Lepșa și Soveja, ia turismul de unde nu-i

25-27 august 2020

Lepșa și Soveja sunt două localități aflate în minunatul Parc Natural Putna-Vrancea. Acolo este muntele gălățenilor și nu numai. Mulți dintre cei ce locuiesc în estul țării își petrec în Soveja sau Lepșa concediile. Și mulți și-au construit acolo case de vacanță la care merg și petrec toată vara. Și la cât de populare sunt printre ei, te-ai aștepta să găsești acolo adevărate stațiuni. Se află, până la urmă, într-un parc natural, la altitudini de 500-600 de metri. Dar, în realitate, Lepșa și Soveja sunt doar un sat, respectiv o comună. Și de ce se potrivește mai bine „Soveja SAU Lepșa”, și nu „Soveja ȘI Lepșa”… voi explica mai jos.

Având în minte proaspăta experiență de la Sovata, unde am fost peste măsură de impresionată, când am ajuns în zona aceasta a Vrancei am rămas uimită. Dar la polul opus de data aceasta.

Nu a fost prima dată când vizitam această zonă. În 2015 mai făcusem o excursie de 1 zi în Munții Vrancei. Dar atunci am fost doar pentru traseu, prin Cheile Tișiței, și o scurtă vizită la Cascada Putnei, nu am intrat nici măcar până în Lepșa. În perioada liceului am fost acolo de vreo două ori la casa unui coleg de clasă, dar nu-mi mai amintesc nimic. Altele erau preocupările pe vreme aceea :) Iar în Soveja mai fusesem de 2 ori când eram și mai mică, la o căsuță pe care mi-o aminteam ca din povești, și pe care îmi doream tare mult să o revăd.

Adunând 2 cu 2, în iunie de ziua mamei am întrebat-o dacă, drept cadou de ziua ei, nu vrea să o duc 2 zile pe la Lepșa. Să ia și ea niște aer curat, să ne relaxăm și să căutăm căsuța din Soveja. Și iată așa am ajuns acolo pe la final de august.

Mama a condus din Galați până în Focșani, unde a lăsat mașina ei, eu din București până acolo, și mai departe am pornit amândouă agale pe sinuosul drum DN2D care trece prin păduri frumoase de pini și foioase până tocmai la Târgu Secuiesc. Ne-am oprit în Lepșa, cu gândul să mâncăm înainte de a merge la cazare, care era un pic dincolo de Lepșa, spre Greșu. Doar acolo găsisem ceva decent pe booking.

A oprit inițial la terasa – pizzerie Amicii Mei, dar doamna de acolo nu părea că are nevoie de clienți, așa că am plecat. E drept că era singură și avea ceva oameni la mese, dar atitudinea m-a făcut să caut un loc mai primitor. Dar, pornim mai departe pe drum, nu am mai găsit niciun restaurant. Pustiu total. Am mers până la urmă la pensiune să ne cazăm, cu gândul că poate avem noroc și ne gătesc ei ceva.

Aiurea! După ce că era să-mi rup mașina pe drumul de acces spre cazare, nici vorbă de mâncare. Gazdele nu numai că nu se ocupau cu așa ceva, dar nici nu au știut să ne dea o recomandare atunci când am întrebat unde am putea merge să mâncăm.

Doamne ferește, nu mă aștept să se apuce de făcut mâncare special pentru mine, doar am observat diferența mare între ce am găsit aici și ce am întâlnit în multe din cazările la care am ajuns până acum în alte zone ale țării (mai ales în Transilvania), unde, la întrebarea „știți cumva unde am putea mânca în zonă?”, de regulă primeam răspunsul „vă putem face noi ceva, dacă doriți”. Mai ales dacă nu prea era nimic în apropiere sau ne vedea obosiți.

Până la urmă tot eu a trebuit să caut un restaurant. Am intrat din nou pe google maps, dar bătea vântul, nu alta. Am constatat că în Lepșa, de fapt, nu prea ai unde mânca. În plus, nici nu prea sunt magazine de unde să cumperi ceva ca lumea. Sunt vreo 2 magazinașe foarte mici de sat, dar cam batea vântul pe multe rafturi, mai ales la pâine.

În toată Lepșa îmi apăreau pe hartă doar 3 restaurante de toate, din care două cu nota 3.9 și unul care se chema La Rita acasă și părea o bodegă din poză (să-mi fie cu iertare dacă greșesc).

Ploaia deja începuse, pe drumul pietruit utilajele încă lucrau și aruncau pietriș, numai de plecat nu-mi ardea mie, dar nu am avut de ales. Am mers într-un final la Casa Albert unde, din fericire, am găsit deschis și locul chiar mi s-a părut super frumos. O terasa acoperită foarte drăguță, cu flori, cu o priveliște fantastică spre munte. Am ales o masă din față, ca să ne bucurăm la maxim de peisaj. Numai bine că imediat ce am ajuns a început să toarne cu găleata, dar noi eram deja la adăpost, așa că am primit-o cu bucurie.

Și ne-a plăcut așa mult aici, încât am revenit și următoarea zi, pe soare. Nu că am fi avut unde să ne fi dus în altă parte :))))

A doua zi a excursiei noastre am rămas tot în zona Lepșa. Am avut în program o vizită la Cascada Putnei și o plimbare prin Cheile Tișitei. Am fost foarte mândră de mama că a mers o grămadă de kilometri pe traseu! Ne-am plimbat fără grabă până la zona cu scările de lemn, acolo unde ar fi fost un pic mai delicat pentru ea, neavând încălțări adecvate.

Am găsit Cascada foarte învolburată și cu apă maronie, pentru că plouase foarte mult în zilele anterioare.

Am încercat să explic treaba cu încălțările și unui alt grup care m-au întrebat cât mai este până la tunel. Le-am spus că dincolo de acel punct nu prea îi mai ajută ce au în picioare (aveau teniși obișnuiți, fără talpă aderentă) și că până la tunel mai este destul de mult. Însă nu cred că am avut mare succes, pentru că nu i-am văzut întorcându-se. Păcat, eu încerc, dar unii din păcate nu învață decât dând cu capul. Din păcate uneori la propriu. Vorba aia… „unde nu-i cap… vai de picioare”.

Față de 2015, am găsit de data această taxe de intrare atât la Cascada Putnei (2 lei), cât și la Cheile Tișiței (3 lei). E drept că atunci fusesem în octombrie aici, poate este doar vara, dar e posibil și să fie ceva relativ nou.

Și nu prea pricep rostul taxei, mai ales cea de la Cascada Putnei, pentru că acolo nu este nimic amenajat. Nicio parcare mai de Doamne-ajută, iar treptele pe care cobori spre cascadă sunt la fel de vreo 30 de ani probabil. Ca să nu mai spun că cele câteva sute de metri de la șosea până la scări sunt efectiv bombardate, cu niște cratere imense în care să-ți rupi mașina, și nu ai de ales decât să mergi pe-acolo, că în altă parte nu ai unde să o lași. Dar e bine că se colectează taxă, ce pot să spun…

Și dacă tot vorbim de rupt mașini, să vă spun și despre drumul de acces spre pensiune, că e râsu’ plânsu’.

Din șoseaua principală nu sunt decât vreo 600 de metri de drum pietruit până la pensiunea la care am stat (Potcoava). Ei, nu știu cum de am prins eu pe Dumnezeu de un picior, că fix atunci se lucra la el. Desigur, sunt ironică, pentru că numai noroc nu a fost ăla, ci un blestem de zile mari.

3 zile cât am stat acolo (2 nopți de fapt) niște utilaje au lucrat în continuu la el. Se porneau de dimineață pe la 9, cu un zgomot infernal, de ne lua durerea de cap. Cică să te duci la munte să te relaxezi. Aș! Era mai rău decât dacă aș fi rămas acasă în București. După care numai turnau de zor pietriș pe drum, iar noi, fraierii care stăteam la pensiune, cică să ieșim dacă putem.

Când vedeau că o mașină vrea să treacă, se opreau din turnat și se dădeau la o parte să treci. Numai că… ce crezi? Trebuia să treci așa… pe pietrișul necompactat. Iar pietrișul ăla… nu știu de unde îl luau, că avea în el niște bolovani imenși. Și nu știu cum arată mașina mea de-afară, dar sigur nu seamănă a Batmobil. Și nici eu nu-mi pusesem costumul Batman, dar de la ei cred că așa se vedea, de aveau impresia că pot să trec peste acei bolovani ca și cum aș zbura.

Am mers eu la viața mea pe unele dintre cele mai horror drumuri forestiere de la noi din țară, am băgat mașini prin niște coclauri greu de imaginat, dar un vis mai urât ca ăsta… mai rar.

În total, de 6 ori a trebuit să parcurg acest drum în mica noastră excursie, și de 3 ori am atins mașina dedesubt. Din fericire destul de ușor, așa că am reușit să nu îi fac vreo daună majoră, doar am rămas fără o bucățică de plastic din partea din față a scutului.

Hai, că drumul nu era vina celor de la pensiune, cel puțin nu faptul că am nimerit noi ca fix atunci să lucreze la el. Dar în rest am fost foarte dezamăgită de cazarea pe care am ales-o (nu că aș fi avut din ce să aleg…).

Personalul nu purta măști de protecție, în schimb veneau super aproape de noi, doar așa… de socializare… Păi de ce nu? Apoi la baie nu puteai ridica butonul pentru duș fără să riști să-ți tai degetele, ca să nu mai spun că pe booking scria că există balcon și vedere la munte pentru camera aleasă, dar, în realitate, balconul era unul singur pe tot etajul, comun pentru toate camerele de pe acel etaj și trebuia să ieși din cameră ca să ajungi la el (2 uși de închis și deschis). Camera nu avea decât un geam extrem de mic deasupra patului, care se deschidea, și un geam spre balcon, dar care nu se deschidea.

Iar ce mi-a pus capac a fost că, după ce mi-am rupt mașina pe-acolo, în prima seară, la întoarcere de la restaurant, nu am avut unde să parchez, pentru că parcarea pensiunii era plină ochi de mașini. Și când am întrebat gazda unde aș putea parca, mi-a arătat un loc de 2 ori mai mic decât mașina mea și m-a întrebat extrem de senină (probabil era pe Valium sau ceva de genul) dacă nu pot parca  acolo.

Numai eu știu cam ce manevre am făcut, pe iarba udă pe care îmi alunecau cauciucurile, ca să mă sui cu 2 roți pe o bordură la un perete de care a trebuit să mă apropii la milimetru, numai ca să-mi las mașina Și într-o rână, ȘI în pantă. Ca să fie pachet complet. Noroc că nu transpir așa ușor…

Doar pisicile de la o casă vecină cu care ne-am jucat în ultima seară (doamne, cum au fost!!!) și plimbarea la apus pe drumeagul din spatele pensiunii au mai echilibrat balanța. A și să nu uit de dansul cețurilor cu pădurile de vis-a-vis de pensiune, cu care mi-am delectat privirea de pe balcon după ploaia din prima zi.

Lepsa Gresu

M-am uitat mai bine de o oră în continuu la priveliștea asta, clătindu-mi privirea cu pantele abrupte și împădurite ale versanților, gândindu-mă ce de sălbăticie trebuie să fie pe-acolo și ce areal perfect este pentru animale sălbatice. Ce de urși trebuie să umble pe acolo! :)

Cu toate acestea, când am plecat a treia zi de la pensiune, m-am bucurat nespus că am scăpat de drumul acela oribil. Dar nu știam eu că ăla fusese doar încălzirea.

Pentru că, așa cum probabil era de înțeles de la bun început, am vrut să ajungem și în Soveja. Și cum să ajungi din Lepșa în Soveja? Păi ai două opțiuni, niciuna asfaltată:

  • Varianta scurtă, pe DN2L, drumul ce leagă cele 2 localități, care are doar 15 km, dar care e rupt, varză. Nu poți să-l treci decât cu 4×4 din ce-am înțeles. N-avem, nu deținem, ce alte opțiuni mai avem?
  • Varianta lungă, prin Negrilești, un drum mai lung, ocolit, de 30 km, dar care citisem online că ar fi acceptabil pentru orice mașină.

Pentru mine este un mister total cum 2 localități din același parc natural, despărțite doar de un delușor cu 400 de metri mai înalt decât ele, sunt complet neconectate. Infrastructura există, dar de fapt nu există, pentru că nu o poți lua în calcul. Mă întreb cum ar fi această zonă sub o administrație inteligentă. Cât de prospera ar putea fi, cât turism s-ar putea face aici…. Căci este un colț de rai. Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă.

Le-a dat cu carul munți și peisaje fantastice, dar ei habar n-au ce să facă din ele… Înainte aș fi zis că oamenii care ar trebui să se ocupe ar trebui trimiși un pic prin Austria sau orice altă țară un pic mai la vest de noi. Chiar și doar până în Ungaria sau Slovacia. Ar fi suficient. Dar nu, acum i-aș trimite doar până în Sovata, să vadă ce se poate face aici, la noi în țară. ACEEAȘI țară.

Dar mă ambalez degeaba. De fapt aici nu se poate vorbi de stațiuni, ci doar niște sate în care s-au făcut câteva pensiuni, majoritatea nelistate pe nicăieri, și ai doar vreo 2 restaurante. În Soveja nici măcar atât, pentru că, într-un final, am reușit totuși să ajungem și în Soveja, doar că acolo pe google maps dacă te uiți nu există niciun restaurant.

Ca să ajungem la Soveja am ales, desigur, varianta ocolitoare, prin Negrilești. Dar drumul, deși în marea lui majoritate într-o stare acceptabilă, numai bun nu se poate numi. E drept că pe acesta nu mi-am rupt mașina, dar asta doar pentru că am fost super atentă. Drumul este intersectat în mai multe rânduri de fire de apă care au săpat niște șanțuri care trebuie trecute foarte încet, cu maximă băgare de seamă. Acum n-a fost mare problemă, dar în alte perioade din an treaba poate să fie mult mai complicată.

Pe de altă parte, zona traversată de acest drum este una foarte frumoasă și destul de pustie. Doar din loc în loc am zărit câte o gospodărie izolată.

În Soveja scopul nostru principal, pe lângă faptul că voiam să găsesc și un loc să stăm un pic în hamacuri, era să găsim casa la care am stat când într-o vacanță când eram eu mică. De acolo am primele mele amintiri foarte puternice în natură. Chiar și după atâția ani, îmi amintesc perfect pârâul care trecea chiar pe lângă casă, la câțiva metri. Eram pur și simplu fascinată de acel pârâu, și acolo stăteam aproape toată ziua, în fiecare zi, jucându-mă în iarbă și cu pietricelele. De fapt nu-mi amintesc foarte bine concret ce făceam acolo, dar știu că mi se părea cel mai minunat lucru posibil.

Dar cum să o găsim? Ca destinație pe waze am pus punctul din capătul satului Rucăreni, pe acolo pe undeva zicea mama că ar fi fost casa. Acum… capătul din 1993 puțin probabil să fi fost același cu capătul de acum, dar de undeva trebuia să începem căutarea.

Când am ajuns acolo, însă, n-am recunoscut nimic. Din capătul satului începea pădurea, și asta îmi aminteam și despre acea casă, că după ea începea imediat pădurea. Dar, uitându-mă în jur, nu am zărit decât gospodării.

Ne-am plimbat un pic prin pădure încercând să găsesc un loc de hamac sau măcar ceva care să-mi trezească memoria, dar după un sfert de oră ne-am întors. E momentul să întrebăm localnicii.

Și nu mergem mult că găsim un domn care pare să fie de-al locului de mai multă vreme. Oprim clasic mașina în dreptul lui, dau jos geamul, și îl întrebăm de fosta Vilă Teleconstrucția. „A, daaa, uitați e chiar aici”. Ne aflam chiar în dreptul ei, numai că nu o văzusem din cauză că nu e chiar la drum și, în plus, e ascunsă bine în spatele gardului.

Nu-mi venea a crede cum instinctul m-a dus chiar acolo! Am găsit-o, chiar am găsit-o!!! Este părăsită, dar îngrădită. I-am dat un ocol pentru că voiam să găsesc neapărat și pârâul. Cumva el era pentru mine dovada că da, aceea era casa, deși eram deja aproape sigură, pentru că îi recunoscusem intrarea din spate.

A fost o probă mult mai grea decât îmi imaginasem, prin boscheți și noroaie, dar l-am găsit. Era după primul rând de copaci, și dincolo de el era pădure. Nu am putut poza casa decât de după un gard, pe care a fost cât pe ce să-l sar :))))) Dar n-a fost nevoie. A fost de-ajuns. Mi-am îndeplinit visul :)

Pârâul l-am găsit acum betonat din păcate, nu mai este cum îl știam eu. Dar tot am plecat super fericită de acolo că reușisem să găsim casa. Ce mică mi-a părut acum, mai ales că după ea am găsit și o clădire mult mai mare, total nepotrivită, construită între timp, dar care este de asemenea în paragină.

Mai departe am urcat cu mașina pe drumul de legătură spre Soveja, un drum îngust ce dovedește un delușor aflat între Rucăreni și Dragosloveni (cele două sate din comuna Soveja). În vârful lui, cam unde se găsește și Parc Soveja, am găsit două pâlcuri mici de pini, unul pe-o parte și altul pe celălalt a drumului. Locul perfect de hamac!!!

Am mers să inspectăm un pic în stânga și ne-am plimbat printre pinii atât de frumoși și primitori, dar, când în sfârșit găsisem trei aflați la distanța perfectă pentru a pune două hamacuri, am constatat că se făcuse super târziu deja și nu prea mai era timp.

N-am plecat însă înainte de a face câteva poze amintire, mai ales că nu ne mai văzusem tocmai din ianuarie. Iar o poză împreună nu mai făcusem de… nici nu mai știu când.

De mâncat n-am mai mâncat în Soveja, dat fiind că nu aveam unde. Dar am oprit pe drum spre Focșani la Valea Câmpului, un popas aflat pe marginea drumului într-un loc tare liniștit, unde chiar mi-a plăcut tare mult.

A fost încheierea perfectă pentru mini excursia de relaxare pe care ne-o propusesem. N-a fost ea tocmai perfectă, dar minusurile rămân încet încet în urmă, ca de fiecare dată, importante sunt amintirile frumoase. Iar faptul că am găsit casa din copilărie a fost o mare bucurie. Cred că acolo, atunci, când aveam doar 8 ani, a fost primul moment în care am simțit puterea naturii și că îmi doresc să stau la o casă cu un pârâiaș mic în curte și pădurea după el. Doar că eram prea mică, nu știam. Acum știu :)

PE SCURT


Lepșa și Soveja se află într-o zonă montană, dar nu sunt stațiuni, ci două localități mici (sat și comună). Aici sunt constrite multe case de vacanță private, majoritatea ale celor care locuiesc în estul țării (Focșani, Galașți, Braila, etc).

Din cauza starii drumurilor ce unesc Soveja și Lepșa, nu se recomandă vizitarea ambelor zone în aceeași vacanță, mai ales dacâ este una scurtă.

Ce poți vizita în Lepșa / Soveja

În zona Lepșa există mai multe obiective turistice naturale sau culturale, precum Cascada Putnei, Mănăstirea de lemn Lepșa, și altele. De asemenea există trasee turistice de drumeție în Munții Vrancei cu plecare din Lepșa prin Cheile Tișișei sau spre Soveja, Vârful Zboina Neagră, Zboina Verde, etc.

În zona Soveja există un mausoleu dedicat soldaților căzuți în Primul Război Mondial, moument istoric ridicat în 1929. De asemenea există tot aici și un muzeu, precum și Mănăstirea Soveja. Din Soveja se pot face și trasee turistice de drumeție în Munții Vrancei spre Lepșa, Vârful Zboina Neagră, Zboina Verde, etc.

Unde te cazezi în Lepșa / Soveja

În Lepșa / Soveja sunt multe unități de cazare, majoritatea nelistate pe booking sau turist info. Majoritatea cazărilor sunt de tip casă de vacanță, multe se închiarză doar cu totul. Însă există și câteva pensiuni listate. Afișez mai jos cazările din zonă listate pe booking (zoom out ca să le vezi pe toate, și introduci și o dată din viitor).

Booking.com

Vara majoritatea cazărilor sunt rezervate cu mult timp înainte. Când am rezervat eu (august), nu am găsit nimic pentru weekend, ci doar pentru timpul săptămânii. Dar ,chiar și așa, am avut doar 1-2 opțiuni cu notă bună, restul fiind ocupate.

Cazarea la care am stat noi se numește Casa Potcoava (Lepșa, spre Greșu), dar nu o recomand. Am văzut că ar există câteva cazări drăguțe în zonă, cu notă bună, dar unele sunt chiar la drum (de exemplu Soveja Colț de rai, care înăuntru arată foarte bine )

Atenție că unele cazări necesită acces pe drum neasfaltat, care poate fi lung și cu probleme.

Unde mănânci în Lepșa / Soveja

Turismul aici este orientat spre familii care preferă să-și gătească singure în vacanță. Majoritatea cazărilor au bucătării comune și nu au restaurant.

În Lepșa am mâncat la Casa Albert, care are o terasă foarte drăguță, recomand, deși mâncarea nu este ceva de stele Michelin.

În Soveja se pare că la Colț de rai ar avea restaurant, dar acesta nu este vizibil pe google maps, deci nu știu dacă este deschis doar turiștilor cazați la ei sau pentru publicul larg.

Starea drumului între Lepșa și Soveja

Între Lepșa și Soveja sunt două variante de drum, niciuna asfaltată:

  • Varianta scurtă, pe DN2L, are doar 15 km, este într-o stare foarte rea. Înțeleg că nu se poate parcurge decât cu 4×4.
  • Varianta lungă, prin Negrilești, are 30 km, și este într-o stare acceptabilă. Poate fi parcurs cu orice tip de mașină, dar cu atenție la șanțurile săpate de apă.

Singura cale de a ajunge pe un drum complet asfaltat între Lepșa și Soveja este cea prin Livezile, dar este ridicol de lungă, are 74 km.

5

3 comments

  1. Hello, satele componente ale comunei Soveja sunt Rucareni si Dragosloveni. Am vazut ca tu ai scris Rucareni si Soveja dar nu e asa, cel de peste deal este Dragosloveni – acolo unde se afla mausoleul, manastirea Soveja, ctitorie a domnitorului Matei Basarab dar si statiunea (parasita acum) si poiana Punga – punct de plecare al unui traseu spre Zboina Neagra. Am copilarit acolo si tare ma bucur ca mai stie si altcineva de aceasta zona.

    1. Hey, Andreea! Daaa, m-am exprimat eu gresit, voiam sa spun ca am plecat din Rucăreni peste deal spre vechea stațiune Soveja. Am corectat.
      Stiu ca se cheamă Dragosloveni, dar putini cunosc denumirea aceasta, mai ales ca pe google nu apare daca o cauți.
      Mersi fain de remarca! :)

  2. Foarte frumoasa locatia, pacat doar ca in unele locuri personalul de la pensiuni si restaurante este atat de ostil, de parca i-ai deranja atunci cand doresti sa le faci putina vanzare. Rar am avut experiente de acest tip dar mai mult conteaza locul si sa te relaxezi atunci mergi in vacanta. Avand in vedere contextul actual, voi lua in considerare totusi recomandarile tale si voi trece pe lista aceasta destinatie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.