Pe banda roșie invizibilă în Munții Mehedinți (traseu de 1 zi din Isverna)

Scris de | Alexandra

Traseu: Isverna – Valea Coșutelor – Vf. Broscan – Poiana Beletina – Isverna (10h)

Traseul nostru de 1 zi pornește din satul Isverna, aflat la 20 de km de Baia de Aramă, unde am fost cazați. Este un traseu deosebit de frumos, care ne arată atât viața rurală a oamenilor din aceste locuri, dar ne și conduce tocmai în creasta principală a Munților Mehedinți, unde putem vedea câmpuri întregi de lapiezuri și de unde putem admira frumoasele crovuri, așa cum se văd ele de sus.

Circuitul trece prin stâncosul Vârf Broscan de pe creasta Mehedinților, însă acesta nu este singura atracție de pe traseu. Poiana Beletina, un alt loc extraordinar de frumos din Munții Mehedinți este de asemenea un punct de oprire de pe circuit. Și să nu uităm și de priveliștile spre creasta Munților Cernei, cu impozantul Arjana în prima plan, precum și Munții Godeanu, care erau acum încă înzăpeziți.

Este, însă, un traseu pe care nu-l recomand în această perioadă a anului, pentru că totul este destul de gri și uscat, motiv pentru care nici nu am inclus mai jos foarte multe imagini de pe traseu. Peisajele sunt, în schimb, infinit mai frumoase după ce a înverzit totul sau toamna. Așadar, dacă vrei să faci acest traseu, recomand să mergi la început de mai sau în octombrie. Aici poți vedea pagina excursiei de weekend din care face parte acest traseu.

Pornim dis de dimineață de la cazarea din Baia de aramă și am condus cei 20 de km până în satul Isverna, de unde începe traseul. Afară sunt -3 grade. Aaaaaaa! Mor de frig :))))

Lăsăm mașina chiar în centrul satului, acolo unde există un spațiu mare ca un fel de piață, unde este și primăria, cu loc suficient pentru a lăsa destul de multe mașini (nu cred că e vreodată aglomerație). Când am ajuns noi la ora 8 nu mai era nimeni. Pe o clădire scria La mulți ani 2011 (instalație electrică cu beculețe). Ce să zic… pretty accurate :)))

Aici am văzut și câteva indicatoare turistice galbene, plus un semn de Via Transilvanica. Foarte fain, chiar nu știam că trece și pe aici!

Am pornit în circuit în sensul acelor de ceasornic, pentru a nu merge cu soarele în ochi mai deloc. Am urmat în primă fază marcajul cruce roșie, prima porțiune fiind pe asfalt (2 km). Facem dreapta la prima intersecție, tot pe asfalt, și apoi încă o dată dreapta, de data asta părăsind asfaltul și intrând pe un drum de țară. După 300 de metri părăsim și acest drum de țară spre stânga, pe un drumeag un pic mai mic, dar foarte ușor de observat. Mai greu e cu marcajul, căci bifurcația nu e semnalizată și noi am greșit un pic și am mers înainte, întorcându-ne când ne-am dat seama că nu mai eram unde trebuie (musai trebuie o aplicație pe mobil, altfel nicio șansă, mai ales mai sus, când nu mai ai pe cine întreba).

Ziua era senină complet și satul abia se trezea. Venind dintre betoanele orașului, eram fascinați de viața de la țară și priveam curioși în curțile oamenilor, admirând copacii înfloriți și observând animăluțele care mai de care: oi, găini, gâște, curci, pisici, căței. În același timp, dându-ne seama că viața aici numai ușoară n-are cum să fie. Multe case abia mai stau în picioare, și nici vorbă de apă curentă la majoritatea.

Un pic mai sus, traseul urcă o pantă ceva mai abruptă și destul de prăfuită și ravenată. Aici am întâlnit și un sătean care cobora de undeva și a fost foarte bun la vorbă cu noi :) Așa de tare mă bucur de orice mică interacțiune de acest fel, mai ales pe pandemia asta… Domnul avea straie tipice de sat și un sac de pânză din acela clasic pus pe spate, plus o căciulă zdravănă și, nu în ultimul rând, un topor. N-am văzut niciodată săteni urcând sau coborând de pe munte fără topor. De regulă mă gândesc că-i un fel de protecție anti-urs, dar aici nu știu să fie urși…

Mergem mai departe și trecem printr-o zonă foarte frumoasă cu pini, copacii mei preferați din toată lumea. Nu sunt pini mediteraneeni (aceia sunt pe partea cealaltă a muntelui, spre valea Cernei), ci pini obișnuiți. Mă bucur de pata de culoare și profit să fac o poză.

Nu departe de aici întâlnim și primul izvor amenajat. Nu eram siguri că aveam să găsim, așa că luasem suficientă apă la noi, deci nu avem ce să umplem. Bem un pic de apă direct cu mâna și repornim la drum. Aaaah, ce bună e apa de munte!!!

La doar câteva sute de metri întâlnim și al doilea izvor și, chiar aici, noi părăsim marcajul și pornim ușor stânga pe o potecă nemarcată, dar bine conturată, care apare și pe hărțile aplicațiilor. Crucea roșie, dacă am fi urmat-o, ne-ar fi scos în creastă dincolo de Vârful Broscan și, mai departe, duce spre Crovul Mare. Este cea mai rapidă cale de a ajunge în crovuri. Noi însă, vrând să facem un circuit mai lung, nu am ales această cale directă.

Continuând pe poteca nemarcată aleasă, ajungem la un moment dat la un pârâu mare unde admirăm fire de iarbă înghețate pe malul lui. E foarte frumoasă imaginea, precum și sunetul apei, care e ca un balsam pentru suflet. La nevoie se poate lua apă și de aici. Pe mal observăm și niște flori foarte frumoase pe care nu îmi amintesc să le mai fi văzut. Cel puțin nu recent. Petalele sunt mov pe exterior și verzi pe interior. Păcat de ele că stau cu fața în jos, a trebuit să ridic un pic cu degetul una dintre ele să văd cum arată. Superbe! Se numesc Spânz.

Spânz (Helleborus)

Mergând mai departe, ajungem pe ultima porțiune a Văii Coșutelor și aici trebuie să urcăm de-a lungul ei, ținând un pic stânga, cu ținta stâncilor ce se întrevăd dintre copaci (nu știu dacă se văd bine și când sunt înverziți copacii). Poteca e posibil să fie pe lângă firul apei, dar noi am făcut ceva serpentine la liber pe partea stângă a văii, iar un pic mai sus, când am ajuns la un grohotiș, am dat și de o potecă lată. Tot aici, în liniștea dimineții, la un moment dat a zburat fix pe deasupra capului meu o bufniță sau un huhurez (n-am văzut exact ce a fost).  M-am speriat o fracțiune de secundă, căci a fost foarte aproape de mine și am auzit un zgomot ciudat foarte brusc. După care m-am ofticat că trecusem pe lângă ea și nu o observam înainte să se sperie și să plece.

Imediat după asta am ajuns într-o trecătoare frumoasă unde, dincolo de toată stâncăria, ne-a apărut în față o poiană mare și plată prin care curgea un pic de apă.

Traseul nostru arătă în aplicație că face dreapta prin pădure, dar pe noi ne-a ademenit această platitudine așa de mult încât i-am dat înainte, fiind încrezători, după ce am analizat și curbele de nivel pe hartă, că vom ieși în celălalt traseu ce ne apărea pe aplicație. Ceea ce s-a și întâmplat.

Viorea (Scilla bifolia)

Nu după mult timp am ieșit la o zonă mai liberă de copaci, unde au început să apară destul de pronunțat și lapiezurile. Lapiezurile sunt practic forme de relief negative, adică nu sunt rocile în sine, ci șanțurile care s-au format în ele prin acțiunea de dizolvare a apei pe suprafețele neînclinate sau slab înclinate.

Calea aceasta ni s-a părut mult mai directă și mai faină și, nu după mult timp, am ieșit în creastă, cam la 3 ore jumătate de la pornirea din Isverna.

Aici este o șa fără nume pe care am numit-o, pentru o înțelegere mai bună a traseului, Șaua Coșutelor. În stânga putem vedea Vârful Pietrele Albe, iar drept înainte este Crovul Medved, cu Vârful Arjana din Munții Cernei în fundal.

Aici noi facem dreapta și intrăm efectiv pe sectorul nordic de creastă principală a Munților Mehedinți, în căutarea marcajului bandă roșie.

O vreme nu vedem decât marcajul de limită de rezervație (pătrat roșu), dar nici urmă de bandă roșie.

O găsim un pic mai departe, ștearsă bine de tot. Știam însă că pe porțiunea aceasta nu ne putem baza pe marcaj, așa că ne ajutăm de aplicația mobilă.

Chiar și așa, dintr-un moment de neatenție ne ducem din greșeală pe o altă potecă, în dreapta. Ne întoarcem la traseul nostru și căutăm să ne croim drum printre copaci și stâncărie spre Poiana cu Ferigă și Vârful Broscan.

Testând noii bocanci

Din păcate, în următoarele 2-3 ore aveam să realizăm nu numai că marcajul este extrem de rar și șters, dar nici pe aplicații traseul nu este figurat corect. În multe locuri, acolo unde găsim un marcaj la fața locului, aplicația ne arată că am fi în afara traseului.

E prima oară când întâlnim o astfel de situație dar, cu ceva atenție, înaintăm. Încet, dar sigur :) Traseul este destul de alambicat în mare parte, și trebuie să fim atenți, dar peticele de zăpadă rămase pe ici colo chiar ne ajută la înaintare. Altfel, traseul nu este deloc comod, neexistând potecă și fiind plin de lapiezuri.

Bobinăm câteva urcări și câteva coborâri care mă obosesc nițel, în timp ce admirăm bucățelele de crovuri ce ni se arată din când în când, precum și Munții Cernei de vis-a-vis. Arjana se vede clar, străjuit bine de tot de un perete stâncos imens, dar și trapezul format de Vârfurile Zglivar și Vlașcu Mic, ce seamănă un pic cu trapezul Viștea-Moldoveanu. Dincolo de Vlașcu mic se află și Vlașcu mare, dar zău dacă mă prind ce o fi fost în capul celor ce le-au denumit, că Vlașcu mic are 1713 m și Vlașcu mare are 1618 m. Mister total. Mă uit pe hartă și-mi dă cu virgulă.

Ajungem pe un vârf fără nume de unde priveliștea e frumoasă, și de acolo identificăm mai departe un vârf stâncos ce bănuiesc că trebuie să fie Broscan. Mereu mă gândesc la o broască atunci când spun acest nume.

Dar până acolo avem încă o coborâre și o urcare serioasă. Din când în când mai găsim și câte un marcaj supraviețuitor, în schimb oameni deloc. Este complet pustiu pe aici. Ajungem în sfârșit pe Vf. Broscan la ora 14:15, sus pe el e numai stâncă, facem o poză, două, și pornim mai departe.

Pe Vârful Broscan

Până jos în următoarea șa avem o coborâre destul de abruptă dar, faptul că o găsim plină de zăpadă în condiție perfectă ne ajută enorm. Nici această șa, unde vine din dreapta și traseul cruce roșie pe care pornisem de dimineață, nu are denumire. O voi numi Șaua Crovului Mare, ca traseul să se poată urmări cu ușurință pe harta de la final.

Și aici e o bâjbâială completă cu marcajul și ce ne arată aplicația, dar până la urmă găsim un marcaj bandă roșie dincolo de șa și ne hotărâm să facem o pauză de masă înainte de a continua, căci iar avem de urcat, ce crezi?

A fost ultima urcare din zi, pe care am găsit și niște brândușe, după care am dat o coborâre freestyle spre Poiana Beletina, care deja se vedea mare în fața noastră. Aplicația ne zicea să ocolim pe undeva prin dreapta. Fugi, măi, de-aici, că doar n-am înnebunit, uite marcajul fix în fața noastră. Între Șaua Crovului Mare și Poiana Beletina a fost singura porțiune de traseu unde marcajul a fost mult mai bun și chiar l-a putut urmări aproape integral.

Poiana Beletina nu este o poiană ca oricare alta, ci una imensă, nici nu se vede toată dintr-o singură privire. Acum am găsit-o complet acoperită de zăpadă, dar e o nebunie când totul e verde. Nu știu exact cum e vara, căci în ea sunt vreo 4 stâne din care cel puțin vreo 2 cred că sunt funcționale.

Din nou nu am găsit pe nimeni aici, singurele urme că mai trecuse cineva prin zonă în ultima perioadă erau niște urme de schiuri vechi de 1-2 săptămâni.

Am mai făcut o mică pauză lângă stâna cu acoperiș roșu din capăt, de unde începea și coborârea noastră spre Isverna pe triunghi albastru. După atâtea urcușuri și coborâșuri aveam nevoie să-mi întind un pic spatele la orizontală.

Mici, mici, munții ăștia, dar până acolo deja acumulasem o diferență de nivel de 1270 de metri. Să mai zică cineva că e ușor în Munții Mehedinți :)))

Aici lângă stână teoretic trebuia să fie un izvor. Așa apare și pe hartă dar, la fața locului, nu am găsit nimic. Posibil să fi fost doar acoperit de zăpadă, dar nu sunt sigură.

Oricum, în caz de nevoie, numai un pic trebuie coborât pe vale și apare apa, trebuie doar grijă la coborâre în fir.

De aici noi am luat în primire triunghiul albastru, imediat apărând o potecă foarte lată ce inițial am crezut că e chiar drum de căruță. Cei de la stână trebuie să ajungă și ei cumva acolo. Dar nu după mult timp drumul s-a transformat în potecă, ba chiar au apărut iar stâncăriile.

Ultima porțiune de traseu a fost chiar solicitantă pentru picioare, pentru că se desfășoară pe un fir de vale foarte stâncos, fără potecă. Dar, cu tot cu oboseală, am reușit să fac și niște poze la floricelele frumoase pe care le-am găsit.

Cel mai mult m-am bucurat să găsesc, pe lângă viorele, și o floare numită Trei Crai. Este foarte similară cu Crucea Voinicului, dar este ușor diferită și am înțeles că ar crește doar prin zonele acestea ale țării. Absolut minunată această floare. În plus am găsit Găinușă (cred), plus niște spân roșu (mai puțin decât pe urcare).

Găinușă (Anemone nemorosa)
Trei Crai (Hepatica nobilis)

Când s-a terminat coborâre asta un pic dură, m-am bucurat nespus când marcajul ne-a scos spre dreapta pe o potecă de oameni normali. Aceasta ne-a condus, mai departe, într-o poiană mare cu câțiva pomi înfloriți. Aaaaah, tare bine miroși, măi primăvară!

Am aflat ulterior, verificând cu Plantnet.org, că acesta ar putea fi un Porumbar, adică un prun sălbatic (Prunus spinosa).

De-aici n-am mai avut mult de coborât și am intrat, într-un final, și pe ulițele de sus ale satului Isverna, unde am admirat din nou viața de la sat, așa cum e ea, cu oi, găini, copaci în curte și multă iarbă verde. Jos am dat și de Cișmeaua Marina și Ioan Drăghicescu, unde apa curge la robinet. Cool feature!

Oi mândre

Am ajuns înapoi la mașină la ora 18 și un pic, la 10 ore de la plecare, cu 20 de km la bord, vreo doi în plus față de cât ne calculase Mapy.cz traseul planificat inițial (pe care l-am modificat doar un pic). Btw, aici în zonă este și un traseu de bicicletă care se cheamă Karst MTB. Unul chipurile e mai lung și unul mai scurt, dar n-am înțeles exact dacă cel lung e în circuit.

După traseu am oprit un pic și la Podul lui Dumnezeu. Trecusem peste el și în 2015, dar atunci nu avusesem timp să oprim sau nu știu exact. Acum am mers un pic și la Peștera Podului (care este chiar acolo) și am admirat podul chiar din fața intrării în peșteră.

Apoi am zbughit-o rapid înapoi la cazare, unde am primit mâncare bună și caldă, după care am strâns toate cele, că a doua zi mai aveam de băgat o fisă (Vârful lui Stan) și mai trebuia să ajungem și acasă. Alarma la 5:40. Aaaaaa!

Citește mai departe despre a doua zi.

Rămâi mereu în legătură cu natura

Dacă ți-a plăcut povestea, te invit să te abonezi la newsletterul Natural și vei primi inspirație și resurse exclusive pe care le trimit doar abonaților.

LOGISTICA TRASEULUI

  • Localizare: Munții Mehedinți
  • Tură: 1 zi
  • Tip activitate: drumeție
  • Tip traseu: marcat + nemarcat
  • Formă traseu: circuit
  • Dificultate: MEDIE
  • Distanța: 20 km
  • Diferență nivel: +1270 m
  • Durata*: 10h
  • Altitudine min.: 440 m (Isverna)
  • Altitudine max.: 1308 m (Vf. Broscan)

CUM AJUNGI

Cu mașina

Traseul începe din centrul satului Isverna, unde se pot lăsa destul de multe mașini. Drumul până acolo este complet asfaltat și în stare foarte bună.

Din Baia e Aramă până în Isverna sunt 20 de km (25 de minute).

TIMPI INTERMEDIARI

Isverna – Izvor 2: 1h45

Nemarcat: Izvor 2 – Șaua Coșuletor: 2h

(șters și rar) Șaua Coșutelor – Vf Broscan – Șaua Crovului Mare: 2h30

Șaua Crovului Mare – Poiana Beletina: 1h

Poiana Beletina – Isverna: 2h


*Duratele de mai sus sunt cele făcute de noi. În funcție de ritmul fiecăruia și anotimp, traseul ar putea dura mai mult sau mai puțin.
* Durata totală include și pauzele.

PLUSURI

  • Relief carstic deosebit (lapiezuri, crovuri)
  • Traseu accesibil tot anul
  • Izvoare pe traseu
  • La nevoie cred că se pot folosi stânele din Poiana Beletina pentru adăpost (mai puțin vara)
  • Zonă liniștită, posibil să nu vezi pe nimeni toată ziua în sezonul rece.

MINUSURI

  • Marcajele sunt foarte slabe sau inexistente, mai ales pe creasta pricipală.
  • În zonă sunt vipere (atenție primăvara și vara).

MAI MULTE INFORMAȚII

CE SĂ IEI CU TINE


Abonează-te la newsletter și îți trimit imediat pe e‑mail lista cu tot ce ai nevoie pe munte.

Despre autor

ALEXANDRA PUȘCAȘU

Salut! Sper că ți-a plăcut să citești acest articol la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să‑l scriu pentru tine :) Am creat acest blog în 2009 pentru a-i ajuta și pe alții să găsească fericire și libertate prin intermediul călătoriilor și a naturii. Te invit să citești mai multe aici.

COMENTARII

  1. Bună! Total de acord cu tine în ceea ce privește „traseul de creastă „. Noi am fost în ultima zi petrecută pe Valea Cernei anul trecut în octombrie într-o vacanță de o săptămână. Mers cu mașina până la Piatra Puscata, urcat în Crovul Mare, parcurs toate crovurile și urcat pe Vf. Pietrele Albe. Până aici vreo 5-6 ore, nu mai știu exact. Marcaj bun, mai puțin prin crovuri, dar pe acolo nici nu prea ai nevoie de el.
    Și aici începe distracția. Planul era să ne întoarcem pe sus pe creastă până după vf. Broscan, apoi înapoi în Crovul mare și la vale până la mașină. În mintea mea, traseul ăsta de creastă trebuia să fie cireașa de pe tort, cu crovurile văzute panoramic de sus și cu vedere la toată creasta Munților Cernei. Siiigur! Mai întâi au venit ceva norișori, apoi un pic de ceață, dar nimic de speriat. Și am început o boschetareala cruntă, unde precum ziceai și tu aplicația mai rău te incurca. Eu estimasem că facem creasta cam în 2-3 ore. După 1h30min făcusem cam un sfert! Iar când am văzut un stâlp de marcaj care părea tare aproape, doar că până acolo mai trebuia să treci o vale plină de mărăcini, am cedat psihic și am luat-o la liber, abrupt, spre Crovul Medved.
    Cât despre „priveliștea panoramică „… E sublimă, dar lipsește cu desăvârșire. E cel mai urat traseu de creastă pe care am fost și unul din puținele trasee pe care am jurat că nu o să mai calc în veci (alături de, la loc de cinste, Jepii Mari)
    E trist că nu e deloc întreținut traseul (vorbim totuși de Creasta Mehedinți), mai ales că sunt oameni care parcurg integral creasta, de la Domogled până la Vârful lui Stan.
    Din ce pricem din articolul tău, voi ați făcut exact partea la care noi am renunțat ( aproximativ deasupra Crovului Medved până după Broscan și intersecția cu cruce roșie) și m-am liniștit că nu am pierdut nimic interesant.
    Toate cele bune!

    Răspunde
    • Măi, da, te înțeleg! Sincer, în timpul traseului, chiar mă întrebam cum o fi pe acolo când e vegetație crescută, că erau locuri în care abia treceam acum, darmite dacă ar fi fost și frunze prin boscheți. Dar n-aș zice că e cel mai urât traseu de creastă. Am avut și priveliști fantastice, iar primăvara când totul e verde arată extraordinar. E doar dificil de navigat și trebuie răbdare și timp mult la dispoziție, pentru că în mod clar durează mai mult decât în mod normal. De preferat de făcut în prima parte a zilei, nu după un traseu lung până acolo, căci în a doua parte a zilei creierul nu mai este fresh și e mult mai susceptibil la frustrare.
      Ture faine și vouă! :)

      Răspunde
      • Da, poate bucata făcută de voi avea ceva belvedere. A noastră nu. Iar asta cu făcut traseul când ești odihnit nu prea merge dacă vii de jos (Izverna voi-3h45min sau Piatra Puscata noi -cam 2h15min până în Crovul Mare, după care aș estima pe cruce roșie și bandă roșie cam 1h30min până pe Broscan. Că pleci de jos rău, 3-400m altitudine. Pe noi ne-au sfătuit niște muntomani care campasera în Crovul Mare să facem mai întâi crovurile, apoi să urcăm spre Pietrele Albe și să coborâm pe creastă. Ei așa făcuseră, dar cu plecare și întoarcere la Crovul Mare, nu de jos. Oricum, având în vedere că e pe traseul E4 transeuropean ar trebui mai multă grijă la marcaje și amenajare.
        Cărări cu soare și Paște Fericit!

        Răspunde
  2. Off topic: am vrea să mergem de Rusalii prin Rodnei și Calimani. Voiam inițial gen 10-18 iunie, dar având vedere că anul acesta iarna s-a lungit mult, cam când ai recomanda să mergem să vedem și ceva rhodo și să urcam și pe Pietros? Mersi anticipat pentru răspuns

    Răspunde
    • Măi, sincer chiar nu știu ce să-ți zic. Și eu mă întreb oare cum va fi. Cred că momentan e cam devreme de știut. Pentru că depinde mult ce fel de vreme urmează.
      Dacă urmează o perioadă mai caldă, și cu o cantitate de precipitații potrivită, ar putea fi ok. Dar e greu de zis.
      Eu am fost în Rodnei pentru rodo în jur de 15 iunie 2016 și am găsit foarte puțin.
      ș zice să lăsați pentru final de iunie, cred că așa ați avea cele mai mari șanse. Dar mai vedeți un pic și cum evoluează vremea. Deși e greu de așteptat, probabil vreți să rezervați deja cazarea…
      Sper să nimeriți bine!

      Răspunde
  3. Bună! Tocmai ce ne-am întors din vacanta de Paște. Până la urmă nu am făcut nimic din ceea ce era în plan pentru că sunând la Salvamont ne-au zis că toate traseele de acces în creastă prezintă risc crescut de avalanșă sau de a o lua pur și simplu la vale cu zăpadă care se topește accelerat. Și eu tocmai ce văzusem pe YouTube un filmuleț din urmă cu 1 săptămâna cu urcare pe Piatra Iorgovanului când zăpada „stătea „.
    Așa că am reconfigurat drastic. Sâmbătă am fost în Fundatura Ponorului, care era de mult pe listă, iar duminică am luat telescaunul pană la releul din Stațiunea Părâng și am fost pe Parangul Mic. De acolo se putea merge lejer spre refugiul Carja, dar de acolo mai departe se vedeau niște cornișe absolut creepy. Și erau 13 grade pe creastă, deci riscul de a o lua la vale direct spre Petroșani era substanțial. Așa că ne-am întors la telescaun
    Noi ne-am cazat la Pensiunea Ayana, care e la 50m de telescaunul vechi din Părâng. Eu o recomand din tot sufletul. Condițiile sunt de hotel și oamenii foarte amabili. E 200ron dubla cu MD inclus. Ai în cameră halat, papuci, kit de spălat pe dinți, gel de duș, minibar. Nu le fac reclamă, dar pentru noi a fost a 3-a oară când ne-am cazat aici. Singurul minus: nu mergea jacuzzi din motive de pandemie. Anul trecut în august mergea. Și era parcă 70ron pe oră. Rezervai înainte, dar ora aia era doar a ta. Până la urmă a fost o minivacanta relaxantă, doar era Paștele, dar tot am făcut 30km în 3 zile, ca luni am fost și prin Cheile Polatistei. Astea sunt un fel de Prăpastiile Zarnestilor, dar mai verzi și cu apă. Iar după vreo 5km e pe dreapta o cascadă chiar spectaculoasă
    Vom reveni sigur pentru Retezatul Mic, dar peste vreo 2 luni
    Toate cele bune!

    Răspunde
    • Hey Silviu!
      Mă bucur că ați avut o minivacanță frumoasă!
      Da, nu e chiar cea mai bună perioadă de urcat în munți care încă mai au zăpadă pe sus, dar aș și zice că cei de la Salvamont v-au cam speriat aiurea, cum unii obișnuiesc adesea. Nu prea are cum să plece zăpada de pe traseul spre Piatra Iorgovanului.
      Oricum, eu zic că poate tot răul spre bine, oricând alegeți să urcați pe acolo după ce dispare zăpada de tot sau iarna când e zăpadă de sus până jos o să vă placă foarte mult :)
      Mersi de recomandarea cu Ayana și Cheile Polatistei, chiar sunt de pus pe listă :)
      Toate bune vă doresc și eu!

      Răspunde
      • Și insist ca recomandare cu Fundatura Ponorului. E genul de loc unde s-au făcut poze foarte artistice, dar și banale, ceva gen crovurile din Mehedinți. Dar senzația pe care o ai la fața locului… chiar e ceva de genul „sfârșit/început de lume „. Cu cai semisalbatici ca în crovuri, cu toată natura verde, ca de primăvară și, mai ales, LINIȘTE. „Hear the sound of silence „. Din fericire nu am prins stanele deschise, mulți se vaitau pe bloguri ca sunt câini tare rai pe acolo.
        Și cu toate că e traseu marcat (traseul 25, punct roșu, pe harta Munții Sureanu), marcajele și schimbările de direcție lipsesc cu desăvârșire. Cel mai bun prieten pentru noi a fost aplicația Munții nostri

        Răspunde
        • Da, e un loc absolut fantastic. Îl am pe listă de mulți ani, dar, fiind cam departe de mine, trebuie o vacanță sau măcar o minivacanța de primăvară ca să pot ajunge.
          Până unde ați putut ajunge cu mașina?

          Răspunde
          • Noi am mers până în Federi până se termină asfaltul. Ne-am ghidat după Munții Nostri și am lăsat mașina exact la întrarea în traseu, adică unde se desprinde spre dreapta punct roșu din bandă roșie.
            Deși ma așteptam la o plimbarica de voie, nu a fost chiar așa. Dus-întors 14km și 640m diferența de nivel. Noi am făcut 5h40min, incluzând o pauză de cel puțin 1h la Fundatura și o abatere de la traseu de cca. 20min.
            Traseul e practic nemarcat și se face cu telefonul în mână. Sunt nenumărate poteci și potecute și nu știi care e cea bună. La întoarcere am ales sa mergem mai șerpuit, fiind destul de abrupt pe unde am urcat, iar căldura era insuportabilă. De asta și aspectul de buclă din partea de sus a traseului. În partea de jos e bucata unde am luat-o aiurea la dus
            Uite aici link-ul: https://linksharing.samsungcloud.com/hpaLGByjTJ4X
            Traseul clar e de făcut primăvara, când e totul verde sau toamna. Iarna cred că e destul de anost, iar vara probabil mori de cald

          • Aha, da, mersi de printscreen. Așa mă gândisem și eu, că de acolo începe.
            Eu planificasem o buclă chiar mai mare, ca să nu iasă nicio secțiune dus-întors.
            Clar, primăvara cred că e cel mai bine, vara n-aș călca pe acolo, nu tolerez bine canicula.

  4. Din locul în care am lăsat mașina Waze ne mai arăta 9km. Dar de acolo forestierele nu sunt prea prietenoase. Noi avem un Sandero Stepway cu gardă bună, dar nu l-aș fi băgat pe unde ne trimitea waze. Bine, și scopul era sa facem traseu perpedes. Traseul în sine e anost, chiar și făcând bucle. Nu are puncte de belvedere, e 90% prin pădure. Aici scopul coincide cu destinația, nu e „drumul face toți banii, nu destinația în sine”. Oricum, pe traseul „marcat ” e la un moment dat un aven, care e chiar în potecă, nu cum apare pe aplicație.

    Răspunde

VREI SĂ SPUI CEVA?

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei