Traseu de o zi în Munții Godeanu (via Platforma Borăscu)

Scris de | Alexandra

Traseu: Lunca Berhinei – Șaua Paltina – Șaua Gârdomanu – Platforma Borăscu – Lacul Gura Apei (10h)

Recomand acest traseu tuturor celor ce vor să facă o tură de o singură zi în Munții Godeanu care să nu fie dus-întors, și vor să vadă zona Borăscu, una dintre cele mai interesante din acești munți destul de greu accesibili. Platforma Borăscu, mai exact, este o platformă glaciară aproape plată, de pe care se poate vedea frumosul lac glaciar Borăscu, aflat în căldarea de dedesubt. Are o formă deosebită, cu un corp principal și doi ochi de apă mai mici.

Traseul este destul de lung (22 km), doar parțial marcat, dar destul de ușor de urmărit cu ajutorul unei aplicații montane (ex. mapy.cz). Este bine să fie parcurs doar dacă prognoza arată vreme stabilă, pentru că se merge destul de mult în câmp deschis, fără posibilitate de adăpostire în caz de furtună cu descărcări electrice.

În Godeanu, majoritatea oamenilor merg cu cortul, pentru că e greu de făcut o tură de drumeție de o singură zi. Ca fapt divers, cel mai înalt vârf din Munții Godeanu nu este Vârful Godeanu, ci Vârful Gugu, aflat în apropiere de Lacul Gura Apei. În teorie se poate urca pe Vf. Gugu într-o singură zi, dar, în practică, trebuie ori să fii super rapid, ori să ai o mașină 4×4 cu care să ajungi la Podul de Tuburi (și chiar și așa ar trebui să fie destul de rapid). Eu am exclus din start această opțiune, nu pentru că n-aș fi putut fi rapidă, ci pentru că ar fi fost un traseu dus-întors, iar eu prefer să fac bucle.

Am întors harta pe toate părțile până când am găsit cum să fac o tură de o singură zi în Godeanu, și până la urmă am găsit o soluție, dar aveam nevoie de ajutor, pentru că nu am reușit să găsesc o buclă, ci un traseu liniar (cu capete diferite).

Cineva trebuia să ne ducă dis de dimineață cu mașina până la Lunca Berhinei (cu mașina noastră lăsată la coada lacului). Salvarea a venit de la un alt cuplu de turiști cazați tot la Cabana Gura Zlata, unde dormisem în noaptea de dinainte de traseu. Domnul cabanier ne-a făcut lipeala. S-a nimerit ca și ei să fie iubitori de munte, Adrian Baltariu și prietena/soția lui, Adrian fiind fotograf de natură.

Am avut un super noroc. Așa am ajuns să facem acest traseu tare frumos, de la Lunca Berhinei prin Platforma Borăscu, iar la final coborâre la Lacul Gura Apei.

Am pornit la 7 jumătate de la cazare, noi cu mașina noastră, ei cu mașina lor. Când am ajuns în punctul în care se termină Lacul Gura Apei, am lăsat mașina noastră parcată pe dreapta. Acolo este bifurcația dintre drumul principal de pe Valea Lăpușnicului, care duce spre Poiana Pelegii (Munții Retezat) și drumul ce o ia la dreapta și merge pe malul lacului spre Podul de Tuburi (Munții Godeanu).

De acolo am mai continuat 5,5 km toți 4 în mașina lor până la Lunca Berhinei. Drumul este destul de bun, dar îngust, și pe alocuri mai sunt ceva denivelări și pietre mai ieșite. Cu atenție se poate parcurge cu orice mașină, dar e bine totuși să vii cu o mașina cu gardă mai măricică (măcar ca la Logan). Eu am stat pe mijlocul banchetei din spate, astfel că m-am simțit ca la safari. Mi-au venit amintiri din 2010 când am condus Solenza pe acest drum și am reușit să ajung cu ea întreagă până la Poiana Pelegii. Ce vremuri!

La Lunca Berhinei am sărit din schemă și ne-am luat la revedere de la Adrian și prietena/soția lui. Le suntem recunoscători că ne-au ajutat să ne ducem planul la împlinire. La Lunca Berhinei nu se află nimic. Refugiul Stănuleți este 1,5 km mai în față. Aici ești în mijlocul pădurii dese și doar un indicator turistic e singurul semn că te afli unde trebuie.

Imediat ce ne-am dat jos din mașină am constatat că ne uitasem bețele în mașina noastră, așa că am improvizat cu ceva vreascuri găsite pe jos. Asta e… mergem old style :)

Sentimentul de la început a fost straniu, ca și cum am fi aterizat deodată în mijlocul pustietății (de fapt cam așa și era), și am făcut un pic de zgomot de control, ca să nu dăm nas în nas cu vreun ursulache. Pornim pe marcajul triunghi roșu spre Șaua Paltina, numită și Stănuleți (chiar și Soarbele pe unele hărți). Poteca intră imediat într-o zonă cu vegetație densă, și ne facem loc prin ea, întrebându-ne dacă o fi bine pe acolo. Da, iată marcajul. Pe aici e. Traversăm un pârâu pe niște pietre mai mult cufundate decât pe afară, și apoi începem să urcăm abrupt prin pădure.

Aici suntem, în teorie, pe un traseu din Munții Retezat, de fapt. În realitate, toată împărțirea asta nu are chiar cel mai logic sens. La o privire atentă pe hartă, vom vedea că trioul Retezat-Godeanu-Țarcu este un tot întreg. Munții nu sunt separați în unități înconjurate complet de văi, ci sunt legați prin intermediul unor culmi. Chiar și Munții Cernei sunt legați de ei, căci Munții Godeanu se transformă în Cernei spre sud-vest.

După urcușul inițial prin pădure destul de susținut, spre surprinderea mea ieșim în golul alpin după doar o oră și un sfert, dar de acolo am mai avut de urcat (destul de susținut și aici) mai bine de o oră până când să ajungem în sfârșit în Șaua Paltina.

Aici suntem la limita imaginară dintre Munții Retezat și Godeanu. Dar, nu numai atât, spre nord putem remarca relieful calcaros specific Retezatului mic, Piatra Iorgovanului fiind nu departe de aici (se și vede). La fel și stâncăriile de dinainte de ea.

În teorie, în zona aceasta există un izvor, dar nu am mers să verificăm dacă chiar există, pentru că în locul în care ar trebui să fie era atunci o turmă de oi și am evitat-o. Doi câini se plimbau prin zonă dar n-au avut nicio treabă cu noi. Am intrat așadar pe culmea principală a Munților Godeanu, lăsând Retezatul în urmă.

Aici am prins ceva semnal și am constatat, un pic îngrijorați, că prognoza se schimbase și apăruse o posibilitate de ploaie de vară pe la prânz. Am analizat situația, precum și cerul, și era greu de zis ce avea să se întâmple. Am luat în considerare și să ne întoarcem, dar până la urmă am decis să mărim pasul și să încercăm să mergem cât mai repede. Astfel, dacă chiar ar fi venit ploaia, să ne aflăm poate deja pe coborâre, nu în câmp deschis.

Nu mult după ce am băgat viteză am întâlnit un ceh singur, și ne-am oprit un pic să vorbim cu el. Avea un rucsac foarte mare, dormise cu cortul în creastă, și avea și o geantă foto voluminoasă. Era fotograf. Avusese glezna luxată, dar acum părea bine și se hotărâse să continue spre Cabana Buta. I-am urat mult succes și am pornit mai departe, îngrijorați un pic de multitudinea de turme de oi ce ne-a spus că vor mai fi pe traseu, lucru pe care îl bănuisem și noi.

Culmea principală a Munților Godeanu am constatat că e tare aparte. Este destul de plată în mare, și mi-a semănat cu o porțiune din creasta Parângului, cea dinspre Pasul Urdele. Aici, însă, din loc în loc există câte un vârfuleț foarte pietros, cu lespezi orizontale parcă picate din cer.

În mare parte, poteca merge pe partea dreaptă a culmii matematice, ocolind pe sub vârfuri, neavând astfel cine știe ce de urcat.

După unul din aceste vârfulețe (Cred că Vf. Paltina) am întâlnit prima turmă de oi direct în traseu. Însă ciobanii ne-au auzit din prima și ne-au ajutat. Câinii au fost foarte cuminiți, dar, chiar când ne depărtam de turmă și nu mai aveam nicio grijă, au uitat brusc că tocmai ce vorbisem cu ciobanul și nu prezentam niciun pericol, și au început să fugă spre noi și să ne latre destul de tare. Ciobanii erau în partea opusă a turmei, și păreau că nici nu aud. Am scăpat de ei până la urmă, dar a fost cam neplăcut.

De aici până la finalul traseului am mai văzut turme, dar nu am mai trecut pe lângă niciuna, astfel că nu am mai avut nicio problemă.

Până pe Platforma Borăscu am avut vreo 2 urcușuri de dovedit, ceea ce a fost destul de greu, pentru că era super cald. Analizam cerul din 15 în 15 minute, să nu cumva să ne trezim brusc cu o furtună pe noi, dar orice nori ce se formau și tindeau să se transforme în ceva serios păreau că se sparg. Asta ne-a dat speranțe.

Pe poteca de pe culmea principală mai întâlneam din când în când câte un marcaj pe pietre sau vreun stâlp de marcaj, dar erau destul de rare. Pe ceață nu ai nicio șansă fără o aplicație montană sau un aparat GPS.

În dreptul Vârfului Galbena, am părăsit culmea principală și am făcut dreapta spre Platforma Borăscu. De aici mai departe traseul nu mai este deloc marcat, dar există poteci relativ ușor de urmat. Deși, fără o aplicație pe telefon e cam imposibil să te orientezi, mai ales dacă nu ai mai fost niciodată pe acolo.

Între culmea principală și Platforma Borăscu avem de trecut o șa foarte interesantă și frumoasă. Aici, pe stânga, am observat ceva foarte ciudat. Tufe întregi de jneapăn erau arse. Nu știu exact ce s-a întâmplat acolo dar bănuiala mea e că fuseseră trăsnite.

Odată ce am ajuns pe Platforma Borăscu, am avut impresia că suntem la câmpie. Doar aerul și vârfurile văzute în depărtare ne ajutau să ne dăm seama că suntem totuși încă pe munte. De aici încolo a început cea mai frumoasă porțiune a traseului, și a debutat cu o surpriză de proporții.

De la depărtare văzusem în această zonă niște animale destul de mari. Ne uitasem atent și ne dădusem seama că sunt cai. Acum, patru dintre ei veneau spre noi, alergând din când în când. Now here’s something you don’t see every day…

Cu cât se apropiau mai mult, cu atât aveam mai multe emoții, pentru că păreau că vin direct spre noi. Oare sunt periculoși? Oare sunt prietenoși? Friend or foe? Which one will it be? Dar doamne cât de frumoși erau! Maaari și vânjoși, iar câțiva dintre ei aveau alb pe cap.

Ne-am dat la o parte din calea lor, ușor temători. Când au ajuns în dreptul nostru, s-au oprit, și ne-au studiat câteva momente. Mă uitam la ei cu ochi mari, neștiind ce să fac. Deși caii sunt animale domesticite, întâlnindu-i așa, în sălbăticie, și văzându-i cum hălăduiesc liberi, m-am simțit ca și cum aș fi văzut niște animale sălbatice.

Apoi au trecut mai departe, și au început iar să alege. Pentru un moment, ultimul dintre ei s-a mai oprit o odată și s-a uitat la noi. Am reușit să-i fac o poză, ca amintire.

Un moment tare special.

Mai departe au apărut și surprizele naturale. Pe dreapta, când am ajuns în dreptul căldării glaciare, am putut admira Lacul Borăscu. Nu văzusem niciodată nicio poză cu acest lac, habar nu aveam cum arată. Mi s-a părut foarte frumos! Jos în căldare se pare că sunt vreo două adăposturi și o stână.

Platforma Borăscu este un fenomen tare interesant, și recomand tuturor să vadă cum arată din satelit. Sau într-o filmare cu drona de la înălțime. O platformă similară se află pa partea cealaltă a Văii Lăpușnicului, în Retezat (Platoul Radeș-Zlata), dar Borăscu mi se pare mai impresionantă.

Din capătul nordic al platformei, pentru a începe coborârea spre Lacul Gura Apei, trebuie mai întâi să facem mult stânga, pentru a intra apoi pe o brână care ne va conduce apoi în Valea Borăscu Mare.

Această brâna a fost porțiunea mea preferată de pe întreg traseul. De pe ea se vede incredibil de frumos Lacul Gura Apei, și nu mă mai săturam de priveliștea pe care o aveam în fața ochilor. Există potecă pe această brână, e ușor de urmărit, dar e multă vegetație, plus jnepeni, astfel că pe alocuri ne-am boschetărit un pic.

De acolo am trecut peste un mic picior și mai departe a urmat o coborâre un pic abruptă până în zona fostei Stâne Borăscu, acum părăsită. În zonă este și un refugiu destul de nou, dar nu am fost la el să vedem în ce stare e (nu e chiar pe potecă, ci un pic în lateral, mai sus). Dar acoperișul părea destul de nou, deci cred că e un adăpost bun.

De aici am avut cam 1 oră și un sfert de coborât prin pădure, pe o potecă super lată și bine bătută, care ne-a scos într-un final la drumul pietruit de pe malul Lacului Gura Apelor care duce (la stânga cum am coborât noi) spre Podul de Tuburi. Am ieșit într-o curbă cu băncuțe (am indicat locul pe hartă mai jos). Este de fapt un buștean mare pus pe post de masă și apoi sunt niște băncuțe făcute în formă de triunghi în jurul bușteanului.

Noi aici am făcut dreapta, având de mers cam 3,2 km până să ajungem la mașina noastră. Dar în prima curbă am făcut o mică pauză de masă, ultima, de altfel. Am găsit un loc absolut superb. La drum era o vatră și ceva bușteni, semne ale unui loc folosit drept popas sau chiar camping de oameni. Dar de acolo am putut coborî câțiva metri până aproape de apă, unde am avut parte de câteva clipe de liniște și un peisaj minunat. Iată că avusesem noroc cu vremea până la urmă. Nu ne-a prins niciun strop.

Molizi uscați în apă :( Lacul avea un nivel foarte ridicat.

Ne-a întors apoi la drum și am mărșăluit un pic pe pilot automat, fiind uimiți de un fenomen pe care nu-l mai întâlnisem până atunci. Tot drumul era împânzit de niște broscuțe super mici, și efectiv nu aveam cum să călcam pe drum fără ca unele să se nimerească sub tălpile noastre. Am încercat noi cât am încercat să le ocolim, dar în ritmul acela am fi ajuns după 2 ore la mașină.

Drumul este foarte bun, cu o mică excepție care strică tot fengșuiul. Exact în capăt (adică undeva aici) este o porțiune de drum avariat, cu multe pietre căzute de pe perete și niște denivelări foarte urâțele, care fac drumul efectiv impracticabil pentru mașinile normale. Practic, doar din cauza acestei porțiuni foarte mici (n-are nici 100 de metri), la Podul de Tuburi nu se poate ajunge cu mașini fără gardă înaltă, deși restul drumului e ca în palmă. Mare păcat.

Am ajuns la mașina noastră la fix 9h45 de la plecarea de la Lunca Berhinei, bucuroși că ne-a ieșit  primul nostru traseu în Munții Godeanu :D

Această tură face parte din vacanța de 10 zile pe care am făcut-o în Țara Hațegului. Te invit pe pagina principală a vacanței pentru mai multe detalii.

LOGISTICA TRASEULUI

  • Traseu: Lunca Berhinei – Șaua Paltina – Platforma Borăscu – Lacul Gura Apei
  • Localizare: Munții Godeanu, jud. Hunedoara
  • Tură: 1 zi
  • Tip activitate: drumeție
  • Tip traseu: marcat + nemarcat
  • Formă traseu: liniar
  • Dificultate: MEDIE
  • Distanța: 22 km
  • Diferență nivel: +1280 m
  • Durata*: 10h
  • Altitudine min.: 1070 m (Lacul Gura Apei)
  • Altitudine max.: 2158 m (Vf. Borăscu Mare)

CUM AJUNGI

Cu mașina

Traseul începe de la Lunca Berhinei, pe drumul forestier ce leagă Barajul Gura Apei (Tomeasa) de Poiana Pelegii.

Drumul de acces este neasfaltat de la baraj până la Lunca Berhinei (10km) și este, în mare, în stare bunicică, dar îngust. Are și câteva zone cu pietre ieșite din drum și denivelări, astfel că e recomandat ca mașina să nu fie foarte joasă. Ideală este o gardă măcar ca la Logan.

După baraj se plătește bilet de intrare în Parcul Național Retezat.

Pentru a face acest traseu este nevoie de 2 mașini: una lăsată la Coada lacului (acolo nu este parcare, dar este suficient loc pentru aprox. 2 mașini) și alta la Lunca Berhinei (și aici e loc de lăsat 1-2 mașini).

TIMPI INTERMEDIARI

Lunca Berhinei – Șaua Paltina: 2h45

Șaua Paltina – sub Vf. Galbena: 2h15

Nemarcat: sub Vf. Galbena – Platforma Borăscu: 1h

Nemarcat: Platforma Borăscu – Refugiul Borăscu: 1h

Nemarcat: Refugiul Borăscu – Curba cu băncuțe: 1h

Curba cu băncuțe – Coada lacului: 50 min


*Duratele de mai sus sunt cele făcute de noi. În funcție de ritmul fiecăruia și anotimp, traseul ar putea dura mai mult sau mai puțin.
* Durata totală include și pauzele.

PLUSURI

  • Priveliști frumoase, mai ales în Șaua Paltina și apoi pe Platforma Borăscu și spre Lacul Gura Apei.
  • Refugiu pe traseu
  • Surse de apă potabilă
  • Lac glaciar

MINUSURI

  • Trebuie atenție la câinii turmelor
  • Necesită 2 mașini
  • În culmea principală nu există posibilitate de adăpostire în caz de furtună

MAI MULTE INFORMAȚII

CE SĂ IEI CU TINE


Abonează-te la newsletter și îți trimit imediat pe e‑mail lista cu tot ce ai nevoie pe munte.

Despre autor

ALEXANDRA PUȘCAȘU

Salut! Sper că ți-a plăcut să citești acest articol la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să‑l scriu pentru tine :) Am creat acest blog în 2009 pentru a-i ajuta și pe alții să găsească fericire și libertate prin intermediul călătoriilor și a naturii. Te invit să citești mai multe aici.

VREI SĂ SPUI CEVA?

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei