Ziua 5, marţi, 5 august 2014
În noaptea de dinainte a plouat ca lumea, aşa că strângem corturile ude. Din nou. Plecăm foarte târziu, parţial pentru că suntem nehotărâţi ce să facem. Planul era să mergem mai departe în Chamonix, de unde să urcăm pe Mont Blanc. Însă la o consultare atentă a prognozei, fix în ziua de vârf se anunţă vreme rea. Încerc să o sun pe Monica (prietena mea din Chamonix, care lucrează la Compagnie des Guides de Chamonix, sediul Argentiere) ca să o rog să vorbească cu colegii ei de la Maison de la Montagne să îmi spună prognoza cât mai detaliat posibil.
Dar din păcate azi e ziua liberă a Monicăi şi are telefonul închis. După ceva timp însă reuşesc să dau de ea, dar de la Maison de la Montagne ni se spune acelaşi lucru: că sâmbătă (ziua noastră de vârf) se va schimba vremea, însă e prea devreme să ştie dacă se va schimba de dimineaţă sau mai pe după-amiază.
Cu inima îndoită plecăm totuşi spre Chamonix, sperând la o minune sau să avem noi noroc cu carul, dar fiind târziu, ne dăm repede seama că nu vom ajunge în Chamonix tot azi.
Ne enervăm un pic cu GPS-ul, care ne face probleme în continuu. Pornim spre Innsbruck, dar după vreo 10-15 km ne zice că pe traseul sugerat e un drum închis, şi reconfigurează, spunându-ne să ne întoarcem. Ne oprim undeva pe marginea drumului şi nu facem decât să ne enervăm şi mai tare şi să pierdem timp aiurea, căci încerc să-l îmblânzesc dar nu prea mă ascultă.
Până la urmă pornim. Părăsim frumosul Tirol, trecem o bucăţică mică şi prin Italia (atât de aproape de iubiţii Dolomiţi), şi apoi intrăm în Elveţia.
Faptul că nu am cumpărat vignetă ne-a oferit surprize colosale. Chiar dacă sunt extrem de frumoase, după vreo 3 drumuri alpine traversate, deja am obosit (mai mult şoferul decât restul, dar oricum). Nici nu mai ştiu sigur să zic ce pasuri alpine am trecut, dar ştiu sigur că primul, unde şi oprim un pic, pentru că e soare şi frumos, e Pass dal Fuorn (sau Ofenpass) – 2149 m, şi apoi Albulapass, şi apoi imediat după asta intrăm în Bergun, un orăşel cu o arhitectură absolut fantastică de care m-am îndrăgostit iremediabil. Trebuie neapărat să mă întorc acolo cândva.
Până aici am mai trecut prin câteva orăşele superbe, prin toate drumul trecând chiar prin mijloc, lăsându-ne să admirăm clădirile. E absolut fantastic cum şoseaua se îngustează pe alocuri în aşa hal încât uneori nu încap 2 maşini. Şi să nu uităm că nu e vreo uliţă, ci e şosea naţională. Însă după felul în care sunt aşezate clădirile pe o parte şi alta, aceea clar a fost cândva demult o uliţă.
Mai trecusem cu maşina prin astfel de situaţii şi în luna de miere şi ţineam minte senzaţia fantastică pe care o avusesem atunci, dar acum parcă a fost şi mai şi!
Însă chiar şi în afara localităţilor, fiind drumuri alpine, lăţimea este foarte mică, şi curând devine şi mai obositor. Sunt uneori porţiuni lungi unde nu e loc de 2 maşini, şi fiindcă mulţi merg destul de repede, e cam riscant. Glumim şi spunem că elveţienii aşa pedepsesc pe cei ce nu vor să plătească vigneta. Na, n-aţi vrut vignetă, poftim! Distraţi-vă! :)))
Spre seară urcăm a nu ştiu câta serie de serpentine şi ajungem în Oberalppass, pe o vreme absolut genială, cu ceţuri care dansează şi peisaje superbe, dar deja e prea întuneric şi noi suntem prea obosiți să mai coborâm să facem poze. E un pas de 2044 m, care are şi un lac destul de mare, Oberalpsee, unde suntem şocaţi să vedem că ajunge trenul (Glacier Express). Da, deci tren normal (nu cu cremalieră!!) la 2000 de metri. Ce mai vrei?
De aici coborâm pe serpentine până în Andermatt, unde capitulăm de oboseală. Gata, hai să căutăm un camping. După o mică bâjbâială şi indicaţii de la localnici, reuşim să găsim campingul (Gotthard), dar rămânem un pic şocaţi.
În primul rând, mai întâi intrăm greşit în zona de rulote. Nişte turişti ne explică repejor că zona de corturi e peste drum. Intrăm acolo printr-o noroială imensă de la intrare unde îmi fug roţile, şi apoi punem corturile.
Când să mergem la baie, şoc. Ca să vedeţi de ce sunt în stare elveţienii şi cum îi duce capul să scoată bani şi din piatră seacă. Baia e amenajată în clădirea telecabinei (!!!)
Deci practic nu e un camping, ci o chestie amenajată pe timp de vară ca să facă şi ei un ban. Nu sunt decât 3 toalete şi o chiuvetă (UNA SINGURĂ pentru un camping întreg, şi aia cu APĂ RECE doar!!) şi totul la comun, nu separat pe sexe. Apoi mai sunt cabinele de duşuri şi o încăpere cu chiuvete pentru spălat vase. Măcar aici e apă caldă. În fine, ce pot să zic, bine că stăm doar 1 noapte.
Fiindcă nu am avut timp să mâncăm în cursul zilei, scoatem din dotare conservele pe care le luasem de back-up şi primusul, şi facem o fasolică bună pe care o mâncăm în maşină din mână, că mese cu băncuţe ia de unde nu-s.
Ziua 6, miercuri, 6 august 2014
Dimineaţă ne trezim şi în sfârşit e soare când strângem corturile, deci le lăsăm să se usuce cât mai bine. Ne trezim peste noi cu doamna de la recepţie care vine să ne ceară bani că trebuie să plece (are un program de boierie, doar vreo 2 ore dimineaţa şi parcă încă vreo 2 mai pe după amiază). Ea nu ştie engleză, iar eu, haioasă rău, o întreb în mijlocul campingului dacă nu putem plăti cu cardul :)))))))) Înţelege îndeajuns cât să priceapă că e vorba de card, şi zice că nu (duuuuh). Apoi eu îi zic că aoleu dar n-avem deloc franci, că doar euro. Dar ea ne-o luase demult înainte şi o dusese capul să ne scrie pe o hârtie că avem să-i dăm 36 de euro.
Fix atâta a costat şi la campingul din Austria (scriu toate preţurile de la toate chestiile la final), şi condiţiile nici măcar nu se compară (la austrieci era lux). Dar, na, ce să facem, plătim şi aia e. Plecăm mai departe şi începem urcarea spre primul pas de pe ziua de astăzi, Furkapass (2436 m).
Peisajul e senzaţional, soare e din plin, şi ne bucurăm la maxim de tot. Oprim în pas, admirăm gheţarii, facem galerie cicliştilor şi pozăm.
După Furkapass şoseaua coboară în vale şi se mai domoleşte treaba, până la Martigny nemaiavând niciun pas de trecut. Urcăm însă apoi pe serpentine până la graniţa cu Franţa, înainte de care este Col de la Forclaz, unde oprim un pic. Acesta este unul din punctele importante de pe varianta clasică de Tour du Mont Blanc, însă noi n-am trecut pe aici acum 2 ani când la făcut, pentru că am ales o variantă care ne ducea mai pe sus.
Ajunşi în Franţa n-am putut ajunge decât la o singură concluzie despre Elveţia, pentru că pe tot drumul ne-am întrebat retoric unul pe altul: “auzi da ăştia mai au şi altceva în afară de munţi?” :)
Practic, alegând să nu mergem pe autostradă, am traversat întreaga Elveţia de la vest la est prin unele dintre cele mai frumoase locuri, văzând o bună parte din această ţară minunată. Peisajele au fost mai mult decât wow, şoselele alpine şi înguste din plin, iar eu personal am remarcat şi arhitectura extraordinară ca de poveste (despre care încă nu cunosc din păcate multe, dar voi studia). Sperăm să revenim cât mai curând să descoperim Elveţia mai pe îndelete.
Din Col de la Forclaz ajungem rapid în Commune de Chamonix-Mont-Blanc, unde încep să ne năpădească amintirile frumoase din Tour du Mont Blanc :) Mai întâi oprim la Monica în Argentiere, ne bucurăm de revedere şi apoi plecăm direct la Maison de la Montagne în Chamonix, ca să vedem verdictul: putem urca pe Mont Blanc sau nu?!
Ajunşi acolo, unul din colegii Monicăi ne explică situaţia, care e departe de a fi ideală, vremea fiind rea pentru ziua de vârf, iar în rest cam instabilă la altitudini mari. Ne sugerează să schimbăm un pic planul, ceea ce însă ar însemna un efort mult mai mare pentru noi.
Eu şi Cristi parcă ne-am băga, însă Cezar decide să se retragă. În condiţiile acestea, hotărâm să renunţăm şi noi, nu de alta dar poate toate chestiile astea sunt un semn că n-a fost să fie anul ăsta, plus că nu vrem să-l lăsăm pe Cezar să se întoarcă singur până în România şi să dea o căruţă de bani pe tren/avion. Aşa că dacă tot am venit până aici în Chamonix, ne hotărâm să profităm totuşi de asta şi să petrecem câteva zile frumoase în zonă.
Seara eu şi Cristi mergem în Argentiere să ne vedem cu Monica la un suc, dar înainte de asta mâncăm la restaurantul Les Cheserys, unde mă răsfăţ cu un tartiflete gustos cum mâncasem acum 2 ani la Refuge La Flegere, care e fix deasupra noastră, la vreo 1000 de metri mai sus. Dar mai mult decât mâncarea mi-a plăcut terasa restaurantului, unde ne-am relaxat maxim pe nişte şezlonguri cu vedere directă spre munte. Aaaah, this is the life :)
Noaptea dormim la o pensiune chiar la intrarea în Chamonix, Fleur des Neige, pentru că oboseala s-a cam acumulat şi avem nevoie să ne odihnim ca lumea într-un pat normal într-o cameră în loc de cort.
Înainte de culcare, scotocesc prin bagaj după un ghid cu trasee de trekking din zonă pe care am impresia că m-a dus capul să-l iau de acasă ca plan de backup. Yes, l-am găsit!! :D
Îl studiez un pic, dar sunt aşa de multe că nu ştiu ce să aleg mai degrabă!! Aşa că las decizia pentru mâine dimineaţă, şi adorm gândindu-mă oare ce traseu o să facem mâine :D
Habar n-aveam eu ce surprize aveau să urmeze :P
Hartă rutieră:
Vizualizaţi Kals am Grossglockner -> Chamonix pe o hartă mai mare
Pentru cei interesaţi de ascensiunea pe Mont Blanc, am scanat acest pliant de la Maison de la Montagne; citiţi cu atenţie, conţine informaţii foarte utile:
Ruta normală spre Mont Blanc (via Gouter):