Circuitul Scaunul Rotund – traseu foarte ușor din Borsec

Noi am pornit în traseu din Borsec, de la pensiunea la care am fost cazați, însă el începe din Poiana Zânelor, unde se poate ajunge cu mașina și unde există parcare. Din câte am putut vedea, este o parcare gratuită.

Un pic în urmă, adică direcția opusă față de circuitul nostru, se află Izvorul Petofi (nr. 11), și un pic și mai încolo se află un izvor mai mare, Kossuth (nr. 10). Acestea sunt doar două dintre numeroasele izvoare cu apă minerală din Borsec.

Poiana Zânelor mi s-a părut exact așa cum m-am așteptat judecând după nume: un loc magic. Cu o priveliște liniștitoare și amenajată cu băncuțe orientate spre ea, este locul perfect de relaxare. Noi am ajuns într-o zi de marți aici și am găsit în zonă doar un bărbat ce stătea așezat citind o carte. Așa ceva, mai rar… M-a impresionat complet acest loc, unde am văzut și câteva șezlonguri de lemn. Dacă nu am fi văzut pe prognoză că urma ploaie, acolo m-aș fi tolănit și eu cu o carte și o păturică :)

Din Poiana Zânelor înaintăm pe poteca amenajată care seamănă mai mult cu o alee. Marcajul este cruce roșie. Din loc în loc întâlnim panouri turistice care ne învață despre aceste locuri, și ne oprim să citim. Suntem uimiți de amenajări și de curățenie. Din loc în loc sunt băncuțe și coșuri de gunoi, și pe lângă ele nu este niciun fel de mizerie.

La prima bifurcație putem alege cum să continuăm: spre dreapta ajungem la Grota urșilor, spre stânga mergem la Mofetă și la Peștera de gheață. Având în vedere că de aici mai departe este o buclă, nu prea contează ce alegem, căci oricum le vom vedea pe toate. Noi preferăm să facem dreapta și să urmăm bucla în sens anti-orar. Urmărim mai departe marcajul triunghi roșu.

Prima dată ajungem, așadar, la Grota Urșilor, după o coborâre. Aici este cam singura porțiune de potecă adevărată, unde este nevoie de încălțări cu talpă aderentă și un pic de grijă, mai ales în Grota Urșilor, unde terenul este accidentat și alunecos.

Cercetăm cotloanele misterioase și răcoroase ale grotei și ne bucurăm că suntem singuri în zonă. Este super interesant aici! Mai jos câteva imagini (prima este din Poiana Zânelor, restul de la Grota urșilor):

Observăm curioși și o scăriță metalică, după care ne dăm seama că în zonă a fost montat un traseu de aventură. Un panou aflat vis-a-vis de intrarea în Grota Urșilor ne dă mai multe detalii. Din câte ne dăm seama, nu se poate aborda pe cont propriu ci doar apelând la firma ce l-a montat, mai ales că, pe lângă echipamentul de via ferrata necesar, este nevoie și de un scripete dublu, pentru că există și câteva secțiuni de troiană.

Mai departe ajungem și la o veche carieră de travertin, de unde avem priveliști spre Borsecul de jos.

Recuperăm ceea ce coborâsem printr-o urcare în această zonă și nu mult după aceasta ajungem la o nouă bifurcație. Aici începe traseul marcat cu cruce galbenă ce duce la Peștera de gheață și apoi la Cetatea Bufniței. Noi am ales să mergem doar până la peșteră, din cauza prognozei ce indica ploaie în curând.

În Peștera de gheață nu se poate intra decât cu o sursă de lumină. Terenul este accidentat și alunecos, astfel că e indicat ca sursa să nu fie o lanternă ci o frontală, ca mâinile să poată fi libere.

Am înaintat noi un pic, dar gheață n-am găsit deloc. Ori nu mai este, ori se află la capătul unui coridor extrem de îngust prin care nu am intrat, neavând echipament de speologie. Ne-am fi făcut hainele varză dacă am fi încercat, plus că trebuie să fii o dungă de om să poți intra acolo.

Urcăm înapoi de unde venisem, la bifurcație, unde facem dreapta și ajungem pe poteca amenajată parcă și mai frumos până la Mofetă. Aici a fost de fapt izvorul străvechi, captat din anul 1870, cel mai vechi izvor, care se spune că este cel descoperit de ciobanul bolnav. Acum este secat, iar din locul izvorului ies la suprafață emanații de gaze folosite în tratamente. Apa izvorului a dispărut din cauza exploatării necorespunzătoare a carierei de travertin din zonă. Acum este folosită ca mofetă, unde turiștii pot beneficia de efectul benefic al emanațiilor sub supravegherea unui specialist.

În partea dreaptă o altă potecuță duce la un punct de belvedere unde este montată o bancă. Atâta liniște și pace ca în locul ăsta mai rar am văzut. Revenim în fața mofetei unde au fost plantate flori într-un mic rondou, și ne croim drum înapoi spre Poiana Zânelor. Nu mai avem obiective de văzut, dar poteca este absolut superbă.

Ne uimesc molizii gigantici care o străjuiesc și ne minunăm ca într-un parc cu sequoia. E drept că ce am văzut în Yosemite e mult mai mare, dar aici parcă avem același sentiment.

Ajunși înapoi în Poiana Zânelor, am mai profitat un pic de întârzierea ploii și am mai explorat și aleile din Borsec, despre care poți citi în jurnalul principal al vacanței.