La poalele munților Rila, în apropiere de Sapareva Banya, se află cascada aflată la cea mai mică altitudine din acești munți, Cascada Goritza. Ea de fapt se numește Ovcharchenski, dar, pentru că e un nume cam lung, i se spune și Goritza (sau Goritsa / Goriza / Gorica – am văzut mai multe scrieri diferite), după denumirea râului pe care se află. Traseul până la ea este unul foarte scurt și ușor, astfel că oricine se poate bucura de această frumusețe a naturii.
Cu toate acestea, este bine să avem încălțăminte cu talpă aderentă și haine potrivite pentru drumeție, pentru că traseul are și porțiuni mai accidentate care pot pune probleme. De asemenea, e bine să avem ceva de ploaie dacă prognoza indică ceva stropi.
Traseul începe din partea superioară a satului Ovchartsi, și se poate ajunge cu mașina până într-o parcare de lângă ceea ce pare a fi o microhidrocentrală.
Când am ajuns acolo, m-a lovit din plin panta străzii ce duce spre această parcare, căci m-am simțit instant ca-n San Francisco. Nu mi-a venit a crede ce înclinată era. Și îngustă, pe deasupra. În partea superioară a străzii asfaltul se termină brusc și urmează o scurtă porțiune de drum cu gropi. Trebuie mers până în capăt, unde spațiul este mare și este loc de multe mașini.
Când am ajuns eu, nu erau decât vreo 2 familii cu copii deja sosite. M-am simțit bine că mai erau oameni, dar nu mulți, și am pornit la drum. Am avut însă noroc să mă bucur de liniște singură pe potecă.


Din prima am fost impresionată de frumusețea pădurii de pini care m-a întâmpinat de la intrare. Mirosul de rășină mi-a intrat în nări și, deși era cam înnorat afară, mă simțeam extraordinar. Hai că poate nu plouă!
Nu merg mult și ajung la o scară lungă cu trepte de piatră care a fost construită pentru a facilita urcarea unei pante mai abrupte. Deși nu sunt de acord cu astfel de lucruri, trebuie să recunosc că arăta foarte fotogenic. De urcat am urcat mai mult pe lângă ea, pentru că era tare incomod să urc treptele. Nu se potriveau deloc cu pasul normal al omului.
Imediat ce se termină scara am dat cu nasul de o surpriză. Un mică familie ce urcase înaintea mea era oprită în fața unui poduleț de lemn. Nu am înțeles ce se întâmpla, dar una dintre fetițe vorbea un pic de engleză și mi-a spus că nu se poate trece pentru că este rupt podul. De fapt, era doar un pic deteriorat, iar autoritățile sau localnicii puseseră o șipcă de lemn pentru a bloca trecerea, din motive de siguranță.

Am stat un pic să analizez, am văzut că se putea coborî și direct pe jos, pe la apă, dar până la urmă m-am strecurat pe sub șipcă și am trecut podul. Nu a fost nicio problemă (dacă mergi și încă e așa, ai grijă, cu timpul podul probabil se va deteriora din ce în ce mai mult. Să sperăm că îl vor repara).
De acolo am mai avut doar câteva trepte de teren stâncos ușor accidentat dar lesne de parcurs și am ajuns la punctul terminus al traseului, un punct de belvedere asupra cascadei.Cascada este departe, nu se poate ajunge la ea, o putem doar admira de aici. Este o minunăție în 2 trepte. Dar, din ce am văzut online, mai este o treaptă deasupra dar nu se vede de din acest loc. Apa răului pe care se află cascada este una dintre cele mai curate din Bulgaria.
Imediat după mine au mai venit două familii. O doamnă la vreo 40-45 de ani mi-a zâmbit cu gura până la urechi și m-a întrebat direct în spaniolă dacă știu limba. I-am zis că oleacă acolo le potrivesc eu și că poate să-mi spună, că pricep eu ceva. Și dacă nu pricep, le potrivesc, și tot ne descurcăm :))))
A început să-mi spună una alta, m-a rugat să le fac poze, m-a întrebat de unde sunt, cum de sunt singură, dacă vreau o poză, și că ieri a fost la 7 Rila lakes. Am întrebat-o cum a fost. Și mi-a răspuns că „iarnă”. I-am spus că vreau și eu să merg peste 1 zi sau două, dar n-am știut să spun poimâine în spaniolă, așa că i-am explicat mai din topor :))) Oricum n-avea importanță.
Am așteptat apoi să plece toată lumea și am mai rămas câteva clipe singură să admir locul. Apoi am schimbat obiectivul 16-50 cu cel de 30mm și am coborât pe unde urcasem, iar la locul unde văzusem versantul plin de flori m-am oprit să las talentul să mă chinuie un pic.
Mi-a plăcut la nebunie să mă joc cu pozele și m-am simțit foarte în siguranță, chiar dacă nu era nimeni, fiind și foarte aproape de finish.
Apoi, fix când să ajung la mașină, chiar la panourile turistice de la început, am observat o potecă spre dreapta. Zic ia să vedem ce mai putem poza și pe aici. Și am urcat. Un pas, doi, trei, am văzut că poteca tot continuă să urce, chiar dacă era firavă. Așa că am continuat și eu. Oare unde o duce? Am devenit foarte curioasă și dornică să află încotro se îndrepta. Nu mă puteam opri.
Deși era subțirică, se vedea clar că nu prea avea cum să fie potecă de animale și că o dată de mult pe acolo au mers oameni. Am prins un pic de altitudine și am urmărit serpentinele, căci potecuța cotea din loc în loc. La un moment dat am crezut că voi ajunge la un alt punct de belvedere asupra cascadei. Simțeam un val de bucurie că descopeream ceva nou și neplanificat, și la un moment dat am văzut în spate că printre pini se zăreau jos de tot casele din sat și valea, în timp ce în fața mea s-a prefigurat o mică fereastră prin care am văzut o stâncă frumoasă.


Imediat după asta, însă, poteca a început să coboare un pic, ceea ce m-a derutat. Câteva serpentine m-au condus într-un mic lăstăriș, ca la final, după ce am dat niște crengi la o parte, să mă trezesc fix la podul de lemn de dinainte de cascadă :))))) Ia uite ce chestie, am făcut și-un circuit! Acolo este și bancă, dacă nu mă înșel.
Nu m-am mai dus încă o dată la cascadă, și bine am făcut, căci de jos venea un grup maaaare de elevi de clase primare. A fost super amuzant. M-au așteptat la baza scării de piatră să cobor, iar când am ajuns la ei, am încercat să ocolesc grupul ca să nu-i deranjez. În acel moment, unul dintre adulți le-a spus ceva în bulgară și imediat după aceea… să fi auzit cum au sunat vreo 30 de elevi salutându-mă la unison: Dobar deeeeen! Însoțitorul lor cu siguranță le-a reamintit că atunci când sunt pe un traseu și întâlnesc un alt om, trebuie să salute. Au fost super mega scumpi! Le-am spus și eu Dobar deeeeeen și am plecat mai departe zâmbind.
Și iaca așa am făcut traseul de 2 ori și am descoperit și un mic circuit cu ocazia asta. Asta numesc eu bogăție! :D

Dacă ai nevoie și de alte idei pentru zona Borovets / Munții Rila, te invit să citești despre întreaga mea vacanță solo în Bulgaria pe pagina dedicată a vacanței.
TRASEUL

- Localizare: Munții Rila, Bulgaria
- Tip activitate: drumeție
- Formă traseu: circuit / dus-întors
- Dificultate: MICĂ
- Diferență nivel: +90 m
- Durata*: 45min
- Altitudine start: 810 m (Ovchartsi)
- Altitudine max.: 900 m (belvedere cascadă)
MAI MULTE INFORMAȚII
CAZARE
Eu am fost cazată la aprox. 45 de minute depărtare, în Borovets, la parcul de bungalouri Jagoda & Malina, dar, pentru această zonă, cea mai apropiată bază de cazări este Sapareva Banya. Există și aici un camping cu bungalouri numit Verila.
Multumesc frumos Alexandra, sunt informatii utile, mi-am propus sa ajung si eu acolo.
Ghio
Cu drag! Have fun! :)