Circuitul Barațcoș – traseu ușor în Munții Tarcău

Am ajuns prin aceste locuri într-o zi de sâmbătă, în prima zi a unei vacanțe de 10 zile prin Carpații Orientali.  Pornind tocmai din București dis de dimineață, am început traseul abia pe la ora 12. Mașinile ce treceau pe lângă noi stârneau un nor mare de praf. Drumul ce face dreapta spre satul Barațcoș din satul Valea Rece este neasfaltat, dar drept ca-n palmă.

Am lăsat mașina chiar lângă indicatorul ce arată că la câteva sute de metri se află Pensiunea și izvorul Muhoș. Pe partea dreaptă pășteau niște vaci. Aș fi vrut să spun că pășteau liniștite, dar una dintre ele răgea ca un măgar, aparent fără motiv. Nu-i făcea nimeni nimic.

Circuitul Barațcoș e ceva inventat de mine, căci el nu este nici marcat, nici vreun traseu cunoscut. L-am încropit cu ochii minții în timp ce studiam harta zonei, unind ceea ce păreau a fi niște poteci pe culmile ce se ridică din sat.

Suntem în sudul Munților Tarcău, ce pornesc de aici și continuă spre nord, până la coada Lacului Bicaz. Sunt niște munți care nu prea se pretează la ture de o zi cu rucsac mic, astfel că a fost o provocare să găsesc o variantă de a-i gusta astfel.

Prin aceste meleaguri nu mai fusesem niciodată, astfel că totul era nou. Acum că vara era aproape pe ducă, satele dintre culmi se vedeau verzi în comparație cu versanții pe care iarba începuse deja de vreo lună să-și piardă din culoare. Ce nebunie e aici în luna mai!

Acum era septembrie, și am găsit pe culmi o liniște deplină. Niciun om nu ne-a ieșit în cale timp de 4 ore cât a durat traseul. Doar o persoană am văzut în depărtare, și un fel de mașină condusă de cineva. Era probabil ceva de tuns iarba, nu semăna cu nimic ce mai văzusem până atunci.

Nici animale nu am văzut prea multe. Doar câteva vaci și cai ce pășteau liberi pe plaiuri. S-au uitat un pic curioși spre noi când am trecut, după care și-au văzut mai departe de treabă. Nu știu dacă vara e mai multă mișcare pe aici, dar tind să cred că nu, căci era încă vreme caldă.

Intrarea în traseu se dibuie tare ușor, căci din locul cu indicatorul spre Pensiunea Muhoș nu mergem înainte spre ea, ci intrăm pe un drumeag ce urcă spre dreapta pe un deal abrupțel. E urâțel drumul cesta, dar ne conduce repede pe culme. Aici am găsit ceea ce părea a fi o veche poartă. Sau, mai bine zis, ce a mai rămas din ea. De o parte și de alta a drumului am găsit două urme de ziduri groase ce par a fi construite demult. Nu am aflat de la ce or fi.

De acolo ținem drept înainte mereu pe culme, curând ajungând la o serie de șure. Ceva ce părea de la distanță a fi un izvor amenajat pe partea stângă ne deviază un pic de la traseu, dar, odată ajunși la el, ne dăm seama că e secat. O fi apă aici doar primăvara? Cine știe…

După 2 ore părăsim culmea pe care am urcat până acolo și cotim brusc stânga. Umbra unui copac mare ne ademenește să facem o pauză. Tare e cald. Nu mă așteptam să fie așa temperaturi la aproape jumătatea lui septembrie.

După pauză coborâm pe o culme frumoasă cu șure vechi, unde găsim și primele brândușe de toamnă. Ce e interesant la specia asta este că ele de fapt nu se înrudesc cu brândușele de primăvară. Acelea sunt specia Crocus, pe când cele de toamnă sunt Colchicum autumnale. Mai mult, brândușele de toamnă sunt plante toxice, iar ele păcălesc încercând să emuleze aparențele brândușelor de primăvară. Toate părțile plantei sunt toxice și intoxicația (care poate fi chiar fatală, mai ales la copii), poate surveni chiar și în urma consumării laptelui de animale care s-au hrănit cu frunzele acestei plante. Însă vacile nu se lasă păcălite chiar așa ușor și de regulă nu se ating de această plantă.

Aruncăm o ultimă privire în spate, spre Ceahlău. De aici parcă se vede cel mai frumos.

De aici mai avem o singură urcare destul de ușoară, până pe Vârful Barațcoș, apoi începând să coborâm ușor spre satul cu același nume, de unde pornisem. Astfel închidem circuitul.

Pe partea finală nu mai este potecă ce apare pe hartă, coborâm la liber. Trebuie să ne târâm în 4 labe pe sub niște împrejmuiri electrificate pentru animale. Una parcă avea mâner și am putut s-o deschidem, altele nu. La început coborârea este facilă, apoi nu prea mai știm pe unde s-o luăm și sărim niște garduri.

Câțiva câini ne latră de mama focului, dar sunt legați, așa că nu avem probleme. Ultima pantă este abruptă și fără niciun fel de potecă nici ea, dar până la urmă ne descurcăm. Ne orientăm bine, ajungând jos în drumul de mașini un pic înainte de locul din care pornisem.

Terminăm traseul un pic cam plini de praf, dar bucuroși de plimbare. Munții Tarcău ne-au primit tare frumos :)

Această tură face parte din vacanța de 10 zile pe care am făcut-o în Carpații Orientali. Te invit pe pagina principală a vacanței pentru mai multe detalii.