Ghidul tău practic, pas cu pas, care include tot ce ai nevoie ca să începi să mergi pe munte.
Inteligent și în siguranță.
47 lei
DE CE ACEST GHID?
Drumeția montană este unul dintre cele mai frumoase moduri de a-ți petrece timpul liber și de a te bucura de natură. Dar, dacă îți dorești să mergi pe munte, e posibil să te simți copleșit de procesul de a începe acest hobby. Probabil ai o mie de întrebări: ce echipament să-mi iau? cum mă îmbrac pe munte? cu cine să merg? pe ce traseu să mă duc? Sunt întrebări complet normale, pe care le-am avut și eu la început.
Am creat acest ghid pentru a te ajuta să elimini confuzia, astfel încât să-ți poți împlini visul; te voi învăța nu numai cum să-ți planifici drumețiile, dar și cum te asiguri că vei face asta în deplină siguranță.
L-am gândit într-un format simplu și structurat, ușor de urmărit, care te va îndruma pas cu pas prin întregul proces de planificare a unei prime drumeții reușite.
Am inclus în el tot ce mi-aș fi dorit eu să știu înainte să încep să merg pe munte, informații pe care nu le găsești explicate online, cel puțin nu cu ușurință și nu toate la un loc.
Cu ajutorul schițelor explicative și a exemplelor incluse, vei fi gata în cel mai scurt timp să faci primii pași pe munte, astfel încât să poți începe să te bucuri de natură și tot ce are de oferit drumeția la altitudine.
Muntele te așteaptă!
SALUT! EU SUNT ALEXANDRA
Dacă nu mă cunoști deja, iată câteva lucruri despre mine:
- Am început să merg pe munte în 2009 (nu pun la socoteală câteva drumeții din copilărie). Aveam 25 de ani.
- Sunt membru în Clubul Alpin Român din 2013.
- Sunt pasionată de hărți, probabil de aceea mi-a plăcut să-mi planific încă de la început toate traseele singură.
- Din 2009 încoace am mers intensiv pe munte în România, dar și peste granițe. Am făcut drumeție în peste 15 țări.
- Tot parcursul meu se găsește aici, pe blog, unde, încă de la început, am povestit toate drumețiile mele, și cu bune, și cu rele, alături de informații utile pentru toți cei care vor să facă același traseu, devenind în timp printre cele mai citite bloguri de munte din România.
- De-a lungul anilor am învățat multe lucruri despre munte, despre mine, despre echipamente, despre ce funcționează și ce nu, care sunt pericolele pe munte și cum să mă feresc de ele.
- Am făcut 3 cursuri de prim ajutor și/sau siguranță pe munte, dintre care unul de resuscitare cardiopulmonară cu Smurd București și un curs de 2 zile cu Salvamont Sibiu.
- Sunt trainer acreditat (hard skills). De când am blogul, am primit multe mesaje de la cititori care mi-au spus că au mers pe munte cu jurnalele mele printate.
- Am știut dintotdeauna că cel mai bine în viață este să cauți mereu să înveți din greșelile altora. Mai ales când vorbim despre munte, unde propriile greșeli ne pot costa viața.
- În ultimii ani, din ce în ce mai mulți cititori mi-au spus că au nevoie de îndrumare pentru a începe să meargă pe munte. Au nevoie de cineva care a trecut prin același lucru și care îi poate ghida prin întregul proces. Și așa s-a născut Ghidul Complet al Începătorului.
- Am creat acest ghid cu un gând în minte: nu sunt mai specială decât alții. Suntem cu toții la fel. Nici eu nu am chef mereu să mă trezesc dimineața și să pornesc pe munte. Nici mie nu-mi place să-mi fac rucsacul. Și dacă eu am putut să învăț să merg pe munte (pornind de la 0 cunoștințe despre asta și capacitate pulmonară de 80%, cu istoric de astm bronșic), aproape oricine poate face asta. Singura condiție este să-ți dorești suficient de tare.
CE PRIMEȘTI?
Ghidul pas cu pas
PDF E-BOOK
190 pagini
(text, imagini, schițe)
Fișă de lucru
5 pagini A4
editabile și printabile,
pe care poți nota tot ce e nevoie
3 Bonusuri
- Asistență pe email
- Checklist editabil și printabil cu toate echipamentele necesare
- Parcurgere recomandată pe zile
CE VEI ÎNVĂȚA DIN GHID?
ALTE ÎNTREBĂRI LA CARE VEI GĂSI RĂSPUNSUL ÎN GHID:
- Cum mă apăr de animalele sălbatice?
- Cum aranjez lucrurile în rucsac?
- Pot să încep să merg pe munte dacă e iarnă?
- Ce fac dacă am rău de înălțime?
- Ce aplicații mobile pot să folosesc pe munte?
- De unde pot să cumpăr hărți montane?
- Cum pot să mă asigur că voi vedea peisaje frumoase pe munte?
ACEST GHID ESTE PENTRU TINE DACĂ:
- Nu ai mers niciodată pe munte și îți dorești foarte mult, dar nu știi de unde să începi.
- Nu ai mers niciodată pe munte și îți dorești foarte mult, dar nu ai cu cine / ți se pare periculos / prea greu / prea scump.
- Ai mers de câteva ori pe munte și simți că ai nevoie de ajutor, pentru că în fiecare tură ceva nu a mers bine (ți-a fost rău / traseul a fost prea greu / te-a prins ploaia sau furtuna / ți-a fost frig / ai alunecat / ai căzut / te-ai accidentat / rucsacul a fost prea greu / ai rămas fără apă / te-a prins întunericul / te-ai rătăcit / cei cu care ai mers mergeau prea repede).
- Încerci să mergi pe munte regulat, dar trec săptămâni, luni, și mereu rămâne la stadiul de vis.
- Vrei să începi să mergi pe munte acum, repede, să-ți explice cineva simplu, pe românește, tot ce ai nevoie să știi și nu ai timp să citești despre asta luni, ani de zile, din zeci de surse diferite.
- Mergi pe munte de ceva timp, dar doar în ture organizate de alții, și vrei să înveți cum să planifici tu traseele.
- Mergi pe munte mult mai rar decât ai vrea, pentru că depinzi mereu de alții.
ACEST GHID NU ESTE PENTRU TINE DACĂ:
- Mergi de mulți ani pe munte și toate turele tale sunt lipsite de incidente și te simți excelent de fiecare dată.
Bravo, Alexandra!”
ÎNTREBĂRI FRECVENTE (FAQ)
Acest ghid este doar pentru cei ce locuiesc în România?
În ghid am folosit ca exemplu trasee din România și hărți pentru munții de la noi, astfel că unele capitole vor ajuta mult mai mult pe cei ce sunt în România. Însă mai mult de jumătate din ghid conține informații și instrumente universal valabile, ce pot fi folosite de oricine, indiferent în ce colț al lumii locuiește.
Dacă sunt prea bătrân(ă) pentru asta?
Nu există prea bătrân sau prea tânăr. Oricine poate începe să meargă pe munte, indiferent de vârstă, cu condiția să nu aibă dificultăți de deplasare pe jos. În ghid explic cum să alegi trasee pe puterile tale.
Nu am condiție fizică. Pot să merg pe munte?
Da. Deși este ceva mai ușor pentru cei ce au condiție fizică, aceasta nu este o premisă obligatorie pentru a putea începe să mergi pe munte. Mai importantă e pregătirea psihică, alegerea traseului și modul în care îți dozezi efortul pe traseu, lucruri pe care le-am explicat în detaliu în ghid. Ulterior îți vei putea dezvolta și condiția fizică.
Mi-e frică de urs. Ce mă fac?
Mulți se tem să meargă pe munte din cauza urșilor, însă în ghid am explicat pe larg de ce nu ai niciun motiv să-ți faci griji din această privință în majoritatea munților.
Este periculos să mergi pe munte?
Sporturile montane pot fi periculoase, dar drumeția montană pe trasee marcate este periculoasă doar dacă nu te documentezi înainte și mergi fără o planificare temeinică. Altfel, drumeția poate să fie o activitate foarte sigură dacă știi ce faci, iar ghidul are exact acest scop: de a te învăța ce să faci ca să faci drumeții în siguranță pe munte.
Cum primesc ghidul și unde pot să-l citesc?
După confirmarea plății, vei fi redirecționat(ă) către o pagină unde vei vedea un buton de unde poți descărca ghidul. Același buton ți se va trimite și pe email. Dacă nu găsești emailul în inbox, verifică te rog și în folderul de spam, el este un email care se trimite automat, deci 100% l-ai primit.
Ghidul este în format digital (pdf), pregătit să poată fi vizualizat pe smartphone, dar poți la fel de bine să îl citești pe orice alt dispozitiv care afișează fișiere pdf (orice computer, laptop, tabletă, etc).
Ce am nevoie ca să parcurg ghidul?
Nu ai nevoie în primă fază decât de un dispozitiv (telefon smart sau computer/laptop), deschidere și angajamentul de a acorda timp învățării și, după cum vei vrea, un carnețel + ceva de scris în caz că nu vrei să printezi/editezi digital fișa A4. Ulterior va fi necesar să-ți cumperi o hartă montană dacă nu ai deja.
Te pot contacta dacă am întrebări?
Desigur! Acest ghid include asistență din partea mea pentru orice întrebări ai avea, așa că îmi poți scrie pe email. Sunt aici să te ajut dacă te-ai blocat la un pas sau ai nevoie de ajutor suplimentar.
Unul dintre linkurile din ghid nu funcționează, ce fac?
Ghidul este actualizat constant și linkurile care nu mai funcționează sunt înlocuite periodic, mai ales dacă un produs recomandat nu mai există. Dar, dacă cumva mi-a scăpat ceva, îmi poți scrie și te ajut numaidecât cu un link corect.
Cât durează să parcurg ghidul?
Deși ghidul ar putea fi citit cap-coadă și într-o singură zi, o durată realistă de parcurgere și însușire a cunoștințelor ar fi undeva la 2 săptămâni. Poți parcurge ghidul în ritmul tău, deci nu există o regulă. Însă, pentru a avea rezultate, recomand să urmărești fișa numită Parcurgere recomandată pe zile, care însoțește ghidul.
Cum pot să plătesc?
Poți plăti cu orice card bancar, plata realizându-se în deplină siguranță pe serverele Stripe.
De ce este nevoie să completez datele personale pentru comandă?
Din punct de vedere legal, pe factura pe care o vei primi pentru ghid este obligatoriu să trec numele și adresa cumpărătorului. Iar adresa de email este necesară pentru a-ți putea trimite factura, lucru de asemenea obligatoriu prin lege.
Pot să plătesc cash?
Fiind o carte digitală, plata se poate face doar cu cardul.
Vreau ghidul! Ce trebuie să fac?
Super! Ghidul este o carte electronică (în format digital) astfel că îl vei putea descărca imediat după ce-l achiziționezi. Pentru asta te rog să apeși pe butonul de mai jos.
MERSUL PE MUNTE NU TREBUIE SĂ FIE COMPLICAT
Poți comanda ghidul online apăsând butonul de mai jos, cu livrare digitală imediată:
47 lei