Vacanța mea solo în Bulgaria: 7 zile de drumeții și relaxare

Planificasem în linii mari această vacanță de ani de zile. De vreo 10, mai exact. În 2011 fusesem prima dată în Bulgaria, când urcasem pe vârful Musala. După ce am coborât atunci de pe munte, nu am găsit un camping în zona Borovets (nu există!!) și așa am dat întâmplător peste un parc de vacanță cu bungalouri (Jagoda & Malina). Așa de mult mi-a plăcut, încât am spus, încă de atunci, că vreau să revin să stau mai multe zile acolo, să mă relaxez, să citesc, și să mă bucur de natură.

A trecut vremea și acum vreo 3 ani mi-am adus aminte de chestia asta. Dar în fiecare an apărea ceva. Ba mă trezeam prea din scurt și nu mai găseam bungalou disponibil când voiam noi, ba nici nu mai țin minte ce.

Dar anul ăsta am zis gata, e timpul! Așa că am rezervat încă din februarie 5 nopți la parcul de bungalouri. În plus, am rezervat și 2 nopți la o cabană din Munții Balcani, unde voiam să facem o tură chill pe Botev.

Toate bune și frumoase, însă norocul nu ne-a surâs. Soarta a decis altceva. Pentru Adi a apărut o problemă foarte delicată în familie, care l-a ținut în București o perioadă mai lungă.

A fost cât pe ce să renunț complet la vacanță, dar mi-am dat seama că nu mai puteam anula gratuit cazarea. Toți banii ar fi fost încasați dacă nu ne-am fi dus. Aproape niciodată nu rezerv pe booking cazări dacă nu au anulare gratuită, însă la acest complex nu mai poți anula cu mai puțin de 1 lună înainte. Am făcut așadar o mică ședință de familie și până la urmă am decis că măcar unul dintre noi să beneficieze, dacă tot e plătit totul.

Am anulat drumeția și nopțile rezervate în Munții Botev, am mutat cu 2 zile înainte cazarea pe care o rezervasem în Veliko Tarnovo pentru ultima zi, și așa am ajuns la cele 7 zile. Am încercat să găsesc o prietenă care să vină cu mine, dar totul a fost prea din scurt iar lucrurile au fost de așa natură încât cu o seară înainte am constatat că eu chiar mă duc singură :))))

Eh, solo să fie, atunci! Niciodată nu strică niște timp tu cu tine.

De călătorit mai călătorisem singură și în trecut, nu era o noutate, dar niciodată în această formă, să plec de acasă singură și să stau acolo așa multe zile la rând. Toate călătoriile pe care le făcusem singură până atunci fuseseră ori de doar câteva zile, ori plecam în cuplu și eu umblam doar ziua singură (conferințe de muncă de exemplu, la care eu veneam +1 și umblam ziua teleleu :))))

Ce făceam acum era aproape complet nou. Dar am zis, hai să-o fac și pe asta. Să vedem ce-o ieși. Dacă nu ar fi fost cazarea plătită deja, clar n-aș fi plecat. Dar iată că așa s-au aliniat lucrurile.

Am plecat marți dimineață din București, nu foarte devreme, căci drumul nu era chiar extrem de lung, iar până la destinație voiam să mă opresc doar la Peștera Devetashka și undeva să mănânc. Am oprit la benzinăria Petrom de dinainte de vamă ca să alimentez full și apoi am plătit și am trecut podul. La finalul podului m-am oprit în coloană, în spatele unor tiruri. Câteva mașini care au venit apoi din spate am văzut că le-au depășit, dar este destul de periculos (pe lângă ilegal), pentru că nu vezi din timp dacă vine cineva din sens opus. Una dintre mașinile care au depășit a trebuit apoi să dea cu spatele câteva zeci de metri bune pentru că s-a întâlnit cu altă mașină.

La vamă totul a fost extrem de simplu, ca și cum n-ar fi fost nicio pandemie, pentru că Bulgaria permite românilor să intre la ei în țară fără nimic altceva în afară de buletin. Adică la fel ca și până să știm ce este aceea covid-19.

Odată ce-am intrat în Bulgaria, tot ce-am avut de făcut a fost să respect limitele de viteză cu sfințenie (chiar este poliție din loc în loc și nu aveam chef de amenzi și discuții prin semne) și să mă bucur de frumusețea țării, mai ales în zona cu tunelurile prin munți și sumedenia de peisaje pline de verde și dealuri împădurite, pe alocuri destul de similare cu cele de la noi. Rustic, rural, minunat.

După ce m-am abătut însă de la drumul principal și am intrat prin sate ca să mă duc spre Devetashka, m-a întâmpinat ceea ce avea să fie una dintre temele recurente ale acestei vacanțe: pustietatea.

E drept că era timpul săptămânii, dar satele erau goale. Pe străzi nu era nimeni. Nu știu dacă ori îmi sărea mie în ochi treaba asta pentru că eram singură și eram mult mai atentă, sau așa e și la noi. Eu nu prea îmi amintesc să fi văzut așa pustietate la noi.

M-am lovit de această pustietate apoi pe întreaga durată a vacanței. La parcul de bungalouri, când am ajuns, am găsit o singură mașină de turiști în parcare. Din 40 câte erau în total, una singură era ocupată. A fost șocant pentru mine. Iar turiștii respectivi au plecat a doua zi. Următoarele 2 nopți cred că am fost singurul turist din întreg parcul. Trebuie să recunosc că a fost destul de bizar.

Nu pot să spun că mi-era teamă neapărat, dar, mai ales seara, după ce se întuneca, începeam să am un sentiment cam inconfortabil. E drept că, eu stând la bloc toată viața, nu sunt obișnuită să stau la nivelul solului, cu atât mai mult într-o casă fără gard.

Aveam uneori senzația că poate oricine să vină la ușă sau să se uite la mine pe geam, chiar și după ce trăgeam draperiile :))))) A fost un pic straniu, dar după primele 3 nopți am început să mă obișnuiesc.

Când am plecat, prognoza arăta ploi în fiecare zi. Exact vremea din România, care, am aflat ulterior, s-a confruntat cu un ciclon. Ciclon care a acoperit și Bulgaria, că doar nu e așa departe.

Dar, nu știu cum se face, am avut un noroc fantastic. Mă uitam pe prognoză și zicea că ploua, dar eu mă uitam pe geam și nu era nici urmă de stropi. Ba adesea era chiar soare. A fost foarte ciudat, dar, de unde ziceau ăștia că o să plouă la greu, în realitate au fost doar câțiva stropi ici colo.

Nu zic cât m-am putut stresa cu vremea și cum mă uitam pe prognoză de 15 ori pe zi, pentru că-mi era teamă că nu o să pot face traseul de la cele 7 lacuri Rila pe care îl aveam planificat și care era unul dintre motivele principale pentru care bătusem atâta drum.

Părea că nu o să fie nici vorbă de o fereastră suficientă cât să pot face traseul. Pentru cel mediu/lung aș fi avut nevoie de cel puțin 6 ore, și asta așa… pe grabă. Dar se anunțau ploi și descărcări electrice în fiecare zi. Iar traseul se desfășoară la peste 2000 de metri, adică exact locul în care NU vreau să mă mai aflu vreodată în viața asta când fulgeră.

Am stat cu inima ghem până am ajuns acolo, în sfârșit, în ziua de vineri, unde am avut o bucurie de nedescris.

În rest, în fiecare dimineață vremea a fost suficient de ok cât să-mi permită să fac câte o drumeție sau o plimbare scurtă, iar după amiaza stăteam în bungalou și mă odihneam. Ba chiar mi-am luat cu mine și chitara și am cântat un pic. Mă rog, dacă se poate numi cântat ce fac eu acolo (chiar nu :)))) M-am întors astfel cu tolba plină, și de amintiri frumoase, și de odihnă, și de poze, și am văzut o mulțime de locuri minunate care chiar m-au dat pe spate.

Abia acolo am realizat cât de mult îmi lipsise călătoritul și să văd locuri noi pentru mine, orașe, clădiri, monumente. Am călătorit în 2020 prin țară, am fost pe munți fără probleme, nu am dus lipsă, dar mi-am amintit că din când în când vreau să văd și altceva. Am nevoie de diversitate turistică. Cred că anul trecut, cu pandemie, nici nu am îndrăznit să mai visez la călătorii în afara țării și cât mai diverse turistic, și de aceea aproape uitasem cât de mult îmi place să fac asta. Mai ales că în anii de dinainte de pandemie, 2018 și 2019, am călătorit destul de mult în afara țării, și nici înainte de asta nu mă pot plânge. Din 2008 încoace am tot fost plecată, cel puțin de 2-3 ori pe an.

Aceasta a fost prima dată când am stat în Bulgaria mai mult de 2-3 zile, cât să-mi fac o părere un pic mai amplă. Prima dată am stat doar 2 nopți și am urcat pe Musala, în 2011, iar a două oară am stat tot 2 nopți, când am fost cu cortul la mare, în 2016.

Per total, din câte am putut vedea mergând acum cu mașina în jur de 1000 de km pe drumurile lor, Bulgaria mi s-a părut un pic greu de descifrat. Adică, pe alocuri, se vede că sunt mai avansați decât noi și cu infrastructură mai bună (unde vezi tu autostrăzi cu tuneluri prin munți în România?), dar în mare cred că o duc mai rău decât noi și sărăcia e la cote mai mari.

Drumurile care nu sunt principale sunt în general destul de proaste, deteriorate și/sau cu gropi, uneori cratere imense (măcar se pot încăleca sau ocoli). Apoi, am fost șocată să văd căruțe la intrarea în orășele precum Lovech și Samokov, care nu sunt tocmai sate.

Personalul restaurantelor nu prea știe limba engleză, și aici mă refer la zonele turistice, nu vorbesc de locuri izolate. Dar a fost ok peste tot. Mai nimeream din loc în loc câte un angajat care să știe relativ bine sau, în orice caz, suficient cât să înțeleagă ce vrei. Unii se vedea că erau un pic speriați când vedeau că nu vorbesc bulgară, și se duceau repede să cheme un coleg care știa cât de cât engleză. Dar, pe plus, peste tot pe unde am mâncat am primit meniuri în limba engleză și majoritatea aveau poze, astfel că era foarte ușor să comand. Unde mai pui că în Veliko Tarnovo am primit meniu care era și în română. Talk about mură-n gură :)))

O altă chestie pe care am observat-o și m-a întristat a fost că au foarte multe animale pe stradă. E plin de pisici peste tot, iar în unele locuri am văzut și câini. În Lovech dormeau câinii străzii pe spațiile verzi din centru :))) Evident că eu săream în sus când vedeam câte o pisică sau un câine, că îmi plac de mor, dar mi-era super milă de ele că sunt ale nimănui. Unele pisici arătau bine, altele… nu prea.

Per total, cât am fost acolo nu prea am simțit că e mare diferență față de România. De regulă, când merg în afară în vacanță, merg în țări mult mai civilizate decât a noastră și chiar simt că sunt în vacanță. Totul e minunat. Aici a lipsit acest element.

Ce mi-a plăcut, în schimb, foarte mult, și lucrul pe care îi invidiez pe sofieni, este muntele de peste 2000 de metri la baza căruia se află capitala Bulgariei, Sofia. Cum o fi să ai ditamai muntele în spatele casei… nu știu. Sigur, avem și noi Postăvaru lângă Brașov, dar e mai mic și nu e chiar tot aia, plus că nu este capitală. Mi se pare super fain să poți face drumeție și schi așa aproape de casă. București – Sofia 0-1.

Recomand celor ce vor să viziteze Bulgaria să se familiarizeze un pic în prealabil cu alfabetul chirilic. Nu trebuie să-l știi pe de rost, dar măcar să ai așa o vagă idee, căci ajută mult. Uneori se întâmplă ca indicatoarele turistice (spre o cascadă sau ceva similar) să fie scrie doar în bulgară. Și atunci e bine să știi ca idee că B-ul chirilic se citește V (de exemplu cascadă = vodopad), C se citește S, P se pronunță R, și așa mai departe. Altfel o să simți că ești în China și nu pricepi nimic, ceea ce dă un sentiment inconfortabil.

Eu aș spune că în mare nu este. Deși de câteva ori am nimerit în locuri pustii și mi-a fost puțin teamă (detalii în jurnalele separate :) nu am pățit nimic și nu am avut nicio problemă cu nimeni. E drept că ce a fost valabil pentru mine nu înseamnă că va fi valabil mereu, dar, cu atenție, nu mi se pare periculos. Cu oamenii am interacționat destul de puțin, pentru că nu prea se vorbește engleza acolo, dar, atât cât am interacționat, toată lumea a fost foarte drăguță și amabilă și s-au purtat foarte frumos cu mine. Ajută să zâmbești tuturor, e drept :) Nu într-un mod creepy, evident :))))

Mai jos poți vedea ce am făcut în fiecare zi, cu mai multe detalii în jurnalele separate.