Traseu de 1 zi în Munții Ciucului: din Lunca de Sus până în Pasul Ghimeș (Muntele Frumos)

Dar mi-am amintit rapid că mai exista și o variantă mai scurtă, cea ce urcă direct din Lunca de Sus pe Muntele Frumos. Și, pe măsură ce am parcurs cei 2,5 km pe marginea drumului național de la pensiune până la intrarea în traseu, precum și mai târziu în zi, m-am tot întrebat de ce n-oi fi planificat eu acest traseu din prima. Oare ce m-o fi determinat să-l planific inițial pe cel mai lung? Nici până acum n-am găsit răspuns, în afară, poate, de argumentul că nu îmi place să merg cu bocancii pe șosea. Dar, dacă stau să mă gândesc bine, și pe Valea Gârbea am fi mers pe drum, deci e în continuare un mister ce o fi fost în capul meu.

Chiar de dinainte de intrarea în traseu am zărit pe marginea drumului un marcaj neobișnuit. Nu l-am băgat în seamă decât când l-am văzut prima dată și după ce am început să urcăm. Era un marcaj e fundal alb cu un M cărămiziu aplicat. Abia ulterior m-am uitat mai atent pe aplicația Mapy.cz și am văzut că este o rută europeană de pelerinaj numită Via Mariae, închinată Sfintei Maria. Ce interesant! Habar nu aveam!

Am pornit încet încet la deal, având un pic mai mult de urcat în prima parte a traseului, depărtându-ne ușor de civilizație. Am înaintat destul de greu, pentru că pe fiecare îl durea câte ceva. Dar, cu un ritm constant, am reușit să dovedim dealul de pornire și am ieșit după o oră la o poiană frumoasă în care am făcut o pauză pe iarbă.

Cu puțin înainte de asta am găsit și niște urme interesante pe care cred că le văzusem și în ziua precedentă. Erau de bursuc! Parcă-l și văd pe mititel umblând pe-acolo noaptea! Ce haios mi se pare acest animăluț!

Traseul continuă mai departe pe culoare printre brazi, ieșind din când în când la zone mai deschise. Nu a întârziat nici vântul prognozat să apară, iar când am ajuns pe Muntele Frumos deja bătea destul de serios.

Aici pe Muntele Frumos se află capela pe care o văzusem în ziua precedentă de pe partea cealaltă a drumului. Se află chiar în vârf și este închinată Sfântului Duh (Szent Lelek). Traseul nu trece pe la ea, astfel că, pentru a ajunge acolo, trebuie să deviem un pic de la traseu, care ocolește pe dreapta vârful, și să urcăm de-a dreptul în față. Nu prea există un reper la fața locului, e bine de urmărit pe o aplicație mobilă, căci e foarte simplu de dibuit astfel.

În urcare am trecut și pe lângă două mici construcții din lemn, și abia după aceea am zărit și capela în vârf.

Tot de pe urcare am observat și ceea ce pare a fi un refugiu nou amplasat chiar pe traseu. Am fi trecut pe lângă el dacă am fi continuat pe potecă, fără a urca la capelă. Nu știam de existența acestui refugiu, căci nu apare pe hărți. Dar e tare bine de știut.

La capelă, când am ajuns, am avut o mare surpriză. Ușa era ușor deschisă. Preț de un moment chiar am crezut că e cineva înăuntru. Dar nu era nimeni. Pustiu total. Înăuntru este foarte frumos, iar de jur împrejur (capela e circulară) sunt băncuțe de lemn pe care poți sta. Mi-a plăcut foarte mult acest loc, mi-a mers direct la suflet. Cea mai deosebită mi s-a părut ușa.

Peisajul era și el destul de interesant. Se adunaseră niște nori un pic gri (prin ochelarii de soare se vedeau chiar apocaliptici) și părea că stă să plouă. Dar nu a fost cazul. Am făcut o mică pauză acolo, după care am continuat mai departe, în coborâre.

Când am ajuns înapoi pe traseu a fost și singura dată când am mai văzut oameni. Toată ziua nu întâlnisem pe nimeni. Erau două persoane care mergeau în sens opus. Ne-am salutat politicos și am mers mai departe.

De acolo au început și urmele, semn că traseul este ceva mai bătut pe acea porțiune. Am intrat, de altfel, și pe traseul turistic marcat cu bandă roșie, precum și cruce roșie, ce vin dinspre Vârful Noșcolat, cel mai înalt vârf din Munții Ciucului, care este la vreo 18 kilometri de aici.

Nu mult după asta am găsit și primele indicatoare de pe traseu, unde am aflat și mai multe detalii despre Via Mariae, precum și câțiva timpi orientativi.

Planul inițial era să urcăm de aici și pe Muntele Păgânilor (Pogony havas) dar nu mai aveam putere acum să mai facem asta. Am coborât direct la mașină, la bocanci, pentru că deja era incomod cu rachetele.

Deși traseul a fost mai scurt (11 km), adunat la cei 24 de km de ieri, am ajuns la mașină destul de obosită, și tot ce voiam era să mă descalț. Bocancii mei sunt extrem de comozi în mod normal dar, cu rachetele pe ei, lucrurile nu mai sunt chiar așa roz. Tare fericită am fost când m-am așezat, în sfârșit, pe scaun. Și, ca să fie treaba treabă, am luat și un kurtos de la doamnele din Pasul Ghimeș. Nu de alta, dar ne-au păzit mașina 2 zile la rând :))) Dumnezeu să le dea sănătate! :)

PS: Toate detaliile despre traseu se găsesc mai jos.