De la Lacul Bucura la Lacul Zănoaga – traseu de 1 zi în Retezat

Fiindcă plecasem cam târziu de la Poiana Pelegii, abia la ora 13:50 am plecat spre Zănoaga. Mă aşteptam să facem undeva la 3 ore jumătate până acolo + cât timp petrecem la lac + acelaşi timp la întors… în orice caz, ar trebui să ajungem înainte de apus la cort.

Iniţial nici urmă de punct roşu pe acolo, dar după harta mea, mi-am dat seama că mai întâi trebuie să urmărim banda albastră şi după aceea va apărea şi punctul roşu. Lacul Bucura (2041 m) – Lacul Zănoaga (1997 m): 3h 10

Lacul Ana

Punctul cel mai înalt al traseului este Şaua Judele, 2370 m, iar până acolo urcuşul este moderat, cu excepţia ultimei părţi, unde este de-a dreptul pieptiş.

Însă până la urcuşul dificil am trecut de o porţiune de lespezi mari, unde am fost ghidaţi de momâi de pietre (pe tot parcursul traseului, marcajul punct roşu este destul de slab, dar nu există posibilitatea să te pierzi).

Apoi urmează o brână frumoasă, de pe care am văzut clar ce ne aştepta, dar vedeam şi ce lăsam în urmă, adică Lacurile Florica, Viorica, Ana şi Bucura, în toată splendoarea lor. Noroc că până aici am urcat încet încet ceva diferenţă de nivel şi urcuşul pieptiş nu este lung.

În şaua Judele am făcut o binemeritată pauză, de unde am coborât apoi abrupt, pe lespezi mari, după care a urmat o creastă domoală foarte frumoasă. Însă imediat ce am trecut de şa a trebuit să ne înfofolim bine de tot, pentru că vântul sufla foarte tare din partea stângă.

Lacul Judele

Pe creasta spre Lacul Zanoaga

Din loc în loc ne mai tăia calea câte o broscuţă care sărea printre pietre. Bănuiesc că sub ele se strânge apă când plouă şi nu se evaporă niciodată complet, favorizându-se astfel înmulţirea broscuţelor.

După trei ore fără un sfert se arată în sfârşit pentru prima oară, după „un colţ” şi al doilea lac de mari dimensiuni din Retezat, Lacul Zănoaga. Este de fapt, cel mai adânc lac glaciar din România, cu o adâncime de până la 29 de metri. Ceea ce sincer, mi se pare enorm.

Cam 30 de minute am coborât până pe malul lacului, am trecut pe lângă cabana Salvamontului, unde nu era nimeni atunci, ci cânta doar radioul, şi apoi am poposit pe iarbă şi ne-am bucurat de frumuseţea şi liniştea lacului.

Ţin să spun că vremea era destul de diferită de ceea ce lăsasem în urmă la Bucura. Aici chiar ieşea soarele din când în când şi râdeam ca proştii că atunci când ieşea şi prindeam şi nişte cer albastru, ziceam: hai repede, acum, acum!! Fă pozăăăăă!!! :)))))

Un pic mai departe de unde ne-am aşezat noi erau şi câteva corturi, deşi lângă mine era un stâlp la baza căruia era o plăcuţă pe care scria camparea interzisă. Totuşi nu ştiu care era rostul ei, dacă nu cumva era veche, pentru că sunt sigură că e permisă camparea acolo, mai ales că e şi salvamontul în zonă.

După 20 de minute pe ceas, pentru că mai mult nu ne permiteam, am pornit din nou la drum şi am parcurs aproximativ acelaşi traseu ca şi la dus.

 Lacul Zănoaga (1997 m) – Lacul Bucura (2041 m): 3h 10

Am urcat de la lac în creastă, apoi iar ne-a bătut vântul destul de tare, după care am urcat porţiunea stâncoasă până în Şaua Judele. Pe această secțiune am întâlnit un grup de turişti foarte subţire îmbrăcaţi (noi eram înfofoliţi cu gecile pentru că bătea vântul serios şi ei erau în tricou) şi care aveau nişte saci de dormit foarte mari prinşi pe rucsac.. În fine… Ideea e că erau cam slab echipaţi şi, deşi era destul de târziu, ei voiau să ajungă la Gura Zlata sau cel puţin aşa cred, pentru că nici ei nu ştiau exact, caci ne întrebaseră ceva de genul cât mai fac, şi când le-am zis timpul până la Zănoaga au zis că vor să ajungă la următorul loc de campare, sau aşa ceva…. Sper doar să fi ajuns undeva cu bine…

După ce am trecut de Şaua Judele, pe partea cealaltă era ceaţă de nu prea vedeai la 10 m şi ne era un pic teamă să pornim în coborârea aceea abruptă şi să mergem pe brână aşa. Dar în vreo 5 minute s-a mai ridicat un pic şi am plecat din loc.

Când am ajuns la Tăul Agăţat am studiat mai bine harta şi am dibuit pe unde ar trebui să mergem ca să ajungem la Tăul Porţii.

Trebuie urcat pe un punct roşu foarte puţin vizibil, pe pietre mari şi imediat după aceea se ajunge la Tăul Porţii.

Aici cred că în mod normal este foarte frumos, dar acum era aşa deasă ceaţa că abia se vedea apa. M-am întins însă un pic pe jos, am mirosit iarba şi apoi am pornit pe bandă galbenă spre Lacul Bucura.

Mergem ce mergem şi în timp ce coborâm tot văd din loc în loc urme de copite. Văzusem caii ăia mai dimineaţă şi ce zic, băi, cred că sunt cai, dar ce Doamne iarta-mă, ăştia de munte nu au potcoave? Hmmm….

Mai mergem noi ce mai mergem şi deja încep să mă îndoiesc că ar fi cai, pentru că deja erau câteva porţiuni care după părerea mea erau cel puţin ciudate de parcurs de un cal. Mai mergem noi un pic şi când colo ce să vezi, ditamai cireada de vaci, păscând liniştite. Evrika! :)

Mie mi-e cam frică de vaci, aşa că am preferat să fac un mic ocol pe la peste 10 metri depărtare de ele, că parcă mă vedeam cu o copită în cap sau o pereche de coarne în turul pantalonilor, ca să nu zic altfel…

Ei şi iată că am reuşit: tot 3 ore şi 10 fix şi la întoarcere, aşa că am fost înapoi la cort la ora 20:30, cu suficient timp înainte de a se întuneca. Muream amândoi de foame aşa că ne-am năpustit asupra „delicioaselor” conserve. Bleah… Eu de fapt avea o salată cu cartofi, jambon şi nu mai ştiu ce, şi Cristi ceva cu mazăre parcă. Chiar mi-a plăcut salata aia, cel puţin la început… Little did I know ce mă aştepta…

După ce ne-am pus burta la cale am adormit instantaneu bineînţeles, un pic frânţi după 8 ore şi ceva de traseu.