că le văzusem pe toate. I was wrong. Cred că am stat aproape vreo 10 minute numai să încerc să îl fotografiez cumva ca să îmi intre în poză. Este absolut imposibil. Încercaţi să vă daţi seama de dimensiuni observând cât de mici sunt oamenii din această poză.

Dacă vi se par un pic ciudate liniile de pe el, nu vă speriaţi, este din cauză că poza e de fapt lipită din mai multe poze, nu aveam în veci cum să cuprind totul dintr-un singur cadru. Este absolut uimitor cum aşa ceva se poate afla în interiorul muzeului. Cel puţin nu îţi trece nici prin cap aşa ceva când vezi clădirea pentru prima dată de afară.

Nu vă spun mai multe despre Cocoon, închei doar cu faptul că poţi să mergi prin el. Are în interior vreo 5 etaje (dacă nu mă înşel).

Dar destul despre muzeu (wow, nu-mi vine să cred că EU am ajuns că  vorbesc atâta despre un muzeu)! Localizat În South Kensington, a fost un punct perfect de plecare pentru noi în plimbarea planificată despre care vă spuneam la începutul articolului.

Nu cred că sunt mulţi aceia dintre voi care nu aţi auzit încă de Notting Hill, unul dintre cartierele cosmopolite din Londra. Eh, eu mi-am dorit foarte tare să văd cum arată această zonă, aşa că de la Natural History Museum am pornit pe jos în căutarea celor mai faine străzi din Royal Borough of Kensington and Chelsea, cartierul general care include Notting Hill, cu destinaţia finală “Portobello Road Market”, chiar dacă ne-am dat seama din start că aveam să ajungem (din nou) două închiderea pieţei.

Pe harta pe care o veţi găsi la finalul articolului am figurat la întâmplare un traseu, şi nu cel real, pentru că, aşa cum vă spuneam şi în articolul anterior, nu mai am nici cea mai vagă idee pe unde am luat-o, fiindcă (mă scuzaţi că mă repet) mie îmi place să mă „pierd” pe străduţe. Şi pentru cei ce m-au „auzit” de mai multe ori că am spus asta şi poate s-au întrebat ce înseamnă, am să le răspund cu o poză:

Cam asta înseamnă. Caut cele mai înguste alei/străduţe şi fac dreapta şi stânga pe unde îmi pare mai interesant. Total la întâmplare. Cu cât e mai îngustă străduţa, cu atât e mai palpitant. În felul ăsta am descoperit locuri extraordinare, şi nu doar în Londra, ci peste tot pe unde am umblat până acum. Dar fiindcă acum vorbim totuşi desper Londra, să nu deviem de la subiect zic.

Aşa se face că la finalul zilei, şi de fapt la finalul plimbărilor în Londra, pot să spun că Londra nu înseamnă (doar) London Eye, Big Ben, Tower Bridge şi nişte muzee, Londra înseamnă de fapt cu totul şi cu totul altceva, mult mai mult.

Londra este victoriană, georgiană, chiar şi un pic medievală şi tudoriană (a se vedea arhitectura Tudor de mai sus)

în Londra încă se mai găsesc străzi pietruite pline de farmec

sau biserici gotice anglicane

Londra e cărămidă

multă multă cărămidă

Londra are stil

Londra e luxoasă

suprinzătoare

colorată

şi are multă clasă.

Desigur, acum nu spun că Londra e aşa peste tot. În mod cert Notting Hill nu este o zonă reprezentativă pentru Londra, şi mai departe de centru se găsesc şi zone mai puţin sigure, zone mai puţin curate şi luxoase, zone în care nu găseşti pe toate străzile maşini de milioane de lire.

Însă tot ce am ţinut eu morţiş să vă transmit în urma vizitei mele la Londra şi ce mi-ar plăcea să reţineţi este că zonele turistice nu sunt reprezentative pentru Londra. Luaţi-o uşor pe străduţe şi descoperiţi adevăratul oraş, nu (numai) ce ne vâră pe gât ghidurile turistice şi toate industria asta a turismului de masă. Şi când spun asta nu mă refer numai la Londra, ci în general. Deschideţi ochii şi veţi descoperi ce înseamnă cu adevărat un oraş.

Dar să revenim la ziua noastră, zic :) De fapt, n-ar mai fi chiar multe de spus. Seara am petrecut-o într-un mod extrem de plăcut, în compania Mădălinei şi a colegilor ei de la muncă, cu care am ieşit în oraş undeva pe lângă gara King’s Cross.

Aici se află şi gara internaţională St. Pancras (da, două gări una lânga alta!), una dintre cele 17 gări ale Londrei, dacă nu cumva şi mai multe.

În drum spre King’s Cross însă, am coborât din metrou la staţia Baker Street, special pentru a face câteva poze în staţie. Da, ştiu, sunt o ciudată :)) Dar cred că mai sunt şi alţii ca mine :P

De ce am făcut asta? Pentru că e una dintre cele mai vechi staţii de metrou din lume, fiind pe linia Metropolitan, prima linie de metrou din lume. Am observat-o în una dintre primele zile, când am trecut pe aici, pentru că are o arhitectură deosebită, care se păstrează în mare parte încă din anul 1863 când a fost deschisă pentru prima oară. De altfel staţia în sine este un mic muzeu, fiind decorată cu fotografii şi alte obiecte din acea perioadă şi alte informaţii istorice.

Abia după ce am făcut câteva poze şi aici am putut să mă urc liniştită la loc în metrou, după care a urmat o seară foarte foarte faină. N-am petrecut chiar în stil tipic englezesc, într-un pub englezesc, însă am putut vedea cât de cât ce fac londonezii într-o vineri seară. Deşi nu ne-am mişcat într-un perimetru mai mare de 50 m pătraţi, am fost în trei localuri. Prima dată într-un punch pub, după aceea într-un fel de club, în care muzica a fost foarte bună (am şi dansat!!), iar la final am mers la un restaurant cu specific spaniol, unde am mâncat pentru prima dată tapas. N-am o idee foarte clară ce am mâncat eu acolo, dar a fost foarte bun :)

Colegii Mădălinei erau puşi pe distracţie, nu glumă, aşadar totul a ţinut până spre dimineaţă, însă noi din păcate n-am putut rămâne prea mult şi ne-am retras înainte de miezul nopţii, nu de alta dar a doua zi ne trezeam la ora 5. De ce? Va urma :)

(Nu, nu pentru avion :)

Vizualizaţi Londra ziua 7 pe o hartă mai mare