Traseele eco-didactice din Sovata (drumeție ușoară la lacuri)

Am luat-o mai întâi spre Turn, în ideea în care poate nu găsim aglomerație. Știam că soarele mă va împiedica să pozez spre stațiune și spre munte, dar am preferat așa decât să mă îngrămădesc cu alți oameni pe scara elicoidală a turnului.

Până la turn am trecut pe lângă Lacul Aluniș (în mod normal deschis și acesta pentru scăldat, dar acum era închis, probabil din cauza covidului nu a fost deschis acest an, fiind micuț), și pe la ceva ce probabil este un fost lac.

La turn am avut dreptate, nu am găsit decât 2 alți oameni, deci a fost super ok. Priveliștea de sus chiar e frumoasă, indiferent de ora din zi, deci merită mers. Aș încerca totuși și pe seară sau chiar la apus, turnul e deschis non stop din câte am văzut.

De acolo ne-am întors un pic și am continuat circuitul pe la lacul Mierlei, unde scăldatul este interzis dar, spre stupoarea noastră, am găsit mulți turiști în apă. Se pare că regulile și bunul simț sunt concepte străine pentru unii.

De la Lacul Mierlei am luat poteca spre Lacul Ursu (pe la ceva amenajare căreia nu prea i-am înțeles scopul, dar era frumos), de pe malul căruia am făcut iar 180 de grade și am pornit spre un loc de belvedere de deasupra lacului Roșu.

Acolo am realizat că punctele de belvedere de pe Maps.Me nu sunt tocmai ceva ce să merite, dar am mers mai departe și am coborât la malul Lacului Roșu, unde am găsit și Muntele de sare (unul dintre ele, cel mai mare, cred).

Foarte frumos mi s-a părut aici, peisajul era aproape tomnatic datorită nuanțelor, iar apa din lac chiar era ușor spre roșie, spre deosebire de Lacul Verde care este chiar după acesta, care are, culmea, cu totul altă culoare, ușor spre verde, evident.

După aceste două lacuri înfrățite am atins din nou tangențial lacul Ursu, pentru ca apoi să mergem la Lacul Paraschiva. Dintre toate lacurile, aici mi-a plăcut cel mai mult. Nu doar pentru că am găsit o amenajare absolut impecabilă (flori și podea de lemn la care chiar atunci lucrau niște oameni – înlocuiau șipcile deteriorate), dar și pentru că era o liniște fantastică, nu erau oameni, iar lacul era populat de rățuște.

Mai departe am urcat până la un alt punct de belvedere (amenajat artificial, de asemenea nu prea merită, pentru că nu se vede tot lacul, dar oricum nu aveam pe unde altundeva să continuăm) și de acolo am căutat să ne îndreptăm spre Lacul Tineretului.

Acolo a fost singurul punct în care poteca din aplicații nu a coincis cu cea din teren. De fapt în teren era și ce vedeam pe aplicații, dar aceea era o potecă mai ocolită. La fața locului, indicatorul ne-a trimis prin altă parte, și am urmat acea direcție. După câteva sute de metri însă, poteca și indicatoarele au cam dispărut, nu mai era nimic logic, dar deja vedeam lacul, așa că am mers de-a dreptul.

Lângă Lacul Tineretului este amenajat un parc de aventură pentru copii. Cu toate acestea, mi s-a părut destul de liniște și oamenii civilizați, nu cum m-aș fi așteptat. Se pare că se poate! :D Există speranță! :)

Și iată-ne aproape de final de traseu și noi încă nu pusesem hamacurile. Pe traseu cu siguranță ar fi fost ceva locuri, dar ne gândisem să îl punem spre final. La Lacul Tineretului însă, am căutat un loc, dar ne-am cam zăpăcit și am pornit să găsim unul pe poteca spre Lacul Ursu. Măcar, dacă avea să vină ploaia (și pentru azi era prognozată), să ne putem refugia destul de rapid. Dar, ce să vezi… pe acolo am încercat să găsim 3 copaci cât de cât potriviți, dar nu prea am avut succes. În plus, brusc am descoperit că era plin de țânțari, iar spray-ul nostru ne aștepta la mașină, așa că am renunțat la hămăceală și am hotărât să încheiem circuitul și să mâncăm.

La final am aruncat o privire mai atentă pe panourile turistice și am realizat că pe unde am fost noi sunt de fapt amenajate două trasee eco-didactice, traseul Ursu și traseul Sării. Noi cumva le-am combinat pe amândouă și am mai adăugat și ceva în plus.

Nu e de mirare acum că majoritatea potecilor de pe traseul nostru sunt amenajate, unele cu bușteni, altele pavate, altele cu platforme.

Nu-i rău, nu-i rău deloc! Tare mi-ar plăcea să văd așa ceva în toate stațiunile de la noi. Mi se pare că astfel de amenajări ajută la educarea turiștilor. Chiar dacă mai sunt și excepții (precum cei ce se scaldă într-n loc interzis), cred că majoritatea tind să fie mult mai civilizați. Faptul că nu am găsit gunoaie pe acest traseu nu cred că se datorează doar celor care fac curățenie, ci și faptului că omului nu prea îi mai vine să arunce pe jos atunci când vede totul amenajat așa frumos, ca în afară. Cel puțin așa îmi place să cred :)

PS. Toate informațiile utile despre traseu se găsesc mai jos :)