Stâncăriile Doabrelor: traseul pe Muchia Coșarei (Brezoi – Poiana Suliței)

Scris de | Alexandra

Traseu: Brezoi – Muchia Coșarei – Poiana Suliței (3h30)

Traseul pe Muchia Coșarei, marcat cu cruce roșie, ce urcă din Brezoi și apoi coboară în Călinești, este singurul traseu marcat ce ajunge în Poiana Suliței.

Am ajuns acolo într-o zi frumoasă de mai, imediat după sosirea primăverii mult așteptate, când totul abia se făcuse verde.

Am găsit marcajul destul de recent înnoit, astfel că este ușor de urmărit. Însă, este de reținut că traseul nu este omologat. Chiar dacă merge preponderent prin pădure, dat fiind că terenul în zonă este unul cu numeroși versanți abrupți, are multe porțiuni cu potecă expusă, incomodă, îngustă și înclinată. Din neatenție, se poate cădea relativ ușor de pe ele, iar o cădere poate duce la un accident grav, panta de sub poteci fiind adesea foarte abruptă.

Traseul începe chiar din Brezoi. Am parcat la Sala de sport, unde este o parcare mare amenajată și gratuită. Imediat se vede podul de beton peste râul Lotru, pe care îl trecem, pe el apărând imediat un marcaj cruce roșie. Facem stânga după pod și apoi apare chiar un trio de marcaje, toate părând proaspăt înnoite: cruce roșie, punct albastru și punct galben.

Aici sunt câteva gospodării foarte sărăcăcioase, iar albia râului e plină de gunoaie, o imagine destul  de tristă.

Mai departe traseul începe să urce destul de anevoios, până când ajunge la un stâlp de electricitate. Noi am intrat pe Muchia Coșarei exact în acest punct, venind dinspre un traseu dificil și nemarcat, astfel că această porțiune inițială nu am făcut-o, însă ea durează cam 45-60 de minute.

De acolo traseul se domolește o vreme. Poteca este ușor de urmat, chiar dacă pe alocuri nu este foarte evidentă. De-a lungul ei, ne-au întâmpinat calea zeci de buchete de Veronica persica. O minunăție să treci pe-acolo primăvara.

traseu Muchia Coșarei

Punctele de belvedere trebuie căutate cu lumânarea acum că toți copacii sunt înverziți. Abia am reușit să găsesc unul de pe care să vedem, în sfârșit, RECHINUL! :)

Stâncăriile Doabrelor

Este Vârful Zimbru, din inima Stâncăriilor Doabrei, cea mai impresionantă formațiune din zonă. Din acest unghi seamănă foarte bine cu un rechin, dar trebuie să menționez că toate aceste formațiuni se văd mult mai bine când nu sunt frunze în copaci (la final de toamnă sau primăvara devreme, înainte de înmugurire). Chiar dacă peisajul poate fi un pic mai anost și cenușiu, versanții ca niște colți, care parcă sfidează legile fizicii, ies în evidență mult mai pronunțat atunci când nu au copaci plini de frunze pe ei.

Fericirea că traseul s-a mai ușurat s-a terminat repede, căci a urmat o porțiune realmente oribilă. Marcajul ne-a condus într-o coborâre foarte abruptă și surpată, până într-o vale cu apă. Am coborât enorm, după ce urcasem o grămadă, ceea ce însemna că mai aveam o mulțime de urcat până în Poiana Suliței.

Pe aplicație, uitându-ne, nici nu mai eram pe traseul ce apărea acolo, ceea ce mă face să cred că ori porțiunea aceea fusese remarcată prin altă parte decât fusese marcată înainte, ori e o greșeală acolo, ceea ce e puțin probabil, căci și acel traseu probabil a apărut pe aplicație după un track GPS făcut de cineva. Cel mai probabil track-ul acela GPS a rezultat dintr-o bălăurire în afara marcajului a cuiva care făcuse traseul înainte ca acesta să fi fost reînnoit (înainte, marcajul era foarte șters, probabil și rar, și ușor de pierdut).

Din această vale cu apă, poteca a devenit iar ceva mai normală, dar am avut de urcat, nu glumă. Eforturile ne-au fost însă, din nou, răsplătite, pentru că, la un moment dat, am dat de o familie de huhurezi. Erau cam 4-5, dar toți au zburat când ne-au auzit, mai puțin unul. Șerban a reușit să-i facă o poză înainte să decidă și el că zona devenise cam aglomerată pentru gustul lui.

Nu l-a prins cu fața, dar, înainte să zboare, l-am urmărit cum din când în când întorcea capul și se uita la noi. Ne-a umplut de energie această întâlnire, așa cum se întâmplă de fiecare dată când întâlnim animale sau păsări sălbatice. Iar huhurez chiar nu mai văzusem de multe ori, iar poză n-am reușit încă să fac niciodată.

După câteva sute de metri de urcuș ce a părut semi-interminabil, am ajuns în sfârșit în poienița cu Casa Todorof, reperul de pe acest traseu care ne spune că mai avem puțin și ajungem în Poiana Suliței.

Casa Todorof Stâncăriile Doabrelor

Poteca o ia ușor stânga de aici, prin iarbă (atenție la căpușe) și, apoi, cam douăzeci de minute am mai făcut de aici până la izvorul cu apă rece și bună tot anul. Apa venea dintr-o țeavă din polietilenă, din aceea neagră, specială pentru apă potabilă. Am umplut toate sticlele și am pornit mai departe, bucurându-ne că în sfârșit avem parte de o potecă de oameni normali.

Am ieșit așadar, în partea inferioară a Poienii Suliței și, după ce am continuat o vreme spre vest, până la o casă, am urcat câțiva metri până la umbra unor copaci aflați pe o culme ce părea a fi cel mai înalt punct din zonă, unde am pus de-o masă câmpenească. Am făcut schimb de sendvișuri (mereu ideea de a mânca un sendviș făcut de altcineva sună mai bine decât propriul sendviș :)))), am mâncat struguri și o bucățică de cozonac de la Șerban și Alex (mmm, yummy!) și am dat și noi la troc un cookie. Ce frumos e să împarți mâncarea frățește pe munte!

traseu Poiana Suliței

De acolo am avut parte de o vedere ca de amfiteatru asupra Coziei și a versanților verzi ai Căpățânii. Mai în dreapta acestui cadru, de după Căpățânii se ițea semeață și creasta Builei, de parcă ziceai că-i vreun Everest.

Acum că localnicii încă nu urcaseră în poiană, era o liniște deplină, nu se auzeau decât păsările ciripind și vântul. O minune de loc este acesta!

Nu știu cum e vara pe acolo, dar știu că la căsuțele din poiană (numite și odăi – sunt multicele, dar foarte răsfirate) urcă vara localnicii din zonă, mai ales din Călinești, și-și aduc aici animalele (vaci, oi, capre, etc). Acum n-am văzut nicio mișcare pe nicăieri.

După ce ne-am îndestulat bine, am pornit la drum, căci tare târziu se făcuse, iar noi mai aveam cale lungă până acasă. Deja aveam dubii că mai ajungem până la ora 22, căci mai voiam să și mâncăm. Încet, încet, îmi luam adio de la ideea mea de a vizita și biserica din Proieni la coborâre, care este foarte frumoasă.

Din locul în care am luat masa am pornit mai departe spre est, urmărind marcajul, pe ceea ce acum era un drumeag în toată regula.

Am mai trecut pe sub câteva case, după care drumul s-a înscris prin pădure. Am urmat marcajul cruce roșie pentru o scurtă vreme, după care noi am luat direcția satului Proieni (la acest link poți citi despre acea variantă).

Însă, pentru cei ce doresc să urmărească marcajul mai departe, trebuie doar să facă stânga acolo unde apare săgeata indicatoare și vor ieși, după aproximativ 2 ore, în strada Valea Călinești, un drum ce urcă din Călinești.

PS. Toate informațiile utile despre traseu se găsesc mai jos :)

LOGISTICA TRASEULUI

  • Brezoi – Poiana Suliței – Călinești
  • Localizare: Munții Lotrului, jud. Vâlcea
  • Tură: 1 zi
  • Tip activitate: drumeție
  • Tip traseu: marcat, neomologat
  • Formă traseu: liniar
  • Dificultate: MEDIE
  • Distanța: 14 km
  • Diferență nivel: +800 m
  • Durata*: 6h
  • Altitudine min.: 320 m (Brezoi)
  • Altitudine max.: 950 m (Poiana Suliței)

CUM AJUNGI

Cu mașina
Cu trenul + pe jos

Traseul începe din Brezoi, de la Sala de sport. Acolo există o parcare amenajată generoasă, unde se poate lăsa mașina gratuit.

Alternativ, la Brezoi se poate ajunge cu trenul, dar de la gara Lotru până la începutul traseului sunt 6km de mers pe jos.

TIMPI INTERMEDIARI

Brezoi – Casa Todorof: 3h

Casa Todorof – Poaina Suliței: 30 min

Poiana Suliței – Călinești: 2h


*Duratele de mai sus sunt cele făcute sau estimate de noi. În funcție de ritmul fiecăruia și anotimp, traseul ar putea dura mai mult sau mai puțin.
* Durata totală include și pauzele.

PLUSURI

  • Peisaje și relief deosebite
  • Izvor pe traseu
  • Căsuțe în Poiana Suliței – pentru adăpost la nevoie
  • Zonă liniștită, neumblată de turiști

MINUSURI

  • Traseul este destul de dificil, uneori poteca fiind expusă, incomodă, îngustă și înclinată.
  • Traseul nu este omologat
  • Vara este caniculă
  • Atenție la vipere și căpușe

MAI MULTE INFORMAȚII

CAZARE

cazare brezoi

BREZOI

PENSIUNE

Terra Nova


Am făcut acest traseu într-o singură zi cu plecare din București, deci nu am avut nevoie de cazare. Dacă ai nevoie de cazare în Brezoi, recomand Pensiunea Terra Nova.

CE SĂ IEI CU TINE


Abonează-te la newsletter și îți trimit imediat pe e‑mail lista cu tot ce ai nevoie pe munte.

Despre autor

ALEXANDRA PUȘCAȘU

Salut! Sper că ți-a plăcut să citești acest articol la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să‑l scriu pentru tine :) Am creat acest blog în 2009 pentru a-i ajuta și pe alții să găsească fericire și libertate prin intermediul călătoriilor și a naturii. Te invit să citești mai multe aici.

COMENTARII

  1. Asta este varianta usoara, marcata a traseului de Doabre, l-am mai folosit la coborare dupa ce am parcurs muchia vestica. Nu va recomand sa incercati muchia vestica fara cineva care a mai parcurs traseul, este un adevarat labirint, mai rateaza varianta optima in el chiar si cei ce l-au mai parcurs.
    Sunt multe variante interesante in zona, culmea Betelului e una din ele (tot dinspre Poiana Sulitei, coboara spre Proieni), Muchia Calinesti cu Grotele Zmeilor – se pot combina cele 2 pentru un circuit.
    Sau peste drum, Naratu, cu variantele sale: foarfecile Naratului, culmea stancoasa luata pana in saua Daneasa sau clasicile Muchia Vultureasa, Valea Satului etc.
    Dar toate sunt variante neomologate, marcajul (daca exista) se poate pierde usor, poteca (daca exista) este de multe ori incomoda si expusa. In nici un caz nu se pot compara cu alte trasee, sunt mai mult pentru cei cu suficienta pofta de explorare, rezistenta la balaureala si zone expuse si care apreciaza natura salbatica, neumblata.

    Răspunde
    • Da, într-adevăr, e mult de explorat în acea zonă, inclusiv în Nărățu. Am vrut inițial să fac circuit muchia estică și cea vestică, dar mi-am dat seama că nu are rost să mă complic, tocmai pentru că știam că e prea labirint pe vestică și nu am fi avut timp la un traseu de 1 zi dus-întors din București. Plus că, da, e bine de mers cu cineva care a mai fost. Altfel devine cam frustrant.

      Răspunde
  2. Buna Alexandra!
    Felicitari pentru prima tura adevarata de primavara! 😃
    Poti te rog sa imi spui parerea ta despre traseul Brezoi – Vârful Țurțudanu – Muchia Coșarei – Poiana Suliței – Proieni evtl fara Turtudanu comparativ cu bucla de la Piatra Dragoslavelor (Vartoapele) din Leaota?
    Ca dificultate si provocari de luat in considerare…
    Multumesc!

    Răspunde
    • Hey Dan!
      Dacă vorbim de traseul făcut exact cum l-am făcut noi (cu Țurțudanu și poțiunea nemarcată dintre el și traseul marcat) este infinit mai dificil decât bucla pe Dragoslavele.
      Bine, eu am fost pe Dragoslavele iarna, deci pe alocuri zăpada chiar a ajutat. Dar totuși…
      Dacă vorbim doar de traseul marcat, fără Țurțudanu, atunci aș zice că sunt un pic greu de comparat, dar în niciun caz nu e unul mult mai dificil decât altul.
      La acest traseu poteca merge predominant prin pădure. Nu sunt porțiuni cu grohotiș sau friabile, dar poteca mi se pare că merge cam nenatural pe multe porțiuni, și este ori incomodă, ori foarte abruptă, ori expusă, ori înclinată, ori o combinație din acestea. Una peste alta se poate face, dar este mai lungă decât bucla pe Dragoslavele.

      Răspunde

VREI SĂ SPUI CEVA?

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei