Încă de când am ajuns prima dată în Rimetea în 2011 și am văzut în fața ochilor Piatra Secuiului, am știut că e dragoste la prima vedere și că locul acela mi-a intrat la suflet pentru totdeauna. A devenit în scurt timp satul meu preferat din România, și tot ce știam e că vreau să revin să îl revăd.
Dorința mi-a fost îndeplinită nu după mult timp, pentru că în 2014, în drumul meu spre Maraton Apuseni, unde am mers ca voluntar, traseul a trecut și prin Rimetea, atât la dus, cât și la întors, când am făcut o mică plimbare până la Cetatea Colțești. Însă per total nu am putut să mă bucur de locul meu preferat decât vreo două ore, iar eu încă din 2011 visam să mă întorc măcar o săptămână, pe timp de toamnă, când culorile o iau razna. Dar nu știam exact când voi putea să-mi îndeplinesc acest vis…
Însă iată că uneori viața ia niște întorsături la care nu te-ai fi așteptat în nici o mie de ani, și visul mi s-a îndeplinit (într-o formă mai văratică decât tomnatică, dar ce mai contează?), căci la începutul lui iulie, la aproximativ 1 an de la ultima vizită, într-o zi cu mult soare, la ora 7:30 mă îmbarcam în autocarul de Aiud (bine, el mergea până la Satu Mare, dar eu coboram la Aiud). În condițiile în care cu 24 de ore înainte habar nu aveam că voi face asta.
A fost unul dintre cele mai spontane și nebune lucruri pe care le-am făcut vreodată. Și toată lumea care mă cunoaște știe asta. Da, eu care planific o călătorie cu o mie de ani înainte, am luat hotărârea să plec spre Rimetea în aproximativ 5 minute. Crazy, right? :))) Dar a fost poate cel mai bun lucru pe care puteam să-l fac pentru mine în momentul respectiv, și s-a dovedit a fi și unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat pe 2015 (și poate chiar mai mult de-atât).
Se spune că „a treia oară-i cu noroc” (deși varianta din engleză mi se pare mult mai potrivită în cazul meu – „Third time’s a charm”). Și chiar așa a fost. Nu credeam că e posibil să mă îndrăgostesc de acel loc și mai mult decât eram deja, dar iată că s-a întâmplat.
Deși inițial mi se părea că voi înnebuni 7 ore pe autocar până la Aiud, nici măcar n-am simțit când au trecut, și de cum am ajuns acolo parcă am călcat într-o cu totul altă lume. Și poate că la asta au contribuit și ingredientele cu care am fost „întâmpinată”: un loc superb, o vreme de vis, acorduri de chitară, verde cât vedeam cu ochii, Piatra Secuiului atât de aproape încât aveam senzația că o pot atinge cu mâna, nuferi înfloriți, o briză ca de malul mării, și, nu în ultimul rând, o companie de nota 10.
De foarte multă vreme nu mai atinsesem starea aceea de fericire în care inevitabil îți vine în minte întrebarea-clișeu „ce pot să-mi doresc mai mult”? Aproape că nu-mi venea să cred că o trăiesc. Simțeam că primesc în același timp atât de multe cadouri frumoase, încât nu știam de care să mă bucur mai degrabă, și nici măcar nu era ziua mea :)))
Au urmat apoi 3 zile de poveste, 3 zile pe care nu le-aș da înapoi nici cu forța, darmite de bunăvoie. 3 zile de relaxare, ba chiar lenevire curată pe alocuri, de endorfine, serotonină și dopamină, toate la un loc, 3 zile în care, pe lângă tonele de trândăveală, am făcut loc și unui traseu pe munte, că nu se putea fără :)
De stat am stat de fapt în Colțești, și nu în Rimetea, în Rimetea fugind doar în una dintre zile pentru o plimbărică.
Traseul așadar l-am pornit din Colțești, de unde am urmărit cătinel crucea albastră până sus pe Piatra Secuiului. Dat fiind că în 2011 parcursesem fix porțiunea cealaltă, adică din Rimetea până pe vârf, acum a fost un traseu nou pentru mine, că tot mi-a părut un pic rău în 2011 că nu am continuat creasta până în Colțești.
Și deși am crezut că urcușul din Colțești va fi mai domol, s-a dovedit la fel de abrupt ca cel din Rimetea (cel puțin pe câteva porțiuni) și nici grohotișul n-a lipsit nici de-aici, deși totuși cred că a fost mai puțin în comparație.
Vremea a fost excelentă, numai că de la un punct încolo am realizat că poate un pic PREA excelentă, pentru că era să mor de cald.
Unul dintre partenerii de drum :)
Au fost doi cățeluși de fapt, care chiar dacă au urcat tot timpul cu limba de-un cot pe-afară de la căldură, nu s-au lăsat deloc bătuți, și deși la un moment dat am crezut că s-au întors în sat, pentru că dispăruseră ca măgarul în ceață, au continuat până pe vârf și iaca pe unul dintre ei l-am prins chiar lângă faimoasa și controversata bornă (de fapt una dintre ele, că sunt două), mândru nevoie mare că a ajuns sus și poate admira priveliștea de la înălțime :))
Rimetea și multitudinea de petice de teren le-am găsit la fel de fotogenice și încântătoare ca și prima dată, și drept urmare am făcut o pauză dolofană acolo sus, că vorba aia… nu era nicio grabă :)
Plecând la ora 6 dimineață din Colțești, am ajuns înapoi în sat undeva în jur de 11 jumătate, leoarcă complet, dat fiind că deja bătea soarele așa de tare că aveai impresia că a deschis cineva ușa de la cuptor. Așa că am căutat repejor refugiu la umbră, și am continuat relaxarea.
În caz că se întreabă cineva, acel loc superb în care am stat se numește Conacul Secuiesc, unde… ce pot să zic…? Hmmm… cred că tot ce aș putea spune este că nu cred că ar putea fi posibil ca cineva să meargă acolo și să nu se simtă bine. Priveliște excelentă, mâncare absolut delicioasă și oameni de nota 10. Cam ce poți cere mai mult de la o vacanță? Locul meu preferat din conac cred că este foișorul, de unde ai o priveliște 360° de la înălțime…
… deși nici cu camera în care am stat nu mi-e rușine, nu de alta dar aveam vedere prin 3 ferestre de mansardă spre „doar” 3 din cele 4 puncte cardinale. E ceva cu ferestrele astea de mansardă… Au un… je ne sais quoi :) Cea din baie dădea fix spre Piatra Secuiului. Păcat că nu puteai să stai numai în baie toată ziua :)))
Cele 3 zile petrecute acolo au trecut ca vântul și ca gândul. Au fost unele dintre cele mai frumoase zile din 2015, dar lucrurile frumoase uneori trebuie încheiate și înmagazinate bine de tot în memorie ca să te poți bucura de ele pentru totdeauna.
Nu știu dacă voi mai reveni în zonă pentru acea săptămână tomnatică la care visam mai demult, sau vreodată de fapt, însă dacă se va mai întâmpla, chiar și din goana mașinii, știu sigur că nu voi mai trece niciodată pe acolo fără să-mi amintesc de acele 3 zile.
Traseu: Colțești – Vf. Piatra Secuiului – Colțești
Marcaj:
Durată: 4-5 h
Munții: Trascăului
Punct plecare: Colțești (~ 500 m)
Altitudine max.: Vf. Piatra Secuiului (1128 m)
Diferență nivel: + 630 m / – 630 m
Tip traseu: drumeție
Surse apă: nu există
Stare marcaj: ok (un pic rar la început)
Hartă folosită: Munții Trascăului (partea de mijloc)
Sezonalitate: tot timpul anului
Data: 4 iulie 2015
INDICAȚII / OBSERVAȚII TRASEU
Am senzația că traseul este figurat un pic greșit pe harta de mai sus, în sensul ca de pe ea pare că traseul ocolește întreaga formațiune stâncoasă prin dreapta (cum privim de jos din Colțești spre ea), dar în realitate, traseul urcă așa:
Chiar dacă la fața locului vi se va părea de la distanță o pantă imposibil de abruptă, să știți că pe acolo e :)) Și nu va fi chiiiiar așa imposibilă pe cât pare. Odată ce ajungeți efectiv în porțiunea cu unghi mai mare, va fi destul de „făcubilă”.
ACCES
Traseul începe din apropierea Conacului Secuiesc. Din DJ107M, se face dreapta (venind dinspre sud, vedeți pe hartă) în centrul satului Colțești (există și o săgeată veche pe un copac pe partea dreaptă) pentru a ajunge la Conac (în zona asta se poate lăsa mașina). Imediat apare și marcajul cruce albastră vopsit pe stâlpi sau garduri) și apoi traseul intră pe un drum de căruță ce delimitează două terenuri agricole. Până când traseul începe să urce nu mai există marcaj, dar urmați calea cea mai evidentă. Un pic mai sus marcajul reapare.
Am fost de curand pe Piatra Secuiului si iti impartasesc sentimentele.
Am pus si un topic nou pe ClubRV (Clubul Rulotistilor din Romania): http://www.clubrv.ro/forum/viewtopic.php?f=166&t=8314
Atat Rametea, cat si Piatra Secuiului sunt „un colt de rai”. Mi-a placut mult si drumul de la Aiud catre Bradesti, apoi prin Valea Poienii catre Vanatarele Ponorului. Zona este minunata.
Imi pare rau ca nu am ajuns la Runc (Cetatile Pociovalistei si Runcului).
Cum spuneai, Rametea este un loc de care te indragostesti iremediabil.
Ma bucur sa vad ca sunt si altii care iubesc la fel de mult acele locuri! :)
Buna, crezi ca pentru in octombrie- noiembrie este frumos prin zona pentru plimbare ?:)
Da, la mijlocul lui octombrie este o perioada frumoasa in care apar la intensitate maxima culorile toamnei.
Piatra Secuiului nu stiu daca arata in mod extraordinar in perioada aceea, pentru ca iarba e ingalbenita, insa sunt alte trasee prin zona care merita facute.
Depinde cam cat timp aveti la dispozitie :)
Si noi suntem indragostiti de Piatra Secuiului, revenim de fiecare data cu placere. Zona spre vest e deasemenea superba: Cheile Silosului si Cheile Plaiului sunt doua trasee marcate ce se pot face plecand din Rametea sau Izvoarele.
La Conacul Secuiesc se mananca foarte bine (incercati gulyas) dar cam scump dupa parerea mea.
Da, gulasul mi-a placut si mie mult! :)
Intr-adevar, nu e tocmai low cost, dar un pic de rasfat din cand in cand merita toata lumea :)
Doamne, ce frumuseti ne arati tu aici, Alexandra! Nu ma mai satur privind imaginile si mi se face un dor incredibil de Romania. Sa stii ca faci treaba foarte buna, si mereu iti devorez insemnarile! Tine-o tot asa! :)
Si sper ca orice ti s-a intamplat, sa fii bine din nou, cat mai repede. :)
Multumesc din suflet, Sinziana!
Da, sunt pe drumul cel bun :) Sarumana!
Ce fotografii minunatate! Efectiv m-am indragostit din poze si din ce ai povestit de Piatra Secuiului! Trebui sa ajung si eu acolo anul acesta, poate in septembrie-octombrie!
Multumesc frumos, Larisa! Mergi, sigur o sa iti placa! :)
Am citit cu placere si acest articol de blogul tau si multumesc pentu asta
Mersi si eu! :)
Superb locul si superba abordarea ta!!!!!!!!!!!Foarte frumos ,m-a facut sa ma simt ca in rai!Daca ai timp si poti ,mi-ar placea sa apreciezi si pagina mea https://www.facebook.com/anielaanabella !Te imbratises cu drag!
Ce frumos e, imi doresc si eu de ceva vreme sa ajung acolo. Poate in aceasta primavara pe la jumatatea lunii aprilie, banuiesc ca e frumos si primavara.
Da, mie de fapt Apusenii mi se par cei mai frumoși primăvara (când e totul verde) și toamna. Vara e mult prea caniculă pe-acolo…
Țin pumnii să ajungi! Hug!