Circuitul Ucigașul (Ghilcoș) – traseu de belvedere asupra Lacului Roșu

Circuitul Muntelui Ucigașul pornește chiar de pe malul Lacului Roșu. Nu prea există indicatoare, însă trebuie să traversăm șoseaua principală și să ajungem într-o parcare în pantă. Acolo apare prima dată și marcajul punct albastru pe care trebuie să-l urmăm. Parcarea asta e tare ciudată. Locurile de parcare par desenate de mână pe jos, cu o vopsea spray. Arată ca și cum s-ar fi jucat un copil acolo. Unele locuri nici măcar nu pot fi folosite, atât de înclinate sunt. Nu pot să-i spun altfel decât „o bătaie de joc”.

Din această parcare urcăm spre dreapta pe un drum pietruit ce merge la o pensiune, dar nu ajungem până la ea ci intrăm dreapta în pădure, urmărind marcajul.

Începem să urcăm abrupt pe ceea ce pare a fi o veche potecă stricată de un drum de TAF. De o parte și de alta am putut admira o mulțime de flori mov care se numesc Gentiana asclepiadea (Gențiana salcie), o plantă pe care în văzusem des în traseele pe care le făcusem în zonă în ultimele zile.

Un pic mai sus găsim și un izvor de unde putem lua apă, după care mai sus ieșim într-o poieniță. De aici, dacă aruncăm o privire în sus, se zărește cabina panoramică de pe buza peretelui. Acolo trebuie să ajungem. Mai avem ceva de urcat.

Nu departe de aici, ajungem și la o împrejmuire. Este o stână sau gospodărie de vară, nu mi-am putut da seama exact. Nu era nicio mișcare acum, niciun om, niciun animal. Poteca ocolește prin stânga, pe lângă gard, și apoi ieșim în Poiana Ghilcoș, unde găsim niște căpițe.

Dincolo de căpițe, mai înaintăm un pic și ajungem la un indicator. Aici facem stânga, părăsim marcajul punct albastru, și începem să urcăm prin pădure, pe un marcaj punct albastru dublu concentric.

În mod normal, marcajele concentrice ne indică un traseu cu dead end, însă mai sus vom vedea că nu este cazul și aici. De sus de pe Vf. Ucigașului, numit și Observatorul Ucigașului, vom putea coborî pe triunghi roșu mai departe, formând astfel un circuit, fără a fi nevoiți să facem un dus-întors.

Urcarea pe punctul albastru concentric urcă abrupt inițial. Din loc în loc marcajul nu are și cercul exterior ci este doar un marcaj de punct albastru clasic. Probabil din loc în loc cei ce au marcat au omis să pună și cercul albastru exterior. Dar suntem bine și continuăm să urcăm. Ajungem și la o mică traversare echipată cu un cablu. Este un pic expusă, dar nu prezintă probleme.

Mai sus ieșim iarăși într-o poieniță. Din păcate în zona aceasta am găsit la nici 2-3 metri de potecă un animal micuț mort. Probabil un câine. Nu ne-a lăsat inima să ne uităm de aproape. Am mărit pasul și am sunat imediat să anunțăm. Am apelat la salvamont cu rugămintea să anunțe ei pe cine se ocupă de așa ceva și au spus că vor transmite mai departe la ocolul silvic. Ei vor veni să îl ridice. Este foarte important să anunțăm rapid dacă vedem așa ceva, căci leșurile atrag animale sălbatice în zonă și situația poate fi periculoasă pentru turiștii aflași pe poteca marcată.

În curând întâlnim marcajul triunghi roșu pe care vom coborî spre dreapta, dar acum facem stânga pe el ca să ajungem în câteva minute la Observatorul Ghilcoșului. De aici  avem o panoramă extraordinară asupra lacului Roșu, asupra Suhardului mic, totul este superb.

Mai mult, de aici am auzit preț de câteva minute bune un strigăt de animal foarte clar. Se auzea de jos, exact de unde venisem noi. Inițial ne-am gândit că e strigătul de împerechere al râsului, dar s-a dovedit a fi un strigăt de pericol al unui căprior (m-a lămurit ulterior Daniel Opaiț).

Cabina panoramică, spre surprinderea mea, nu a fost montată aici. O vedem la câteva sute de metri depărtare, pe marginea peretelui, și ne întrebăm cum vom ajunge acolo. Probabil o fi vreo potecuță care se desprinde din traseul principal un pic mai jos. Ceea ce așa și este.

După ce am asimilat priveliștea de aici, ne-am întors pe triunghi roșu și acum am ținut stânga, lăsând în dreapta traseul punct dublu albastru concentric pe care venisem.

Ieșim într-o poiană lungă, numită Poiana Dosu Ghilcoșului, dar nu mergem mult pe ea că imediat observăm o potecuță firavă în iarbă care se duce spre stânga. Ne dăm seama rapid că sigur e cea ce duce spre cabina panoramică, și deviem într-acolo.

Cum ajungem la primul copac vedem că pe scoarță este aplicată o bulină albă vopsită. Posibil urmează a se aplica aici un marcaj punct dublu concentric. Nu știu încă ce culoare. Poate roșu?

În câteva minute ieșim și la cabina panoramică. Aceasta este diferită ca formă față de cea pe care o văzusem cu o zi înainte pe Piatra Poienii, însă este construită cu aceleași materiale, în același stil. Și de aici avem parte de o belvedere incredibil de frumoasă, și ne bucurăm că am prins vreme așa bună să ne putem bucura de traseu la maximum.

De la cabina panoramică revenim în traseul triunghi roșu, iar mai departe coborâm prin Poiana Dosu Ghilcoșului, având în față o priveliște frumoasă spre Piatra Poienii, unde fusesem cu o zi înainte.

În curând intrăm și în pădure, unde o potecă lată și confortabilă ne conduce până tocmai jos la Strada Bicăjel. Chiar înainte de asta avem o belvedere incredibil de frumoasă asupra Suhardului mic. Acest loc mi s-a părut unul dintre cele mai frumoase din zonă, și nici nu trebuie urcat mult de la Lacul Roșu până aici.

Chiar când să intrăm în Strada Bicăjel am găsit și un căluț pe partea stângă. Cum ne-a văzut și l-am strigat a venit la noi și m-a lăsat să-l mângâi un pic. Părea că tare are nevoie de ceva dragoste. Era singur acolo și nu părea prea îngrijit :(

De aici de la căluț, în dreapta Strada Bicăjel (neasfaltată) duce spre traseul făcut de noi cu o zi înainte, pe Piatra Poienii, o minunăție de circuit, iar noi astăzi facem stânga și ajungem în scurt timp la Lacul Roșu, de unde am pornit circuitul.

De unde vine denumirea de „Ucigaș”?

Explicația pornește de la faptul că Lacul Roșu este un lac de baraj natural. Nu se știe cu exactitate când s-a format, dar cel mai probabil în urma cutremurului din ianuarie 1838, când versantul nord-estic al Muntelui Ghilcoș s-a prăbușit în vale. Mai exact, masa argiloasă depusă pe acest versant în ultima eră glaciară s-a deplasat la acest cutremur, colmatând valea. La acea vreme zona lacului era o zonă greu accesibilă, neexploatată din punct de vedere economic, și de aceea nu se știe cu exactitate când s-a format.

Numele lacului vine de la Pârâul Roșu care traversează straturi de culoare roșie cu oxizi și hidroxizi de fier. În limba maghiară se numește gyilkos ( „ucigaș”), deoarece, potrivit legendei, surparea de teren ar fi acoperit un sat, omorându-i atât pe locuitorii lui, cât și animalele. Apa adunată a avut culoarea roșie de așa de mult sânge, încât numele lacului a devenit atât Lacul Roșu, cât și Lacul Ucigaș. [Sursa: Wikipedia]. Eu una mă îndoiesc că a fost vorba de așa ceva, pentru că jos nu părea a fi un sat ci o pădure, iar sângele nu are cum să apară la oamenii înecați. Dar legenda e legendă…

Lacul a apărut în 1864 cu denumirea Lacul Pietrei Roșii. Mai târziu a fost denumit Lacul Ucigaș, iar din 1936 este denumit oficial Lacul Roșu. Vechea denumire ungurească pentru lac a fost Veres-tó (Lacul Roșu), iar acum apare ca Gyilkos-tó (Lacul Ghilcoș), așa cum l-am văzut și eu pe indicatoarele turistice din zonă și abia atunci mi-am dat seama de toată istoria Lacului și a Muntelui Ucigaș.

Această tură face parte din vacanța de 10 zile pe care am făcut-o în Carpații Orientali. Dacă vrei să afli ce alte trasee mai poți face în zona Lacul Roșu, te invit pe pagina principală a vacanței.