Traseu de 1 zi în Munții Brețcu – drumeție dinspre Comandău

Scris de | Alexandra

Traseu: Comandău – Pilișul Covasnei – Vf. Barta – Mănăstirea Prodromita – Comandău (5h15)

Pentru primul traseu în Munții Brețcu am încropit un traseu parțial marcat cu pornire din apropiere de satul Comandău. Cu ajutorul vederilor din satelit am dibuit o urmă de drum pe culmea ce trece prin Pilișul Covasnei și vârful Barta și am zis că-i rost de ceva explorare. Ehe… unde erau pozele astea digitale din satelit pe vremea lui tataia, care planifica săracu trasee doar pe baza unor cărți… Ce privilegiați suntem în ziua de azi! Și adesea nici nu ne dăm seama…

Drumul până în Comandău mi s-a părut magic. Deși neasfaltat, este în perfectă stare și nu ne-a pus nicio problemă. Încă de când ne apropiam de Covasna ne uitam cu tristețe spre cer, care era complet înnorat. Ăsta a fost unul din weekendurile acelea în care prognozele au dat-o rău de tot în bară. Dacă pe miercuri-joi arătaseră o grămadă de soare în zona asta (motiv pentru care am și ales-o în detrimentul altora), vineri s-a schimbat la aproape numai nori. Dar am plecat oricum. Și acum că ne apropiam de munți, se părea că așa va fi.

Fiind decembrie, fără zăpadă, tot peisajul era unul gri și urât de-ți venea să te duci să te culci. La ieșirea din Covasna am fost impresionați de zona de picnic amenajată atât de frumos. O mulțime de mese, aflate la distanțe mari una de alta, astfel încât poți merge acolo chiar și în aceste vremuri pandemice. Acum, desigur, nu era nimeni. Mai ales la ora aia și pe așa un frig.

După aceea s-a terminat asfaltul și am intrat în pădure. O bogăție de pădure de brad, altfel nu pot să-i spun. Am simțit instant cum am pătruns în cu totul altă lume și, dacă ne-ar fi filmat cineva cu drona de sus, ne-am fi văzut ca o mașină mică de tot care șerpuiește printre brazi ca într-o poveste. Da, asta numesc eu Bogăție, pădurea aceea deasă cu brazi super înalți.

Aici, pe drum, am înțeles exact ce se întâmpla. Pentru că, pe măsură ce avansam în altitudine, pădurea a început să se arate ca pudrată cu zahăr. Noi, de fapt, depășeam o mare de nori, iar acum totul începea să sclipească. Razele de soare pătrundeau printre brazi și totul părea îmbrăcat într-o mantie de sărbătoare. De mult nu mai văzusem așa minunăție. Din loc în loc erau mici goluri unde puteam vedea de după brazi versați argintii aflați un pic mai departe, învăluiți de ceață. Eram efectiv ÎN marea de nori ce acoperea Covasna.

Mi-am amintit că citisem undeva ca, atunci când ajung în Comandău, mulți turiști spun că au ajuns în rai. Și exact așa am simțit și eu. Drumul acela a fost ca un fel de vis frumos.

Efectiv în Comandău nu am ajuns, pentru că am făcut stânga brusc înainte de a intra în sat, în direcția Vilei Alpin. Acolo am lăsat mașina, ne-am cazat rapid, și am pornit în traseu pe valea care credem că se cheamă Pârâul Țiganului. Nu înainte să ne ia în primire acest pufoșel:

Era atât de jucăuș încât ne-a furat o mănușă pe care am scăpat-o pe jos și a început să fugă cu ea în gură. Să ne fi văzut cum fugeam după el, strigând, „măăăi, dă-ne mănușaaa!!!”. Noroc că a scăpat-o din greșeală, că altfel nu știu dacă îl prindeam, că era vădit mai rapid și avea și avans.

Apoi a venit cu noi pe traseu și ne-am gândit că, ia uite, iar avem partener de drum patruped. Dar ne-a sedus și ne-a abandonat după doar câțiva kilometri, la o proprietate unde mai erau și alți câini care au început să ne latre, însă fără să iasă din curtea lor, deși puteau. Când am ajuns acolo, cuțul nostru s-a dus direct la ei, ba chiar a început să latre și el, și dus a fost. De unde am dedus că probabil acolo era de fapt casa lui.

Adesea când întâlnim câini care ne latră, dar nu sunt agresivi, mă gândesc că poate așa salută ei. Ce știm noi ce zic ei acolo, de fapt? Mulți doar își apără foarte conștiincioși terenul. Mie așa îmi place să cred, că ne salută :) A doua zi pot să spun că sunt 100% sigură că am primit confirmarea că așa este.

Am continuat traseul pe drumul forestier de pe această vale, care, spre surprinderea noastră, este într-o stare destul de bună. Este drept, dar are ceva denivelări și șanțuri serioase pentru care e nevoie de o gardă destul de mare. Dar, la o adică, cred se poate face cu grijă și cu un Logan. Chiar am văzut un Logan pe acolo, s-a chinuit un pic în câteva locuri, dar părea că s-a descurcat cu brio până la final, căci l-am văzut și întorcându-se, și nu îi atârna nimic pe jos :)))))

Deși relativ neinteresant acest drum, nouă ne-a plăcut mult liniștea și pădurea, iar pojghițele de gheață de pe pârâu sau alte suprafețe de apă m-au fascinat.

Îmi imaginez cum acum mulți ani, pe vremea asta deja trebuie să fi fost zăpadă serios în zonă, așa cum îmi amintesc eu că erau iernile când eram mică, pline de troiene, chiar și la oraș. Acum nu era zăpadă, ci doar niște pudră și gheață ici colo care ne aminteau că toamna se pregătește să-și încheie mandatul pe 2020.

Până la capătul drumului nu am văzut picior de om, dar am avut o surpriză la un moment dat când făceam niște poze. Stăteam concentrată, aplecată și cu spatele la drum. Mă chinuia talentul de zor cu aparatul la ochi, când, cu capul în jos printre picioare îmi dau seama că e ceva în spatele meu.

Nu m-am speriat, era o cățelușă doar, și se uita fix la mine, dar nu făcuse absolut niciun zgomot, a fost ca și cum se teleportase acolo. Sper doar să nu pățesc vreodată așa ceva cu un urs curios :)))

Cățelușa ne-a însoțit doar până la intersecția cu traseul marcat cu punct albastru care leagă Covasna și Vârful Lăcăuți (unde se pare că este și un canton). Acolo am găsit o minusculă poiană, o masă cu băncuțe unde vara se poate mânca frumos, elegant, indicatoare turistice și un izvor care, spre surprinderea noastră, era funcțional. Un mare plus!

De acolo am cotit stânga în direcția Covasna, pe marcaj punct albastru. La dreapta se putea merge spre Vf. Lăcăuți (scria acolo că se fac x ore, dar în realitate e posibil să dureze un pic mai mult). Pentru cei ce au 4×4 (sau măcar o gardă înaltă), din Comandău se poate ajunge până aici cu mașina.

De la izvor spre Covasna, în direcția în care am pornit noi, este tot un drum lat, însă noi îl părăsim rapid spre stânga, căci traseul marcat traversează un pârâu și apoi continuă prin pădure.

Aici trebuie un pic atenție, căci nu se vede ușor unde trebuie făcut stânga peste pârâu. Nu există săgeată, dar acolo este un mic stăvilar. Oricum, e bine de consultat și o hartă pe telefon în zona asta.

Pătrundem așadar în pădurea de pe Muntele Pilișul Covasnei. Continuăm pe o potecă lată, mai degrabă un drumeag. Într-un loc, un copac căzut barează drumul, dar ne putem strecura pe dedesubt. Prinse de partea inferioară a trunchiului am găsit câteva fire de păr negru gros, semn că pe acolo trecuse un animal. Mi-aș fi dorit să fie ceva sălbatic, dar, la cât de lung erau firele, mă gândesc că nu prea avea ce să fie decât un măgar, ceva. Păreau de cal, dar era prea jos trunchiul astfel încât să fi putut trece un cal pe sub el. Și măgar dacă a fost, a atins în mod clar trunchiul cu capul. Cu un test ADN mă ajută cineva? :)))) Că am luat cu mine unul dintre fire.

Animale sălbatice mari clar sunt în zonă, ca în orice munți, de altfel, lucru ce avea să se și confirme după puțin timp.

În zona vârfului Pilișul Covasnei am deviat un pic în dreapta să vedem dacă o fi marcat în vreun fel. Aiurea! Am boschetărit un pic, n-am găsit nimic, și ne-am întors la traseu.

Iar în scurt timp am părăsit traseul marcat pentru a ne întoarce în Comandău, pe acea urmă de drum pe care o văzusem din satelit.

Facem stânga când ajungem la o poiană mare și de-acum încolo suntem pe teren nemarcat. Dar orientarea s-a dovedit a fi infinit mai simplă decât ne așteptam, pentru că pe tot parcursul am găsit un drumeag continuu. Ce văzusem eu din satelit este fără întrerupere și urmărește cât de cât o culme pe alocuri împădurită, pe alocuri descoperită.

Vara pe aici cred că este ceva activitate, mai ales că la un moment dat am găsit și ceva ce părea a fi o stână. Însă de departe cel mai interesant lucru pe care l-am găsit în această tură este acesta:

Da, acestea sunt urmele unei haite de lupi ce trecuseră prin zonă înaintea noastră. Trebuie să fi fost destul de recente, pentru că pudra de zăpadă de pe jos căzuse, cel mai probabil, în noaptea precedentă.

M-am bucurat enorm să văd aceste urme. De-a lungul anilor nu mai văzusem niciodată o dovadă așa clară. Poate am mai dat peste urme de lup, dar n-am putut fi sigură. Acum nu mai era nicio îndoială. Cam asta poți găsi prin munți și zone mai neumblate de om, lucru care avea să ni se confirme încă o dată și a doua zi.

În zona de gol alpin am găsit și o placă memorială ridicată pentru a-l comemora pe Traian Papuc, un tânăr ce se pare că și-a pierdut viața în aceste locuri. Mereu mă întreb oare ce-or fi pățit acești oameni la care nu scrie nimic…. Mai jos am găsit și o cruce, tot pentru el, probabil veche tocmai din anii 70.

Drumul nostru ne-a condus mai departe printr-o pădurice învăluită în mister. La intrarea în ea se așternuse un covor subțire de zăpadă, și câteva pâlcuri de ceață se jucau printre brazi. Pe alocuri dădeam de niște noroaie inimaginabile, dar se parcă că nu eram singurii :D Da, am găsit și urme de urși, desigur. Unele vechi, altele mai noi. Sincer cred că m-aș fi mirat să nu :) Munții Vrancei sunt plini de urși. De ce n-ar fi și pe-aici?

Vremea era în continuă schimbare și, de unde primele ore le petrecusem sub un cer albastru, complet curat, acum deja marea de nori venea peste noi, cred că începuse să se ridice de peste depresiune de ceva vreme.

Cel mai frumos a fost pe Vârful Barta. Acolo ne-a plăcut cel mai mult. Mai întâi, cum am ieșit din pădure am văzut țopăind două căprioare. Cu fundulețele alea albe ale lor, au zbughit-o imediat ce ne-au simțit, deși eram destul de departe. De-ar știe ele că nu le facem niciun rău…

Apoi, priveliștea de-acolo este de 360 de grade. Până în acel loc nu prinsesem așa ceva pe traseu, mai ales că e majoritar prin pădure. N-am prins noi deloc cea mai bună vreme, dar de acolo am putut vedea satul Comandău, precum și toți versanții din zonă, care acum aveau moțurile ascunse în nori. Erau tot felul de dansuri de ceață în toi, astfel că, deși era înnorat, peisajul ne-a încântat privirile.

De acolo am început coborârea și, după 4 ore, traseul nostru se apropia încet-încet de final. Ieșind din pădure, am ajuns la o căbănuță de lemn și am continuat drumul pe lângă ea, dar curând ne-am dat seama că nu suntem tocmai bine. Trebuia să fi făcut stânga pe un drum înainte de a ajunge la căbănuță.

Nu ne-am mai întors, am improvizat. Noi știam că trebuie să ajungem la Mănăstirea Prodromita, dar nu o vedeam deloc. A trebuit să deviem doar un pic spre stânga și apoi ne-am trezit imediat fix deasupra ei. I-am dat așa direct la vale, deși panta era cam mare, dar am ajuns rapid și fără probleme.

La mânăstire era super liniște. Mi s-a părut frumoasă și îngrijită, mai ales micuța grădină cu ochiuri de apă și un pod arcuit din lemn. Se vede că oamenii care au grijă de ea sunt muncitori și iubesc frumosul.

De la mănăstire am coborât pe drum (din Comandău se poate ajunge la ea cu mașina) și ne-am găsit ușor calea până jos în vale, după care am mai avut doar vreo 2 km de mers pe jos pe drumul forestier până înapoi la Vila Alpin, de unde pornisem.

Ne-a plăcut mult aici, atât camera cât și gazda, care a fost super de treabă. Am putut servi și masa, am fost singurii clienți! Așa ceva?? Și mi-au plăcut și câinii din curte, erau nebuni tare, și se urcau pe mine de bucurie, atâta doar că unii din ei erau gigantici (rar am văzut așa câini mari) și trebuia să am grijă să nu mă facă toată de noroi. Habar n-aveam ce aveam să pățesc a doua zi pe traseu :))))

Mai multe despre întreaga excursie de 2 zile în Munții Brețcu poți citi aici. Mulțumesc de vizită, te mai aștept! :)


PS. Toate informațiile utile despre traseu se găsesc mai jos :)

RĂMÂI MEREU ÎN LEGĂTURĂ CU NATURA

Dacă ți-a plăcut povestea, te invit să te abonezi la newsletterul Natural și vei primi inspirație și resurse exclusive pe care le trimit doar abonaților.

LOGISTICA TRASEULUI

  • Localizare: Munții Brețcu, județul Covasna
  • Tură: 1 zi
  • Tip activitate: drumeție
  • Tip traseu: marcat + nemarcat
  • Formă traseu: circuit
  • Dificultate: MICĂ
  • Distanța: 16,6 km
  • Diferență nivel: +500 m
  • Durata*: 5h15
  • Altitudine min.: 1030 m (Comandău)
  • Altitudine max.: 1370 m (Vf. Barta)

CUM AJUNGI

Cu mașina

Traseul începe din apropierea satului Comandău. În Comandău se ajunge pe un drum forestier în stare excelentă ce pornește din Covasna.

Noi am început traseul de la Vila Alpin, unde am lăsat mașina. Alternativ, traseul de poate începe din acest loc.

TIMPI INTERMEDIARI

Vila Alpin – capăt vale / izvor: 1h10

Izvor – Pilișul Covasnei: 1h

Pilișu Covasnei – Vf. Barta: 1h20

Vf. Barta – Mânăstirea Prodromita: 50min

Mânăstirea Prodromita – Vila Alpin: 30min


*Duratele de mai sus sunt cele făcute de noi. În funcție de ritmul fiecăruia, traseul ar putea dura mai mult sau mai puțin.
* Durata totală include și pauzele.

PLUSURI

  • Zonă liniștită
  • Izvor pe traseu
  • Priveliște 360° de pe Vf. Barta
  • Pădure predominant de conifere, deci mult verde tot anul

MINUSURI

  • Majoritatea traseului este prin pădure, fără priveliști spectaculoase.

MAI MULTE INFORMAȚII

CE SĂ IEI CU TINE


Abonează-te la newsletter și îți trimit imediat pe e‑mail lista cu tot ce ai nevoie pe munte.

Despre autor

ALEXANDRA PUȘCAȘU

Salut! Sper că ți-a plăcut să citești acest articol la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să‑l scriu pentru tine :) Am creat acest blog în 2009 pentru a-i ajuta și pe alții să găsească fericire și libertate prin intermediul călătoriilor și a naturii. Te invit să citești mai multe aici.

COMENTARII

  1. Lângă crucea cea veche este un minibasorelief, realizat, cu mult talent, pe o placă de gresie, care „povestește” ce i s-a întâmplat lui Traian Papuc; există și un text parțial degradat din care se află că băiatul de 17 ani a fost ucis de un cal !

    Răspunde

VREI SĂ SPUI CEVA?

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei