Circuitul Rențea – traseu lejer de 1 zi dinspre Săcele

Să pornim!

Din Săcele intrăm de la început pe un drum neasfaltat care însoțește Valea Gârcin și trece în primă fază printre casele sărăcăcioase ale unei comunități care, din păcate, își aruncă gunoaiele pe un teren aflat la o aruncătură de băț de unde trăiesc. Foarte trist acest început.

Drumul are ceva gropi pe primele sute de metri, dar apoi este destul de bun și mergem așa pe el aprox. 2,7 km până la Canton Silvic Gârcin, unde este și o barieră încuiată. De fapt, când am ajuns noi nu era încuiată, însă la întoarcere da.

Două cățelușe vin repede la noi cerând de mâncare, iar o alta, cu doi pui micuți, se retrage. Of, ce suflete chinuite!

De aici pornim pe jos continuând pe drumul forestier încă 2,5 km, urmărind marcajul bandă galbenă destul de rar. La prima bifurcație de drumuri întâlnim și două săgeți care ne spun că în dreapta, pe triunghi galben, putem ajunge la Cabana Piatra Mare în 2h45 ore, dar noi facem stânga.

Mai departe mai mergem 1,5 km și apoi facem iarăși stânga, și abia acum începem să urcăm de-adevăratelea prin pădure. Până aici ne-am bucurat de ultimul zvâc al toamnei, admirând versantul estic al Pietrei Mari, un peisaj pe care niciunul dintre noi nu-l văzuse niciodată.

Din loc în loc pădurea avea câteva pete de culoare – verde – galben – arămiu – ca și cum un pictor ar fi împroșcat tabloul din vârful pensulei. În zonă sunt câteva ferme și am văzut mai mulți căluți, atât pe dreapta, cât și pe stânga. Ce mai haios moment a fost când am observat un cal jucându-se cu un măgar. La început nu mi-am dat seama ce se petrece, credeam că o mamă își împinge mânzul la deal. Când colo, era un măgar și se jucau de zor.

Urcarea prin pădure are și câteva pante mai abrupte, dar ne bucurăm de multitudinea de specii de conifere care ne încântă privirile, precum și de brândușele de toamnă în număr foarte mare pentru această perioadă a anului. Dovedim urcarea în aproape o oră. Din păcate acest traseu a cam fost stricat de taf-uri, dar în mare parte poteca s-a păstrat pe lângă drum.

După aproape 2 ore în total de la start ne intersectăm cu un drum marcat cu toate culorile drapelului românesc, și facem dreapta spre Cabana Rențea.

Ajungem acolo după cam jumătate de oră, însă o barieră pe care scrie accesul interzis ne oprește avântul. Cabana nici nu prea se vede, îi zărim doar moțul.

Niște câini ne-au simțit și au început să ne latre cu mult înainte de a ne vedea, și un tânăr de la unitate a ieșit în întâmpinarea noastră.

Am stat pe loc până a ajuns el la noi, însă până atunci au ajuns doi dintre câini, pe care am reușit să-i conving cu vorba că suntem oameni buni, așa că în doi timpi și trei mișcări erau la mângâiat.

Recensământul a fost așa: o flocoșenie gri, un pișpirel mic și alb, și Bobiță, un câine mai serios, cu cohones, care cică mușcă uneori, și din cauza lui a ieșit tânărul de la unitate în întâmpinarea noastră. Dar eu cred că și Bobiță se uită și el la om, nu mușcă așa… pe oricine, căci pe noi ne-a ignorat cu grație, și întâlnirea a fost una foarte pașnică.

La cabană nu am putut intra, căci este unitate militară și este interzis, așa că de la barieră am făcut stânga-mprejur și apoi am cotit imediat dreapta pe bandă albastră, spre Vârful Rențea.

Această porțiune de traseu nu este foarte bine marcată și nici poteca nu e bine bătută, dar cu atenție se găsesc ele, marcajele. Pe aici am găsit și un excrement generos de urs :)))) dar avea cel puțin câteva zile.

Vârful Rențea nu este marcat în niciun fel și nici nu are priveliști, însă, continuând spre nord, intrăm iar într-un drum de ciclism și un pic mai în față, pe dreapta, apare și belvederea spre Munții Ciucaș, care se văd impunători spre est, precum și Lacul Târlung. Suntem aici pe o culme foarte frumoasă, și în fața noastră se înalță tot felul de moțuri împădurite. Ne-a plăcut foarte mult această zonă.

De aici putem vedea tocmai până la Bucegi, unde identificăm cu ușurință atât Coștila, cât și Acele Morarului. Sunt departe, dar inconfundabile.

Mai departe, trecem de un drum de ciclism ce coboară la stânga, și continuăm cu Vârful Tâlfa în față, ocolindu-l apoi pe partea stânga înainte să cotim brusc la stânga pentru a coborî.

Această stânga nu este marcată, așa că folosește o aplicație montană pentru a te orienta. După câțiva pași apare un marcaj bandă roșie (foarte ciudat, nu are ce căuta aici!), după care mai jos apar și marcajele corecte de bandă albastră. Cam rare, dar suficiente. Oricum, poteca este și ea cam stricată de taf-uri, coborâm pe niște șleauri cam incomode pe alocuri, însă ajungem destul de repede jos în Valea Gârcin, după ce traversăm și o frumoasă poiană.

La final trecem râul fără emoții, pe niște pietre mari și stabile, ajungând înapoi pe drumul forestier principal de pe Valea Gârcin, de unde mai avem 15 minute până înapoi la barieră, la cantonul silvic, unde lăsasem mașina.

A fost o tură foarte relaxantă de început de noiembrie, care, în afară de cele câteva pante un pic mai abrupte de urcat sau coborât, a fost mai mult o plimbare. Deși peisajul a fost ușor bacovian pe alocuri, ne-am bucurat de porția aer liber și de munte, sănătate curată! Mulțumim Alexandrei și lui Șerban că ne-au însoțit în această tură frumoasă! Grupul AȘAA strikes again :))) De data asta fără bălăureli!