România: M. Căpățânii – Traseu drumeție la Cascada Scoruș (iun 2020) – 2/2

Acest jurnal este o continuare a poveștii începute aici.

Duminică, 21 iunie 2020

După o noapte în care la fiecare întoarcere de pe o parte pe alta simțeam că m-au bătut jandarmii (din nou :)))), mă trezesc dimineață bucuroasă că vremea se anunță bună pentru prima parte a zilei, astfel încât să putem merge și la Cascada Scoruș. Și, nu numai atât, dar drumul până la Brezoi nu mai este un mister, pentru că gazda a fost super de treabă și a spus că ne duce soțul cu mașina până acolo. Ce poți să vrei mai mult de-atât?

De la pensiune până la intrarea pe traseul spre Cascada Scoruș avem de mers cam 1,7 km pe șosea. Am împărțit lucrurile și a pus tot ce aveam nevoie doar în rucsacul lui Adi, rucsacul meu rămânând la pensiune.

Odată ce termină cu asfaltul și intrăm spre cascadă efectiv, prima porțiune a traseului este de fapt un drum forestier care poate fi parcurs cu orice mașină. Noi fiind pe jos, îl parcurgem la picior, dar nu e mare bai, căci e destul de scurt (cam 1,3 km), plus că avem și ce vedea.

Prima dată sunt ceva construcții care nu știu ce reprezintă, după care apare o pensiune cu terasă, numită “La terasa Căsuței din pădure”, care mi s-a părut tare drăguță. E într-un loc din acela super liniștit, lângă apă, și pare genul de cazare perfect pentru relaxare. E aproape 9 când ajungem aici, cineva citește o carte într-un soi de hamac (aaaaa, ce viață!), iar din curte sar ca de nicăieri 2 câinuți. Ne întâmpină cu un lătrat scurt, după care încep imediat să se gudure pe lângă noi ca doi nebuni, de-mi intră imediat la inimă. Gata, avem tovarăși de drum!

Continuăm acum și mai binedispuși, urmărind cele două ghemotoace cum “vorbesc cu noi” și țopăie imediat ce le răspundem. Cum să nu iubești aceste animale?!

Ajungem destul de repede la capătul drumului forestier, într-un loc generos unde se poate lăsa mașina. Acolo găsim deja 2 mașini, semn că au fost câțiva oameni și mai matinali decât noi.

Traseul efectiv pornește cu un poduleț de lemn peste apă. Trece Adi, trec și eu, și fix când să mă uit să văd ce fac câinii, îl văd pe cel galben că vine fix după mine, în timp ce-l văd pe Blănosu’ (cum l-am poreclit) fix în mijlocul pârâului, uitându-se la mine cu limba de-un cot pe-afară și cu picioarele în apă. Mortal! Se vede pe fața lui cât de fericit e. Și are și un fel maxim de amuzant de a-și tine limba, atârnată pe lateral. Mori de râs ce moacă are!

Începem periplul pe potecuța care mai mult merge pe pietre decât pe lângă ele. Nu am luat bețele la noi, așa că trebuie să fac echilibristică. Fix ce-mi place mie cel mai tare. Nooot! :)))) Sunt total antitalent la treaba asta, și Adi mereu râde de mine. Râd și eu pe ici pe colo, sper doar să nu aterizez cu fundul în apă. Aia e tot :)

Traseul este bine marcat cu punct roșu (recent din câte înțeleg eu), dar trebuie un pic atenție, pentru că sunt 2 locuri în care se poate devia aiurea.

Primul este în prima parte a traseului, unde pârâul se despică pe o piatră mare. Traseul marcat continuă peste apă, pe stânga, dar o potecă urcă abrupt pe dreapta. Nu urcați acolo, cum am făcut eu, din neatenție, deși marcajul era mare și pus bine pe pietrele din apă, ca pentru chiori :)

Apoi mai este un loc în partea a doua a traseului, când poteca face o curbă la stânga și iese din firul văii pe care se urcă până acolo, dar în acel lor e un pic mai greu de ratat traseul corect, pentru că este pusă atât o săgeată din lemn, cât și un marcaj de “interzis” vopsit cu roșu în direcția greșită. Dar scriu totuși, pentru că astfel de indicatoare pot dispărea uneori peste iarnă.

După încă un ultim urcuș destul de solicitant mai ales pentru că e foarte cald, ajungem și la cascadă. Eu nu am vrut să mă uit de dinainte la poze, să văd cum arată, am vrut să fie surpriză. Și wow, chiar e o super surpriză! Este într-adevăr impresionantă!

Se spune că este cea mai înaltă cascadă din țară, mai mare și decât Cascada Cailor, dar asta cred că doar dacă se iau în considerare și căderile superioare, deasupra mai existând 2 trepte care nu se văd din acest punct.

Aici am făcut o pauză destul de mare, pentru că am vrut să așteptăm să plece toată lumea ca să nu deranjăm cu drona. Voiam să încercăm să o ridicăm, dar, cum era de așteptat, nu am avut suficienți sateliți și nu am putut face nicio filmare până la urmă. Am făcut eu însă o mulțime de poze, mai ales că la fața locului am și găsit niște vietăți foarte interesate. Ca să nu mai spun că cei doi căței care, cum am ajuns, s-au tolănit pe jos, și i-am urmărit cum le picau ochii de somn.

Noi apoi am coborât, dar ei au rămas, probabil ăsta e ritualul lor din zilele de week-end. Urcă cu primii drumeți și rămân sus cât mai mult, doar doar or primi ceva de la fiecare. Măcar 2-3 dacă le dau ceva de mâncare, și tot sunt câștigați. Nu-s prostuți deloc!

În coborâre treaba a mers mult mai ușor, și-am ajuns jos în doi timpi și trei mișcări. Picioarele mele se resimțeau oricum după ziua anterioară, așa că abia așteptam drumul drept.

La capătul drumului forestier eu m-am așezat pe iarbă pe margine, în timp ce Adi s-a dus la pensiune să recupereze rucsacul și, de altfel, să vină cu gazda cu mașina să mă ia.

Toate bune și frumoase, atâta doar că abia a doua zi dimineață, acasă, am constatat că am nici mai mult nici mai puțin de TREI căpușe pe mine, cel mai probabil luate din acel loc (deși nu e exclus să le fi luat chiar de sâmbătă, dar prefer să nu mă gândesc la asta). Am pus eu o geacă pe iarbă, nu m-am așezat chiar așa, dar gleznele au atins iarba și pantalonii erau largi jos, așa că nu ar fi fost deloc greu să se suie pe mine. Am găsit una la o palmă deasupra gleznei, alta în lateralul genunchiului și alta, nesimțită rău, a urcat tocmai deasupra genunchiului, pe coapsă, la vreo palmă deasupra. M-a luat un pic cu leșin când le-am văzut, luni dimineață, dar apoi am reușit să-mi fac curaj le dau pe toate jos cu penseta, deși una a fost foarte încăpățânată și s-a rupt. Acuma pare ok, sper să nu fi luat vreun Lyme ceva, că fix asta-mi trebuie.

Dar să revenim la momentul în care nu știam că am 3 căpușe pe mine :))) Am stat acolo cam 30 de minute, după care m-au cules cu mașina, și domnul ne-a lăsat în capătul Brezoiului. De acolo, fiindcă era și doar ora 13:30, am pornit pe jos spre halta Lotru. Ba pe lângă șosea, ba pe o potecuță în iarbă, am reușit să mergem pe marginea drumului în siguranță, în spatele nostru rămânând versantul aproape ireal de abrupt din capătul văii Lotrului. Ne-am simțit ca niște adevărați globetrotters mergând cu rucsacii în spate pe Valea Oltului :)))

Și cum mergeam noi așa pe partea stângă a drumului, am observat la un moment dat o clădire foarte interesantă aflată în paragină. Inițial am crezut că e o veche școală, dar rapid am realizat că este de fapt un complex de clădiri. M-am apropiat curioasă de gard și am făcut câteva poze, și nu apuc să fac multe că îl văd pe Adi cum sare ditamai zidul cu gard. Aoleu, ce faci? Curios din fire, voia să exploreze mai mult. Eu nu m-am încumetat, mai ales că zidul era foarte înalt.

Pe una din clădirile din spate am descoperit entuziasmată că scrie “Bine ai venit!”. Imediat mi-am dat seama că trebuie să fi fost o tabără cândva acolo. În fața porții principale am găsit treptele de acces, acum acoperite complet de vegetație, însă mi s-a părut extraordinar de interesant cum se păstraseră niște mici arcade de piatră pe o parte și alta.

După ce Adi a făcut câțiva pași prin curte și s-a întors, am vrut să plecăm. Dar, un pic mai în față, am găsit un loc cu un gard foarte mic, foarte ușor de sărit. Asta-i!

Nu e prima dată când sar un gard să explorez ruine. Sper doar că nu ne-a văzut nimeni să ne ia la rost. Că oricum, nu e ca și cum facem ceva rău. Doar ne uităm.

Odată sărit gardul, am pătruns parcă în altă lume. Nu îmi venea să cred că o tabără ar fi fost așa de aproape de șosea. Taberele în care am fost eu când eram la școală erau departe de civilizație, multe la baza muntelui, se ajungea greu la ele.

Ce m-a atras foarte tare la această descoperire total neașteptată a fost arhitectura. Seamănă un pic cu stilul fachwerk cu acele brâne de lemn și, în același timp, în interior am găsit o mulțime de desene pe pereți, alături de care se regăsesc denumiri atât în engleză cât și în română, semn că în aceste tabere se făceau și ore de limba engleză (cred).

Am explorat un pic clădirile, dar nu foarte mult, pentru că mă simțeam de parcă invadam ceva sacru (deși nu era nimeni pe acolo), dar și pentru că toate clădirile sunt în stare avansată de degradare și e posibil oricând să se prăbușească ceva.

Am găsit și băile, și niște camere de dormit, un loc ce cred că servea drept scenă, poate și gradene și un teren de sport, acum acoperit cu iarbă înaltă.

Abia așteptam să ajung acasă și să caut să văd ce a fost aici, ceea ce am și făcut. Se pare că se numea Tabăra Lotru și a fost activă până în anul 2000. Incredibil cât de mult s-a putut deteriora în doar 20 de ani. Mai mult, se spune că înainte de a fi tabără, aceste clădiri au fost folosite ca locuință de măicuțele de la mănăstirile din zonă. Mare, mare păcat că s-a lăsat să se ajungă în acest stadiu. Încă o dată mă lovesc de nepăsarea față de patrimoniul nostru cultural arhitectural care e lăsat să piară. Acum se pare că locul e folosit ca fânar pentru animalele de la casele alăturate, lucru pe care îl putem confirma și noi, pentru că în fundul complexului am găsit o familie de oi – posibil mama tata și un puiuț. S-au speriat un pic de noi și s-au urcat pe un prag un pic mai în spate.

Extrem de interesantă această descoperire. Numai bine că am mai pierdut niște timp, că și așa nu știam ce să facem până la tren :) Chiar și cu această pauză neplanificată, am ajuns în Halta Lotru cu jumătate de oră înainte, după ce am mai trecut pe lângă o casă la fel de interesantă, cu trandafiri, și o trecere peste un pod metalic peste Olt.

Mergem în Cozia? :)

În Haltă am găsit alte două surprize. O dată am aflat că această haltă este monument istoric, datând din jurul anului 1900. Pun mai jos și plăcuța de pe clădire, unde sunt detalii interesante.

Foarte frumoasă clădirea, când ajungi acolo ai impresia că ești în altă lume, mai ales că în jur totul e cam pustiu.

Apoi, cine credeți că ne-a întâmpinat? Acest ghemotoc!

A venit la mine, s-a gudurat, a început să mă lingă pe picior, să-mi dea lăbuța… efectiv n-ai cum cu așa ceva! M-am înmuiat toată. Îmi venea numai să-l iau cu mine, să-i dau de mâncare și să-i fac o baie bună, să fie curățel. Într-un final a adormit lângă mine întins pe jos… Numai uitați ce moacă de scump avea!

Trenul a întârziat 5 minute, dar, cu biletele de 5,3 lei fiecare cumpărate de la doamna impiegat (sau cum se cheamă) ce venise cu ceva timp înainte de sosirea trenului, am urcat cu atenție, încercând să n-atingem mare lucru.

Am avut noroc să fie tren compartimentat, și am stat singuri în primul compartiment, dar taaaare jigărit și amărât era acest tren. Acest tip de tren știu că era relativ nou (sau, mă rog, cumpărat second hand din Vest – pentru noi era nou) când am intrat eu la facultate, în 2003. Arăta bine, o mare îmbunătățire față de personalele acelea vechi cu banchete din piele de care te lipeai dacă aveai pantaloni scurți sau fustă.

Mi-era dor să merg cu trenul, trecuse ceva timp de la ultima dată, și nici nu mersesem niciodată cu trenul pe Valea Oltului, așa că am trecut relativ ușor peste inconveniente.

Până la Râmnicu Vâlcea am făcut cam 50 de minute (32 de km). Am coborât în gara mare, deși ne spusese doamna de la Lotru că mai este o haltă după gară, fix lângă autogară, unde lăsasem noi mașina, dar în ultimul moment ne-am dat seama că avem chef de plimbare până acolo :) Deja aventura era pe final și parcă mai voiam un pic :) Chiar dacă un balaur mare și gri anunța o furtuna pe cinste. De fapt, geamul trenului deja primise ceva ploaie, însă în Vâlcea abia acum se pregătea.

Am traversat podul metalic de peste Olănești analizând orizonturile și oamenii care pescuiau pe marginea apei, după care ne-am croit imediat drum spre Lidl, unde am ajuns foarte repede. Am intrat acolo să luăm ceva de mâncare și cu speranța că au toaletă și ne putem spăla pe mâini după călătoria cu trenul, dar n-am avut noroc. Ne-am dezinfectat bine și am luat ceva de la patiserie (n-am găsit altceva mai ok), după care am făcut și ultimii pași până la mașină.

Ploaia a început chiar când am deschis portiera și așa, pe răcoare, s-a încheiat aventura noastră de 2 zile în Munți Căpățânii. Trebuie să recunosc că planul făcut pe ultima sută de metri vineri și toată combinația de trasee, peisaje, animăluțe, mijloace de transport și descoperiri neașteptate au făcut din acest weekend unul dintre cele mai faine deconectări de care am avut pare de muuultă vreme. Să îmi tot vină astfel de idei năstrușnice! :D

The end.

PS. Toate informații utile despre traseu se găsesc mai jos :)


Acesta a fost traseul celor 2 zile, parcurs pe jos și cu 4 mijloace de transport (3 mașini și un tren :)

Ca recapitulare:

București → Autogara Rm. Vâlcea175 kmcu mașina noastră
Autogara Rm. Vâlcea → Vf. lui Roman (Șaua Piatra Roșie)66 kmcu mașina lui Cosmin
Șaua Piatra Roșie → Vf. Ursu → Mălaia20 kmpe jos (traseu montan)
Terasa Dexi (Mălaia) → Pensiune4 kmcu mașina lui Cosmin
Pensiune – > Cascada Scoruș și retur8 km pe jos (traseu montan)
Mălaia → Brezoi25 kmcu mașina gazdei
Brezoi → Halta Lotru2 kmpe jos
Halta Lotru → Gara Rm. Vâlcea32 kmcu trenul
Gara Rm. Vâlcea → Autogara 1 mai Rm. Vâlcea1 kmpe jos
Rm. Vâlcea → București175 kmcu mașina noastră

Adică:

445 km cu mașina
32 km cu trenul
31 km pe jos

Total 508 km

Don’t mind me, îmi place matematica :P

.

TOTUL DESPRE TRASEU


Mălaia ↗ Cascada Scoruș ↘ Mălaia


  • Localizare: Munții Căpățânii
  • Tip activitate: drumeție
  • Tip traseu: marcat
  • Marcaj: punct roșu
  • Formă traseu: dus-întors
  • Tură: 1 zi
  • Dificultate: MICĂ
  • Distanța: 6 km
  • Diferență nivel: +400 m
  • Durata: 2-3 h
  • Altitudine min.: 480 m (start traseu)
  • Altitudine max.: 880 m (baza cascadei)



CUM AJUNGI

Traseul începe efectiv de lângă Mălaia, în dreptul primului pod de pe DN7A mergând dinspre Mălaia spre Voineasa. Acolo se găsesc și săgeți indicatoare turistice și se poate lăsa mașina, dar este loc doar de 2-3 mașini. Însă, din acel punct începe un drum forestier în stare foarte bună pe care se poate continua 1,3 km (cu orice mașină, cu atenție). În capătul drumului este loc suficient pentru mult mai multe mașini.
În cazul în care mergi cu mașina până în capătul drumlui forestier, scutești în total în jur de 3 km (dus-întors) și aprox. 30-45 min).

CÂND SĂ MERGI

Cea mai bună perioadă ar fi primăvara (aproximativ luna mai), când totul este verde și cascada are multă apă, și încă nu este exagerat de cald.

SEZONALITATE

Traseul poate fi parcurs în siguranță tot anul, dar, atunci când este acoperit cu zăpadă, necesită echipament special de iarnă și atenție sporită, deoarece multe porțiuni sunt acoperite cu gheață.

VREMEA

Verifică direct prognoza meteo pentru zona Cascadei Scoruș:
Meteoblue.com
Viewweather.com
Yr.no

STARE MARCAJ

Traseul este destul de recent marcat cu punct roșu, și se poate urmări cu ușurință.

SURSE APĂ

Pe traseu nu sunt amenajate izvoare, dar traseul urmărește tot timpul cursul unui pârâu, astfel că la nevoie se poate lua apă direct din pârâu, căci este foarte filtrată. Este bine să pleci totuși la drum cu măcar 1 recipient de 500ml, pe care eventual îl mai umpli pe traseu.

PORȚIUNI EXPUSE/TEHNICE

Nu. Traseul nu este expus și nu prezintă porțiuni de scrambling, dar presupune mers/traversat apa pe pietre, astfel că necesită atenție sporită.

TIMPI INTERMEDIARI

Start traseu ↗ Capătul drumului forestier: 15-20 min

Capătul drumului forestier ↗ Cascada Scoruș: 50min – 1h

Cascada Scoruș ↘ Capătul drumului forestier: 30-40 min

Capătul drumului forestier ↘ Finish traseu: 15 min

ECHIPAMENT MONTAN

  • Rucsac mic
  • Încălțăminte munte
  • Tricou sport
  • Pantaloni drumeție/colanți
  • Bluză polar
  • Bețe trekking (utile la traversările peste pârâu, dar nu esențiale)

ALTELE

  • Recipiente apă
  • Mâncare
  • Cremă soare SPF 50
  • Balsam buze (de preferință cu SPF)

PLUSURI

  • Cascadă spectaculoasă
  • Iubitorii de câini pot avea norocul să fie însoțiți de cățelușii din zonă :)

MINUSURI

  • În perioadele mai secetoase cascada are puțină apă și nu mai este la fel de spectaculoasă
  • Vara poate fi aglomerat în weekend
  • Din cauză că se desfășoară la altitudine mică, vara poate fi destul de caniculă, chiar și dimineața și chiar dacă traseul e prin pădure

CAZARE

Noi am stat lângă Mălaia, la pensiunea La casa albă, găsită pe turistinfo.ro, însă ne-am cam luat țeapă, pentru că locația pusă pe Turistinfo nu este cea reală. Acolo apare în centrul Mălaiei, dar ea este de fapt la 3 km mai la vest (spre Voineasa). E drept însă că pentru acest traseu spre Cascada Scoruș ne-a ajutat locația :) Recomand însă rezervare pe booking, sunt acolo câteva variante de cazare foarte faine (eu n-am mai găsit nimic liber, rezervând doar cu o zi înainte).

MASĂ

Am mâncat în Mălaia la Terasa Dexi. Foarte ok locul. Pentru carnivori recomandăm ceafa de porc, este foarte fain făcută :) Pastrama de berbecuț n-a fost tocmai grozavă.

ECHIPAMENT FOTO FOLOSIT

Sony A6500
Sony 16-50 mm
Sigma 30 mm 1.4

.
16

5 comments

  1. Dragă Alex,
    mie îmi place blog-ul tău în totalitate dar dacă tu ai schimbat ceva și ești mulțumită e tot ce contează. Pentru mine, care iubesc muntele contează că exiști ! Acum am puțin timp, am vrut să-ți scriu doar pentru a aprecia modificările (și pentru că m-ai rugat) dar vreau să-ți atrag atenția că pe harta de data trecută nu ai marcat (așa cum ai menționat în text) locul unde ați ajuns cu mașina (lui Cosmin?); e important pentru mine pentru economia de timp, sigur harta nu e completă dar se poate îmbunătăți. În rest e așa cum am spus: valorifici timpul la sînge pentru că trăiești pentru munte. Apropo, ai aflat sper că aceia care au vandalizat tufele de rododendron vor face pușcărie ?! (mă rog, au dosar penal !). Ar fi o frumoasă premieră în România ! Și încă ceva de data trecută, pe munte mie îmi place să fiu, de cele mai multe ori solitar sau cel mult un prieten sau o prietenă, ce ați întîlnit voi pe un traseu puțin umblat mă deprimă la fel ca și cei care urcă în Bucegi cu mașinile ! Baftă multă în continuare !

    1. Buna, Traian!
      Mersi mult pentru aprecieri!
      Legat de harta din jurnalul anterior, te referi la google maps? Am indicat locul unde am ajuns cu masina lui Cosmin pe Google maps. Mereu indic locurile de unde începe traseul.
      Vezi te rog unde scrie Google Map. Este o hartă interactivă. Dacă dai zoom in, o să vezi exact locul.
      Ti-am răspuns și la comentariul tău de la articolul anterior, nu știu dacă l-ai văzut.
      Dă-mi de știre pe email dacă ai nevoie să te ajut cu identificarea locului, acolo mi-e mai usor sa-ti pun un printscreen daca e nevoie.
      Cat despre cei care distrug rododendronul si alte specii protejate… da, asta ar trebui sa se intample, insa din pacate nu cred ca se va intampla :(

  2. Foarte frumos peisajul, descrierea. Nu am fost pe aici. E consemnat în lista mea viitoare de vacanță. Multe din turele pe care le-am făcut pe munte m-am inspirat de la tine Alexandra, le-am combinat cu ale mele și întotdeauna au ieșit bine (dar și cu peripeții) :-)).
    Mi se pare că e ok secțiunea ” utile “. Cred că te referi la ” totul despre traseu ” …nu?
    Așa cum spune și Traian, turele pe munte, călătoriile îmi place să le fac doar cu prietenul meu. Amândoi. Am mai experimentat călătoriile și în minigrupuri de 4,6,10 persoane, dar nu e ok. Eu una nu mă simt în largul meu. Trebuie să-mi fac programul meu/al nostru.

    1. Buna, Otilia! Mersi mult!
      Da, am scris “Totul despre Traseu” in loc de “Utile” :)
      Sunt oameni si oameni. Pentru mine calatoriile (de orice natura) = timp in 2. Uneori, dar ra, mergem si cu 1-2 prieteni sau oameni din familie.
      Dar sunt si oameni care prefera grupurile, in general cei care nu au partener si/sau care sunt mai extroverti.
      Pana la urma nu conteaza, important e fiecare sa se simta bine si sa respecte natura si pe cei din jur :)
      Ture frumoase iti doresc!

    2. Salut, am bănuit că mi-ai răspuns pe blog și de asemenea am bănuit că e ceva pe google map (una din calitățile tale de a jongla cu aplicațiile, apreciez și asta) n-ar strica totuși un printscreen sau un detaliu dar nu te omorî deocamdată pentru că încă nu sînt pregătit pentru a relua ascensiunile (nu mai am nici 10% din echipamentul tău, doar pe Sony α 6000 l-am achiziționat de curînd, cam greu pentru gustul meu și cam greu pentru o fată ca tine dar se remarcă din nou ambiția de joc !!). Și aștept să se potolească ăștia care urcă pe munte în turmă (cînd vor putea ieși din țară cred că voi/vom scăpa, ei nu iubesc muntele ca noi, ci, din snobism sau plictiseală: hai și noi la deal ! Îi urăsc de moarte și n-aș putea să-i suport cu gălăgia și mitocănismul lor ! Îmi amintesc cu drag cînd am făcut Jepii Mici pentru prima oară, am fost singur-singurel pînă la Babele și de acolo pînă la Omul și apoi pe Valea Cerbului pînă în Poiana Țapului (eram cazat la Marga Barbu în cabană de unde, din sufrageria imensă, cu cafeaua în mînă savuram cu nesaț Caraimanul, Crucea și Coștila). Ce vremuri, făceam traseul ăsta într-o zi, culegînd plante pentru ierbar și colectînd probele din capcanele de sol ! Mulțumesc și eu mult pentru oferta de ajutor, cînd voi fi pregătit apelez la tine, în care am cea mai mare încredere, (avem multe lucruri în comun și m-ai uimit că și tu iubești cîinii de pe trasee (eu am nenumărate întîmplări și povești cu acești minunați companioni care m-au ajutat, odată cînd m-am rătăcit crunt în Polonia, în pădurea Bialoweja și altă dată cînd m-au ajutat să scap dintr-o încercuire de ciobănești, culmea chiar în Poiana Brașov ! Am două mașini care cam stau degeaba și mă gîndesc în perspectivă că și eu ți-aș/v-aș putea fi de ajutor (îndrăznesc de pe acum să antamez o posibilă ”colaborare”, mai ales că eu alimentez la firmă și nu mă costă mai nimic combustibilul. Bineînțeles decizia și hotărîrea supremă e a ta/a voastră (nu știu mai multe despre grupul vostru decît ce ai mai scăpat tu printre rînduri. Jurnalul de pe blog, spre rușinea mea l-am citit pe sărite pentru că acum lucrez la un proiect (I am very lazy, told you about !) dar, cît de curînd promit să mă revanșez. Pînă la un ”next meeting” aici pe blog îți urez să ai ture multe și fructuoase adică fără incidente neplăcute (ploi, furtuni, tunete, trăznete și alte alea, știi tu mai bine !). Te pup, cu drag ! Traian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.