Traseu de 1 zi pe Vf. Zănoagei (Munții Grohotiș)

Scris de | Alexandra

Traseu: Valea Doftanei – Muntele Eforiei – Vf. Zănoagei – Valea Doftanei (6h)

Dacă cumva te-ai săturat de munții de pe Valea Prahovei sau vrei să fugi de aglomerație, acest traseu de 1 zi în Munții Grohotiș este o alternativă numai bună. Pornește din Valea Doftanei, o zonă mult mai liniștită, mai ales în anotimpurile mai puțin călduroase.

Nu este un traseu care să te scoată din minți de fabulos ce este. Dar e unul perfect dacă vrei să explorezi o zonă nemarcată, umblată foarte rar de oameni, dar foarte des de animalele sălbatice.

Dacă, în timp ce citești acest jurnal, vrei să asculți sunetele naturii pe care le-am înregistrat în această drumeție, apasă aici.

Eu am făcut acest traseu într-o frumoasă zi de martie, când jos era mai degrabă primăvară, iar iarnă se mai găsea doar în golul alpin. Nu mai fusesem niciodată pe Valea Doftanei, deși tot auzisem de ea. Și, de când îmi venise ideea acestui traseu, cu câteva luni în urmă, mă tot gândeam că va fi fain să văd locuri noi.

Am tot sperat eu că va ninge în zilele precedente, ca să prindem și noi zăpadă de la intrarea în traseu. Dar degeaba. Deși prognozele arătaseră luni-miercuri ceva ninsori, spre vineri cantitatea de zăpadă prognozată pentru sâmbătă s-a subțiat mult.

La fața locului, duminică, am constatat cu uimire că dimineață era zăpadă jos în Câmpina, dar, imediat ce am intrat pe drum spre Trăisteni, zăpada a dispărut. Foarte ciudată situația, dat fiind că noi, pe măsură ce înaintam pe drum, avansam și în altitudine.

Drumul asfaltat continuă până la ieșirea din Trăisteni, după care urmează o porțiune neasfaltată de 6 km. Aceasta nu este tocmai grozavă, dar se poate face ușurel cu orice mașină.

Când ne-am dat jos din mașină, era așa liniște încât aproape îmi venea să vorbesc în șoaptă. Se auzea doar apa din răul Doftana și păsărele ciripind. Portiera mașinii este de fiecare dată ca un fel de portal de teleportare. Te urci în mașină în oraș și apoi o mai deschizi doar când ai ajuns la poalele muntelui, unde este cu totul altă lume decât cea din care ai plecat cu câteva ore în urmă. Nu e foarte rapidă teleportarea asta, dar e tare eficientă.

În locul de unde pornește traseul nu este un sat propriu-zis, ci o zonă care pe google maps apare denumită ca Podurile Văii Negre, pentru că se află la confluența dintre pârâul Neagra și râul Doftana. În zonă sunt doar câteva gospodării răsfirate, majoritatea abandonate, câteva cazări (din ce văd pe maps) și cam atât. Nu am văzut în zonă oameni, ci doar 2-3 mașini care soseau sau plecau.

Din această zonă (chiar un pic cu câțiva km în urmă) se poate porni în trasee în Munții Baiului. Fie traversare spre Bușteni sau Azuga (este un marcaj cruce roșie care parcurge Culmea Petru-Orjogoaia), fie un circuit parțial marcat prin Vârful Neamțului (dar eventual cu 2 mașini sau, mai bine, 2 mașini 4×4 care pot ajunge în Pasul Predeluș, că altfel e cam lung).

După echipare, am plecat în circuitul nostru prin Vârful Zănoagei fără nicio așteptare. Singurul lucru pe care îl voiam era să fim în natură și să ne bucurăm de ea, ceea ce era din start asigurat. Astfel că surprizele de pe traseu au fost cu atât mai speciale.

Circuitul făcut de noi nu este un traseu turistic oficial, este complet nemarcat, dar destul de ușor de urmărit de cei cu ceva experiență în orientare. În plus, culmile abordate au pe ele marcaj forestier, astfel că e chiar și mai facilă parcurgerea lor.

Am abordat pentru urcare culmea Muntelui Eforiei, iar de coborât am coborât pe următoarea culme fără nume, aflată între Muntele Eforiei și Muntele Zănoaga Moritului. Aceste denumiri apar pe hărțile vechi ai Munților Grohotișului, precum și pe varianta online a Munților Noștri.

Pentru a intra pe culmea Muntelui Eforiei, am urcat pe un drumeag cu una sau două gospodării, drumeag care mai sus intră în pădure și se transformă în drum de căruță / tractor. I-am dat așa în sus, fără să avem mari probleme de orientare. Doar la un moment dat am pierdut nițel drumeagul, dar pădurea e foarte rară și ne-am putut orienta foarte repede pentru a ne redresa.

Surpriza numărul unu a fost că peste tot erau urme de cerbi. Urme foarte mari. Și, judecând după cum arătau și starea zăpezii, unele păreau foarte proaspete. Apoi, pe măsură ce am luat un pic de altitudine, spre stânga apăreau din când în când „ferestre” spre Vârful Neamțului acoperit de zăpadă. În rest ne-am bucurat de pădure și de micile ei bucurii, cum ar fi primul ghiocel văzut pe 2021 :)

Aici la el am făcut și o înregistrare Ascultă Natura (primul clip pe youtube pe care l-am publicat în acest proiect, de altfel), timp în care noi am mâncat undeva mai departe de cameră. Am fost super fericită să aud, pe lângă atâtea păsări ciripind, și o ciocănitoare care chiar atunci și-a făcut apariția, în timp ce camera deja înregistra de câteva minute. Ce noroc!

Un pic mai sus, pe o porțiune unde am găsit ceva mai multe petice de zăpadă rămase de la ninsorile mai vechi, am găsit și primele urme de urs. Desigur, asta pe lângă nenumăratele urme de iepurași sau alte animăluțe mici care împânzeau zone. Trafic intens pe aici, nu glumă. Să instalăm niște semafoare?

Pe ultima porțiune înainte de a ajunge pe Vârful Zănoagei am sperat să găsim un strat mai consistent de zăpadă, dar era doar un pic de pulver căzut în ziua anterioară. Și asta nu peste tot, pentru că mai erau și petice de iarbă descoperită. Arăta cam ca o zebră această zonă, dar, chiar și așa, sentimentul de pace din pădure a fost înlocuit de cel de entuziasm de gol alpin.

De jur împrejur începeau să se ițească tot felul de munți și culmi. În spatele nostru se ridicau Munții Baiului, iar dincolo de vârful Zănoagei se vedeau Munții Ciucaș.

Munții Baiului în spate
Ciucaș

Pe vârf am găsit o construcție foarte mică din beton. Nu știu exact ce scop inițial ar fi avut și de ce e lăsată acolo, căci nu are nicio întrebuințare și nu face decât să strice peisajul.

E drept că a fost bună că ne-am putut feri de vânt după ea, dar cam atât. Nu are uși, are o configurație foarte ciudată și, per total, nu poate fi folosită ca refugiu decât să aștepți în caz de prăpăd.

Lângă ea a găsit Adi un cartuș tras, și ulterior am aflat că această zonă este poligon în care armata vine uneori și face exerciții militare. Ideal ar fi să-și ia și cartușele după ei când termină. Căci, indiferent cât de interesant este unul când îl găsești, el tot gunoi reprezintă. Iar gunoiul nu se lasă pe munte ci se ia jos la vale și se aruncă la coș. Dar o să consider că a fost doar o scăpare, și că ei chiar fac curat la final.

Când am planificat prima dată acest traseu pe hartă, nu m-am gândit că acest vârfuleț neînsemnat va oferi priveliști atât de faine de jur împrejur. Și, când am aruncat o a doua privire mai atentă spre Baiului, ce văd eu acolo departe, dincolo de ei, miiiică mică (da ridică)? Crucea Caraiman! Woooow! Daaa, e chiar ea. Iar un pic mai la dreapta, și Releul Coștila! A fost super interesant să fim la o altitudine suficient de mare încât să putem vedea și o bucățică din Bucegi ițindu-se de după Baiului. Numai un pic mai jos dacă ne-am fi aflat, acest lucru nu ar fi fost posibil.

Am admirat toate zările pe îndelete, am făcut și poze, am și mâncat, după care am pornit mai departe. Culmea pe care urma să coborâm s-a văzut cu ușurință din prima și, după o scurtă coborâre de pe vârf, am cotit dreapta și am intrat pe ea.

E vânt, nu covid :))

Imediat după asta am găsit în zăpadă urmele unei haite de lupi. Zăpada era proaspătă, astfel că ei trecuseră pe acolo cu maxim 12 ore înainte.

Am pornit așadar pe urmele lor, ei mergând strict pe culme, în linie dreaptă, nici mai la stânga, nici mai la dreapta. Exact pe unde e mai comod și pe unde mergeam și noi.

M-am oprit să fac un miliard de poze. Mai văzusem urme evidente de lupi și în Munții Brețcu, dar niciodată atât de multe, atât de clare și pe o distanță atât de mare. Practic erau pe întreaga culme. Le-am văzut continuându-se și mai jos, în pădure, când zăpada deja dispărea, dar mai departe erau greu de identificat din cauza frunzelor și a pământului.

Se vedea, după urmele lăsată în zăpadă, că unii dintre ei fuseseră în alergare, spre deosebire de majoritatea, care mergeau normal. Mi i-am imaginat trecând pe acolo și urmărind o vulpe sau vreun iepure. Oare cu câte ore înainte s-au întâmplat toate astea? A fost o experiență pe cinste, și doar imaginația ne poate ajuta să vizualizăm scenele cât mai aproape de realitate.

Drumeagul foarte evident pe care am coborât ne-a condus cu ușurință spre vale. A fost un pic cam prea plat și chiar cu câteva urcușuri ușurele în prima parte. Au urmat apoi și câteva porțiuni indecent de abrupte, la care deja începusem să ne așteptăm. Am ieșit într-un final nu spre Cabana Ciungi, așa cum ne-am fi așteptat (probabil este o deviație pe undeva și spre zona aceea), ci la o altă poiană, unde am găsit două cabane / construcții. Tot pe valea pârâului Neagra, desigur. Acolo am ieșit în drumul forestier ce însoțește valea, am cotit dreapta printre gardurile care delimitau terenurile oamenilor, și am mers liniștiți spre mașină.

Am ratat o dreaptă care ne-ar fi dus pe un drum mai scurt, așa că ne-am trezit direct la drumul forestier principal, la un pod. L-am recunoscut că trecusem pe el la venire. Era exact podul de peste râul Neagra, în locul unde se varsă în Doftana. După pod am făcut iar dreapta, spre unde lăsasem mașina. Imediat după asta am întâlnit și ceva ce părea a fi un izvor amenajat. Părea un pic ciudat, dar credem că apa era potabilă, pentru că era chiar lângă un loc de picnic amenajat cu o masă și o bancă de lemn.

Așa s-a terminat tura noastră prin sălbăticia Munților Grohotiș, unde, deși n-am avut parte de zăpada sperată, ne-am bucurat de natură și de tot ce a avut să ne ofere. Gratuit, așa cum face ea de fiecare dată. Nu cere nimic, doar dă. Că n-are gură să vorbească.

Rămâne doar la noi datoria de a ne da seama că, dacă nu-i oferim și noi ceva în schimb, adică respect și grijă, la un moment dat nu va mai avea nici ea, săraca, ce să ne dea.


PS. Toate informațiile utile despre traseu se găsesc mai jos :)

LOGISTICA TRASEULUI

  • Localizare: Munții Grohotiș, jud. Prahova
  • Tură: 1 zi
  • Tip activitate: drumeție
  • Tip traseu: nemarcat
  • Formă traseu: circuit
  • Dificultate: MICĂ
  • Distanța: 12 km
  • Diferență nivel: +700 m
  • Durata*: 6h
  • Altitudine min.: 885 m (Valea Doftanei)
  • Altitudine max.: 1509 m (Vf. Zănoagei)

CUM AJUNGI

Cu mașina

Traseul începe de pe Valea Doftanei, la 6 km de ieșirea din satul Trăisteni. Starea drumului DJ102l din Câmpina până la ieșirea din Trăisteni: asfalt foarte ok.

Cei 6 km din Trăisteni până la Podurile Văii Negre, de unde începe traseul, sunt neasfaltați, în stare nu foarte bună, dar pot fi parcurși cu atenție cu orice mașină.

Alternativ, există și ceva curse din Câmpina până în Traiesteni, dar apoi mai rămân cei 6 km neasfaltați de parcurs fie pe jos, fie cu autostopul.

TIMPI INTERMEDIARI

Valea Doftanei – Muntele Eforiei – Vf. Zănoagei: 3h

Vf. Zănoagei – Valea Doftanei: 2h15


*Duratele de mai sus sunt cele făcute de noi. În funcție de ritmul fiecăruia, traseul ar putea dura mai mult sau mai puțin.
* Durata totală include și pauzele.


Înainte de a merge în zonă, e bine de căutat online dacă s-au anunțat cumva exerciții militare în zonă, caz în care nu se pot face drumeții acolo.

PLUSURI

  • Traseu accesibil tot anul.
  • Priveliști frumoase de pe vârf.
  • Adăpost în caz de vreme rea.
  • Zonă liniștită, posibil să nu vezi pe nimeni toată ziua.

MINUSURI

  • O mare parte din traseu este prin pădure, fără priveliști spectaculoase.
  • Accesul până la intrarea în traseu se face pe drum forestier.

MAI MULTE INFORMAȚII

ECHIPAMENT MONTAN NECESAR


Orice drumeție reușită începe cu lista de echipament.

Despre autor

ALEXANDRA PUȘCAȘU

Salut! Sper că ți-a plăcut să citești acest articol la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să‑l scriu pentru tine :) Am creat acest blog în 2009 pentru a-i ajuta și pe alții să găsească fericire și libertate prin intermediul călătoriilor și a naturii. Te invit să citești mai multe aici.

COMENTARII

    • Mulțumesc foarte mult, Valentin! Mă bucur dacă îți sunt de ajutor! :)
      Ture frumoase îți doresc!

  1. Salut, Alexandra.
    Despre cartusele trase de armata, chiar se strang, nu au voie sa lase in peisaj niciun fel de urma, mai ales vanatorii de munte…ei nu sunt la plimbare, sunt la manevre, sunt la ordin, ori incalcarea unui ordin e neprofesional…probabil a fost o scapare.
    Vanatorii , in schimb…efectiv mi-a sila de ei…pe oriunde am fost in natura am gasit zeci de cartuse trase si aruncate pe jos…si sunt plastic cu metal, nu tub metalic, precum munitia militara.
    Cat despre lupi…urma aia cat palma ta, mi-a zis cineva, este de la un mascul dominant , exemplar mare, probabil chiar alfa…lupii au o ierarhie stricta, pacat ca nu ati fost mai devreme pe acolo, sa auziti cum urla, aia da senzatie tare!!
    Carari cu soare!

    • Hey Radu!
      Da, cel mai probabil a fost o scăpare acel cartuș, mă gândisem și eu la fel. Nu ne-am uitat în zonă să vedem dacă mai erau și altele. Doar unul a sărit în ochi.
      Și cu lupul, așa este, după urmă pare un mascul adult.
      Acuma că ai zis, să știi că am auzit ceva, dar în prima parte a zilei, la urcare, și nu era foarte aproape. Cine știe, poate erau ei de pe culmea cealaltă :P

      • Lupii sunt teritoriali, dar teritoriile lor sunt foarte mari….urletul lor, de fapt e ca un cor, are rol multiplu: marcare teritoriu, intimidare alte haite, social(ierarhia in haita).
        Avand cadre militare in familie, inclusiv la vanatori de munte, care sunt trupe considerate de elita…au fost inclusiv in Irak sui Afghanistan…stiu sigur ca au ordine stricte, si la trageri si la manevre, sa adune TOT si sa nu lase URME de niciun fel…vb de infanterie, blinadatele sunt cu totul altceva…mai mult ca sigur ca in excursiile voastre din Crai, Leaota, Grohotis, Baiului samd ati fost vazuti si urmariti de vanatorii de munte aflati la manevre fara ca voi sa stiti ca sunt acolo, sunt asi la camuflaj in teren…insa nu au voie sa interfereze cu turistii sau locuitorii din zona…din motive lesne de inteles!

  2. Buna!
    Multumesc pentru aceasta postare, am fost ieri cu un grup de prieteni pe acest traseu (practic de cateva ori am mers chiar pe urmele voastre, asa ca va multumim!) si ne-a placut foarte mult (mai putin urmele proaspete de ursi 😆 ).
    Sus, pe varf, din pacate, erau destul de multe cartuse pe jos, deci nu prea cred ca si le aduna dupa exercitii. Am avut norocul sa vedem trei ciute si un huhurez☺️.
    Spor la treaba, in continuare, astept cu interes alte trasee mai putin populare!

    • Hey Alexandra!
      Cu mare drag! :) Mă bucur mult că v-a plăcut! Și ați văzut și vietăți! Ce super!
      Păcat de cartușe, da :( Dar e bine că urmele de urs au fost doar urme :) Oricum, mi-a mai scris cineva că a fost acum 2 sau 3 săptămâni și tot așa au văzut urme de urs proaspete, s-au speriat și au decis să se întoarcă după o oră, iar jos la mașină s-au întâlnit cu un urs. Le-am zis că dacă ar fi continuat, poate nu s-ar fi întâlnit cu el :))) Nu prea stă ursul pe acolo de vorbă cu omul, își vede de treabă, chiar și în cazul unei întîlniri. Deci stați liniștiți! :)
      Ture faine vă doresc! :)

Comentariile sunt închise.

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei