Pietrosul Bistriței: traseu de o zi de la Cheile Zugreni la Rusca

Scris de | Alexandra

Traseu: Cheile Zugreni – Vf. Pietrosul Bistriței – Rusca (8h)

Pietrosul Bistriței, după părerea mea, este unul dintre cei mai interesanți munți din Carpații Orientali, dacă nu chiar din toată țara. Cu priveliști incredibile spre Munții Giumalău și Rarău, dar și spre Valea Bistriței, cu o creastă stâncoasă plină de tufe de afine și merișoare, este o comoară ascunsă despre care nici nu auzisem până în 2021. Am observat traseul pe hartă când am aruncat o privire în zonă, și așa am configurat o tură dinspre Cheile sau, mai exact, Cabana Zugreni (acum închisă) până în satul Rusca.

Nefiind un traseu circuit, ci cu capete diferite (liniar), pentru a face acest traseu este nevoie de o logistică un pic specială. Fie îl facem cu 2 mașini (câte una lăsată în fiecare dintre cele două capete), fie îl facem în combinație cu un traseu în Giumalău a doua zi, cu dormit în satul Rusca. Eu am mers pe a doua variantă.

Am pornit în traseu într-o miercuri dimineață, căci eram într-o vacanță de 10 zile în Carpații Orientali. Din cauza unor probleme legat de prognoză, a trebuit să mutăm această tură cu 2 zile înainte și n-am mai găsit cameră liberă la cazarea din Rusca, ci la Casa Carmen, aflată la 1,5 km de Rusca. Dimineață am trecut pe la cazare și am lăsat bagajele și niște mâncare să avem ce mânca după tură, și apoi am mai mers cei 10 km până în Cheile Zugreni, unde am lăsat mașina și am pornit în traseu.

Chiar în fața porții Cabanei Zugreni (acum închisă – și cabana, și poarta) este un pic de loc pe lateral de lăsat câteva mașini. Exact acolo se află și un stâlp cu săgeată, dar este destul de greșit, indicând doar 3 ore până pe Pietrosul Bistriței. Acest timp este imposibil pentru un drumeț care urcă în ritm mediu și mai are și un rucsac în spate. Poate doar până pe Vf. Bogolin ar putea fi 3 ore, dar chiar și așa, doar dacă ritmul este mai rapid decât mediu. Știam însă aceste lucruri, așa că am ignorat cu grație indicatorul și am pornit la drum.

Traseu Pietrosul Bistriței

Indicatorul care arată greșit doar 3 ore până pe Pietrosul Bistriței

Cabana Zugreni, așa cum spuneam, din păcate nu mai funcționează, deși până la pandemie se transformase într-o frumoasă și primitoare pensiune care era numai bună pentru acest traseu. Ea se află pe o insuliță de pe Râul Bistrița, astfel că primul lucru pe care l-am avut de făcut a fost să trecem podul de acces, numai că acum acesta este închis cu o poartă încuiată. Din fericire, se poate sări prin lateral, acesta fiind totuși un traseu turistic.

După ce trecem podul, însă, traseul nu merge pe drum, înainte, spre Cabana Zugreni, ci cotește imediat dreapta pe poteca marcată cu bandă roșie. Aici vedem și un mic indicator cu Bucovina Ultra Rocks, ceea ce aveam să ne dăm seama un pic mai târziu că este un concurs de ultramaraton. Cum s-au gândit oamenii ăia să facă concursul fix pe urcarea aceasta super abruptă pe Pietrosul Bistriței și cum s-au chinuit acei concurenți… chiar nu știu. E râsu plânsu.

Traseul își arată dificultatea chiar de la început. Deși suntem pe o insuliță aparent inofensivă, poteca se înscrie rapid pe o brână expusă ce merge oarecum pe malul insuliței. Aici este montat chiar și un lanț. Apoi ajungem la un baraj de beton unde de asemenea sunt montane niște lanțuri.

Apoi, singura porțiune de scrambling de pe traseu este imediat după baraj, unde trebuie să ne folosim un pic de mâini pentru a depăși o zonă mai stâncoasă. Apoi nu mai există nimic de genul acesta, însă începe urcușul abrupt prin pădure și o ține așa 2 ore în continuu.

Foarte solicitantă a fost această porțiune, mai ales că nu există o potecă bine definită, și necesită multă atenție. Atmosfera, însă, a fost foarte interesantă pentru noi (deși un pic stranie), datorită (sau din cauza) ceții. Ziua a debutat cu ceață pe valea Bistriței, iar acum se ridica o dată cu noi. Inițial am avut impresia că urcăm în același ritm cu ea, după care am sesizat că ritmul ei a încetinit un pic, ceea ce pe alocuri a făcut destul de întuneric în pădure, iar mai sus ne-a oferit un spectacol incredibil de frumos, cu raze de soare radiind printre ramuri. O minunăție!

Pe ici colo ni se părea că vedem urmele trecerii animalelor (de exemplu un buștean agresat), dar nu am găsit excremente de urs și nu ne puteam imagina ce ar căuta urșii pe această zonă super abruptă.

După 2 ore de urcuș pieptiș, am ieșit în sfârșit la o zonă mai blândă, unde poteca ne-a condus pe creasta mai bine configurată, dar tot prin pădure. Aici a fost momentul în care am văzut la câteva zeci de metri de noi o găinușă de munte imensă!! Doamne, ce frumoasă era! Din păcate ne-a simțit și a luat-o la sănătoasa înainte să apuc să o pozez.

Zona este foarte sălbatică, mai ales că nu prea e umblată de turiști, cu atât mai puțin într-o zi de miercuri în septembrie. Ceea ce s-a confirmat și un pic mai târziu când, chiar pe poteca din creastă, după Vârful Bogolin, am găsit excremente de lup (vechi, ce-i drept), și chiar și de urs, după Pietrosul Bistriței (acestea nu la fel de vechi).

Porțiunea blândă din pădure s-a terminat destul de rapid, urmând încă o urcare destul de solicitantă până când să ieșim în sfârșit din pădure. În timp ce urcam, cu puține puteri, căci răcisem și încă nu știam că făcusem bronșită, printre brazi am zărit o bucățică din Masivul Rarău. Știam că ar fi trebuit să vedem și Pietrele Doamnei, dar erau încă învăluite în nori. Nu pentru mult timp, însă.

Am ieșit apoi în creasta stâncoasă la momentul perfect, când ceața dimineții se dusese aproape de tot, iar norii făceau acum pe cer un spectacol de milioane. Iar noi, culmea, nu plăteam nimic. Totul era gratis.

Nu știam unde să mă uit mai degrabă. La Giumalău, la Rarău cu Pietrele Doamnei, la creasta stâncoasă care dă numele acestui munte, jos în valea Bistriței unde râul șerpuia prin peisajul bucovinean… totul mi se părea un tablou pictat de cel mai talentat pictor. Cum de avem noi asemenea noroc de astfel de peisaje și astfel de vreme??? Am uitat complet de nasul care îmi curgea necontenit ca la robinet, de tot urcușul istovitor până acolo, meritase tot efortul ceea ce vedeam în fața ochilor!

Am continuat apoi pe creasta superbă, aruncând mereu câte o privire înapoi, pentru că soarele lumina în acea direcție, nu în cea spre care mergeam noi. Primul vârf ce ne iese în cale este Vârful Bogolin (sau Bogolinu), pe care găsim o cruce mare metalică. Am ajuns aici după aproape 3 ore jumătate de când pornisem pe traseu.

Traseu Pietrosul Bistriței
Traseu Pietrosul Bistriței

Pietrele Doamei văzute în depărtare

Traseu Pietrosul Bistriței

Crucea de pe Vf. Bogolin și Vf. Pietrosul Bistriței în spate

Tot urcușul strigasem după el, „Bogolinuuuu! Bologinule, unde ești, maică?”, pe o parte pentru că abia așteptam să se termine chinul, pe de alta pentru că din când în când uitam denumirea și în felul ăsta o învățam. Nu știu de ce ne-a fost așa de greu să o reținem din prima :))))

N-am scăpat însă de urcuș odată ce-am ajuns pe Bogolin, pentru că de acolo și până pe Pietrosul Bistriței urmează o coborâre și apoi încă o urcare, adică fix ceea ce noi, drumeții, iubim cel mai mult :)))))) După ce ai tras ca boul 3 ore jumate, mai ia matale o coborâre, ca să mai ai oleacă de urcat pe urmă. Ce? Ai obosit, sau cum? :))))) Iete-te, domle’!

Traseu Pietrosul Bistriței
Traseu Pietrosul Bistriței

Giumalăul văzut de pe Pietrosul Bistriței

Traseu Pietrosul Bistriței

3 într-un singur cadru: Giumalău în stânga (spate), Vf. Bogolin în centru (față), Rarăul cu Pietrele Doamnei în dreapta (spate )

Pe Pietrosul Bistriței nu se află nicio cruce sau vreun stâlp, ci doar o mică momâie. Ceea ce mă face să mă întreb la care, de fapt, dintre cele două vârfuri se referă localnicii când spun “Pietrosu”. Admirăm o ultimă oară peisajul de jur împrejur din creastă (360 de grade!), și apoi începem coborârea, mai departe având doar la vale (cu foarte mici și blânde excepții).

Traseu Pietrosul Bistriței
Traseu Pietrosul Bistriței

Traseul coboară mai întâi în direcția de până atunci, apoi face brusc dreapta și părăsește destul de rapid golul alpin, intrând pe o porțiune foarte blândă, aproape plată. Picioarele sunt tare bucuroasă că în sfârșit merg pe o potecă blândă, până atunci 5 ore neavând parte de așa ceva.

Ieșim apoi într-o poieniță și nu mult mai jos apare un indicator de bifurcație, dincolo de care se vede o stână nici 100 de metri mai jos. Lângă stână se află și un izvor (nerecomandat, din câte am înțeles) și un microbuz abandonat, dar nu este nicio mișcare acolo. Pare părăsit totul. Nu ne ducem să investigăm, însă, pentru că noi aici facem dreapta spre Rusca, pe triunghi roșu.

La momentul acela habar nu aveam că este marcaj acolo, dar acesta ne-a purtat fix pe unde voiam noi să continuăm, și anume pe Dealul Hașca, pe care aflasem că se află o cabană privată și un mic cimitir-monument dedicat eroilor necunoscuți căzuți în primul război mondial.

La 2 minute de indicator am găsit și un izvor amenajat. Nu curge el cu debit prea mare, dar e numai bun.

Am ajuns la cabana Hașca în 20 de minute de când am plecat de la indicator, și am făcut acolo o pauză binemeritată de masă și odihnă. Eu eram un pic cam ruptă-n freză cu nasul meu curgător, încă nedându-mi seama că răceala inofensivă din săptămâna precedentă se transforma încet încet în bronșită (aveam să realizez abia a doua zi, pe Giumalău).

La cabană nu era nimeni. Am stat un pic în foișor, apoi am plecat capul la cimitirul eroilor aflat chiar lângă cabană, și am pornit mai departe. Acest cimitir-monument foarte mic nu este amplasat întâmplător aici. Pe dealul Hașca se pare că au fost mișcări de trupe în Primul Război Mondial, iar dovezi am văzut un pic mai jos cu ochii noștri. Nu știu dacă au fost chiar lupte, dar ceva clar a fost aici.

Pe drumul ce am coborât de aici până tocmai jos în satul Rusca am întâlnit în următoarea jumătate de oră 4 șerpi. Mici, ce-i drept, iar doi din păcate nu mai erau în viață. Dar primul era chiar un pui de viperă, iar al doilea cred că de năpârcă (ceea ce nu este chiar un șarpe, ci o șopârlă, dar s-a retras repede și n-am putut vedea exact ce specie era).

După ce am văzut puiul de viperă am continuat doar cu ochii pe jos, cu atenție să nu cumva să surprindem vreunul care făcea plajă la soare.

Mai jos am ajuns în zona pășunabilă împrejmuită a localnicilor care-și duc sus animalele. Am trecut inițial pe lângă o stână, singura la care am văzut un om și ceva mișcare, dar animalele pe care le-am zărit au fost cai și porci. Traseul oricum ocolește stâna cotind dreapta chiar înainte de ea, trecem de una sau două porți, iar mai jos ajungem pe un plai verde superb unde zărim o pisică și niște vaci la păscut. Super frumos acest loc!

Mai jos ne întâmpină și clasicele plaiuri bucovinene din sate, unde terenurile au împrejmuiri parcă desenate cu creionul. Odată ajunși în sat, pe unul dintre aceste terenuri văd o altă pisică. Pe aceasta am prins-o în timpul serviciului. Cu un șoarece în gură, s-a uitat câteva secunde fix în ochii mei, după care a tulit-o în direcția opusă, de parcă-i transmisesem eu cumva că vreau să-i fur șoarecele. Sau meritele pentru că l-a prins, nu mi-am dat seama exact.

Satul Rusca

Mai jos, chiar înainte de a ieși la șosea, salutăm niște localnici pe stânga, unul dintre ei întrebându-ne dacă am fost pe „Pietros” (așa-i spun localnicii) și dacă pe sus sunt merișoare. Iar apoi pe dreapta observ o casă veche frumoasă cu hortensii în curte.

Odată ajunși la șosea, continuăm pe marginea drumului încă 5 minute până ajungem la podul de peste Bistrița. Aici se află o stație de autobuz și indicatoare către Pietrosul Bistriței, dar și spre Giumalău, unde am mers a doua zi. Aici ar fi trebuit să dormim și în această noapte, la Pensiunea Roua Dimineților, însă, așa cum povesteam mai sus, din cauza unor permutări de ultimă oră n-am mai prins loc aici. Așa că de aici am mai avut de mers 1,5 km pe șosea până la Casa Carmen, unde rezervasem cazare și lăsasem dimineață bagajele. Dar tot răul spre bine, pentru că am găsit aici o gazdă extraordinară, care ne-a primit cu multă căldură, am primit o cameră și condiții super bune și avut și mic dejun a doua zi dimineață. Ce să mai ceri? A, da! O pisică!

Pe care am găsit-o fix după ce am intrat în cameră. Stătea pe balcon ca o divă și, când am ajuns la ea, s-a trântit pe jos cu burta-n sus. Numai că nu zicea să o mângâiem, dar se înțelegea prea bine. La modul cel mai sincer, este CEA mai mare pisică pe care am văzut-o eu vreodată. Și nici nu am mai văzut în viața mea o pisică să stea în halul ăla la mângâiat. Efectiv era lată cu labele întinse în toate direcțiile, și dădea ușor din coada pufoasă ce-i rămăsese între picioarele din spate. Am murit de râs, nu alta. Așa că iubitorilor de pisici, și nu numai, le recomand din suflet această cazare.

Pentru următoarea zi îți recomand traseul pe Giumalău, despre care am scris un articol separat. De asemenea, te invit și pe pagina principală a circuitului Pietrosul Bistriței – Giumalău pentru mai multe detalii.

LOGISTICA TRASEULUI

  • Traseu: Cheile Zugreni – Pietrosul Bistriței – Rusca
  • Localizare: Munții Bistriței, jud. Suceava
  • Tură: 1 zi
  • Tip activitate: drumeție
  • Tip traseu: marcat
  • Formă traseu: liniar
  • Dificultate: MEDIE SPRE MARE
  • Distanța: 17 km
  • Diferență nivel: +1230 m
  • Durata*: 8 h
  • Altitudine min.: 750 m (Valea Bistriței)
  • Altitudine max.: 1791 m (Vf. Pietrosul Bistriței)
  • A doua zi poți face o tură în Giumalău pentru a te întoarce de unde ai pornit în această tură.

CUM AJUNGI

Cu mașina

Pe Valea Bistriței cel mai simplu de ajunge cu mașina. În punctul de unde am început traseul (Cheile Zugreni, chiar față în față cu poarta Cabanei Zugreni – acum închisă) este un refugiu rutier unde se pot lăsa câteva mașini. Alternativ, la 300 de metri spre est mai este un spațiu generos pentru mașini.

Altfel, pe Valea Bistriței circulă și curse (microbuz/autocar) însă orarul nu este foarte favorabil unei drumeții, pentru că nu circulă înainte de ora 10 (cel puțin momentan).

TIMPI INTERMEDIARI

Cheile Zugreni – Vf. Bogolin: 3h30

Vf. Bogolin – Vf. Pietrosul Bistriței: 45min

Vf. Pietrosul Bistriței – Izvor: 45min

Izvor – Cabana Hașca: 20min

Cabana Hașca – Rusca: 1h45min


*Duratele sunt cele făcute de noi. În funcție de ritmul fiecăruia și anotimp, traseul ar putea dura mai mult sau mai puțin.
* Durata totală include și pauzele.

PLUSURI

  • Priveliști superbe cu o multitudine de masive de jur împrejur.
  • Izvor pe traseu.
  • Posibilitate de refugiere în caz de vreme rea la Cabana Hașca.
  • Liniște
  • Traseu neumblat de turiști

MINUSURI

  • În primele ore se aude zgomot de la șosea.
  • Traseu obositor în primele 2 ore.

MAI MULTE INFORMAȚII

CAZARE

ORTOAIA / GHEORGHIȚENI

PENSIUNE

Casa Carmen


O cazare care ne-a plăcut foarte mult. Doamna Carmen este o gazdă de nota 20, care ne-a primit cu multă căldură și ne-a ajutat cu tot ce am avut nevoie, ba chiar și mai mult. Prețul plătit de noi: 120 lei / noapte/ cameră dublă cu baie privată în exteriorul camerei. Mic dejun bufet: 25 lei / persoană. Poți rezerva cazare la Casa Carmen direct pe booking.

O altă cazare în zonă este Roua Dimineților, acolo am stat după tură. Este localizată mai bine pentru această tură și ne-a plăcut și acolo, dar condițiile nu sunt la fel de faine ca la Casa Carmen.

CE SĂ IEI CU TINE


Abonează-te la newsletter și îți trimit imediat pe e‑mail lista cu tot ce ai nevoie pe munte.

Despre autor

ALEXANDRA PUȘCAȘU

Salut! Sper că ți-a plăcut să citești acest articol la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să‑l scriu pentru tine :) Am creat acest blog în 2009 pentru a-i ajuta și pe alții să găsească fericire și libertate prin intermediul călătoriilor și a naturii. Te invit să citești mai multe aici.

COMENTARII

VREI SĂ SPUI CEVA?

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei