Traseul de iarnă de la Babele la Crucea Caraiman

În decembrie, aşa cum mulţi vă aşteptaţi, am fost pentru a patra oară consecutiv pe 29 decembrie pe Platoul Bucegi. Cumva, printr-o aliniere de stele, în ultimii 4 ani a fost o vreme foarte bună în această zi, şi nu ne-am abătut +/- 1 nici măcar 1 dată. Ca un făcut.

Iniţial mă gândisem la un alt traseu, însă mi se făcuse aşa un dor de Cruce, încât am hotărât să refacem traseul făcut şi cu 2 ani în urmă, mai ales că se anunţa mare de nori pe la 1800 m.

Am ajuns în Sinaia cu o zi înainte parcă, aşa că pe 29 de dimineaţă am pornit cu maşina spre Buşteni. În fiecare an mi-a fost teamă să nu prindem coadă la telecabină, şi degeaba, că de fiecare dată a fost liber. Însă acuma… acuma CHIAR că mă aşteptam să fie coadă. Pentru că spre deosebire de ceilalţi ani, 29 a picat sâmbătă şi mă gândeam că toţi neinspiraţii sau ăia de au cazare moca (ca ştim noi cine) care au venit să facă revelionul pe Valea Prahovei au venit deja şi vor fi călare pe telecabină.

Dar culmea, nici acuma nu era aglomerat. Am parcat noi frumos, am plătit, şi cum mă uit eu aşa în sus spre Cruce zic taci să fac o poză că ia uite ce senin şi fain se vede. Trag o poză şi … hopaaaa… n-am card :|

Acuma… n-am nici cea mai vagă idee cum de am observat, că bătea soarele în ecran şi abia vedeam vreo ceva pe el… Nu ştiam ce să fac. Să mă bucur că am văzut acum, şi nu după ce am fi urcat sus cu telecabina??? Sau să înjur că nah… acuma ce facem??

Să mergem înapoi până la Sinaia şi înapoi să luăm cardul… nu am mai fi avut timp fizic să facem tura… Aşa că na… ce am putut face… am mers la singurul magazin foto din Buşteni, am luat un card de 4 gb NO NAME la preţ dublu decât costă un Kingston… şi… asta a fost. Prostu plăteşte…

Din fericire până ne-am întors noi la telecabină tot nu se aglomerase, aşa că am ajuns sus la datorie cât ai clipi :) Dar contrar aşteptărilor, ia marea de nori de unde nu-i. Era senin tare de tot, niciun nor, nimica, nici pe sus, nici mai jos. În ceilalţi ani am trecut de fiecare dată cu  telecabina prin nori, cu inima strânsă ghem, odată trecuţi de ea teleportându-ne parcă în altă lume. Senzaţia aia nu o pot descrie nici dacă mă chinui o lună.

Na, acuma… pe seninătatea asta, apăi de ce e nu e niciun nor? Iar când sunt nori şi e urât, apăi de ce sunt nori? De ce nu e frumos? Cine să ne mai înţeleagă? :)))

Ah wait, au venit nişte nori mai târziu….

Dar să lăsăm la o parte detaliile nesemnificative şi să vă spun (şi să vă arăt!!!) ce moment incredibil am avut în această tură şi cum am reuşit să-l prind pe cameră în timp ce filmam.

Cu câţiva metri înainte de a zări Crucea m-a oprit din mers şi am dat drumul la cameră, ca să filmez şi să faceţi şi voi cu mine ultimii paşi şi să vedeţi cum se arată. Pentru mine sunt nişte momente incredibil de frumoase, şi m-am gândit să le împărtăşesc cu voi.

Zis şi făcut. Am apăsat pe buton şi am continuat să merg, cât mai încet, ca să nu mişc camera, şi în câteva secunde Crucea apare în cadru. Filmez un picuţ de jur împrejur… după care Cristi văd că îmi face nişte semne… Eu prima dată am crezut că îmi arată Buşteniul jos, nu prea înţelegeam eu de ce.. dar am mişcat uşor camera în direcţia aia. Când colo… era o capră neagră!!!

Uimirea mea se poate auzi cât de cât şi pe filmare, însă destul de încet şi nu se înţelege mereu ce spun… plus că eram, intermitent, şi un pic cam mută de uimire, atât pentru că se întâmpla ce se întâmpla  cât şi pentru că îmi dădeam seama că aparatul era pe REC, şi nu ştiam dacă am prins bine ce trebuia să prind. A fost un mare mix de emoţii, şi sper să vă facă plăcere clipuleţul şi să vă puteţi transpune acolo :D

Vă rog să faceţi abstracţie de toate petele care apar pe cer, camera nu era a mea si avea multe firicele de praf pe senzor…

Şi dacă asta credeaţi că a fost tot, eh, nu. Doar asta am reuşit să prind pe cameră ca să vă arăt, dar momentul şi mai WOW a fost imediat după ce am terminat de filmat şi am pus stop. Eu până atunci, încercând să nu mişc camera prea tare, am mers foarte pâş-pâş, şi Cristi la fel, era foarte liniştit, astfel încât nu făcusem mai deloc zgomot. Ei, dar după ce am oprit camera, am sărit un pic mai jos, la doi paşi, unde erau nişte pietricele. În felul asta, am  făcut ceva zgomot şi… ce credeţi? De la 5 metri de noi (nu exagerez!), au tâşnit alte două capre negre, şi au luat-o la sănătoasa în jos. Săracele abia atunci ne auziseră.

Totul a fost atât de rapid şi de … WOW!!, încât până m-am dezmeticit eu, ele deja ajunseseră foaaarte jos, şi abia am reuşit să le mai prind în poză.

Eu + Crucea Caraiman = LOVE

 Numa eu ştiu cât mi-au îngheţat mâinile la pozele astea de la ce vânt era.
Şi n-au fost puţine, trust me! Ne-a luat ceva până am nimerit cât de cât cum trebuie :)

Pe urmă le-am mai urmărit aşa… stând în fund pe margine… până când au dispărut din raza noastră vizuală. Nişte momente ca astea… mai rar! Da şi când ţi se întâmplă… eu cel puţin… sunt în culmea fericirii! :D

Despre traseu nu vă zic foarte multe lucruri, pentru că mari diferenţe faţă de acum 2 ani nu au fost. Era, cred, ceva mai puţină zăpadă, dar starea era cam la fel. Adică la suprafaţă era îngheţată, şi bocancul nu se afunda niciun milimetru. Drept urmare au fost şi porţiuni delicate, unde a trebuit să încercăm să spargem cumva zăpada ca să căpătăm măcar un pic de aderenţă şi/sau să găsim alte metode să nu ne ducem la vale.

Eu nu îmi luasem nici beţele, care chiar m-ar fi ajutat mult în cazul ăsta… aşa că nu le uitaţi dacă vreţi să mergeţi. Nişte colţari ar fi fost de asemenea foarte buni, chiar n-am fi avut nicio treabă cu ei.

Din fericire asta s-a întâmplat doar în prima parte a turei, la întoarcere deja soarele apucase să încălzească un pic, şi suprafaţa a fost mai maleabilă un pic. Cu ceva atenţie pe câteva porţiuni încă delicate, am ajuns înapoi cu destul de mult timp înainte de ultima telecabină şi am mers să… facem un pic de plajă :D

M-a amuzat teribil acest câine frumos lângă care ne-am aşezat, care stătea el ţanţoş la soare când am ajuns, după care încet încet l-am urmărit cum îl toropea soarele, i se închideau ochii din ce în ce mai mult, până când… a capitulat :))))

I am the king!

Mmmm… I’m getting kinda sleepy…

Zzzzz….  

Cu asta am încheiat a patra plimbare consecutivă pe 29 decembrie pe platou. Să dea Domnu să o ţinem aşa în continuare :)