Anul acesta am fost prima dată în Dolomiți iarna, și m-am întrebat de ce oare nu am mers mai devreme. Mi-am dorit o vacanță de iarnă la munte cu zăpadă, într-o zonă cu multe posibilități pentru drumeții în siguranță pe zăpadă. Am ales partea estică a Alto Aldige (Tirolul de Sud), mai exact Val Pusteria, care este limita nordică a Dolomiților.
Adevărul este că oriunde ai merge în Tirolul de sud, sunt o mulțime de opțiuni pentru toate gusturile și toate vârstele. Iarna acolo poți face:
- schi în peste 30 de resorturi cu peste 1000 de km de părtii de calitate
- schi de fond (cross-country) pe piste amenajate (peste 1500 km în medii naturale, inclusiv pe lacuri înghețate)
- drumeție de iarnă – fie la bocanci, fie pe rachete
- alpinism
- schi de tură
- ski-alpinism
- și lista poate continua…
Eu am fost pentru drumeție de iarnă, fotografie și, în general, explorare în voie, fără un plan bine stablit. Și tare bine mi-a prins. Dar am și admirat cu ochi mari pe cei ce făceau schi-fond, mi s-a părut că zona pe care am ales-o este un paradis pentru asta, și voi povesti mai jos mai multe.
Cum m-am organizat
Pentru că mi-era mai ușor, am mers cu mașina personală din Sibiu până acolo. Drumul a fost foarte bun și, imediat ce am trecut granița de vest a Austriei cu Italia, am ajuns. Ba chiam m-am oprit vreo 2 ore și în Lienz, un orășel austriac foaret frumos, care mi-a plăcut mult.
Mi-am stablit tabăra de bază în apropiere de Lago di Braies, nu neapărat pentru lac, ci așa s-a nimerit. De acolo am făcut excursii zilnice cu mașina în împrejurimi. A fost o poziție bună și în felul acesta am văzut destul de multe locuri spre toate cele 4 puncte cardinale.
Bine de știut
Partea nordică a Tirolului de sud (Alto Adige) este o zonă în care se vorbește mai mult germana decât italiana, pentru că făcea parte din Imperiul Austr-Ungar înainte de primul război mondial. În turism se vorbește cam peste tot și italiana, și nu am întâmpinat probleme în a mă descurca dat fiind că nu vorbesc nici una, nici alta, ci engleză. Toate denumirile (localități, locuri, etc) sunt în ambele limbi, mai întâi în germană, apoi în italiană.
Pentru schi de fond, perioadele ideale aș zice că sunt ianuarie și februarie. În martie, când am fost eu, o parte din piste deja nu mai erau funcționale pentru că se topise zăpada sub 1400 metri altitudine.
Pentru drumeție, mie mi-a plăcut perioada în care am fost eu, adică jumătatea lui martie. Este off-season pentru asta, și erau foarte puțini turiști.
În Italia (și nu numai), orele de siestă sunt foarte strict respectate, ceea ce înseamnă că, de obicei, magazinele sunt închise între ora 1 și 4 după-amiaza, iar cina se ia după ora 7. Nu prea ai unde mânca în afara orelor stabilite pentru prânz și cină, nici măcar la cabanele montane. Cu atât mai puțin în orașe sau alte zone turistice.
Ce mi-a plăcut cel mai mult
Varietatea de opțiuni e cea care m-a încâtat cel mai tare. Am făcut drumeții pe zăpadă atât cu rachete, cât și doar cu bocanci, de dificultate mică sau medie, atât la altitudini mai mici, prin zone împădurite, cât și în gol alpin, cu priveliști incredibile, am vizitat și orășelul Brunico, precum și obiective naturale. Voi detalia un pic mai jos vedetele vacanței.
Prato Piazza / Plätzwiese
Una dintre cele mai spectaculoase zile. Prato Piazza este un platou aflat la aproximativ 2000 de metri altitudine care e accesibil pe o șosea alpină deschisă tot anul. Drumul se poate parcurge cu mașina în cursul dimineții și seara, caz în care costa 10 euro pe zi, dar se poate ajunge sus și cu autobuz (fie gratuit dacă stai la o cazare în regiune, fie cu bilet – destul de ieftin).
Eu am preferat să merg cu mașina mea doar pentru că am vrut să rămân sus la fotografie de apus. De la parcare am făcut o drumeție pe rachete până pe vârful Monte Specie / Strudelkopf. Este un traseu ușor, cu diferență mică de nivel, și durează doar câteva ore. Ca să trag de timp, am trecut și pe la Cabana Rifugio di Vallandro / Durensteinhutte, unde panorama este absolut impresionantă și mâncarea ceva de vis.
De pe vârf se văd Tre Cime și, de altfel, întreaga zi, de la intrarea pe șoseaua alpină, am avutu parte de priveliști incredibile. Aici e de mers pe vreme bună, desigur.
Nu am ajuns nicidată vara aici dar, din câte înțeleg, este un loc foarte popular. Și am înțeles de ce.
Lago di Braies / Pragser Wildsee
Iarna lacurile din zonă sunt înghețate. Când am fost eu, în martie, abia se desghețase aproape complet Lago di Dobbiaco, pentru că e într-o vale mai largă, dar restul, inclusiv Braies, era încă înghețat.
Am fost la Braies doar într-o zi, la răsărit, și nu era absolut nimeni. Ziua probabil că vin ceva oameni chiar și iarna, dar nu știu cum este. Atenție aici la parcare. Fiind un loc extrem de popular, parcările sunt mari și scumpe.
Când am ajuns, nu am fost atentă și am crezut că voi plăti în funcție de cât stau. Dar de fapt la întoarcere am constatat că am plătit taxa maximă (pe zi sau 3 ore, nu mai știu exact), care atunci era 10 euro, deși stătusem doar o oră.
N-aș zice că merită neapărat lacul Braies iarna, pentru că nu prea poți face trasee în zonă.
Lago di Anterselva / Antholzer See
Acest lac a fost o surpriză foarte plăcută pentru mine, pentru că am ajuns la el complet întâmplător, într-o zi în care ploua, era întunecat și totul gri, și nu știam unde să mă duc și dacă are rost, de fapt, să mă duc undeva. Și m-am urcat în mașină și am condus unde am văzut cu ochii. Și am ajuns aici. Și la 15 minute după ce am ajuns, a ieșit soarele. Cât noroc să ai?
Anterselva nu se află în Dolomiți, pentru că am ieșit spre nord din Val Pusteria, deci mi s-a părut complet altă lume. Ce e fain aici e că:
- este bază internațională pentru campionatul mondial de biathlon. Ceea ce mi s-a părut fascinant. E un centru imens dedicat acestui sport, peste tot sunt sportivi care se antrenează, iar pe lac, care era înghețat, erau amenajate piste pentru schi fond, și poteci pe care puteai merge la picior.
- În jurul lacului se poate face un traseu de drumeție ușor, care mi-a plăcut maxim. Pădurea este de molid și zadă, o combinație care trebuie văzută neapărat și toamna. E foarte multă liniște, și nu-mi aduc aminte să fi văzut alți turiști pe potecă.
- În capătul estic al lacului este o cabană superbă unde am mâncat și am băut un ceai din plante naturale culese local – se numește Rifugio Genziana / Enzianhutte (Gențiana). Un loc de vis.
Valle di Sesto / Sextental
O vale foarte frumoasă pe care se face schi în mai multe locuri, cu priveliști incredibile. Mergeam cu mașina și nu-mi venea să cred. Trăgeam pe dreapta, pozam, mergeam mai departe. Aici am ales să fac o drumeție foarte ușoară pe Valea Fiscalina, până la Rifugio Fondovalle / Talschlusshütte, unde am mâncat foarte bine și am admirat peisajul superb. Chiar și cu vreme schimbătoare și mai mult închisă, a fost wow, darmite dacă ar fi soare. De asemenea aici e foarte aglomerat vara, dar acum erau puțini turiști.
Val di Landro / Hohlensteintal
Aici am făcut o drumeție în jurul Lacului Dobbiaco (Toblacher), unde am găsit niște buncăre incredibile de la primul război mondial – ceva wow – și apoi am mers și la Lacul Leandro, care era înghețat, dar am prins un apus superb la punctul de belvedere spre Tre Cime, care e chiar la șosea.
Brunico / Bruneck
Orășel medieval cu un centru istoric încântător. Vă recomand magazinul cu produse naturale Pur Sudtirol (au și un bistro foarte bun) și apoi pe Via Centrale găsiți o mulțime de clădiri superbe, magazine cu echipament montan foarte bune și o librărie din care n-am putut ieși cu mâna goală. Mi-a plăcut foarte mult să petrec câteva ore aici, aș zice că e de neratat dacă sunteți în zonă.
Una peste alta, a fost o vacanță la zăpadă foarte reușită, și abia aștept să revin iarna în Dolomiți sau poate și în alte zone din Alpi.
Dacă vă încântă și pe voi ideea, vă recomand SnowTrex, tour operator specializat pe vacanțe de iarnă / vacanțele schi cu skipass inclus, cu experiență națională și internațională de peste 25 de ani.
