Vacanța mea în Țara Hațegului – 10 zile de drumeții și relaxare

Scris de | Alexandra

Din dorința de a explora câțiva munți și câteva trasee pe care nu mai fusesem niciodată, am ajuns din nou în Țara Hațegului. Aceasta este, din punctul meu de vedere, una dintre cele mai frumoase și interesante zone din România, dar care este puternic subestimată. Am plecat în această vacanță cu un plan de a face 5 trasee în Munții Retezat, Godeanu și Țarcu, și 3 zile de relaxare și plimbare, dar am finalizat vacanța cu 3 trasee și 5 zile de relaxare și plimbare.

În felul acesta, am vizitat, mai mult întâmplător decât planificat, câteva dintre cele mai interesante obiective din Țara Hațegului, și nu numai, despre care voi povesti mai jos. Pentru cei ce nu știu, Țara Hațegului este Geoparc internațional Unesco, singurul din România. A fost acum 70 de milioane de ani o mare intracontinentală cu cel puțin o insulă exotică, cu palmieri și dinozauri. Nu, nu este o poveste de adormit copii. Țara Hațegului este renumită la nivel mondial pentru acest lucru. Nici eu nu știam, deși mai fusesem în zonă de mai multe ori, și mă bucur că am avut ocazia să cunosc un pic din istoria fascinantă a acestui loc. Pe lângă Țara Hațegului, la final am mutat tabăra 2 zile și în județul Caraș Severin, mai exact la Lacul Poiana Mărului, de unde am urcat pe Vârful Țarcu.

DETALII

VACANȚĂ: montană + relaxare
UNDE:
Țara Hațegului + Lacul Poiana Mărului
CÂND:
1-10 august 2021
CÂT:
10 zile / 9 nopți
TRANSPORT:
mașină personală (1400 km)
CAZARE:
pensiuni + căsuțe

ITINERAR

ZIUA 1

București – Cabana Gura Zlata (6h)
Cazare la Cabana Gura Zlata

ZIUA 2

Cabana Gura Zlata – Coada Lacului (45 min)
Masa la Cabana Gura Zlata
Cazare la Cabana Gura Zlata

ZIUA 3

Cabana Gura Zlata – Hațeg (40 min)
Masa la Parc Caffe
Hamac

ZIUA 4

Cazare – Râușor (45min)
Masa la Pensiunea Dora
Râușor – Cazare (45min)

ZIUA 5

Relaxare

ZIUA 6

Cazare – Râu de mori (25min)
Masa la Hotel Wallenthal

ZIUA 7

Cazare – Hațeg (30min)
Vizitare Zimbrărie, Biserica Densuș, Muzeul satului, Schitul Retezat
Masa la Parc Caffe
Hațeg – Densuș – Peșteana – Cazare (1h)

ZIUA 8

Cazare – Densuș (30min)
Casa Vulcanilor (1h)
Densuș – Poiana Mărului (1h30)
Cu caiacul pe lac
Cazare la Cabana Merișor

ZIUA 9

Poiana Mărului – Cataractele Șucului (30min)
Cataractele Șucului – Poiana Mărului (30min)
Masa la Hotel Oxygen
Cazare la Cabana Merișor

ZIUA 10

Poiana Mărului – București (10h)

PE ZILE

DUMINICĂ, 1 AUGUST 2021

ZIUA 1

Biserica reformată Sfântămăria-Orlea


Pe drumul lung de la București spre inima Munților Retezat, am oprit la biserica reformată din Sântămăria-Orlea, unde am avut parte de o surpriză. Mai jos, în secțiunea Rezumat, găsești mai multe detalii.

LUNI, 2 AUGUST 2021

ZIUA 2

Traseu în Munții Godeanu


Prima mea tură în Munții Godeanu a fost pe un traseu tare frumos, de la Lunca Berhinei prin Platforma Borăscu, iar la final coborâre la Lacul Gura Apei.

MARȚI, 3 AUGUST 2021

ZIUA 3

Plimbare & Hamac


A treia zi a fost una de relaxare, plimbare și hămăceală. Am găsit un loc bun de pus hamacul lângă rău, unde am lenevit după tura din ziua anterioară. Mai jos, în secțiunea Rezumat, găsești mai multe detalii.

MIERCURI, 4 AUGUST 2021

ZIUA 4

Traseu Vf. Retezat


Un circuit care pornește din Râușor, cu urcare pe traseul clasic, pe la Lacul Ștevia, marcat cu bandă roșie și coborâtre pe Culmea Prelucele-retezat, traseu marcat cu triunghi roșu. Un circuit plin de lespezi în partea superioară, destul de solicitant, dar cu peisaje la înălțime.

JOI, 5 AUGUST 2021

ZIUA 5

Odihnă


A fost singura zi în care nu am plecat deloc de la cazare și nu am folosit mașina. Am mâncat mâncare gătită la primus și în rest am citit și ne-am bucurat de ploaie. Mai jos, în secțiunea Rezumat, găsești mai multe detalii.

VINERI, 6 AUGUST 2021

ZIUA 6

Mânăstirea și Cetatea Colț


Două din comorile Țării Hațegului, Mânăstirea și Cetatea Colț fac parte din istoria veche a locului. Cetatea Colț este considerat a fi Castelul din Carpați din romanul lui Jules Verne.

SÂMBĂTĂ, 7 AUGUST 2021

ZIUA 7

Explorare Țara Hațegului


În această zi am vizitat o mare parte din obiectivele din Țara Hațegului: Mai jos, în secțiunea Rezumat, găsești mai multe detalii.

DUMINICĂ, 8 AUGUST 2021

ZIUA 8

Casa Vulcanilor + caiac pe lacul Poiana Mărului


În ultimele zile am mutat tabăra din Țara Hațegului în județul Caraș Severin, la Lacul Poiana Mărului. Pe drum, am vizitat Casa Vulcanilor și la lac ne-am închiriat un caiac timp de o oră. Mai jos, în secțiunea Rezumat, găsești mai multe detalii.

LUNI, 9 AUGUST 2021

ZIUA 9

Traseu în Munții Țarcu


O zi cu un traseu destul de lung (Valea Șucu – Vârful Brusturu – Vârful Căleanu – Vârful Țarcu – Cuntu – Valea Șucu), dar peisajele și pisicile de la Stația meteo Țarcu au meritat din plin.

MARȚI, 10 AUGUST 2021

ZIUA 10

Înapoi spre casă


Ultima zi a fost rezervată doar pentru drumul spre casă, care e destul de lung. Pe parcus, am făcut 3 mici deviații, din care două au fost fail și altul semi-fail. Mai jos, în secțiunea Rezumat, găsești mai multe detalii.

REZUMAT

Din cauza unor probleme în familie, această vacanță nu s-a întâmplat când ar fi trebuit, dar până la urmă lucrurile s-au așezat cât de cât. Singurul lucru care nu mi-a plăcut a fost că am fost nevoiți să o avem în luna august. Iar aceasta este, după părerea mea, cea mai proastă lună pentru vacanțe, mai ales în România, dar e valabil pentru orice țară din zona centrală și de sud a emisferei nordice. De ce? Foarte simplu: este cald, scump și aglomerat. Și cu asta cred că am spus tot.

Din aceste motive, dar mai ales cel al caniculei, sper ca aceasta să fi fost ultima dată când merg în vacanță în luna august, mai ales în România. Am mai spus asta de multe ori în trecut, dar se pare că, până acum, în unii ani am avut memorie scurtă, iar în alții pur și simplu nu am avut de ales din considerente care n-au ținut de noi.

Baza noastră principală pentru această vacanță a fost Țara Hațegului, mai exact valea Râului mare, de unde aveam în plan să facem câteva trasee de o zi în Munții Retezat, Godeanu și Țarcu.

Valea Râului Mare este însoțită de drumul ce leagă Hațeg de Barajul Gura Apelor și care duce, mai apoi, spre Poiana Pelegii (acolo se numește deja Valea Lăpușnicului). Și, pe cât de frumoasă este, pe atât de mare este dezamăgirea când ajungi acolo și constați (oare a câta oară?) că România nu știe să facă turism. Lista neregulilor este una lungă. Drumul este extrem de prost, cu multe gropi, pensiunile sunt puține și majoritatea nu se găsesc pe nicio platformă de rezervări, și nu există niciun restaurant. Da, într-o zonă care ar putea fi plină de turiști, nu există niciun restaurant. Nu este o glumă. În realitate, o mare parte din pensiuni servesc masa, însă doar pentru oaspeții lor.

Noi am stat la o cazare recent deschisă, numită Bit of paradise (voi povesti pe larg mai jos despre ea), care are 2 căsuțe și care nu servește masa. Am rezervat pe booking, iar acolo văzusem că Pensiunea Retezat, aflată la 5 km depărtare, este trecută ca cel mai apropiat restaurant. Când am ajuns acolo în prima zi, însă, am fost goniți pe motivul că nu servesc masa decât celor cazați acolo. Ca ulterior să aflu că la jumătate de oră a ajuns băiatul gazdei noastre cu o prietenă și că pe ei i-a primit. Deci e cumva după cum bate vântul această regulă. Am fost profund dezamăgiți și nu am mai trecut pe acolo în zilele următoare, fiind nevoiți ca zilnic să mergem în Hațeg să mâncăm, ceea ce însemna câte 50 de km cu mașina în plus.

În prima zi, am găsit pe drum o mașină ieșită din decor, la milimetri de a fi căzut cu totul în vale, cu o roată în șanț și alta în aer, cu baia de ulei spartă și airbag-urile ieșite la impact. Am oprit imediat, mai ales că știam că în zonă nu prea este semnal. Lângă mașină erau 2 tineri, un cuplu la 18-20 de ani, iar accidentul se petrecuse cu 2 minute înainte să ajungem noi. Erau ok, dar fata era destul de speriată. Se lovise un pic la un picior, dar nu părea să fie ceva grav. Accidentul se petrecuse în dreptul celei mai proaste porțiuni a drumului. Acolo, întreaga lățime, pe ambele sensuri de mers, este plină de gropi. Nu le poți ocoli, nu le poți încăleca, trebuie pur și simplu să încetinești și să treci prin ele, în timp ce mașina hurducăie din toate încheieturile.

Încercând să le evite, băiatul a tras dreapta de volan, dar pe marginea drumului era pietriș și a derapat, pierzând controlul mașinii.

Cam asta se întâmplă când autoritățile nu-și fac treaba. Accidente care ne costă pe noi, oamenii de rând, foarte mulți bani sau chiar viața. Și atunci nu am cum să nu mă întreb de ce să aleg să-mi fac unele vacanțe în România. Sau, dincolo de asta, de ce să nu mă mut într-o țară mai civilizată, unde oamenii nu aleg niște incompetenți să îi conducă și în care autoritățile își fac treaba.

După ce ne-am asigurat că tinerii sunt ok, am căutat o modalitate să îi scoatem de acolo. Noi nu aveam șufă să-i scoatem de acolo dar, din fericire, la doar 10 minute a trecut o mașină 4×4 a Parcului Național Retezat și i-a putut scoate. Ne-am asigurat că au semnal (deja anunțaseră acasă și pornise o platformă spre ei) după care le-am lăsat ceva de mâncare și niște apă, pentru că aveau 2 ore de așteptat (erau din Mureș). Sperăm ca totul să se fi terminat cu bine. Nu ne mai gândim și la costurile avariilor, că ne ia cu durere de cap.

Punând toate aceste lucruri cap la cap, cu părere de rău n-aș recomanda această zona ca bază pentru explorarea Țării Hațegului, din simplul motiv că, dacă în fiecare zi vrei să mergi să vizitez câte un obiectiv sau să faci câte un traseu, asta înseamnă că va trebuit să parcurgi acest drum prost de mult prea multe ori. Alternative nu prea există, decât eventual o cazare în Hațeg, dar nici pe acolo nu sunt prea multe variante excelente.

Și mi se pare extrem de păcat, pentru că această vale este una dintre cele mai frumoase și importante căi de acces spre Grupa Retezat-Godeanu, mai exact munții Retezat, Godeanu și Țarcu. Acest trio mi se pare unul dintre cele mai interesante din Carpați și, la o privire atentă pe hartă, vom vedea că ei nu sunt separați în unități înconjurate de văi, ci sunt legați prin intermediul unor culmi, formând astfel un tot unitar, alături și de Munții Cernei, căci Munții Godeanu se transformă în Cernei spre sud-vest.

Iar la poalele nordice ale acestor munți impresionanți se află Țara Hațegului, un tărâm care acum 70 de milioane de ani era o mare intracontinentală cu vulcani și cel puțin o insulă exotică, cu palmieri și dinozauri. Sigur că este greu să ne imaginăm aceste lucruri, căci acum nu mai seamănă deloc cu așa ceva.

Urme ale vulcanilor au fost descoperite cu mulți ani înainte, însă dovezi că aici au existat dinozauri au fost găsite relativ recent de cercetători. Ultima descoperire a fost în 2009, când s-a descoperit la Râpa Roșie o parte din scheletul unui dinozaur ce a fost numit Balaurul Bondoc.

Peste 10 specii de dinozauri, atât carnivori, cât și ierbivori, au fost descoperiți în Țara Hațegului, printre care:

Balaurul bondoc – cel mai recent dinozaur, descoperit în 2009, este singurul dinozaur cu denumirea în limba română. Era un carnivor feroce, chiar dacă măsura doar 1,5 – 2m.

Telmatosaurus transylvanicus – din grupul dinozaurilor „cu cioc de rață”, care avea 4 m lungime. Lui Telmatosaurus îi aparțin două cuiburi cu ouă descoperite la Tuștea, comuna General Berthelot.

Magyarosaurus dacus  – un dinozaur ierbivor, din grupul sauropozilor (cu centura pelviană asemănătoare reptilelor), cu gât și coadă foarte lungi, cel mai mare dintre dinozaurii hațegani (cca. 6 m lungime), dar de peste trei ori mai mic decât rudele sale din alte regiuni ale Pământului.

Zalmoxes – tot un dinozaur ierbivor, dar aparținând ornithopozilor (cu centura pelviană asemănătoare păsărilor). Este cunoscut prin două specii: Z. robustus (2-2,5 m lungime) și Z. shqiperorum (4-4,5 m lungime).

Elopteryx nopcsai – un mic dinozaur carnivor (doar cca. 1 m lungime), dar era un prădător care ataca în grup.

Struthiosaurus transylvanicus – un alt dinozaur ornithopod, dar din grupul „dinozaurilor blindați” (cu corpul acoperit de plăci și spini osoși). În pofida numelui, Struthiosaurus  nu seamănă deloc cu struțul, a fost numit așa deoarece vertebrele gatului erau numeroase și alungite.

Hatzegopteryx thambema – nu este un dinozaur, ci un uriaș pterozaur (reptilă zburătoare), cu o anvergură a aripilor de 12 m. A fost, probabil, cel mai mare animal zburător care a existat vreodată. Era cât un mic avion!

Dinozaurii care trăiau aici era pitici. Motivul stă în fenomenul de nanism, în acest caz nanism insular, mai exact. Cei de la Asociația de Turism Retezat ne explică ce înseamnă asta:

“În acele vremuri, Pământul era într-o continuă transformare. Uscatul începuse să se fragmenteze, iar din continente se desprindeau insule care, activate de mișcările tectonice, erau ca niște plute călătoare pe oceanul planetar. O astfel de insulă era și Hațegul, care pe atunci se afla pe unde este Marea Mediterană de astăzi.

Rupți de continent, dinozaurii erau ca niște naufragiați care au învățat să supraviețuiască cu puținul pe care îl aveau.

După ce Insula Hațegului s-a desprins din continent, animalele de aici au fost nevoite să se adapteze condițiilor de viață dintr-un spațiu mai restrâns, cu resurse de hrană mai puține. Și acesta a fost și una din cauzele care au făcut ca dinozaurii să ajungă în timp să fie mult mai mici decât rudele lor care au rămas pe continent.”

Am avut un mare noroc ca cercetătorii să fi descoperit nu unul, ci chiar două cuiburi cu ouă de dinozaur, iar unul intre acestea am înțeles că este expus la Casa Geoparcului, în Hațeg. Noi nu am fost acolo, însă recomand mai ales familiilor cu copii să meargă. Sperăm să existe și posibilitatea unui tur cu ghid, căci altfel nu are niciun farmec vizita.

Iar pe site-ul Asociației de Turism Retezat poți vedea toate Punctele de vizitare ce se pot vizita în zonă: Casa Geoparcului, Casa pentru Știință și artă, Casa Vulcanilor, și Casa Dinozaurilor. E important de știut că o parte din aceste puncte se vizitează doar cu programare. Aici găsiți mai multe detalii.

Atât de importantă și deosebită este Țara Hațegului încât ea a devenit Geoparc Unesco în anul 2015. Este singurul Geoparc Unesco din România, în toată lumea existând doar 169. Motivul pentru care îmi este așa ciudă că nu este suficient promovată și că nu există infrastructură rutieră și turistică este acela că zona are un potențial turistic imens.

Aici se poate face nu numai turism montan, având la o aruncătură de bâț câțiva dintre cei mai înalți munți din țară, cu altitudini peste 2000 de metri, lacuri glaciare extraordinar de frumoase (printre care și cel mai mare (Bucura) și cel mai adânc (Zănoaga)), dar se pot și vizita o mulțime de obiective, care acoperă întreaga paletă turistică: istorie, cultură, tradiții, geologie, arheologie, faună, floră, absolut orice. Avem urme ale dinozaurilor, ale vulcanilor, ale imperiului roman (Castrul Ulpia Traiana*, biserici medievale), Rezervația de Zimbri, și câte și mai câte.

Sunt foarte multe locuri de vizitat aici, iar noi nu am reușit să vedem decât o parte din ele, despre care voi povesti în acele ce urmează.

*Castrul Ulpia Traiana se află în satul Sarmizegetusa, la 17 km de Hațeg, dar nu este vorba despre Castrul Sarmizegetusa care este sit UNESCO. Acela se numește Sarmizegetusa Regia și se află mai departe, în Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Ciclovina, în apropiere de Costești / Orăștie.

Este interesant și micul sit arheologic Ulpia Traiana, dar la fața locului se pare că este destul de neîngrijit.

Aceasta se pare că este fosta capitală romană a provinciei Dacia. Ruinele rămase atestă existența clădirilor din vechiul oraș-cetate: temple, ateliere, băi publice, un amfiteatru și forul. Forma circulară a amfiteatrului este impresionantă dacă ne uităm pe google maps pe imaginile din satelit.

Ziua 1, duminică, 1 august 2021

Ca de obicei când trebuie ajuns în Retezat, prima zi este doar pentru drum. Am plecat din București nu foarte devreme, am trecut pe la Decathlon pe la 9:30 ca să mai luăm ceva rapid, și apoi am pornit. Drumul e lung și nu am oprit decât o dată, ca să mâncăm de prânz.

Am ajuns în Sântămaria-Orlea pe la ora 16:30, unde voiam să văd Biserica Reformată. Era o caniculă îngrozitoare și n-am găsit unde să parcăm chiar lângă biserică. Am lăsat mașina la câteva minute de mers pe jos. O nimica toată, dar cu soarele în cap pe căldura aia am zis că mor.

Biserica reformată din Sântămăria-Orlea

La intrarea în biserică am găsit o surpriză. Nimerisem chiar la slujbă. Aici se ține o singură slujbă pe lună, mai exact în ultima duminică din lună, la ora 16. Acum, slujba ce ar fi trebuit să fie la sfârșit de iulie se amânase pentru 1 august, exact când am „aterizat” noi acolo. Cam care erau șansele?

Înăuntru erau pastorul care ținea predica, în spatele dânsului o doamnă care stătea în fața unui pian, iar în sală erau doar 2 enoriași și dl. Nicu, cel care are grijă de biserică și primește turiștii. Când am văzut, am dat să ieșim, dar domnul Nicu ne-a spus că putem intra și ne-a arătat să luăm un loc. Ne-am conformat. Am asistat așadar la restul slujbei, a cărei învățătură a fost să îl lăudăm pe Dumnezeu. N-am înțeles noi chiar tot ce a explicat domnul, dar avea un mod frumos de a povesti.

Apoi a cântat un pic în maghiară (predica a fost în română), împreună cu doamna, care a cântat și la voce și la pian, după care slujba s-a încheiat. Am vorbit la final un pic și cu doamna directoare, care ne-a spus că pianul este foarte vechi (de pe la 1900, dacă nu chiar de mai înainte) și e tare defect. Ne-a plăcut foarte tare această vizită și am plecat cu o liniște în suflet, mai ales că oamenii au fost foarte calzi și ne-au urat să avem noroc pe munți cu vremea și viperele (probabil au ei ceva cazuri din când în când cu localnici mușcați de vipere, noi n-am avut probleme, dar cred că am auzit într-o zi un șarpe pe sub stânci).

Am continuat apoi pe drum tocmai până la Cabana Gura Zlata, unde am dormit în primele două nopți.

Ziua 2, luni, 2 august 2021

Drumeție în Munții Godeanu

Prima drumeție pe care am făcut-o a fost în Munții Godeanu. Nu mai fusesem niciodată în acești munți destul de puțin umblați, din cauză că sunt mai greu accesibili. Planificasem o tură de 1 zi, dar cu capete diferite, astfel că aveam nevoie de ajutor.

Cineva trebuia să ne ducă dis de dimineață cu mașina până la Lunca Berhinei (cu mașina noastră lăsată la coada lacului). Înainte de a pleca în vacanță am încercat să găsesc pe cineva să ne ajute, dar nu am reușit. Salvarea a venit de la un alt cuplu de turiști cazați tot la Cabana Gura Zlata. Domnul cabanier ne-a făcut lipeala în seara de dinainte. Am avut un super noroc. Așa am ajuns în sfârșit în Godeanu, pe un traseu tare frumos, de la Lunca Berhinei prin Platforma Borăscu, iar la final coborâre la Lacul Gura Apei.

În special a doua jumătate mi-a plăcut cel mai mult, am avut parte de o surpriză fantastică și apoi niște priveliști incredibil de frumoase, care m-au uns la suflet după emoțiile ce le trăsesem până acolo. Pentru această tură am scris un jurnal separat, pe care te invit să-l citești.


Ziua 3, marți, 3 august 2021

Plimbare & Hamac

Tura în Godeanu din ziua 2 a fost destul de obositoare, astfel că seara am cam reconfigurat planul. Din cele 5 trasee pe care le aveam în plan, toate erau grele, peste 22 km și pe la 1500 m diferență de nivel. Doar tura pe Retezat era un pic mai scurtă, dar diferența de nivel tot pe acolo, ceea ce însemna și mai solicitant, doar că mai puțini km. Ne-am dat seama că iar am fost cam sadomasochistă când am planificat, și noi voiam să ne mai și odihnim. Am zis să renunțăm, așadar, la 1-2 trasee. Dar la care? Pe toate voiam să le facem. Din zona aceea mai voiam să facem un traseu tot cu capete diferite (liniar), însă acum chiar nu mai avea cine să ne ajute să ne ducă la start cu o mașină. La baraj nu găsisem pădurarul nici dimineață, nici seara, deci nici pe dânsul nu ne puteam baza. Așa că pe acesta l-am tăiat din schemă. Am hotărât astfel că această zi va fi una de relax total. Am plecat de la Cabana Gura Zlata, iar până la ora la care ne-am fi putut caza la următorul loc mai erau multe ore, așa că ne-am dus mai întâi într-o plimbare prin pădure și apoi am lenevit în hamac pe malul Râului Mare. Doamne, ce bine a fost!

În pădure ne-a plimbat pe un drumeag ce se află la începutul traseului marcat cu triunghi roșu ce duce de la Gura Zlata spre Lacul Zănoaga, dar nu am mers decât puțin pe el. După câteva minute, pe stânga, am găsit un vechi canton silvic. Părea părăsit. Apoi, un pic mai în față, drumul se termină în Casa Academiei. Mai departe nu am continuat, dar de acolo începe poteca efectivă spre Lacul Zănoaga. La început, cel puțin, părea năpădită de vegetație. Nu știu cât de mulți oameni urcă pe acolo. La Casa Academiei nu era nimeni, dar am găsit, spre surprinderea noastră, 2 câini și un păun. Erau închiși, desigur.

Câinii erau două frumuseți. Ne-au lătrat mai întâi, înainte să ne vadă, dar imediat ce am deschis gura să vorbesc cu ei s-au oprit și au început să dea din coadă. Tare milă mi-a fost de ei că erau închiși acolo. La cum arăta cușca, nu părea că fusese cineva la ei prea curând. Era foarte murdar înăuntru (unde să-și facă și ei nevoile?) și tare mi-e teamă că le era foame. Nu aveam nimic de mâncare. Dar am constatat că nici apă nu mai aveau. Am luat un bidon de plastic găsit pe jos și le-am adus apă, dar tare greu a fost să le turnăm printre ochiurile gardului. Iar strachinile erau foarte murdare. Mi s-a rupt inima de ei. Cum să lași niște animale închise atâta vreme? Chiar nu le e milă de ei?

Am plecat cu inima strânsă de acolo și cu speranța că cineva avea să vină curând la ei. Când am ajuns înapoi la mașină, un domn cu 4×4 a apărut de nicăieri și ne-a întrebat dacă n-am văzut niște măgăruși. Din păcate, nu. Săracul om, își pierduse animalele…

Mai departe am plecat să căutăm un loc de hamac. N-a fost ușor deloc, dar până la urmă l-am găsit pe loc :))) Pe Valea Râului Mare este un izvor amenajat (locația pe google maps aici). Acolo am lăsat mașina, iar vis-a-vis este o poiană mare. Mi-am pus șosetele-n picioare și pantaloni lungi, ca să nu plec cu 10 căpușe pe mine :)))) și m-am încumetat. La malul râului am găsit un loc cât de cât bun pentru a agăța cele 2 hamace, și pentru următoarele aproape 2 ore ne-am bucurat de liniște și de sunetul apei. Doamne ce bine-a fost! :D

De mâncat am vrut să mâncăm la Pensiunea Retezat, dar am povestit mai sus ce-am pățit. Am fost nevoiți să mergem tocmai până-n Hațeg, unde am mâncat la terasa Parc Caffe, un loc destul de ok.

La întoarcere, am avut o surpriză de zile mari. La cazarea cea nouă am aflat că nu este curent electric permanent, ci doar la generator și, deci, nu există frigider. Ups! Noi aveam mâncare ce trebuia musai să stea la rece. Așa că am improvizat și am dus-la la râu :)))) Râsu plânsu!

Ziua 4, miercuri, 4 august 2021

Drumeție în Munții Retezat

Pe prognoză arăta că de joi încep ceva ploi, așa că am zis să profităm de vremea bună ce se prognoza pentru astăzi (miercuri). Am decis să facem tura pe Vârful Retezat dinspre Râușor, unde nu mai fusesem niciodată. Eu mai urcasem o dată pe Retezat, în 2013, dar dinspre Cabana Pietrele. Acum, aproape întreg traseul a fost nou și pentru mine.

A fost un traseu destul de solicitant, chiar dificil pe alocuri, dar peisajele sunt la înălțime. Și la propriu și la figurat. Cel mai mult mi-a plăcut Lacul Ștevia văzut de sus, atât de pe urcare, cât și de pe coborâre. Am urcat pe traseul clasic, pe la Lacul Ștevia, marcat cu bandă roșie și am coborât pe Culmea Prelucele-Retezat, traseu marcat cu triunghi roșu. Un circuit plin de lespezi în partea superioară. Nu îmi aduc aminte să fi făcut vreun traseu în care să fi mers mai mult pe lespezi decât pe acesta. A fost solicitant. Dar, dacă ar fi să repet, aș face exact la fel :) Dacă vrei să citești mai multe despre această tură, poți intra pe acest jurnal.

La întoarcere din tură, obosiți și murdari, am avut parte de un șoc. Cu literalmente câte secunde înainte de a ajunge la cazare, când eram deja pe drumul pietruit ce duce într-acolo, m-a sunat gazda și mi-a spus că nu se mai poate ajunge acolo, că fix înainte de cazare drumul nu mai există. Începuseră exact în acea zi niște lucrări pentru a aduce curent electric. Săpaseră un șanț mare direct pe drum, în care urmau să pună conductele cu cablurile electrice. Efectiv nu mai aveam pe unde trece, decât pe câmp, dar mașina noastră nu are gardă înaltă și nu aveam cum să facem asta. A trebuit să facem stânga-mprejur și să intrăm prin altă parte, pe un pod privat, dar și acolo era cu cântec.

Răbdarea mea a fost greu încercată. Și asta nu a fost tot. Când să mă duc și eu să fac un duș (asta e tot ce voiam să fac, ca să mă bag în pat), am aflat că cineva dăduse cu un târnăcop în conductă (dacă am înțeles bine, că deja auzeam din 2 în 2 de oboseală). N-a trebuit să aștept chiar foarte mult să se rezolve, dar în momentul acela am văzut negru în fața ochilor. Toleranța chiar este o resursă limitată pe parcursul unei zile. În următoarele zile, până când am plecat de acolo, am avut tot felul de peripeții cu drumul și cu podul privat. Era cât pe ce să rămânem blocați acolo, pentru că cineva tot venea și închidea lacătul iar noi nu aveam cheie. În ultima zi, Adi a trebuit să care pe jos vreo 300 de metri ditamai geamantanul până la mașină, pe care o lăsasem înainte de spărtura din drum. Și noroc cu un cuplu tare drăguț din Cluj, Mihaela și Bogdan, care se cazaseră între timp lângă noi, care ne-au ajutat să ducem restul bagajelor cu mașina lor, că altfel am fi cărat de ne-ar fi venit rău.

Ziua 5, joi, 5 august 2021

Odihnă

Pentru această zi se anunțau ploi, așa că am decretat-o ziua noastră de odihnă. La cazare nu mai era nimeni, astfel că ne-am bucurat de o zi întreagă în care am făcut fix nimic. Dar nimic. Ok, nu chiar nimic, am citit un pic, lăsând din când în când cartea (kindle-ul) jos din mână pentru a mă gândi la… nimic. Sau pentru a admira natura.

Gazdele ne-au spus că putem folosi terasa căsuței mari (noi stăteam în cea mică) și doamne cât de bine a fost! Am stat aproape toată ziua întinsă pe canapea, cu priveliștea asta în față.

În prima parte a zilei a fost vânt. Un soare din ce în ce mai slab, dar vânt puternic, de cădeau merele din copaci. Mai târziu au trecut pe-acolo turma de oi și de capre de la stâna din apropiere, și le-am privit fascinată și cu atenție. Niciodată nu cred că mai făcusem asta (orășenii la țară, ce să le ceri!). Le-am aruncat și niște mere peste gard, apoi am vorbit și cu câinii, după care m-am întors la carte. Caprele aveau acel miros specific. Noi îi zicem miros de brânză de capră. Dar poate mai degrabă brânza miroase a capră ?! Habar n-am. Dar îmi place.

Apoi a venit ploaia. A început timid, cu câțiva stropi, după care un pic mai tare. Versanții din apropiere deja nu se mai vedeau, iar dacă atunci ai fi venit în acel loc prima dată, nici n-ai fi zis că sunt acolo. Apoi s-a oprit, versanții au apărut iar, și vălătuci de ceață au început să se ridice de la sol spre înălțimi. Am urmărit cum norii se mișcau, și apoi cum totul s-a înnegrit deasupra noastră și am știut că urmează o tură mai serioasă. Am luat repede pătura din cameră, m-am culcușit bine pe terasă, și am așteptat să înceapă. Versanții au dispărut din nou, de data asta de-a binelea, și a început să toarne cu înverșunare.  N-am făcut nicio poză. Doar m-am uitat.

Câteva minute a dat și cu grindină, iar câteva bobițe au sărit pe terasă, lângă mine. Am luat una în mână, minunată de cum putea o bucată de gheață să pice efectiv din cer. Nu mai analizasem nici asta niciodată. Bobița a început să se topească încet încet în mâna mea, pe măsură ce o învârteam pe toate părțile, după care am aruncat ce a rămas. Fulgerele au început să împânzească cerul, în timp ce tunete se auzeau nu departe. În rest liniște, se auzea doar ploaia, și noi spunând la fiecare fulger, „ai văzut?”.

Totul s-a liniștit după vreo 2 ore, și am urmărit la final cum versanții au răsărit din nou în fața mea, iar norul cel negru se îndepărta din ce în ce mai mult spre nord, lăsând loc cerului albastru să reapară deasupra.

Tare bună a fost ziua asta!

Ziua 6, vineri, 6 august 2021

Cetatea și Mânăstirea Colț

După încă jumătate de zi de lenevit pe terasă, pe la 4 după amiaza am mers să vizităm Mânăstirea și Cetatea Colț.

Aflate chiar una lângă alta, în satul Suseni, aceste două obiective au o istorie foarte interesantă și aș zice că merită vizitate. Mie cel puțin mi-au plăcut foarte mult. Despre asta am scris un jurnal separat, pe care te invit să-l citești.


Ziua 7, sâmbătă, 7 august 2021

După 2 zile în care n-am făcut mai nimic, sâmbătă deja ne scăpărau picioarele. Așa că am trecut de la “ei, hai să mergem doar un pic la Schitul Retezat, eventual”, la „să vizităm TOT” :)))) Tare suntem căpiați uneori.

Așa am ajuns ca până la finele zilei să vedem 6 obiective din Țara Hațegului, unul mai interesant decât celălalt. Am fi văzut chiar 7, dar nu mai erau locuri :)))

Rezervația de Zimbri, Hațeg

Prima dată am fost dimineață la Rezervația de Zimbri. Adi mai fusese cu ani în urmă, iar împreună mai văzusem zimbri și la Zimbrăria Neagră, și la Vama Buzăului, dar efectiv ne plictiseam. Ne-am dus de dimineață căci ne-am gândit că, fiind sâmbătă, ulterior avea să fie aglomerat. N-am ajuns până la urmă la prima oră, dar a fost chiar ok.

Biletul costă 10 lei de adulți și 5 lei pentru copii. Drumul de acces din șoseaua principală nu este asfaltat, ci pietruit, dar are doar 2km și este foarte bun. Din parcare trebuie mers pe jos un pic până la țarcul zimbrilor, iar acolo se poate da un ocol complet țarcului. La un moment dat am ajuns într-un punct din care părea că nu mai putem continua, dar am sărit un mic gărduleț și am putut face tot ocolul. Nu am făcut nimic interzis, se poate merge fără probleme. Am fost un pic dezamăgită că erau doar vreo 10 exemplare în total, mă așteptam să văd mai multe.

Iar țarcul lor nu este tocmai extrem de mare, cum este la Zimbrăria neagră, de exemplu, și nu îmi place deloc ideea asta. Eu sunt anti-zoo, iar aici nu e o foarte mare diferență față de un zoo. E drept, le dau drumul pe o suprafață mult mai mare (probabil în fiecare noapte, nu știu exact, n-am avut pe cine să întreb la plecare). Dar tot nu sunt foarte confortabilă cu ideea unor animale ținute în spații restrânse.

Mai departe am mers la masă, și acolo Adi și-a adus aminte de Geocaching. Mie atât mi-a trebuit! Aaa, hai să mergem PESTE TOT! Ia uite cât de multe sunt!! OMG!

Parcul de piatră din Hățăgel

Prima oprire a fost în satul Hățăgel, unde am găsit un loc foarte neobișnuit, care nici nu apare pe google maps. Doar de pe Geocaching am aflat de el. Se numește Parcul de piatră, iar aici, un preot din sat a strâns de-a lungul anilor zeci (poate sute) de pietre de toate felurile, atât pietre de pe munte, cât și pietre de moară, cruci de piatră foarte vechi, pietre cu melci fosilizați, și câte și mai câte. Culmea este că l-am găsit acolo când am ajuns, stând pe un scaun chiar după ce am traversat podul suspendat pe care, nu știm exact de ce, scria Trecerea Oprită. L-am întrebat dacă putem intra când am ajuns la dânsul, și ne-a răspuns, „depinde cu ce scop veniți”. I-am spus că vrem doar să vizităm un pic, și ne-a dat voie, desigur.

Era ocupat un pic, dar la final, după ce am dat o raită căutând ca niște ciudați geocachingul sub o piatră și negăsind nimic (??), era singur și inevitabil a intrat în vorbă cu noi. Ne-a spus diverse lucruri cu mândrie despre pietrele strânse de dânsul acolo, dar ne-a luat și la întrebări de genul, „sunteți căsătoriți?” sau „ce lucrați?” :))))) Habar nu aveam noi atunci cu cine am stat de vorbă, dar am aflat doar câteva ore mai târziu (detalii mai jos).

Biserica de piatră din Densuș

De la Hățăgel am mers la biserica din Densuș, aflată la câțiva kilometri depărtare. Eu mai fusesem acolo și în 2010, imediat după prima mea incursiune în Munții Retezat. Acum am constatat că nu mai recunoșteam mai nimic. Aveam în cap doar o imagine destul de ștearsă despre cum arată biserica, dar în rest nimic.

Acum m-am uitat mai atent la pronaosul prăbușit (sau mai bine zis ce a rămas din el), sau la ferestruicile mici ce se pot observa pe exterior, în spate, care mi s-au părut din cale-afară de interesante. Am căutat și aici ca niște ciudați geocache-ul după o cruce de piatră, dar iarăși n-am găsit nimic. Cine le ia, băi nene?

Biserica reformată din Peșteana

Am continuat mai departe călătoria noastră până în satul Peșteana. Aici am avut în sfârșit noroc și am găsit primul meu geocache la biserica reformată din sat (yeeeey!). Din păcate era din acela mic, fără niciun obiect, dar eu tot m-am bucurat.

Tare frumoasă este această biserică din Peșteana, care datează tocmai din secolul 16. Înăuntru nu am putut intra, și mi-a părut rău că pare lăsată de izbeliște… Tare ar merita conservată! Este monument istoric!

Muzeul satului hațegan din Peșteana

La câțiva pași de biserică se află un alt obiectiv super interesant, care zic eu că merită vizitat în Țara Hațegului, Muzeul satului hațegan. Despre el am aflat tot de pe Geocaching. L-am găsit acolo pe nea Antonica, un localnic din Peșteana care a amenajat acest muzeu și care primește aproape zilnic turiști cărora le povestește cu drag despre istoria locului și le arată obiecte vechi strânse de el de-a lungul anilor. Într-o căsuță frumoasă cu prispă ce a fost a unei bunici de-a dânsului, a amenajat câteva încăperi ce pot fi vizitate gratuit, dar eu încurajez vizitatorii să lase o mică donație măcar, căci merită răsplătit acest efort.

Vizita la acest muzeu are și o mică surpriză la final pentru iubitorii de natură și lucruri simple, mai ales cei ce locuiesc la oraș. După ce am trecut prin curte, unde am văzut tot felul de animale, de la iepuri la porci, am ajuns la râu, locul meu preferat din orice gospodărie. Cele câteva minute în care am stat pe leagănul-băncuță au fost mană cerească.

Schitul Retezat

De aici am plecat înapoi spre cazare, dar am mai continuat câțiva km în sus pe vale până la Schitul Retezat. Am intrat timizi în curte, unde am găsit o maică ce vorbea cu câteva enoriașe (cred), pe iarbă. Ne-a spus că putem să dăm un mic ocol schitului, și va veni cineva să ne dea drumul și înăuntru. Am înconjurat biserica în sens orar, și după jumătate am ajuns în curtea efectivă a schitului, o peluză super frumoasă și îngrijită în care am găsit o căsuță mică din lemn și o masă realizată din două pietre mari.

Apoi o măicuță ne-a luat înăuntru și ne-a povestit un pic despre schit. Este o construcție relativ recentă, din 1992, construită de Episcopul Daniil Stoenescu (Partoşanul). Apoi ne-a povestit despre dânsul, cum că este din Hățăgel și că fost ucenicul lui Arsenie Boca. Foarte  mare admirație avea față de dânsul, și la final, când am ieșit în curte iar, ne-a spus că el se va retrage în acea căsuță de lemn. Abia atunci am observat că treptele de urcare în căsuță sunt pietre, dar nu orice fel de pietre. Apoi piatra cea mare și rotundă a mesei cu pricina iarăși părea ceva mai deosebit. Și atunci am întrebat-o pe măicuță: nu cumva dânsul este același cu părintele din Hățăgel de la Parcul de Pietre? Răspunsul a fost afirmativ. Așa ceva??

Ziua 8, duminică, 8 august 2021

Și iată că a venit vremea să părăsim Țara Hațegului. Nu avusesem asta în plan, dar, înainte de plecare am făcut și o vizită la Casa Vulcanilor, un obiectiv tare interesant din comuna Densuș. Tare ne-am bucurat că în sfârșit scăpam de drumurile cu gropi din zonă.

Casa Vulcanilor

Aici nu se poate veni decât cu programare, pentru că se vizitează doar cu tur ghidat (scurt sau lung). Am vrut să venim sâmbătă, dar ne-am trezit prea din scurt și nu am mai prins loc. Dar din fericire aveau loc pentru astăzi.

Casa Vulcanilor este un proiect super frumos realizat de oamenii din zonă, la care au participat și copii. Bianca, fata care ne-a fost ghid, are acum doar 16 ani și ne-a povestit că avea 6 ani când se construia casa și a contribuit și ea. Casa este de fapt o căsuță care are o formă de ciupercă, dar ea simbolizează un vulcan. Este construită din cob, astfel că și copiii micuți puteau ajuta.

Însă nu doar Casa vulcanilor se vizitează, căci turul începe de fapt de la râu, iar până la casă avem de mers (urcat) un pic pe jos, timp în care ghidul ne povestește despre aceste locuri minunate și foarte interesante. Tururile sunt mai mult croite pentru copii, deci sunt perfecte pentru familii. Grupul nostru a fost format, pe lângă noi doi care eram cam ca nuca-n perete :)))), din alte două familii care aveau câte 2 copii fiecare.

Bianca ne-a povestit și ne-a arătat o mulțime de lucruri interesante, de la cum Țara Hațegului a fost o mare intracontinentală cu cel puțin o insulă exotică acum 70, de milioane de ani, la vulcani, basme populare, bioglife și multe altele.

Nu o să povestesc mai multe aici, ca să nu stric surpriza de la fața locului, dar pot să spun că a fost o vizită super interesantă, care merită din plin, și nu doar pentru copii, ci și pentru adulți.

Noi am optat pentru turul scurt, de 40 de minute (dar a durat cam 1 oră) și care costă 10 lei, dar există și un tur mediu (30 lei – 1h30 minute) și unul lung (50 lei – 3h), potrivite pentru copii, care includ și jocuri special croite pentru ei. Primesc o trusă de explorator cu care fac săpături în pământ pentru a găsi diverse dovezi arheologice, o adevărată nebunie. Mai mute detalii se găsesc pe site-ul lor.

Noi i-am lăsat pe ei să continue joaca și am plecat mai departe despre Lacul Poiana Mărului. Deja eram toropiți de caniculă și nu visam decât la apa rece din lac.

Am ajuns acolo mult mai târziu decât în mod normal, pentru că am avut nenorocul să mergem la restaurantul La Strada din Oțelul Roșu, unde am stat 2 ore așteptând după mâncare. A fost o masă foarte dureroasă pentru că, nu doar că am așteptat de ni s-au lungit urechile, dar am fost obligați ca în tot timpul ăsta să ascultăm cea mai proastă muzică posibilă. Cele mai noi melodii românești pop, de la pseudo-cântăreți de care n-am auzit în viața mea, cum ar fi iubitul Cleopatrei Stratan (I googled this). Practic jignești muzica dacă spui că e muzică ceea ce am ascultat noi acolo. 2 ore în care am simțit că îmi sângerează urechile. Mai era și tare, nu doar așa… în surdină. Plus caniculă. Mă ia plânsul numai când îmi amintesc. Singurul lucru frumos la acest restaurant sunt cei trei molizi gigant din curte.

De acolo am intrat pe drumul ce duce spre Poiana Mărului. Muzica proastă începea să fie o amintire urâtă din ce în ce mai ștearsă pe măsură ce avansam pe drum și natura era tot ce vedeam. Drumul e vechi și cam inconfortabil, dar merge.

Ponton Mauru – cu caiacul pe Lacul Poiana Mărului

Legendele spun că în Poiana Mărului s-a descoperit comoara dacilor, mai exact comoara lui Scorilo, tatăl lui Decebal. Comoara este de o importanță vitală, dar nu este formată din aur și argint, ci din aer. Aer curat. Ca și în alte câteva locuri din România, aici se spune că este cel mai curat aer de pe planetă. Se pare că, datorită acestui lucru, aici a funcționat pe vremuri cel mai mare sanatoriu TBC din zonă. Acum în Poiana Mărului găsim o fabrică de bere cu numele Scorilo.

La lac am oprit în dreptul Pontonului Mauru. Nu am coborât până jos cu mașina, ci am lăsat-o la drumul principal, pentru că accesul se face pe un drum pietruit scurt dar foarte prost în prima parte, unde este și foarte abrupt. Foarte păcat, pentru că locul chiar este fain.

Când am ajuns noi, era duminică pe la ora 16 și, din păcate, era plin de oameni mai puțin educați, care țin morțiș să asculte muzică (în mare, manele) în boxele private și să țipe sărind în apă.

Însă când am revenit marți dimineață, am găsit pontonul complet gol. Era o liniște completă, se auzeau doar păsărelele. Nu era nimeni acolo, în afară de cei ce erau cu cortul (se poate campa, prețul este foarte mic), dar corturile nu sunt la mal, ci între copacii din apropiere. Și nimeni nu zicea nici pâs. Un singur om înota în lac, în liniște. A fost o diferență de la cer la pământ față de ce găsisem duminică.

Dar să revin la prima noastră vizită. Deși era cam gălăgie, am vorbit cu domnul de acolo să închiriem un caiac după o oră. Ne-am dus să ne cazăm și apoi ne-am întors.

A fost prima noastră tură cu caiacul și ne-a plăcut super mult! Nu știam dacă nu cumva nu o să ne răsturnăm, așa că nu am luat aparatul foto cu mine și nu am poze din caiac. Lacul are o lățime destul de mică, astfel că am ajuns repede pe celălalt mal și apoi am încercat să găsim locuri mai răcoroase și am admirat natura de pe luciul apei. A fost super frumos. Deși era caniculă, mi-am trântit o pălărie pe cap și pe apă nu s-a simțit chiar așa de rău. Plus că ne puteam oricând răcori băgând mâinile și picioarele în apă. Și am reușit să nu ne răsturăm. Yeeey!

Caiacul ne-a costat doar 30 de lei / oră (pentru amândoi). Mi s-a părut destul de puțin. E drept că mai ales vâslele, dar și caiacul, erau cam uzate, dar oricum.

De la ponton se mai pot închiria și hidrobiciclete.

Una peste alta, recomand acest loc, dar în timpul săptămânii (dacă vrei liniște). În lac se poate înota, iar la ponton există și un bar (nu știu dacă servesc mâncare, dar la doar câțiva km este Restaurantul Oxygen, unde se poate mânca foarte bine. Singura problemă pe care o văd este drumul de acces. Eu n-aș coborî la ponton decât cu 4×4 sau măcar cu o mașină cu gardă mai înaltă. Dar, chiar și așa, cauciucurile se deteriorează, mai ales la urcare înapoi în drumul principal, când trebuie să oprești în rampă pe pietriș ca să te asiguri că nu trece nicio mașină, și apoi să pornești iar. Unghiul rampei este destul de mare acolo și e destul de neplăcut.

Ziua 9, luni, 9 august 2021

Drumeție în Munții Țarcu

Aflați pentru prima dată în Munții Țarcu, am ales să facem un circuit. Dar și în Țarcu e cam greu cu turele de o zi în buclă, astfel că am ales că plecăm dinspre Cascada Șucu (sau Cascada Oltenei) aflată pe Valea Pârâului Olteana înainte ca acesta să devină Pârâul Șucu. Am sperat să putem ajunge cu mașina chiar până la cascadă, dar n-a fost să fie. Abia am ajuns până un pic înainte de Cataractele Șucului, care sunt un pic mai jos. Acolo am găsit o porțiune cam urâtă pentru o mașină care nu are gardă înaltă. Așa că, de unde estimasem un circuit de vreo 24 de kilometri, am ajuns într-un final să facem 30. Am mers destul de bine, însă, terminând traseul după 11 ore.

Circuitul urmat a fost: Valea Șucu – Vârful Brusturu – Vârful Căleanu – Vârful Țarcu – Cuntu – Valea Șucu.

A fost o zi destul de caniculară, și asta am simțit cel mai acut pe porțiunea cea mai dificilă a traseului, și anume urcarea pe Vârful Brusturu, plină de lespezi, fără niciun fel de marcaj (cel puțin noi nu am găsit) și abruptă. Am avut un pic de emoții și cu numeroasele turme de oi, dar din fericire a fost ok până la urmă. Și, spre bucuria mea, după ce am ajuns în creasta principală au început să apară și niște norișori pufoși. N-au fost ei de-ajuns să ne facă cine știe ce umbră (ne-am prăjit ca la rotisor), dar măcar au mai înfrumusețat un pic peisajul. Dar cel mai mult cred că mi-au plăcut pisicile de la stația meteo Țarcu :D Au fost cireașa (cireșele de pe tort!). Pentru această tură am scris un jurnal separat, pe care te invit să-l citești.


Ziua 10, marți, 10 august 2021

Pentru ultima zi din vacanță nu planificasem nimic, pentru că drumul era destul de lung până înapoi acasă. Dar, la dus, în prima zi, în timp ce mergeam pe autostradă, zărisem de la distanță două sate care păreau foarte interesante și păreau să aibă biserici medievale: Rapolțel și Amnaș. Am decis încă de atunci că vom face un ocol pe la ele în ultima zi. Ceea ce am și făcut.

Rapolțel a fost dezamăgitor, în sensul că, odată ajunși acolo, deși drumul până sus (este pe un deal) a fost interesant, satul în sine nu are nimic interesant și am făcut cale întoarsă.

Amnaș a fost mai interesant. Ce m-a surprins foarte plăcut a fost că aproape toate casele vechi din sat, cu arhitectura specific săsească, încă sunt în picioare. Nu arată ele prea bine și sigur multe vor ceda în timp, dar a fost o adevărată încântare să văd că fiecare poartă semăna cu cealaltă, chiar dacă nu erau de aceeași culoare. Nu am văzut culori stridente, nu am văzut intervenții dubioase (decât cu mici excepții). Mi s-a părut, per total, un sat transilvănean tipic. Dacă ar fi restaurat cap coadă, eu cred că ar fi chiar mai frumos decât Viscri. Singurul lucru mai nasol e că drumul este groaznic (sper să fie reparat curând, părea că s-ar fi început ceva lucrări), și mai este și în pantă.

Niciunul dintre cele două sate nu avea biserică medievală.

Înainte să ajungem la Amnaș, însă, când eram pe lângă Rapolțel, am văzut un indicator turistic (din acela maro) pe care scria Castelul Lupilor. Am căutat repede pe google să văd dacă e ceva interesant, și am fost surprinsă să văd în poze un castel ce părea medieval. Am aflat că este o pensiune de 4 stele și că are și restaurant. Așa că am decis să mergem să luăm masa acolo și să și vizităm curtea. Împușcăm 2 iepuri deodată.

Din păcate, și Castelul Lupilor a fost o mică dezamăgire. Așa, în mare, arată foarte interesant. Dar, la o privire mai atentă, se vede că ceva parcă nu este în ordine. Misterul s-a elucidat când am aflat că nu este, de fapt, un castel original renovat, ci e construit destul de recent aproape de la 0 (dacă nu chiar de la 0 complet).

Proprietarii au îmbinat mai multe elemente medievale și nu numai, care nu au neapărat legătura unele cu altele, astfel că a ieșit un ușor kitsch. Mai mult, mâncarea de la restaurant, deși scumpă, a fost complet dezamăgitoare. Până și eu aș fi gătit mai bine. Chiar nu mă așteptam la așa ceva de la un restaurant de 4 stele (sau doar pensiunea și preșurile sunt de 4 stele? Mister).

A urmat apoi un calvar pe Valea Oltului. Am stat nu doar bară la bară ci efectiv pe loc complet o bună bucată de vreme. Ne mai mișcam câte un pic din când în când, dar am făcut 30 de km în vreo 2 ore. Nu pot să înțeleg exact cum se poate circula în asemenea hal într-o zi de marți, dar probabil și faptul că era luna august a fost de vină.

Cum ziceam… vacanță în luna august în România… never again! :)

Trăgând linie, chiar dacă am avut multe inconveniente în această vacanță și o parte din lucruri nu au mers cum ne-am fi dorit noi, am avut parte de 3 drumeții frumoase în locuri noi, am descoperit o mulțime de comori și povești din Țara Hațegului și, așa cum se întâmplă mereu după o vacanță, ne-am întors acasă mai bogați. Sufletește și intelectual, desigur. Că bani n-am văzut să pice de nicăieri :))))


CAZARE

În această vacanță am avut 3 cazări, toate rezervate online, una pe travelminit și celelalte două pe booking. Voi povesti pe scurt despre fiecare dintre ele.

Cabana Gura Zlata

Aceasta este ultima cazare de pe Valea Râului Mare, cu 10 km înainte de barajul Gura Apelor. Aici am dormit în primele două nopți. Nu mai fusesem acolo de 11 ani, și m-am bucurat să văd că, deși pe afară cabana arată aproape identic cu atunci și pare în ușoară părăsire, pe interior condițiile sunt net superioare. În 2010 nu era apă caldă și am dormit în niște paturi vechi. Acum am avut o cameră dublă cu baie privată, pat confortabil, practic condiții de pensiune. A fost curat și am dormit foarte bine.

Am putut rezerva pe travelminit, dar cred că ideal este să suni pentru rezervare, căci am înțeles că pot fi șanse ca unele rezervări să se suprapună. La noi nu a fost cazul, nu am sunat și a fost super ok.

La cabană este doar domnul cabanier, care este acolo de mulți ani, și o doamnă care vine cu ora pentru curățenie și alte mici activități. Se poate servi și masa (noi am mâncat seara foarte bine – recomandăm castraveții murați făcuți de domnul cabanier, sunt super buni), dar, dacă la cabană sunt grupuri mari (ne-a spus că are des grupuri mari de cehi), atunci e ceva mai dificil, pentru că nu au suficient personal de servire.

La cabană sunt doi câini lup adulți tare scumpi. Sunt destul de bătrâiori, un el și o ea. Ne-am împrietenit din prima, mai ales cu ea, ne-am jucat un pic, e super comunicativă și se entuziasmează imediat cum o bagi în seamă.

Prețul plătit de noi: 120 de lei / noapte / cameră dublă cu baie privată (de ținut cont că nu se poate plăti decât cash).

Bit of Paradise

Este o cazare nouă de pe Valea Râului Mare, aflată la jumătatea distanței dintre Hațeg și Barajul Gura Apelor (Tomeasa).

Este o curte micuță cu 2 căsuțe, un foișor și o cameră de baie aflată în exterior (dus, wc, chiuvetă).
Noi am fost cazați 5 nopți în căsuța mai mică, cea mare având terasa frumoasă pe care povesteam mai sus că am stat în una din zile.

Toată curtea este împânzită de flori și gazdele sunt foarte muncitoare și atente la detalii. A fost super curat, după 3 zile au venit să ne schimbe așternuturile și să ne facă curățenie, ceea ce am apreciat foarte mult.

Majoritatea inconvenientelor pe care le-am avut acum se vor rezolva pe viitor, și anume:

  • Nu exista curent decât la generator. Pentru încărcarea telefoanelor, apă caldă la duș, etc, trebuie dat drumul la generator și așteptat să se încălzească apa. Generatorul face un zgomot destul de mare și trebuie completat cu benzină dacă se termină. În camere nu există nicio lampă. Sunt doar 2 lumini mici cu senzor. Astfel că seara, dacă aveam nevoie de ceva din dulap sau voiam să citesc, nu prea puteam face asta, pentru că era întuneric. Însă cât de curând, acum că s-a tras curent în zonă, va fi curent permanent. Astfel că această problemă nu cred că va mai exista.
  • Nu există frigider, ci doar o ladă frigorifică pentru care trebuie cumpărată gheață. Când am venit nu era, după 2 zile au cumpărat gazdele. Posibil și asta să se rezolve pe viitor.
  • Căsuțele nu sunt izolate termic, astfel că ziua se face foarte cald înăuntru, mai ales cu geamurile închise, iar seara destul de rece. Pilota de pe pat era prea subțire, dar mai existau pături.
  • Drumul de acces nu este asfaltat (are cam 800 m), iar acum, cel puțin, nu mai poate fi accesat decât cu mașini cu gardă mai înaltă (am povestit mai sus ce s-a întâmplat). Sperăm să se repare.
  • Niciuna din căsuțe nu are baie privată (pe booking e trecută on-suite la cea mare, dar nu este cazul, ea este în exterior). Ambele căsuțe folosesc aceeași baie și trebuie să ieși din căsuță ca să ajungi la baie.
  • Baia este cam mică, la fel și cabina de duș, dar pentru câteva zile nu cred că e bai.
  • Prețul este cam mare pentru o cazare cu baie shared.

Una peste alta, nouă ne-a plăcut acest loc, inconvenientele cântărind mai puțin decât lucrurile pozitive. Este retras, în mijlocul naturii, și aproape mereu este super liniște (doar într-o zi sau două vecinii au pus muzică tare, dar a durat destul de puțin).

Recomand acest loc și cred că este ideal dacă vrei să experimentezi timp de 1-2 zile viața într-o căsuță, în natură, și nu te deranjează să nu ai baie privată on-suite. Cei ce vor să facă un grătar au la dispoziție tot ce au nevoie (mai puțin mâncarea, evident :)))) Poți rezerva aici această cazare.

Prețul plătit de noi: 180 de lei / noapte / căsuță cu 2 paturi simple și baie shared, exterioară

Pentru cei ce vor să exploreze Țara Hațegului, le recomand mai degrabă o cazare în Hațeg (mă gândesc că e mai bine), iar pe site-ul Asociației de Turism Retezat poți găsi câteva sugestii. De reținut că pentru perioada verii e bine să rezervi în prima parte a anului, căci altfel nu prea se găsesc locuri. Eu am rezervat foarte din scurt și nu prea am avut ce alege, cam totul era ocupat.

Cabana Merișor, Poiana Mărului

Aici am stat ultimele 2 nopți, venind în zonă pentru Lacul Poiana Mărului și Munții Țarcu. Este o cazare destul de basic, nu are nimic special, dar ne-a plăcut că am avut o cameră mare, curată și apă caldă la botul calului  :)))) Și curtea este de asemenea frumoasă, iar parcarea este privată. Curtea este mereu încuiată, ceea ce iar e un mare plus. Cabana pare neterminată, exteriorul nu este finisat și, per total, atât pe exterior cât și pe interior, nu este tocmai un loc cozy, dar pentru 1-2 nopți, la nevoie, este mai mult decât ok. Poți rezerva aici această cazare.

Prețul plătit de noi: 129 de lei / noapte / cameră dublă cu baie privată


COMBUSTIBIL

De reținut este că în Țara Hațegului singura benzinărie mai cunoscută este un Petrom din Hațeg. Dacă ai de gând să intri pe Valea Râului Mare spre Retezat / Barajul Gura Apelor / Poiana Pelegii sau/și să stai pe acolo mai multe zile în care te fâțâi de colo colo, nu uita să alimentezi în Hațeg înainte.


MÂNCARE

După cum spuneam și mai sus, în zona aceasta ce are un potențial turistic enorm, este o lipsă mare de restaurante. În realitate, o mare parte din pensiuni servesc masa, însă doar pentru oaspeții lor.

Pe Valea Râului Mare nu se poate mânca decât la Cabana Gura Zlata. Însă, cum spuneam mai sus, dacă au un grup mare de turiști, nu cred că mai pot prelua și comenzi de la oameni care nu sunt cazați acolo. Merită însă încercat, sunt șanse mari de reușită.

În rest nu este niciun restaurant, astfel că am fost de 3 ori în Hațeg ca să mâncăm. Ne-am uitat pe booking să alegem un loc cât mai ok, cu review-uri bune, dar nu prea am avut de unde alege. Acestea sunt locurile testate de noi:

Parc Caffe

Nu este cel mai fițos restaurant, dar are o grădină drăguță în care e plăcut să stai. Mâncarea a fost acceptabilă și am fost chiar de 2 ori aici. A doua oară însă, grădina era full și am fost conduși într-o altă zonă, o terasă din spate (ține tot de ei), unde nu e la fel de frumos, dar e ok. Mi-am luat o pizza și a fost chiar bună. Totul a fost ok până aproape să plecăm, când a venit un bărbat care a început să se uite pe youtube cu volumul dat tare și chiar era super deranjant, mai ales că localul avea muzică în surdină. Niciun chelner nu i-a spus nimic.

Hotel Wallenthal

Când am ajuns aici, nu era nimeni, dar doamnele au fost foarte drăguțe și ne-au servit, deși se pregăteau de un eveniment. Mâncarea a fost bună și ne-a plăcut și curtea frumos amenajată, deși terasa în sine nu este foarte cozy.


În Poiana Mărului am mâncat seara la Restaurantul Hotelului Oxigen. Aici ne-a plăcut cel mai mult. Mâncarea a fost bună, a venit destul de repede (deși erau mulți oameni), iar chelnerii sunt foarte ok. Am mâncat apoi și a doua zi la micul dejun tot aici. Este în stil bufet suedez iar prețul este cam piperat (35 de lei / persoană).


DIVERSE

Notez aici alte tarife pe care le-am plătit la obiective turistice sau activități:

Rezervația de Zimbri: 10 lei / adult
Casa Vulcanilor: 10 lei / adult / turul scurt
Caiac 2 pers: 30 lei / oră


REZUMAT COSTURI

Cazare 9 nopți – 1400 lei
Mâncare 10 zile
– 1230 lei
Benzină
– 620 lei
Vizite
, activități – 90 lei


TOTAL – 3340 lei
2 persoane

Despre autor

ALEXANDRA PUȘCAȘU

Salut! Sper că ți-a plăcut să citești acest articol la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să‑l scriu pentru tine :) Am creat acest blog în 2009 pentru a-i ajuta și pe alții să găsească fericire și libertate prin intermediul călătoriilor și a naturii. Te invit să citești mai multe aici.

VREI SĂ SPUI CEVA?

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei