Bucegi: Valea Horoabei si prima noapte la refugiu (18-19 iulie 2015)

Valea Horoabei era un traseu pe care de multă vreme voiam să îl fac, dar dat fiind că până nu demult starea drumului pe malul Lacului Bolboci până la Padina nu era foarte grozavă, nu prea îmi venea să mă duc. Dar vara asta se pare că s-au aliniat astrele :)

Inițial era în plan pentru weekendul 18-19 iulie vizita anuală la Vârful Omu. Dar cu o săptămână înainte am aflat că fix atunci va fi maraton 7500. Și amintindu-mi că în 2010 când am nimerit acolo într-o sâmbătă seară în toiul competiției mi-am dat seama că e mai bine să evit pe viitor o astfel de nimereală, a trebuit să trec la planul B. Hmmm… what to do? What to do? Oh, I know! Horoabei! :D

Imediat mi-a picat fisa și că aflasem că de ceva vreme drumul din Șaua Dichiu până la Padina se asfaltase aproape complet, așa că totul era perfect! Sâmbătă dimineață, cu rucsacul în dinți, ieșeam pe ușă val vârtej. Mă rog, cam cât de val vârtej poți ieși când ai și pe mama în rucsac, ȘI pe deasupra un izopren prins de rucsac :))

Ah, da, seara aveam de gând să trag un pui de somn în Refugiul Bătrâna, fiind prima mea noapte într-un refugiu. Până acum am evitat să planific nopți dormite în refugii, din simplul motiv că refugiile nu sunt cabane ci trebuie lăsate libere pentru cei ce au reală nevoie de ele (de exemplu îi prinde vremea rea sau noaptea pe traseu, sau e vorba de cineva accidentat, etc.). Așadar țin să menționez că nu încurajez această practică. Planificarea unei ture cu somn la refugiu ar trebui să fie mai degrabă o excepție rară, nu un obicei, și dacă se face, măcar să se facă doar când ești singur sau cu încă una, maxim 2 persoane, ca să nu se ocupe prea mult loc.

Din fericire însă, nu a fost nicio situație de urgență cât am stat în refugiu, dar până una alta să încerc să-mi amintesc cum am ajuns până acolo :)

Sâmbătă, 18 iulie 2015

Chiar de la început, cerul prevestea vremea bună ce se anunțase la prognoză. Am oprit doar o dată, la Lacul Bolboci, pentru o mică poză, după care i-am dat mai departe spre Padina. Nu mai țin minte dacă înainte de asta sau după (cred că înainte), am trecut la un moment dat pe lângă o săgeată pe care scria „Vasile, ești sigur?”. N-am putut opri, și tot restul weekendului m-am tot întrebat oare despre ce era vorba și râdeam copios când îmi aduceam aminte. Și culmea e că la întoarcere, deși m-am uitat după ea, n-am mai reperat-o. Așa că dacă știe cineva să-mi zică despre ce era vorba, aș aprecia foarte tare. Nu pot să mă abțin nici acum din râs când îmi amintesc…

„Vasile, ești sigur?” :))))))

DSC02232

Când am ajuns la Padina încă era destul de devreme și nu apucase să ajungă în zonă foarte multă lume. Știu însă că altminteri e super aglomerat, și personal nu recomand decât evitarea zonei respective, mai ales în weekend.

DSC02241

Am lăsat mașina aproximativ în dreptul Cabanei Padina, după care am pornit pe traseu un pic după ora 10. Aveam o poftă de un pic de cățărare ceva de groază, așa că abia așteptam să ajung în canion, să simt stânca la mână. Până acolo însă, aveam ceva de urcat prin pădure.

NM +  Cabana Padina – Cheile Horoabei – Șaua Bătrâna: 6h

Inițial se merge vreo 5-10 minute pe drumul spre Peștera Ialomiței (pe care apare marcajul cruce albastră), după care se intră spre stânga în pădure, exact unde apare un panou de lemn pe partea stângă pe care scrie Valea Horoabei.

ATENȚIE!
Traseul prin Cheile Horoabei este un traseu nemarcat, care implică escaladarea câtorva săritori (care presupun ceva tehnică) și deci nu este indicat începătorilor! Se parcurge pe propria răspundere! De asemenea, în anumite perioade este foarte multă apă în canion, și udarea la picioare este inevitabilă.

Traseul începe astfel foarte lin cu această porțiune, numai ca să te surprindă mai târziu cu un urcuș foarte susținut, la polul complet opus față de plimbărica de la început.

DSC02248

Eh, și i-am dat, și i-am dat la deal, de am ajuns să mă întreb ce Doamne iartă-mă o fi fost în capul meu să-mi iau la mine și primus, și butelie, și conservă, și un pateu…. și 2 litri de apă din prima, în loc să fi luat doar jumate sau hai, un litru, și să le umplu mai încolo, că oricum tot canionul e tot numai o apă :)))

Eh, și cum mă gândeam eu așa în sinea mea la fiecare gram din rucsac, hopaaaa… ia te uită peste ce dau:

DSC02257

Oooooouups! Sau mai bine zis… Ooooo… urs! :))))

Spre surprinderea mea, nu m-am speriat foarte tare, pentru că tocmai ce întâlnisem încă vreo 3 persoane, care m-am gândit că mergând înaintea mea sperie ei ursul din cale dacă e ceva :))))

Plus că mă gândeam că n-o fi acuma ursul fix în canion, că doar n-o ști nebunu’ să escaladeze săritori. Hai dă-o-ncolo de treabă! :)))

Și oricum, mi-a fugit destul de repede din minte urma de urs, pentru că nu cu mult mai sus a început spectacolul. Cu cât urcam mai abrupt, cu atât mai frumoase deveneau cascadele, culminând cu cea mai mare și mai frumoasă, care anunța cum ar veni intrarea în Canion.

DSC02263

DSC02281

My favorite kind of trail :)

DSC02285

Iar după asta lucrurile au devenit ȘI mai incitante. Au urmat poteci super înguste suspendate, lanțuri și cabluri, pereți imenși care se ridicau în dreapta parcă până la ceruri, arcade spectaculoase și… ah, ia te uită! Niște salvamonțiști!

Aaaaah, acum înțeleg ce era cu ATV-ul acela băgat în pădure până în buza urcușului abrupt. Și de aia mi se păreau mie super noi lanțurile. Apăi fix atunci le montaseraă. Like… cu 10 minute în urmă :))))

Oamenii astă făceau. Montau lanțuri noi peste cablurile vechi, și aveau și o scară metalică pe care urma să o monteze undeva mai în amonte.

DSC02304

Fiindcă lucrau la un lanț fix după prima arcadă, s-a impus obligat forțat o pauză, așa că m-am așezat frumos pe scara ce era întinsă pe jos, și am așteptat ca oamenii să termine treaba.

N-a durat mult, aproximativ un sfert de oră cred, după care am putut continua traseul, „cu grijă, pe proprie răspundere”, după cum am primit atenționare de la salvamont, căci mai departe nu ajunseseră cu montarea lanțurilor noi.

DSC02295

DSC02314

N-am știut dacă să mă bucur sau nu că mai departe traseul nu era dotat corespunzător, însă peisajul m-a furat imediat, și am luat fiecare săritoare ca pe frumoasa provocare ce era. Dotările erau lipsă sau minime (fie o cordelină subțire ici colo, fie o scăriță de lemn, cea mai consistentă fiind scara metalică cea lungă ce a urmat cam la 20 de minute după primul portal). Lipsa unor ajutoare n-a fost tocmai neplăcută, pentru că ți se punea mintea la contribuție de fiecare dată. Nu știu însă cum e acum, dat fiind că după ce am trecut mai departe, salvamontul a continuat montarea lanțurilor și a pus și o scară metalică în plus (n-au știut la momentul acela să îmi spună exact unde, că urmau să decidă la fața locului, în funcție de unde era mai mare nevoie), dar cu siguranță majoritatea săritorilor au rămas în continuare un deliciu de cățărat.

DSC02325

Am savurat fiecare mișcare, fiecare priză, atâta îmi era dor să pipăi muntele cu degetele și să mă lase să-l cațăr, încât tot canionul am fost toată un zâmbet. Nu mă mai săturam de stâncă, parcă nu voiam să se mai termine.

DSC02336

DSC02352

Iar când s-a terminat, aproape că nu-mi venea să cred. Nu de alta dar știam că există cel puțin o săritoare unde curge apă din belșug, și anticipam un mic duș. Plus că și băieții de la salvamont mi-au spus că e multă apă pe traseu, așa că mă așteptam chiar să intervină probleme de genul „acu ce e de făcut? Descălțarea sau… înainte ca tancul prin apă?”

Dar se pare că n-a fost nevoie de măsuri extreme, pentru că aparent fuseseră suficient de puține precipitații în ultima vreme cât să nu fie nicio porțiune inundată complet care să fi făcut inevitabilă udarea.

DSC02381 DSC02393

Provocările n-au încetat însă o dată cu depășirea ultimei săritori. Asta pentru că nici mai departe nu există o potecă, ci traseul se continuă pe firul apei, fir care e delimitat foarte strașnic de jnepeniș înalt pe ambele părți. Așadar deplasarea se face fie de pe o piatră pe alta, fie cu chiu cu vai pe un mal sau pe altul, iar până la final cred că a fost cea mai obositoare porțiune, pentru că în afară de jonglarea cu terenul, am făcut de-a mersul piticului și de-a aplecări… de m-a ajuns până la Crăciun.

Uneori nici măcar nu vedeam pe unde trebuie să continui. Pentru că în față era doar apă și crengi imense peste ea, și în laterale nicio spărtură în jnepeni. Astfel că mergi Alexandra și dă crengile la o parte în timp ce încerci să nu rămâi agățată cu izoprenul în ele, în timp ce încerci să nu aterizezi cu fundul în apă… Dacă poți :))) Proba de 100 de metri garduri e mic copil pe lângă asta.

Ar trebui să se inventeze un nou sport olimpic: mersul pe firul apei prin jnepeni, cu izoprenul prins pe rucsac :))) Mda, cred că ar fi o denumire un pic prea lungă și n-ar primi omologare :)))

DSC02411 DSC02407 DSC02423

Finalul acestui jnepening mi-a plăcut însă la nebunie. Canionul a mai avut de dat o ultimă surpriză, o porțiune stâncoasă finală cu o mică săritoare (nici nu prea pot să îi zic săritoare), după care răcoarea s-a terminat de tot și am ieșit într-o poiană maaare mare, frumoasă și verde, unde am făcut o pauză un pic mai lunguță, nu de alta dar muream de foame.

DSC02432

DSC02474

Valea Horoabei pe final

DSC02448 DSC02481 DSC02496

Nu mult după ce am plecat din această poiană, am avut o mică dilemă. Deși știam că teoretic trebuie continuat direct înainte, exact pe direcția pe care și ieșisem din canion, am deviat inițial spre dreapta căutând o cale de a ieși spre traseul marcat, pentru că în față părea să fie doar o mare de jnepeniș gigantic impenetrabil. Însă evident că n-a fost bine. Am făcut cale întoarsă și am încercat totuși drept înainte, și da, așa și era de fapt, o mică potecuță apărând de după marea de jnepeniș abia când am ajuns la 2 metri de ea. Hmmmm, aici te ascundeai, nebunatico! :)))

De aici am continuat din nou urcușul, și abia atunci am început să simt cu adevărat kilogramele în plus din rucsac. Simțeam că abia mă târăsc la deal, ceea ce era foarte ciudat dat fiind că mă cățărasem până acolo prin chei cu fix același rucsac.

DSC02510 DSC02523

N-am urcat mult până am ieșit propriu zis în pășunea alpină, dar am simțit instantaneu nevoia de pauză. Și cu văcuțele în peisaj, mai mare dragul să stai să te uiți la ele. Ce treabă au? Paaasc toată ziua! Ce viață! :)))

Am stat un pic de vorbă și cu baciul, de fapt.. văcarul?! Sau cum le zice la ăștia de au și vaci și oi în grijă pe munte? Că zău dacă eu știu… Și unii mai au și cai! Și porci! Ălora cum le mai zice?

În fine, băiat de treabă, n-am ce zice. Am continuat mai departe spre stână (sau îi mai zice stână dacă are și vaci??? Ce probleme am și eu…:)))), după care, după încă un mic urcuș am dat în poteca marcată.

DSC02535_2 DSC02544

Practic de aici până în Șaua Bătrâna eram pe traseu cunoscut, pe care-l parcursesem și în 2012, și chiar am recunoscut locurile. Doar că deja mă mișcam cu viteza luminii stinse, și abia așteptam să apară refugiul la orizont ca să îmi odihnesc oscioarele lângă el.

Am ajuns într-un final acolo pe la patru jumătate. Și de unde mă tot întrebam eu dacă o mai veni și altcineva, nu trece mult timp și apare un cuplu, după care încă un grup mai mare de oameni, și tot așa… astfel că până la culcare ne-am strâns vreo 17 oameni în refugiu. Și eu care credeam că o să bată vântul :))

DSC02561 DSC02564DSC02621

Seara am petrecut-o făcând poze la floricele, mângâind 2 căței mari pufoși și tare drăgăstoși (care nu știu de pe unde veniseră în vizită, dar care au făcut deliciul serii), făcând mâncărică la primus (bineînțeles, de la plic și conservă, că doar nu credeați că am gătit de la 0 :)))) și savurând-o pe iarbă înainte de apus, după care am profitat de faptul că nu bătea vântul și am putut tolăni tocmai până s-a dus soarele la culcare, bineînțeles cu pufoaica și pantalonii de polar pe deasupra, nu de alta dar 0 vânt, 0 vânt, dar eram totuși la peste 2000 de metri.

IMAG0845

DSC02594

DSC02588

Apusul n-a fost unul foarte spectaculos, dar nu-mi permit să mă plâng. Înainte să închid ochii să dorm am avut în schimb o grămadă de alte lucruri frumoase pentru care să mulțumesc că le-am primit în acea zi.

DSC02630 DSC02631

Recunosc că am mers la somn destul de devreme. Apăi… după ce se stinge lumina naturală afară… ce poți să mai faci? :)))) Nu e ca și cum aveam ceva mai bun de făcut la ora aia, și oricum eram cam obosită, așa că am băgat dopurile în urechi și am încercat să dorm. Ceilalți din refugiu n-au prea percutat și au continuat să vorbească, dar se parcă că eram mai obosită decât credeam și am capitulat rapid (eu care de obicei nu pot adormi dacă cineva face gălăgie, chiar dacă am dopuri).

N-a durat însă prea mult, căci pe la 12 m-am trezit (nu mai știu de ce, probabil am încercat să mă întorc de pe o parte pe alta și atunci am realizat că dorm pe o scândură :)))) și nici c-am mai putut adormi după aceea decât în foarte scurte reprize.

Duminică, 19 iulie 2015

Așadar noaptea a fost una chinuită rău de tot. Din 2009 când dormisem ultima dată pe un izopren uitasem cam cât de groaznic de incomod e, și chiar dacă acum aveam unul mai gros ca atunci, a fost la fel de oribil. Dimineață când m-am ridicat să ies la răsărit aveam omoplații anchilozați și aveam senzația că m-a lovit trenul. N-am putut decât să mă întreb ce-a fost în capul meu de mi-a venit ideea asta fabuloasă de a dormi pe izopren.

În fine, partea bună a fost că afară tot nu bătea foarte tare vântul, și mi-am luat pelerina de ploaie și m-am întins pe undeva pe lângă niște jnepeni așteptând să iasă soarele. Nici cu răsăritul n-am avut noroc să fie spectaculos, și vizibilitatea spre Piatra Craiului era destul de proastă, dar m-am bucurat totuși de moment, de liniște și de natură, făcând poze la floricele, filmând dansul firelor de iarbă, și pur și simplu privind cerul.

DSC02654 DSC02677 DSC02661 DSC02667 DSC02722 DSC02717 DSC02707DSC02649 DSC02645“The earth has music for those who listen.”
George Santayana

DSC02660 DSC02640DSC02714DSC02731O poză pe care am făcut-o din greșeală și am descoperit-o în aparat abia acasă, dar care îmi place foarte mult

După o asemenea desfătare m-am dus înapoi la refugiu pentru micul dejun (era inclus, aveam demipensiune :)))), după care am primit din nou vizita cățelușilor drăgălași de cu o seară înainte, care veniseră iarăși la cerșit dragoste și erau așa de simpatici că nu mă mai săturam de poznele lor. Și ca să fie și mai fun, au venit și măgărușii :D

DSC02750 DSC02737 DSC02739

Acuma dacă stau să mi-amintesc, m-am trezit pe la 5 pentru răsărit, și 5 ore mai târziu încă nu puteam să mă desprind. Îmi venea să tot staaaau, și să tot staaaau, de parcă timpul se putea opri în loc.

După noaptea chinuită ce o avusesem, timpul ăsta fost ca un balsam și cred că orele petrecute pe iarbă înainte de a porni în traseu au fost de fapt cele care m-au refăcut și mi-au dat putere pentru cea de-a doua zi.

DSC02771

Cu chiu cu vai totuși am plecat până la urmă, începând coborârea frumoasă spre Poiana Guțanu, pe care o făcusem și în 2012.

 Șaua Bătrâna – Poiana Guțanu: 1h 40

DSC02785 DSC02789 DSC02795 DSC02799

Pe cât de abruptă e pe alocuri, pe atât de surprinsă am fost când am dat nas în nas cu un șir indian de măgăruși care urcau încărcați cu tot felul de provizii. Sărăcuții… întotdeauna m-am întrebat dacă nu le-o fi greu să care atâta la deal. Că ușor nu prea cred că le-o fi…

DSC02822DSC02832

Jos în Poiana Guțanu, am schimbat macazul și, spre deosebire de 2012 când am continuat coborârea spre Moeciu, acum am cotit stânga pe porțiunea de bandă roșie de sub impresionantul Abrupt al Grohotișului până în Șaua Strunga, pe care nu avusesem încă șansa să îl admir și la care tot visam de câțiva ani.

 Poiana Guțanu – Șaua Strunga: 1h 50

Din păcate soarele n-a mai rămas stăpân pe situație și a început să se lase acoperit de nori, astfel că nu m-am putut bucura de abrupt într-o lumină prea bună, dar am încercat totuși să fac abstracție. Până la urmă muntele e fix același, și în umbră, și luminat de soare. Diferă doar cum îl privim noi, cu ochii sau cu sufletul.

Iar până în Șaua Strunga, chiar dacă pe ultima bucată de traseu am intrat pe o mică porțiune cunoscută din 2012 (traseul marcat cu cruce roșie ce urcă de pe Valea Bângăleasa), am privit muntele așa cum mi s-a arătat el pentru prima oară, și m-am bucurat de cunoștință.

E foarte interesant să îți observi reacțiile atunci când vezi un peisaj sau un traseu nou față de momentele în care privești locuri deja cunoscute sau parcurgi poteci pe care ai mai calcat și altă dată. Nu o dată mi s-a întâmplat să fac același traseu a doua oară și să-l găsesc complet diferit, nu doar când era îmbrăcat cu alte haine din cauza anotimpului, ci și când pur și simplu îl priveam cu alți ochi. Cred că de fapt nu am fost niciodată pe un traseu de două ori și de ambele dăți să îl găsesc fix la fel ca prima data.

DSC02862

Așa s-a întâmplat și acum. Pe măsură ce vedeam Șaua Strunga din ce în ce mai aproape, am avut parte de cel puțin patru întâlniri speciale, fiecare cu câte una sau mai multe necuvântătoare. Prima dată cu 2 căluți frumoși, apoi cu o văcuță ce venise să bea niște apă (I feel you sister!), un pic mai încolo cu o turmă numeroasă de oi, și nu în ultimul rând cu un măgăruș care parcă înadins aștepta în potecă să dea bună ziua drumeților. Hai salut mai urechilă!

DSC02867DSC02890DSC02905

Nu după mult timp am ajuns și la refugiul Strunga, de unde, după o mică pauză, i-am dat sănătos la vale, pentru că drept în față se adunaseră niște nori cam urâți și nu știam cam ce direcție au de gând să ia. Privind spre Babele… părea că acolo deja se rupeau, și dacă îmi amintesc bine, îi și dădea bine de tot cu tunete.

 Șaua Strunga – Cabana Padina: 45 min

DSC02919 DSC02925 DSC02933

Până jos însă am scăpat cu hainele uscate și nu s-a abătut până la urmă niciun strop în partea aceea a munților, dar o surpriză neplăcută tot am avut.

DSC02940

După ce visasem toată ziua la o ciorbă caldă jos la Cabana Padina, și încă de dinainte de a termina traseul am văzut terasa plină, când am ajuns acolo… ce să vezi? Se pare că duminică după ora 15 oamenii nu mai sunt interesați să facă bani, pentru că aparent bucătăria se închide. Dezamăgire mai mare nici nu cred că puteam primi. Dar n-am avut ce face…. am făcut pași un pic mai încolo, la o pensiune unde încă se mai putea mânca (dacă nu mă înșel Vila Coteanu se numea). Și până la urmă de fapt cred că a fost chiar mult mai bine, pentru că am servit o ciorbă bună și o friptură la tavă extrem de delicioasă, iar la final m-am răsfățat și cu o porție de clătite, că doar nu mersesem atâta degeaba. Merită și măgarul ceva bun la final de drum :)))

Aparat foto folosit: Sony A6000 + 16-50mm

Dragă cititorule,
Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc mult pentru vizită și pentru timpul petrecut citindu-mi jurnalul. Pentru că îmi doresc să împărtășesc cu toată lumea pasiunea pe care o am și să ajut cât mai mult, blogul meu este gratuit și va fi întotdeauna gratuit, chiar dacă fiecare jurnal presupune multe ore de muncă. Dacă ți-a plăcut povestea sau te-au ajutat informațiile găsite aici, singura răsplată pe care ți-o cer este să respecți natura și oamenii care doresc să se bucure de ea (inclusiv pe tine). Pentru asta, te rog:

  • nu lăsa gunoaie pe munte sau inscripții pe copaci (pentru a respecta natura și pe ceilalți turiști)
  • nu făce gălăgie pe munte (pentru a respecta pe ceilalți turiști și pentru nu speria animalele)
  • nu rupe florile ocrotite prin lege (pentru a se bucura și alții de ele și pentru a nu încălca legea)
  • echipează-te corespunzător (pentru a preveni accidentele)
  • informează-te întotdeauna asupra traseului pe care vrei să-l faci (pentru a preveni accidentele)
  • consultă prognoza meteo și nu pleca dacă se anunță vreme rea (pentru a preveni accidentele)
  • nu porni în trasee care sunt peste puterile tale (pentru a preveni accidentele)
  • nu consuma alcool pe traseu (pentru a preveni accidentele)

Dacă nu știi cum să faci unul dintre lucrurile de mai sus sau ai neclarități, dă-mi te rog un mesaj aici și te voi ajuta cu mare drag! :)

UTILE

Munții Bucegi
Punct plecare  Cabana Padina (1509 m)
Altitudine max. Șaua Bătrâna (2150 m)
Traseu Sâmbătă
NM + Cabana Padina – Cheile Horoabei – Șaua Bătrâna  6h
Duminică
 +  Șaua Bătrâna – Poiana Guțanu – Șaua Strunga – Cabana Padina  4h30
Diferență nivel +1000m / -1000m
(din care S: + 640 m și D: +360m / -1000m)
Tip traseu drumeție + scrambling
Surse apă apa permanentă pe Valea Horoabei până la ieșirea de pe firul apei
pe traseul Șaua Bătrâna – Poiana Guțanu: o sursă de apă cu jumătate de oră înainte de a ajunge în poiană
pe traseul Poiana Guțanu – Șaua Strunga: 3 surse de apă (2 în prima parte (în pădure) și încă una în golul alpin)
Stare marcaje bună
Atenționări Valea Horoabei este un traseu nemarcat cotat 1A
Sezonalitate                                              toate traseele sunt periculoase pe timp de iarnă (mai puțin Șaua Strunga – Cabana Padina)
Hartă folosită MN 01 (Munții Noștri) Schubert & Franzke | Munții Bucegi
Data 18-19 iulie 2015

bucegiVerde: Traseul de sâmbătă, Roz: Traseul de duminică

DESFĂȘURĂTOR
10:15 Cabana Padina 10:45 Plecare de la refugiul Bătrâna
11:00 Cascada Mare 12:00 Sursă apă
11:45 Scara metalică mare 12:25 Poiana Guțanu
13:20 Ieșire de pe firul apei 14:15 Șaua Strunga
pauză lungă pauză scurtă
16:35 Șaua Bătrâna 15:15 Cabana Padina

ACCES

Venind dinspre București pe DN1, după intrarea în Sinaia se face stânga pe DN71 spre Târgoviște (dreapta dacă veniți dinspre Brașov). După primii 7 km se face dreapta la săgețile care arată spre Hotel Peștera. După încă 9 km se ajunge în Șaua Dichiu (unde se află și Cabana Dichiu), unde se face stânga spre Hotel Peștera. Drumul se mai continuă încă aprox. 15 km până la Cabana Padina, unde se lasă mașina. Starea drumului era (în iulie 2015) bună, fiind astfaltat în proporție de aprox. 90%. Se putea parcurge cu orice mașină.

În Șaua Dichiu se poate ajunge și dinspre Târgoviște, variantă pe care am ales-o pentru întoarcere, după cum se poate vedea pe harta de mai sus.

Echipamente pe care le-am avut la mine (si alte obiecte de trebuinta)

Bocanci Bețe de trekking
Rucsac 40 l Pelerină de ploaie
Sac de dormit Husă de ploaie pentru rucsac
Izopren Hartă
Minipernă gonflablă Trusă medicală + Prim ajutor
Tricou Mănuși subțiri
Bluză polar Buff
Pantaloni tip colanți Ochelari soare
Pufoaică subțire Cremă de soare SPF 50
Geacă subțire Aparat foto
Jachetă Arzător + butelie
Pantaloni polar Vase pt gătit + furculingură
Șosete de schimb Pungi de gunoi
Fontală + baterii rezervă Minitrusă toaletă
Folie supraviețuire Apă + mâncare + dulciuri

38 comentarii:

  1. Minunate si povestea, si tura, iar fotografiile sunt de vis! Multumiri pentru plimbarea in care ne-ai luat cu tine, inca visez…

  2. Noi am mers fix la o saptamana dupa tine :) am nimerit in plin Padina Fest, pe langa care am trecut rapid si am intrat pe traseu. Planul initial era sa ajungem la Omu, pana la urma am ramas seara la refugiu, dar am dormit la cort, si a doua zi am coborat direct spre Hotel Pestera. Mersul piticului l-am executat cu copilul in spate, care cu greu a fost convins sa ramana acolo si sa nu se bage de-a dreptul prin apa. Dar, i-a placut foarte mult si s-a catarat cu simt de raspundere pe toate lanturile si scarile intalnite, ceea ce ne-a dat curaj sa-l mai luam si pe alte trasee.

      • Multumim mult, Alexandra! Puiutul are 4 ani si se catara de cand a inceput sa se tina bine pe picioare. Pana anul acesta nu ne-am incumetat sa-l ducem pe munte, dar in iulie ne-am facut curaj si l-am dus intai la Urlatoarea, si daca am vazut ca ii place si rezista, l-am plimbat putin si pe Jepii Mici (asa ti-am gasit blogul, cautam informatii despre traseu si vroiam sa stiu si daca s-a mai incumetat cineva cu copil pe acolo – asta am aflat la fata locului, mai era un domn cu un baiat putin mai mare in spate) si apoi pe Valea Horoabei unde i-a placut cel mai mult. Faptul ca nu am mai ajuns pana la cabana Omu a fost motiv de distractie pe drumul de intoarcere, pentru ca ne intreba din doua in doua minute “da’ de ce nu am mai ajuns la cabana Omu?” :) Asa ca acum trebuie sa mergem si pana acolo ;)

  3. De fiecare data cand iti citesc articolele “de pe munti” ma gandesc, cat de curajoasa esti. Vreau si eu sa fiu ca tine, dar momentan n-am curaj!! :( :D:D
    PS: Imi place de mor, prima poza cu vacuta, parca ar fi Milka :))

  4. Frumos traseu, descrierea la fel.
    Referitor la mesajul pentru Vasile, am experienţa mea de acest gen.
    După escaladarea unui vîrf în munţii Caucaz, aproximativ de 4500 m., la coborîre, am încurcat niţel traseul. De pe vîrf, făcînd cîteva lungimi (1 lungime – 40 m) de coardă rapel (paremi-se, aşa se numeşte corect în română coborîrea numai pe coardă), ne-am dat seama, că am greşit, iar mai departe urma un hău fără fund.
    Unica soluţie era urcarea pe coardă înapoi pe vîrf, iar de acolo, de găsit varianta potrivită. Şi atunci a venit surpriza, pe peretele aproape vertical, am văzut scris cu litere de aproape 1 m “Aici a fost Vasile”.
    Deci, cineva a cărat cutia cu vopsea pe vîrf, a coborît pe coardă, a scris, s-a urcat pe vîrf şi a coborît de sus pe traseul potrivit.
    Aşa persoane glumeţe, fiindcă nouă ne-a trebuit în jur de 4 ore să ne întoarcem pe vîrf.
    Trasee frumoase în continuare, Alexandra.

    • Mersi mult de tot, Andreea!
      Hmmm… da, si in tura asta am fost foarte aproape de ea. Dar parca in tura de la Balea si mai mult. Sau poate m-a marcat pe mine mai tare tura aia :P

  5. Salut, Alexandra!
    Am ajuns intamplator pe blogul tau, in urma cu vreo 2-3 luni, cautand informatii despre Olimp. De atunci iti urmaresc postarile cu mare placere. O parte dintre locurile pe care le-ai vizitat, le-am vizitat si eu, iar perspectiva pe care o ai asupra lor ti-o impartasesc intr-o mare masura. Esti o curajoasa, ai un stil haios de a povesti, iar fotografiile facute de tine sunt ca o mangaiere a sufletului. Asa ca voi fi in continuare un fan al istorisirilor tale.
    Am fost pe Olimp la sfarsitul lui august si a fost o experienta de neuitat. Informatiile de pe blog au fost foarte utile si-ti multumesc pentru ele.
    Zi faina,
    Dragos

  6. Referitor la : ” nu fă gălăgie pe munte (pentru a respecta pe ceilalți turiști și pentru nu speria animalele) ” cand am fost pe valea horoabei tin minte ca exact asta am facut, pentru a speria noi animalele si nu invers fiind doar 3 huligani pe intreg traseul si posibil vreun yogy bear pitit pe undeva. Frumos traseu de facut, frumoasa si descrierea facuta de tine . Mi-a placut ! La cat mai multe drumetii fara incidente neplacute !

    • Ah, normal, in cazul asta e permis :) Si eu cant si suflu in fluier la greu cand sunt prin vreo padure mai spooky :P
      Eu ma refeream la zgomotele inutile din golul alpin emise de cei care au impresia ca e cool sa sufli in vuvuzela, sa asculti muzica din telefon (eventual manele sau populara), sa faci ecou sau sa zbieri asa… fara niciun motiv. Am intalnit o gramada, mai ales in weekend pe traseele din Bucegi (de ex. Crucea Caraiman – Cabana Caraiman). Erau zeci de oameni pe poteca, deci nu era niciun pericol de urs, dar unii tipau asa… pentru ca probabil le placea sa se auda, nu stiu exact de ce…
      In fine, noi sa fim sanatosi! :)
      Carari cu soare si tie!

  7. Bucegii au farmecul lor şi găseşti mereu câte ceva (nou) de descoperit!
    Am tot auzit şi am văzut fotografii din Valea Horoabei… splendid! Din păcate, locul rămâne pe „to do list”. În plus, am ascultat poveşti de la cei care au trecut pe acolo în vremea când nu existau atâtea amenajări (gen lanţuri) şi era un traseu 100% sălbatic.
    Iar dacă e vorba de căţărare… abia aştept şi eu să ating stânca, să o simt la mână, cum spui tu! Am descoperit, în ultima vreme, că ăsta e genul meu preferat de traseu; nu la modul „alpinism”, doar traseu… normal. Valea Albă şi sudica de Crai au un loc special pentru mine anul acesta.
    În afară de fotografiile cu spectctacolul naturii din materialul tău, cele cu flori sunt ceva de vis!!!

  8. Tocmai m-am întors acum o ora de la Peștera, via lacul Bolboci, Dichiu. Îmi cam vine sa ma întorc… Nu știu ce sa zic… Poate zilele următoare.

  9. Draga Alexandra,

    nu am mai mult de cateva zile de cand ti-am descoperit blogul, dar parca ar fi Craciunul, Pastele si ziua mea, toate in acelasi timp cand iti citesc postarile:)
    Dragostea mea de munte nu m-a purtat niciodata (pana acum) pe trasee de tipul celor pe care le faci tu, insa Doamne, tare mi-ar mai placea. Muntele meu se rezuma la iesiri in zona Sucevei si a Neamtului, mereu in locuri ferite de civilizatie. Am fost pe munte pe genul acesta de trasee(ok,ceva mai simple) cu ani in urma(sa fie vreo 15?) alaturi de oameni ai muntilor, insa ar trebui sa imi dau cu o tigaie in cap sa imi amintesc pe unde (sau sa ii sun si poate imi spun ei?!). Obisnuiam sa campam si sa facem trasee, si tot asa.
    Mi-a ramas infipt in minte si in suflet peisajul, vantul, animalutele, pustietatea zonei, faptul ca era dezbracata de oameni si imbracata cu verde…Oh, imi doresc sa pot gusta muntele asa cum o faci si tu, pana atunci imi tresare sufletul la pozele tale si visez cu ochii deschisi (nu spunem la nimeni ca asta se intampla chiar la serviciu,da?!) ca intr-o buna zi voi imbratisa cu tot sufletul muntele.
    Iti doresc sa ai parte de calatorii minunate, de zile bune, de oameni buni, de experiente care sa te duca in continuare pe drumul tau! Sa nu te abati niciodata, pentru ca esti un om minunat, si tare-mi place si cum le dai din condei!
    Toate cele bune de la Iasi!

    • Corina, iti multumesc din suflet pentru mesajul tau! Nici nu ai idee ce mult inseamna pentru mine!
      Mi-ai facut ziua mai frumoasa!! :)
      NUmai bine si tie si cate mai multe ture frumoase!

  10. Buna, am fost pe cheile Horoabei in acelasi timp, numai ca eu am facut traseul din Pestera, Valea Obirsiei, Drumul Granicerilor, am intrat in traseu de sus si am facut valea in coborire, probabil ca la un moment dat ne-am intersectat…
    Vasile… era mirele de la nunta care se desfasura in Pestera, si erau mai multe semne din astea pe drum, de la Sinaia si pina la Hotel Pestera, care mai de care mai haioase.

  11. L-am facut si eu acum 2 săptămâni. Unul din cele mai frumoase trasee de pădure pe care le-am parcurs. Ps. Te-am vazut la tv. :d

  12. Felicitari!
    Cautand ceva poze cu Valea Horoabei pe net, surpriza, dau de aceasta enciclopedie montana :)
    Acum vreo 12 ani, prin “tinerete”, bantuind prin zona Padina, din intamplare, am dat nas in nas cu cascada de la intrarea in canion si spre uimirea mea, vad un cablu “tras” pe deasupra ei. Ce o fi cu ala acolo? Hai sa vedem, zic, ca doar curiozitatea in alea muntelui e mare. Si uite asa, am facut cunostiinta cu acest superb canion, dar din pacate, doar pentru o urcare de o ora, ca venea noaptea peste noi. Continuarea, cu alta ocazie am zis atunci. Si iata ca dupa atat amar de vreme, in sfarsit, i-am pus gand rau. Pozele si descrierea vaii – super !.Ma manaca deja talpa boncilor din debara ! Modul de a povesti este f. nostim :). Un mare BRAVO si pentru escaladarile din Dolomiti si Zugspitze ! Am fost fost pe acolo si nu stiu daca m-as incumeta la catararile tale !

  13. Tocmai ce am “vizionat”, datorita tie si traseul de pe Grossglockner.
    Dupa o asa escalada, nu pot decat sa-ti zic “Maestre”! Eu am fost la parcarea supraetajata de la capatul Hochalpenstrasse, unde ma gandeam, avand in fata ochilor abruptul impresionant al varfului, ca nu as ajunge acolo sus nici in ruptul capului ! Un sincer Bravo si la mai mare ! La Olimp, eu m-am intors de la jumatatea seii dintre Skala si Mythikas, la urcarea finala, am zis ca e cam riscant, sa nu mi stric concediul :) , iar acum vazand pozele tale imi cam pare rau :(

    • Nu trebuie sa iti para rau! Deciziile de a te intoarce in momentul in care simti ca te depaseste un traseu sunt printre cele mai grele de luat pe munte si meritit toata admiratia pentru asta! Ai luat cea mai buna decizie la momentul respectiv si sunt convinsa ca te vei intoarce candva sa termini ce ai inceput, si vei reusi! :)
      Iti tin pumnii!
      Ar fi mult mai putine accidente in munti daca ar gandi mai multi ca tine. Precautia este cel mai bun camarad pe munte!
      Multa bafta pe viitor!

  14. Sunt de acord cu ceea ce zici. Cu siguranta, la un moment dat o sa bifez si Mythikas (desi nu cred ca e mare diferenta de peisaj intre el si Skala). Pana atunci, am multe de facut, unele chiar inspirate din enciclopedia ta ! :).
    Sa continui tot asa, esti o sursa buna de inspiratie ! (cu unele exceptii, cel putin pt mine – partea finala a vf Grossglockner ) :)

  15. Crezi ca este realizabil intr-o singura zi traseul?
    Te admir foarte mult mi am planificat in ultimii 2 ani turele montane folosindu ma de informatiile de pe blogul tau.
    Tine o tot asa :D

    • Multumesc mult, Madalina! :)
      Da, in principiu e realizabil, dar ar fi vorba de o tura lunga, de 10-12 ore.
      Daca vrei, o poti scurta alegand pentru intoarcere banda rosie directa, de la Ref. Batrana la Ref. Strunga, fara a mai cobori in Poiana Gutanu.
      Eventual decizi la fata locului, in functie de timpul disponibil si de vreme.
      Carari cu soare si te mai astept oricand pe aici! :)

    • Buna, Ioana!
      Din cate stiu eu, in Bucegi, fiind Parc Natural, nu ai voie sa campezi decat in locurile desemnate. Langa acest refugiu nu este loc desemnat pentru campare. Acestea se pot vedea pe harti. Iti recomand harta Muntii Nostri. Multa bafta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *