Turul Lacului Roșu – un traseu foarte ușor cu priveliști incredibile

Mai fusesem de multe ori pe la Lacul Roșu, dar niciodată nu făcusem acest traseu. Mare păcat, căci este acum traseul meu preferat din zonă. Indiferent cât de experimentat ești sau nu, este imposibil să nu fii impresionat de peisajele pe care doar așa le poți admira.

Traseul pornește de la parcarea mare din apropierea lacului. Noi a făcut această plimbare după-amiază, în sens orar, și recomand în mod special acest sens și această parte a zilei și nu prima, căci doar așa putem vedea peretele Suhardului Mic luminat.

Circuitul este foarte ușor de urmărit. Din parcare înaintăm până la debarcader, după care mergem înainte de poteca foarte lată.

Din loc în loc sunt și câteva bănci orientate spre lac. Noi am trecut mai repede peste această secțiune, pentru că este cea mai frecventată de turiști (aici se poate merge și cu căruciorul de copii) și, din păcate, cea mai murdară. Deși suntem într-un parc național, lipsa civilizației și a aplicării legilor sunt de vină pentru gunoaiele găsite în această zonă.

Odată ce ne îndepărtăm însă de această zonă, gunoaiele dispar (cu foarte mici excepții). Ținem mereu dreapta, la coada lacului trecând de un poduleț și o barieră. În zona aceasta se află o păstrăvărie. Atenție la ora plimbării. Evită să mergi pe aici seara, căci am înțeles că în zona Căsuțelor Likaș mai coboară ursul.

Odată ajunși pe malul nordic al lacului începe nebunia. Acum avem Suhardul mic în față și îl putem admira în toată splendoarea lui. Pe dreapta avem Muntele Ucigașul (Ghilcoș), cel care a dat naștere acestui lac. Acum sus pe buza peretelui putem vedea cabina panoramică recent montată, pe la care trecusem în aceeași zi.

Punctul de belvedere cel mai frumos este pe acest mal, unde întâlnim o bancă și o piatră pe dreapta.

Apoi ne continuăm plimbarea pe mal, urmărind cel mai nordic cot al lacului printr-o zonă cu adevărat sălbatică. Am văzut pești în apă, iar ce m-a impresionat cel mai mult au fost puieții de brad care au început să crească pe cioturile vechilor copaci aflați acum în lac.

De ce sunt cioturi de copaci în lac? Explicația pornește de la faptul că lacul este un lac de baraj natural. Nu se știe cu exactitate când s-a format, dar cel mai probabil în urma cutremurului din ianuarie 1838, când versantul nord-estic al Muntelui Ghilcoș s-a prăbușit în vale. Mai exact, masa argiloasă depusă pe acest versant în ultima eră glaciară s-a deplasat la acest cutremur, colmatând valea. La acea vreme zona lacului era o zonă greu accesibilă, neexploatată din punct de vedere economic, și de aceea nu se știe cu exactitate când s-a format.

Curând după obturarea văii, pădurea de conifer din vale a fost inundată și arborii s-au pietrificat, acum rămânând doar cioturile lor pe care le putem vedea și în ziua de astăzi.

Legenda Lacului Roșu

Numele lacului vine de la Pârâul Roșu care traversează straturi de culoare roșie cu oxizi și hidroxizi de fier. În limba maghiară se numește gyilkos ( „ucigaș”), deoarece, potrivit legendei, surparea de teren ar fi acoperit un sat, omorându-i atât pe locuitorii lui, cât și animalele. Apa adunată a avut culoarea roșie de așa de mult sânge, încât numele lacului a devenit atât Lacul Roșu, cât și Lacul Ucigaș. [Sursa: Wikipedia]. Eu una mă îndoiesc că a fost vorba de așa ceva, pentru că jos nu părea a fi un sat ci o pădure, iar sângele nu are cum să apară la oamenii înecați. Dar legenda e legendă…

Lacul a apărut în 1864 cu denumirea Lacul Pietrei Roșii. Mai târziu a fost denumit Lacul Ucigaș, iar din 1936 este denumit oficial Lacul Roșu. Vechea denumire ungurească pentru lac a fost Veres-tó (Lacul Roșu), iar acum apare ca Gyilkos-tó (Lacul Ghilcoș), așa cum l-am văzut și eu pe indicatoarele turistice din zonă și abia atunci mi-am dat seama de toată istoria Lacului.

În cotul lacului trecem o podeț de lemn și apoi facem dreapta pe ultima secțiune a traseului. Întâlnim o bancă cu priveliște frumoasă pe mal, unde putem face un popas, după care urmează singura porțiune de urcare de pe traseu. Poteca este plină de rădăcini și intrăm un moment în pădure, numai ca să ieșim apoi la Balconul de piatră.

Aici este un alt punct de belvedere foarte frumos de pe traseu și de curând s-a montat în acest loc o platformă de belvedere cu parapet de sticlă.

Trebuie avută un pic de grijă aici. Am observat că imediat sub podeaua platformei este un gol prin care un copil mic poate cădea cu ușurință. De asemenea, aici este o coborâre destul de abruptă și alunecoasă, astfel că neapărat trebuie să ai încălțări cu talpă aderentă de drumeție, nu adidași obișnuiți.

Majoritatea turiștilor vin la Balconul de piatră de la debarcader, dus întors, căci este foarte aproape. Coborând, ajungem la un mic pod suspendat care se mișcă din toate încheieturile, și astfel dăm rapid de terasele cu mâncare și tarabele cu suveniruri. De aici și până la parcarea de unde am pornit în traseu mai este doar o aruncătură de băț.

Nu rata acest traseu când mai mergi la Lacul Roșu, este o minunăție. Iar dacă mai nimerești și într-o zi din timpul săptămânii, poți să nu întâlnești pe nimeni pe aproape tot parcursul, așa cum ni s-a întâmplat nouă. Capetele au fost singurele locuri unde am văzut pe cineva. Ocrotește natura și ea te va răsplăti cu vârf și îndesat!

Această tură face parte din vacanța de 10 zile pe care am făcut-o în Carpații Orientali. Dacă vrei să afli ce alte trasee mai poți face în zona Lacul Roșu, te invit pe pagina principală a vacanței.