Creasta Vânturarița – cel mai dificil traseu marcat din România (între Șaua Ștevioara și Curmătura Oale)

Scris de | Alexandra

Traseu: Șaua Ștevioara – Vf. Vânturarița – Curmătura Oale (4h)

Creasta Vânturarița, mai exact partea nordică a culmii principale a masivului Buila – Vânturarița, este, în opinia mea, cel mai dificil traseu marcat din România. Se desfășoară între Șaua Ștevioara și Curmătura Oale, iar marcajul este bandă roșie (neoficial). Am făcut acest traseu ca parte dintr-un circuit de o zi de la Schitul Pahomie, despre care poți citi în articolul separat în care l-am descris.

Înainte de a povesti experiența mea pe acest traseu, aș vrea să menționez câteva puncte foarte importante:

  • Marcajul de pe acest traseu NU este unul legal.
  • Traseul NU este un traseu turistic. Este un traseu neomologat.
  • În Curmătura Oale există o avertizare din partea administrației parcului care spune așa: Traseu dificil, expus, probleme de orientare, interzis iarna. Poteca este nemarcată și neomologată, accesul este strict interzis! Pericol de accident mortal.
  • Din câte știu, accesul nu este totuși interzis prin regulamentul parcului, astfel că el se poate face pe propria răspundere, însă este de reținut că acest traseu prezintă pericole obiective majore, și ele nu trebuie sub nicio formă subestimate. De asemenea, o salvare din acest traseu este una extrem de dificilă, atât pe cale terestră, cât și aeriană (din elicopter doar cu troliu se poate prelua un accidentat).
  • Traseul este un labirint permanent, atât pe verticală (urcușuri și coborâșuri nenumărate), cât și pe orizontală.
  • Este presărat cu numeroase porțiuni tehnice și/sau expuse, acestea nefiind prevăzute cu cabluri sau lanțuri. Doar două dintre ele sunt ceva mai dificile, dar suficient cât să facă din el un traseu dificil. Nu se recomandă sub nicio formă celor cu rău de înălțime acut.
  • Mai jos vei vedea în poze că am avut un câine cu noi. Acesta NU este un traseu pentru câini. S-a chinuit și ne-am chinuit foarte tare cu el, singurul mod în care l-am putut trece porțiunile dificile a fost cu ajutorul unei cordeline (noroc că am avut la noi). Dacă n-am fi avut cordelina și el n-ar fi avut ham, ar fi fost imposibil să parcurgem traseul cu el. NU lua câini cu tine pe acest traseu.
  • NU recomand sensul în care am parcurs noi traseul. Mergând dinspre Șaua Ștevioara spre Curmătura Oale, porțiunile tehnice cele mai grele se descațără, ceea ce este dificil. Acest sens crește cu mult gradul de dificultate al traseului.
  • Recomand parcurgerea circuitului în sens anti-orar (invers acelor de ceasornic), adică Schitul Pahomie – Curmătura Oale – Șaua Ștevioara – Schitul Pahomie. Astfel, majoritatea porțiunilor tehnice, chiar dacă sunt dificile și necesită îndemânare, se urcă, ceea ce este mai ușor decât să le cobori.
  • NU se recomandă parcurgerea acestui traseu decât drumeților experimentați, care au mai parcurs trasee marcate de scrambling.
  • NU aborda acest traseu dacă nu se anunță vreme perfectă, cu 0 probabilitate de ploaie.
  • Urmărește vremea cu cel puțin 3 zile înainte și NU aborda acest traseu dacă a plouat în una din cele 3 zile de dinainte. Multe zone sunt dosite și există numeroase porțiuni cu stâncă alunecoasă și pământ în care se menține umezeală, care sunt foarte periculoase dacă acel pământ este noroi. Acele porțiuni au nevoie de cel puțin 3 zile ca să se usuce cât de cât după precipitații.
  • Nu recomand abordarea acest traseu cu rucsaci mari.
  • Atât opinia mea, cât și a altor persoane experimentate care au parcurs acest traseu, este că pasajele de scrambling dintre Vf. Vânturarița și Curmătura Oale, mai ales parcurse în acest sens (Vânturarița -> Oale) sunt mai dificile decât cele de pe orice alt traseu marcat din România (Creasta Nordică a Pietrei Craiului, Custura Sărății, etc). Atenție! Nu vorbesc despre expunere, ci despre dificultatea tehnică. În mod normal, pentru a fi cât de cât sigur, acest traseu ar fi trebuit prevăzut cu cabluri/lanțuri în zonele dificile. Sau ar fi trebuit pur și simplu să nu fie marcat, și să fie lăsat nemarcat. Cei ce l-au marcat au făcut asta în mod ilegal, mai ales că traseul este pe teritoriul unui parc național, care are un grad de protejare.

Am făcut toate aceste avertizări tocmai pentru că iluzia unui traseu marcat este puternică. Un drumeț este mult mai precaut când vine vorba de un traseu nemarcat de scrambling/carpatism, dar se aruncă mult mai repede la un traseu marcat, crezând că e mai ușor. Nu este cazul și aici. De reținut este că traseul este marcat, dar neomologat, astfel că este complet irelevant marcajul. El ajută doar la orientare, dar nu spune nimic despre dificultatea traseului.

Acestea fiind spuse, dacă ai făcut măcar o parte din traseele marcate dificile de la noi (Creasta Nordică + Sudică Piatra Craiului, La Lanțuri, Custura Sărății), și ți-au plăcut, atunci poți face și acest traseu, dar abordează-l cel mai bine dinspre Curmătura Oale spre Șaua Ștevioara.

Mai jos poți citi povestea traseului și cum a fost pentru noi să-l parcurgem.

Am ajuns în Șaua Ștevioara venind dinspre Schitul Pahomie. De acolo până pe Vârful Vânturarița este o porțiune foarte ușoară, nimic dificil. Ce urmează după asta nu are nicio legătură cu ce a fost până acolo.

De pe vârf am avut parte de priveliști fantastice în toate direcțiile și, după o mică pauză de masă, am pornit mai departe.

Intrăm imediat într-un adevărat labirint. Ne căutăm calea prin marea de jnepeni, pe alocuri marcajul fiind un pic greu de urmărit. Coborâm abrupt unele porțiuni, și apoi urcăm iar, dar în mare rămânem pe partea dreaptă a crestei.

Un moment de reculegere

traseu creasta vanturarita (curmatura oale - saua stevioara)

O vreme lucrurile nu par extrem de dificile, însă după o oră ajungem la primul obstacol major. O ruptură de pantă serioasă, unde ne oprim, căci vin 2 persoane din sens opus și trebuie să le așteptăm să urce. În același timp, ne gândim cum să facem să-l coborâm pe Aris, câinele scump al lui Bogdan. Săracul tremură și scâncește, așa de frică-i e că mi se rupe inima!

Cosmin fusese foarte inspirat și băgase dimineață o cordelină în rucsac, să fie. Ei, iată pentru ce a fost ea bună! Am reușit, cu greu, să-l coborâm pe Aris cu ajutorul cordelinei, dar numai noi și el știm ce-am pătimit. În total ne-a luat aproape jumătate de oră să trecem de zona asta. Jos, când am ajuns, am identificat cel puțin două posibile abordări pentru urcare, ambele destul de ok. De jos în sus nu prea ai cum să vezi prizele, mai ales pe cele mici.

Deja aveam 6 ore de când plecasem de la Schitul Pahomie, nu mai eram tocmai odihniți, astfel că ce a urmat ne-a solicitat din plin.

Pe lângă numeroase urcușuri și coborâșuri la care trebuia să fim super atenți ca să nu picăm în fund, în nas, sau în gol, a mai fost încă o porțiune similară cu cea despre care am povestit mai sus, unde din nou a trebuit să folosim cordelina pentru Aris. La fel, în coborâre. Ce bine ar fi fost dacă am fi fost în sens invers.

Eu eram de vină, alesesem acest sens pentru că nu voiam să merg cu soarele în ochi și nici să cobor din nou pe Muchia Frumoasă la final, cum coborâsem și în 2017. E drept că mi-am atins scopul, și am avut soarele în spate, luminând peisajul din fața noastră, dar prețul plătit a fost cam mare. Așa cum spuneam și mai sus, parcurgerea în acest sens (Șaua Ștevioara -> Curmătura Oale) crește substanțial dificultatea traseului, care e oricum foarte mare.

Și, ca să fie și mai „distractiv”, am început să dăm și de limbi de zăpadă, care ne făcea viața și mai grea. Și, culmea, erau din ce în ce mai multe cu cât ne apropiam mai mult de capătul nordic al crestei. Lucru normal, de altfel, dat fiind că nordul primește cel mai puțin soare.

Toporaș de stâncă – Viola alpina

Aproape de ora 15 ajungem la ceea ce dl. Dinu Mititeanu a numit Cetatea dărâmată, o denumire care mi se pare absolut perfectă, pentru că exact așa pare. Că un gigant a venit aici și a dat cu barosul în stânga și-n dreapta, iar ce vedem noi acum e ce a lăsat în urmă. Bolovani mici și mari căzuți în te miri ce poziții, un talmeș balmeș adevărat, iar noi ne facem drum prin toată nebunia asta.

Este o zonă foarte frumoasă, cea care mi-a plăcut cel mai mult, însă a necesitat foarte multă atenție, căci, pe lângă dificultatea în sine, am avut de gestionat și limbile sau podurile de zăpadă, care ne îngreunau trecerea și care nu știam dacă sau cât ne vor ține.

Cireașa de pe tort a fost arcada naturală pe sub care am trecut, despre care eu nu știam, căci nu căutasem să văd poze de pe traseu. Am vrut să fiu surprinsă, și iată că am fost. Cu vârf și-ndesat.

traseu creasta vanturarita (curmatura oale - saua stevioara)

Imagine de Cosmin Buzoianu

traseu creasta vanturarita (curmatura oale - saua stevioara)

Imagine de Cosmin Buzoianu

traseu creasta vanturarita (curmatura oale - saua stevioara)

Imagine de Cosmin Buzoianu

traseu creasta vanturarita (curmatura oale - saua stevioara)

Imagine de Cosmin Buzoianu

traseu creasta vanturarita (curmatura oale - saua stevioara)

Imagine de Cosmin Buzoianu

După ce am depășit această zonă, am intrat în pădurea de conifere și am crezut că am scăpat de ce era mai greu. Dar, de unde? A urmat zăpadă la greu, ceea ce pe alocuri ne-a ajutat, căci am putut vedea urmele celor ce trecuseră pe acolo înaintea noastră, pe aici marcajul fiind ușor de pierdut în unele locuri. Însă pe ici colo ne-a încurcat, căci a fost foarte incomod.

În plus, au urmat iar porțiuni de urcare și coborâre prin zone stâncoase la care chiar nu mă mai așteptam în acest punct.

traseu creasta vanturarita (curmatura oale - saua stevioara)

Imagine de Cosmin Buzoianu

traseu creasta vanturarita (curmatura oale - saua stevioara)

Astfel că labirintul a ținut de la un cap la altul, tocmai până în Curmătura Oale, și ne-a ținut permanent în priză.

Când am ajuns în Curmătura Oale am respirat ușurată că greul trecuse, pentru că mi se cam golise butoiul cu energie. Până acolo niciunul dintre noi nu a scăpat nezgâriat pe brațe și/sau picioare. Asta ca să îți faci o idee și mai bună despre traseu.

Pe stâlpul cu indicatoare din Curmătura Oale am văzut acel semn de avertizare despre care spuneam la început, dar și o săgeată pe care scria 3-4 ore până la Schitul Pahomie.

traseu creasta vanturarita (curmatura oale - saua stevioara)

Din start mi-am dat seama că e imposibil să dureze așa mult, eu estimasem 2h-2h30. Dar am pornit gândindu-ne că poate dura și 3 ore. Cine știe ce dificultăți or mai fi și pe acolo? Niciunul dintre noi nu mai parcursese acel traseu. A fost însă mult mai ok decât ne-am așteptat, iar estimarea mea inițială fusese corectă. Timpul de pe acel indicator este, din păcate, greșit. Am făcut până jos 2 ore, fără să ne grăbim. Traseul este un pic abrupt în prima parte, până la o stână părăsită, după care e potecă bună.

În articolul despre întregul circuit Pahomie – Șaua Ștevioara – Curmătura Oale – Pahomie am inclus câteva poze și de pe coborâre.

Iar mai jos găsești toate informațiile despre traseul de creastă, ca să mergi la drum pregătit.

LOGISTICA TRASEULUI

  • Traseu: Șaua Ștevioara – Vf. Vânturarița – Curmătura Oale
  • Localizare: Masivul Buila-Vânturarița, jud. Vâlcea
  • Tip activitate: scrambling
  • Tip traseu: marcat, neomologat
  • Dificultate: FOARTE MARE
  • Diferență nivel: +300 m
  • Durata*: 4h
  • Altitudine start: 1790 m (Șaua Ștevioara)
  • Altitudine max.: 1885 m (Vf. Vânturarița)
  • Altitudine finish: 1583 m (Curmătua Oale)

CUM AJUNGI

Cu mașina

Poți ajunge la oricare dintre capetele traseului pornind dinspre Schitul Pahomie.

Drumul de acces din Satul Cheia până la Schitul Pahomie are în jur de 10 km și este neasfaltat, dar în stare bună. Se poate face cu orice mașină. După cam 8 km trebuie virat stânga la intersecție, unde există și o săgeată spre Pahomie. Aici ne-a întâmpinat unul din rangerii Parcului Național, la care am plătit fiecare o taxă de vizitare de 5 lei, biletul fiind valabil 1 săptămână.

TIMPI INTERMEDIARI

Șaua Ștevioara – Vf. Vânturarița: 25min

Vf. Vânturarița – Curmătura Oale: 3h30


În sens invers, traseul va avea cam aceeași durată.


*Duratele de mai sus sunt cele făcute de noi. În funcție de ritmul fiecăruia și anotimp, traseul ar putea dura mai mult sau mai puțin.
* Durata totală include și pauzele.

PLUSURI

  • Priveliști extraordinare
  • Zonă deosebită și sălbatică
  • În zilele cu vizibilitate bună se pot vedea munții Făgăraș, Parâng, și alții îndepărtați.

MINUSURI

  • Traseul are o dificultate prea mare pentru un traseu marcat. Nu este un traseu de drumeție, ci unul de scrambling (carpatism).
  • Nu este prevăzut cu lanțuri sau cabluri pe porțiunile tehnice.
  • Nu există apă sau adăpost.
  • Orientare un pic dificilă pe alocuri.

MAI MULTE INFORMAȚII

ECHIPAMENT MONTAN NECESAR


Orice drumeție reușită începe cu lista de echipament.

Despre autor

ALEXANDRA PUȘCAȘU

Salut! Sper că ți-a plăcut să citești acest articol la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să‑l scriu pentru tine :) Am creat acest blog în 2009 pentru a-i ajuta și pe alții să găsească fericire și libertate prin intermediul călătoriilor și a naturii. Te invit să citești mai multe aici.

COMENTARII

  1. Ah, suna ca un traseu de vis sa il parcurgi. Salbaticie, probleme de orientare?, neaglomerat, peisaje memorabile… Poate o sa il parcurg vreodata!

    • Daaa, sunt sigură că ți-ar plăcea mult, Eugen! :)
      Probleme de orientare nu prea mai sunt acum, că e marcat binișor. Doar în cateva locuri, dar cu atenție se rezolvă! :) Doar ceață să nu fie :)

Comentariile sunt închise.

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei