România: M. Piatra Craiului – Circuit Valea Crăpăturii -> Vf. Turnu -> Padina Hotarului (iun 2020)


Traseu: Valea Crăpăturii – Șaua Crăpăturii – Vf. Turnu – Padina Hotarului


A doua tură după recuperarea libertății de mișcare în natură a fost tot una de o zi, de data asta în Piatra Craiului. Ah, dar ce plan minunat de 3 zile făcusem pentru 6-8 iunie! Dormisem cu harta Trascăului la cap toată săptămâna de dinainte, și deja știam pe de rost toate traseele. Îmi doream tare mult să ajung prin locuri noi, pe unde nu mai fusesem niciodată, dar se pare că n-a fost să fie nici de data asta. Vremea instabilă, plus niște schimbări de planuri de ultimă oră pentru ziua de duminică ne-a determinat să anulăm planul de 3 zile și să ne limităm la o tură de-o singură zi. Dar, la final, mi-am dat seama că probabil asta a fost cea mai bună soluție. Și am așa o senzație că am fi murit de cald dacă am fi mers în Trascău. Nu de alta, dar a fost caniculă chiar și în Piatra Craiului, darmite acolo.


Sâmbătă dimineață, când alarma sună la 5 fix, îmi aduc aminte de zăpada ce tocmai picase pe Bucegi cu doar 2-3 zile înainte. Ieri a fost cald, dar mă întreb dacă pe sus prin nord pe unde vrem noi să mergem o mai fi rămas ceva. Hmmm….

Pornim la drum, pregătiți cu plan B și plan C, în funcție de ce reușim să dibuim la fața locului, deși mare lucru nu se poate vedea de jos de la poale.

În București, precum și mai încolo, mă minunez de cât de mulți oameni sunt pe străzi sau circulă cu mașina la ora aceea. Numai cu jumătate de oră mai târziu dacă am fi plecat, cred că am fi prins ambuteiaj în Comarnic.

Ajungem în Zărnești destul de repede, apoi fac dreapta spre Plaiul Foii și, când ajung la startul traseului, după 3 km, am două șocuri:

  1. Sunt 20 de grade! La ora 9:30! La aprox. 700 de metri altitudine. Când mă dau jos din mașină, în loc să trag puful pe mine, ca de obicei, îmi dau jos bluza și rămân în tricou. Atât de grav e.
  2. La start sunt vreo 20 de mașini parcate și o mulțime de oameni se pregătesc să plece în traseu. Cel mai probabil același cu al nostru, adică în sus pe Valea Crăpăturii. Ultima dată când am început un traseu din acest punct, în 2013, cam pe la aceeași oră, nu era NIMENI.

Confuzia se adâncește în momentul în care verificăm din nou prognoza și constatăm că s-a schimbat față de ceea ce era afișat aseară. Acum sunt șanse 40% de furtună cu averse pe la ora 14. Pierdem vreo 10 minute cântărind situația, și suntem cât pe ce să renunțăm la plan, pentru că traseul pe care îl avem în vedere nu e tocmai unul pe care vrei să te prindă ploaia. În niciun caz în vârf. După experiența de pe Moldoveanu din 2015, tot ce știu e că nu vreau să o repet. O greșeală comisă o a doua oară poate să ne coste mult prea scump. Și dacă am avut noroc o dată să scap ca prin urechile acului, a doua oară nu prea cred că mai ține.

Planul B era să mergem pe deasupra Măgurii, însă la cât de cald e deja, peste câteva ore probabil va fi crunt pe acolo. Cântărim bine prognozele, precum și cerul, și hotărâm până la urmă să pornim. Dacă vremea se strică, îi dăm în jos spre Curmătura sau ne întoarcem. Orice ar fi, furtuna nu trebuie să ne prindă pe creastă, fără posibilități de retragere.

Toate bune și frumoase, dar cum pornim de la mașină, simt că mă scurg pe jos de cald. De jos de la șosea până ce intrăm efectiv pe Valea Crăpăturii este de urcat o pantă fără niciun pic de umbră, și soarele arde așa de tare încât avansez cu viteza luminii stinse. În plus, mă enervează rău de tot toate muștele care ne bâzâie de parcă-am fi unși cu vreo ceva. Și chiar suntem curați, nu ne-am tăvălit prin nicio albie de porci :))))

Pe această porțiune nu există marcaj, pentru că este de fapt o scurtătură. Traseul marcat începe de fapt din Zărnești și urcă lin pe curba de nivel până ajunge în firul Văii Crăpăturii. Însă intrarea în traseu nu e foarte greu de dibuit, mai ales dacă ne ajutăm și de o aplicație. Îmi amintesc cu amuzament că în 2013 când am mai urcat scurtătura asta, nu aveam așa ceva. Toată treaba cu aplicațiile era destul de incipientă și, chiar dacă unele poate existau deja, eu încă nu foloseam. Erau niște vremuri mai simple :)

Imediat ce ajung la prima umbră mă opresc 5 minute să mai mănânc un sendviș, că nu mai pot. Căldura parcă mi-a luat cu mâna orice energie aș fi avut, și trebuie să fac un refill. În timp ce mănânc încerc să trag aer în piept, să mă recalibrez și să capăt puteri de la natură. Avem o tură destul de grea în față, și începutul n-a fost unul prea strălucit.

Cu forțe noi, mă ridic și pornim. Hai că parcă e mai bine! Pe măsură ce înaintăm spre răcoarea pădurii, încep să mă bucur din ce în ce mai mult de tot ce ne-nconjoară, iar verdele crud de început de vară nu se oprește din a mă uimi.

Începem urcarea prin valea umbrită a Crăpăturii, și ne bucurăm nespus că am scăpat de caniculă. Înaintea noastră, precum și în urmă, sunt alte grupuri de drumeți care merg în aceeași direcție, și discuțiile pe care le poartă reușesc să mă distragă. După tura din Ciucaș de acum 2 săptămâni unde am găsit pustietate, acum totul e la polul opus. Recunosc că sunt destul de sălbatică și nu sunt în elementul meu atunci când pe traseu e așa multă lume. Nu am nimic cu nimeni, Doamne ferește, însă mă simt mult mai bine atunci când e liniște și mă pot bucura de natură fără alte zgomote în jur. Eh, dar uneori nu le poți avea pe toate! :) Asta este, îi dăm înainte!

Privesc valea ca și cum acum ar fi prima dată când o parcurg. Am mai fost pe aici în 2014, însă atunci am coborât-o, și pe deasupra mai era și iarnă. Deci acum e cu totul alt peisaj și, spre deosebite de câteva elemente pe care le recunosc, mă bucur de traseu ca și cum ar fi unul nou.

Floricele minunate de toate felurile îmi atrag privirea la orice pas și mă fac să mă opresc din drum, într-o încercare continuă de a prinde pe cameră toată bogăția aceasta. Pentru mine asta înseamnă să fii bogat! Natura e bogată, dar și noi suntem extrem de bogați că ne putem bucura de ea, de atâtea comori care sunt aici pentru noi și nu ne cer nimic în schimb. Tot ce trebuie noi să facem este să fim inteligenți și să le protejăm. Doar în felul acesta ne putem bucura cu toții de ele.

Pe măsură ce urcăm, orice privire în urma noastră ne aduce în prim plan abruptul, valea Bârsa rămâne din ce în ce mai jos, în timp ce Măgura Codlei apare în depărtare, încadrată de pereții văii, de parcă ar sta pe un tron.

Urcăm și urcăm și mai sus, și mai sus, destul de susținut mai mereu, până când, într-un final, aspectul văii se modifică și devine mai lată și mai verde, semn că ne apropiem de final. Cu puțin timp înainte de a ieși în Șaua Crăpăturii vedem micul izvoraș pe partea stângă și alimentăm, că deja am băut o grămadă din apă și, la cum arată lucrurile, o să ne tot trebuiască, nu glumă.

Sus în șa, ce să vezi? Pe iarbă ne așteaptă cuminți la umbră doi cățelandri frumoși rău de tot, pe semne știu ei că aici e intersecție de trasee și e rost de mâncărică de la drumeți. Hehe, nu sunt fraieri deloc. Ne așezăm și noi un pic pe iarbă chipurile să mâncăm ceva, dar nu apucăm decât să foșnim 1 secundă, că se și ridică și vin spre noi. Mi se rupe inima, dar nu avem ce să le dăm, avem mâncare la fix (poate chiar mai puțin decât am fi avut nevoie). Of!

Locul se aglomerează și mai tare când, pe lângă cei ce erau deja în șa, mai sosesc drumeți și dinspre Curmătura. Mai analizăm o dată cerul, totul arată perfect, fără nicio urmă de nori de ploaie, așa că-i dăm mai departe. Acum vine partea interesantă! :D Cablurile!

Motivul pentru care am planificat tura în așa fel (urcare pe Valea Crăpături și coborâre pe Padina Hotarului) a fost pentru că mi se făcuse dor de cablurile de sub Vf. Turnu. Nu mai fusesem pe ele tocmai din 2011, și aproape uitasem complet cum e pe acolo. Știam doar că-mi plăcuse mult!

Când ajungem la baza urcării pe stâncă, sunt uimită de cât de frumos se vede. Uitasem nebunia asta de peisaj!

Singurul lucru mai puțin distractiv este că sunt foarte mulți oameni pe traseu, grupuri destul de mari, mai mult de jumătate începători, ceea ce transformă totul într-o coadă imensă și încetinește mult avansarea. Nu e bai, că avem timp să ne tragem sufletul și să admirăm, dar în contextul actual, aglomerația nu e tocmai de dorit. Ca să nu mai vorbim de faptul că acesta nu este un traseu de începători, și nu e deloc ok, ca lider de grup (cel puțin 2 grupuri erau cu lider, cel mai probabil ture plătite), să duci începători pe acolo, pe deasupra și în grupuri numeroase. Riscurile sunt foarte mari, și nu o să înțeleg niciodată dacă și le asumă sau pur și simplu nu sunt conștienți de ele.

Pasajele echipate cu cabluri nu sunt foarte dificile și pot fi parcurse fără emoții de drumeții fără rău de înălțime și cu ceva experiență acumulată anterior. Nu sunt nici foarte expuse, mai puțin unul, ultimul parcă, un traverseu spre stânga ce este un pic expus, dar nici nu e foarte lung. Îmi aminteam bine acest pasaj, e cel care îmi plăcuse cel mai mult în 2011.

O adevărată plăcere toată această secțiune de scrambling, și cu bucurie caut cele mai interesante prize, împrospătându-mi cunoștințele și retrăind amintiri din aceste locuri dragi. Pare că au trecut o mie de ani de atunci.

Între câteva pasaje mai aruncăm câte o privire în urmă, și ne bucurăm să vedem Cabana Curmătura, din ce în ce mai mică, precum și orașul Zărnești și Cheile (Prăpăstiile) Zărneștilor în depărtare. Până pe vârf mai urmează doar o mică porțiune printre jnepeni, destul de solicitantă și aceasta, mai ales că acum suntem în plin soare și urcăm de multe ore fără cine știe ce pauze.

Dar am reușit! Și, mai mult decât atât, la o analiză atentă a cerului, se pare că avem noroc, căci nu se vede niciun nor de ploaie, totul arată excelent!

Pe vârf nu facem nicio poză cu stâlpul, de mult nu mai simt nevoia de astfel de amintiri, plus că sunt mulți oameni, și ne retragem într-un colț, atât cât se poate, locul nefiind tocmai mare.

Mă bucur de priveliști spre Zărnești, Piatra Mică, dincolo de care văd Bucegii, și ei fără niciun nor și, din cauza asta, toată zăpada ce căzuse zilele trecute e acum dusă aproape complet. E vreme bună, dar nu cea mai bună lumină, așa că stau cuminte și nu prea fac poze. Doar mă uit. E destul de greu să mă relaxez cu așa mulți oameni în jur (încă nu sunt un călugăr budist :)))) dar simplul fapt că nu am nimic de făcut în acest moment în afară să privesc mă liniștește, și pentru câteva momente nu mai aud pe nimeni. Chiar sub mine, la nici un metru distanță, zăresc câteva flori de rododendron înflorite! Hello, little ones!!! Ce bine îmi pare să vă văd!!! Nu îmi aduc aminte să fi văzut vreodată bujor de munte în Piatra Craiului. Știu că este, mai ales pe creastă, dar n-am nimerit niciodată în iunie pe acolo.

Cât stăm pe vârf, analizez cu atenție cerul și, după vreo 10 minute, observ că încep să se formeze niște nori, însă nu sunt foarte gri și, în plus, se duc foarte rapid spre nord, chiar nord-vest, și n-au treabă cu noi. E timpul să coborâm, însă, nu e exclus să dea totuși o ploicică mai încolo, chiar dacă momentan se pare că am scăpat.

Coborâm cele câteva minute de pe vârf până înapoi în punctul de unde începe Padina Hotarului și, după o ultimă privire de jur împrejur, pornim. Câțiva turiști ne avertizează că este o coborâre foarte urâtă cu grohotiș, fără să-i fi întrebat cineva ceva, dar eu o știam prea bine, căci o urcasem în 2013. Atunci făcusem coborârea pe Padina Șindileriei, care e sora oarecum paralelă a Padinei Hotarului. Știam bine la ce mă înham, și ne-am asumat din prima ca va fi un pic hardcore.

Prima jumătate de coborâre… toate bune și frumoase. Jnepeningul de la început nu mi s-a mai părut așa de rău ca în 2013, iar pragurile sunt destul de ușor de coborât, chiar dacă pe alocuri pământul e cam moale. Cu atenție se poate. În prima parte a coborârii nu este grohotiș (cam 1-200 m altitudine), dar apoi apare. Poate că a ajutat mindsetul cu care am pornit, pentru că nu mi se pare deloc dificil. Sigur, e foarte abrupt, și e clar că pentru un începător ar fi crunt, n-aș vrea în niciun caz să se înțeleagă c-ar fi un traseu ușor. Este până la urmă o vale de abrupt serioasă, și se coboară dintr-o sigură bucată cam 1000 de metri altitudine, pe alocuri panta uimindu-ne și pe noi la cât de înclinată este.

Din când în când mă uit înapoi și-ncerc să-mi dau seama cum am urcat eu atunci padina asta ca o floricică, cu zâmbetul pe buze, fără să-mi iasă limba de-un cot. Cred că doar faptul că am fost 3 și ne-am luat la vorbă a făcut atunci ca urcușul să pară mai simplu decât este.

Câteva rupturi de pantă sunt un pic mai dificile de coborât, dar nimic ce nu poate fi depășit cu atenție. Bețele de trekking nu ajută deloc în aceste puncte, dar ajută enorm în rest, pentru că grohotișul, deși nu e cel mai al dracului pe care l-am văzut vreodată, nu e tocmai ușor de coborât fără bețe. Cel puțin așa ne pare nouă. De fapt de asta am și cărat eu bețele în această tură, că altfel nu le-aș fi luat. Încerc să merg cât mai mult fără ele. E mai sănătos și mai simplu așa.

Zărim la un moment dat o plăcuță memorială pe partea stângă. Pare recentă, și chiar așa și este. În martie 2019 a avut loc un accident aici, din păcate. Mi-am amintit vag despre el, și acasă am căutat și mi s-a împrospătat imediat memoria despre acest caz. Las și aici acest interviu cu dl. salvamontist care a urcat la locul accidentului. Foarte interesant de ascultat, multe de învățat.

Eh, dar dacă pe prima jumătate a coborârii mi s-a părut destul de ok, pe la jumătate cred că mi s-au cam terminat bateriile la picioare, că nu mai merge chiar așa de ușor. Să cobori constant abrupt, fără niciun fel de potecuță mai lină, își spune cuvântul la un moment dat, mai ales când faci asta după ce-ai urcat aproape 1300 de metri, și nici ăia pe un teren foarte prietenos.

Bocancii mei mă țin însă tare bine, și nu alunec decât într-un singur loc, unde și aterizez în fund. Pentru un moment nu-mi dau seama dacă m-am lovit rău sau nu. Par întreagă, dar evaluez încet daunele, să nu cumva să fie de la adrenalină că nu simt că mă doare vreo ceva.

După o analiză atentă, singura daună parcă că …. m-am murdărit, și cam atât :)))) În rest toate bune. Pare un miracol. Inițial mi s-a părut că-mi pocnit cotul. Am avut noroc să pic pe ceva relativ moale (deși peste tot sunt numai pierde oriunde te uiți) și să mă duc cu picioarele înainte, fără să avansez deloc, astfel că n-am nimic. Când să mă ridic, observ că bățul stâng a rămas înfipt în pământ. Ei, și aici se vede clar de ce la coborâri nu trebuie să avem mâna băgată prin buclele bețelor de trekking, ca la urcare. Dacă aș fi avut mâna băgată prin buclă, foarte probabil să mi se fi rupt mâna. Sau, un caz mai fericit, s-ar fi rupt bățul. Depinde care dintre ele ceda mai întâi, osul meu, sau bățul :)))

Continuăm mai departe, rugându-ne să se îndulcească o dată panta, că tare ne-am cam săturat de abrupțeala asta. Rugăciunile ne sunt ascultate după o ultimă strofocare, padina terminându-se clasic cu o săritoare prevăzută cu cablu, exact ca sora ei, Padina Șindileriei.

Uitasem complet de acest cablu, nici nu știu dacă exista atunci. Nimic foarte dificil, îl dovedim și pe acesta, chiar dacă puteri nu prea mai avem, după care, nu după mulți pași, grohotișul dispare brusc și în locul lui apare o potecă normală de pădure, cu frunze și toate cele, toate ca prin minune. Suntem în sfârșit în pădure, de aici trebuie doar să dăm drumul la picioare până la mașină. Fac ele singure treaba.

Ajungem la final de traseu după 8 ore. Nu ne vine a crede că până la urmă nu ne-a plouat deloc. Doar pe la jumătatea coborârii au căzut fix 3 stropi, nici mai mulți, nici mai puțini. Asta așa… ca să nu zici că a fost total aiurea prognoza.

Aruncăm o privire înapoi spre vârf, și ne minunăm când realizăm unde venim.

Nici nu sunt sigură că știu bine pe unde am coborât. Cam hardcore tura asta, n-am ce zice, dar a fost un bun antrenament, plus că m-am bucurat mult să revăd locuri de mult vizitate prima dată.

Iar după așa hardcoreală, n-am rezistat și am mers la o terasă să mâncăm ceva bun, că deja de dinainte de vârf începusem să visăm la ce-ar merge după tot efortul ăla. A fost prima masă negătită de mine pe care o mâncăm din februarie încoace. Merit și eu o pauză în sfârșit!

Terasa a avut vedere fix spre Turnu, oferindu-ne șansa de a ne clăti ochii, în timp ce ne relaxam mușchii greu încercați, lăsând ziua să se așeze peste noi. Atât de minunată e zona aceasta, iar acum totul era așa de verde și de plin de viață, încât nici măcar nu m-a deranjat că a durat foarte mult să ne ia comanda. Nu mă mai săturam să privesc muntele, și gândul mi-a zburat ca de fiecare dată la visul meu de a locui în natură. Drumul înapoi spre casă pare din ce în ce mai lung de fiecare dată.

Până data viitoare, te las cu bine, dragă munte!

Salut! Bloguldecalatorii.ro este un proiect de suflet, pe care l-am început în 2009 din dorința de a ajuta cu informații utile (precum cele pe care le găsești mai jos). Dar, în timp ce el este gratuit pentru cititori, implică multe ore de muncă, precum și costuri de administrare. Dacă simți că are un real impact pozitiv asupra vieții tale, te rog să iei în considerare susținerea proiectului meu. Poți face acest lucru pe Patreon. Mulțumesc mult!

UTILE


TRASEU


Valea Crăpăturii – Șaua Crăpăturii – Vf. Turnu – Padina Hotarului


Durată totală: ~ 8h


Valea Crăpăturii – Șaua Crăpăturii: 3h

Șaua Crăpături – Vf. Turnu: 1h 15

Vf. Turnu – Padina Hotarului: 3h


Tip traseu: drumeție & scrambling – traseu marcat integral

Formă traseu: buclă

Altitudine minimă: 750 m (start traseu)

Altitudine maximă: 1923 m (Vf. Turnu)

Diferență nivel:  + 1200 m / – 1200 m

Distanță: 9 km

Stare marcaj: bună

Sezonalitate: iarna sunt trasee de alpinism și se pot parcurge în siguranță doar în condiții de stabilitate a zăpezii

Surse apă: la începutul traseului este un pârâiaș, dar este în apropierea unei stâne și nu m-aș baza pe calitatea apei. Pe Valea Crăpăturii, cu puțin timp de ajunge în Șaua Crăpăturii este un izvoraș pe partea stângă. Nu am văzut sursa de apă indicată pe Harta Munții Noștri pe Padina Hotarelor (posibil să nu fi fost atentă)

Atenționări traseu: Nu se recomandă începătorilor. Aproape întreg traseul (mai puțin Valea Crăpăturii) prezintă porțiuni ușor tehnice (prevăzute sau nu cu cabluri/lanțuri), care necesită abilități de scrambling. Padina Hotarelor este o vale de abrupt dificilă în sensul de coborâre. Pentru coborâre recomand cască, se angrenează pietre foarte ușor.

Data: 6 iunie 2020

Hărți folosite: Munții noștri | MN02 | Piatra Craiului

Aplicații folosite: Varianta veche a aplicației Munții noștri


HARTĂ & PROFIL


TRACK GPS

Am urcat Track-ul GPS în Google Drive, îl poți descărca de aici.


GOOGLE MAP

ACCES

Pe harta google de mai sus am indicat exact locul de unde am început traseul (la 3 km de Zărnești, pe drumul spre Plaiul Foii). Acolo există loc de lăsat mașina.


CAZARE

Aceasta a fost o tură de o zi, dar, dacă aveți nevoie de cazare în zonă, mai jos afișez pensiunile din zonă de pe booking (introduceți perioada dorită pentru a le vedea pe toate și dați, eventual, zoom out):



Booking.com

MASĂ

Noi am mâncat foarte aproape de locul unde am lăsat mașina (1 km înapoi spre Zărnești), la Terasa Padina Craiului. Mâncarea a fost foarte bună, recomand. De reținut că acum a durat mult să ne ia comanda (era o singură doamnă) și, ceea ce mi s-a părut cam aiurea, am cerut brânză rasă pe cartofii prăjiți (așa cum facem adesea) și pentru atâta lucru ne-au pus 10 lei în plus pe nota de plată (2 porții de telemea chipurile, deși în mod evident cantitatea a fost infimă față de ce am fi primit dacă am fi comandat telemea la porție).


ECHIPAMENT MONTAN FOLOSIT


ECHIPAMENT FOTO FOLOSIT


Majoritatea pozelor sunt făcute cu Sony A6500 + 16-50mm, mai puțin cele în care apar eu, care sunt făcute cu Sony A6000 + Sigma 30 mm


VREMEA

Meteoblue.com
Viewweather.com
Yr.no


DE REȚINUT

Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc mult pentru vizită și pentru timpul petrecut citind acest jurnal. Rugămintea mare pe care o am de la tine este să respecți natura și oamenii care doresc să se bucure de ea (inclusiv pe tine). Pentru asta, te rog:

  • nu lăsa gunoaie pe munte sau inscripții pe copaci (pentru a respecta natura și pe ceilalți turiști)
  • nu fă gălăgie pe munte (pentru a respecta pe ceilalți turiști și pentru nu speria animalele)
  • nu rupe florile ocrotite prin lege (pentru a se bucura și alții de ele și pentru a nu încălca legea)
  • echipează-te corespunzător (pentru a preveni accidentele)
  • informează-te întotdeauna asupra traseului pe care vrei să-l faci (pentru a preveni accidentele)
  • consultă prognoza meteo și nu pleca dacă se anunță vreme rea (pentru a preveni accidentele)
  • nu porni în trasee care sunt peste puterile tale (pentru a preveni accidentele)
  • nu consuma alcool pe traseu (pentru a preveni accidentele)

Dacă nu știi cum să faci unul dintre lucrurile de mai sus sau ai neclarități, lasa te rog un comentariu sau scrie-mi la adresa alexandra @ bloguldecalatorii .ro și te voi ajuta cu mare drag! :)

17

24 comments

  1. Felicitari pentru traseu si multumim pentru descriere si toate informatiile transmise pe blog. Cu siguranta vom parcurge si noi acest traseu !

  2. Bună Alexandra!Multumesc pentru frumoasele pagini de jurnal,Săptămâna trecută am fost 2 zile în Piatra Craiului,miercuri și joi,pe 2 trasee ușoare și frumoase,Colții chiliilor-Refugiul Diana-Valea Urșilor și Spirlea-Grohotiș.Nu ne-am întâlnit cu nimeni!A fost fantastic !Încă o dată mulțumiri pentru frumoasele descrieri!

  3. Bună Alexandra, eu sunt fata din pozele de mai sus :), ne am întâlnit pe porțiunea de lanțuri. Intr adevăr neașteptat de multă lume pe traseul acesta sâmbăta. Îți citesc blogul constant de ceva timp și îți mulțumesc pentru inspirația turelor tale! Carari cu soare!

    1. Heeey drăguță! :)
      Mersi mult de tot!
      Ma bucur ca ne-am intersectat! :) Noroc cu tine ca am putut reda scara peisajului :) Sper ca e ok pentru tine ca am pus pozele. Sa-mi zici te rog daca e ceva.
      Mersi mult ca mi-ai scris! La cat mai multe trasee frumoase va doresc si eu voua!

      1. Nu i nicio problema, m am bucurat sa le vad, oricum noi nu prea am făcut poze :). Foarte interesant articolul legat de betele de trekking, nu știam, mie mi s au părut utile pe coborâri.

        1. Da, chiar sunt super utile betele pe coborari mai accidentate/abrupte, acolo nici eu nu renunt la ele. Dar in rest incerc sa merg fara. In tura asta le-am luat strict pentru coborare, pentru ca stiam ca traseul este abrupt. Dar le-am folosit si la urcare, ca sa nu le car in spate :)

  4. Foarte interesant și bine descris, nu am fost deloc prin bucata asta de Crai. Mulțumesc !
    De curiozitate, la ce anume te referi când spui că e mai sănătos fără bețele de trekking ? În general pe munte, sau doar în anumite tipuri de ture ?

    1. Mersi frumos, Razvan! :)
      Conform unui studiu UIAA, betele sunt utile doar cand drumetul are greutate in spate (rucsac cu cort, etc), sau este supraponderal sau are diverse afectiuni medicale la nivelul articulatiilor, etc.
      La ture de o zi cu rucsac mic, si in special cand vorbim de drumeti sanatosi, s-a dovedit ca mai degraba au un efect daunator.
      Uite aici poti vedea un rezumat al studiului: https://www.theuiaa.org/uiaa/advantages-and-disadvantages-of-using-hiking-sticks-in-the-mountains/
      Concluzia principala fiind aceasta:

      In general it is easier – for motion-physiological reasons (proprio-receptor system) – for healthy hikers to learn and maintain an elastic, safe and joint-relieving walking technique without the aid of sticks, as opposed to regular stick use.

  5. Dezamăgitoare atitudinea ta fata de începători. Te gândești ca poate printre ei sunt și oameni care probabil sunt destul de fit sa țină un cablu in mâna? Sau oameni care nu se sperie de umbra lor pe munte, de urme vechi de ursi, de croncanitul unei ciori ori de ceva atât de sălbatic ca alti oameni pe munte? Te gândești ca-s oameni care caută idei de ture pe la tine pentru ca n-au m-ai făcut asta și din păcate, ești unul din puținii care scriu despre astfel de activități? Ai și tu o piața, încetează sa fii judgemental, ca nu ești citită doar de experți in ale munților! Mesaj de la un corporatist frustrat ca i s-a închis mallul și n-are unde ieși in afara de ture pe munte powered by bloguldecalatorii exclusiv pentru cunoscatori, cu care întâmplator te-ai salutat in wend.

    1. Ali, imi pare foarte rau daca a sunat judgemental atitudinea mea. Insa cred ca m-ai inteles gresit.
      Mi-ar placea sa-mi spui, daca vrei, ce anume consideri ca nu e ok in atitudinea mea.
      Eu nu am nimic cu incepatorii, din contra. Tot ce am vrut sa spun e ca acela nu este un traseu de incepatori, nu am judecat pe nimeni, e doar un fapt bine cunoscut. Am fost si eu incepator si nu am uitat cum este. Nu am fost pe acolo cand inca eram incepator, pentru ca este un traseu care prezinta mult prea multe riscuri pentru cineva care e la inceput, indiferent de conditia fizica. Un incepator nu are inca abilitatile necesare pentru a evalua corect riscurile. Acelea se deprind in timp.
      Ma gandesc ca poate intelegem lucruri diferite prin “incepator”. Eu cand spun incepator ma refer la cei ce merg de mai putin de 1 an pe munte si care nu au exersat inca pe portiuni scurte de scrambling ca sa poata parcurge portiuni mai lungi, cum e cea dintre Saua Crapaturii si Vf Turnu. Eu ma refeream strict la cateva persoane pe care le-am vazut ca aveau dificultati in a pune picioarele unul dupa altul pe prize, si aveau nevoie de ajutor de la ghid la fiecare pas. Nu s-a nascut nimeni invatat si a fi incepator nu e nicio rusine, dar aceste tehnici nu se invata direct in teren dificil ca acela, ci pe portiuni mai scurte.
      Din nou, imi pare rau daca am deranjat, si m-ar ajuta daca ai putea sa imi raspunzi.
      Mersi frumos!

  6. Dincolo de cat de OK este ca ghidul a dus un grup de incepatori pe un traseu in mod evident nepotrivit acestora, o alta problema este ca acest lucru este interzis pe timpul starii de alerta:
    “e) activitățile recreativ-sportive în aer liber, precum ciclismul, drumețiile, alergarea, canotajul, alpinismul, vânătoarea, pescuitul și altele asemenea, care se desfășoară cu participarea a cel mult 3 persoane care nu locuiesc împreună.”
    Poate n-ar fi stricat ca Salvamontul sau Jandarmii montani sa patruleze in weekenduri si sa se asigure ca se respecta aceasta regula, nu mi se pare OK sa adune grupuri de zeci de oameni straini la un loc.

    1. Ne-am intalnit cu un Salvamontist chiar pe traseu, cobora de pe Turnu. Dar nu cred ca e autorizat sa dea amenzi. Ar fi putut sa anunte jandarmii insa. Dar a facut-o? Grupurile continuau spre minim 3 directii. Si nu am auzit de nicio amenda data pe tema asta…

      1. Este adevarat ca riscul este mic in aer liber, dar grupurile se amesteca si stau impreuna la masa, la popas (cum spuneai tu ca era in zona varfului). De asemenea, de multe ori acesti ghizi inchiriaza autocare pentru transportul grupurilor, nu stiu daca acolo a fost cazul. Frumos ar fi sa ne bucuram de faptul ca ne putem intoarce in natura, dupa atatea luni, fara sa ii punem pe altii in pericol si fara sa riscam sa dam nastere unor noi focare (ca eu una n-as mai suporta inca o carantina, doar pentru ca nu pot unii sa respecte cateva reguli simple pentru cateva luni, reguli care nici macar nu le mai restrang libertatea de miscare). In fine, astia sunt oamenii…

  7. Totul la superlativ, ca de obicei. Foarte frumoase pozele si istorisirea. De fiecare data cand iti citesc articolele si vad pozele, uit tot ce se intampla nasol in tara asta si in minte imi vine un gand: hai ca totusi e bine si la noi. Se poate si mai bine? Clar. Mda, iar am inchis ochii si am dat frau liber sentimentelor.
    Eu am fost luni pe Culmea Pricopanului. Evident nu sufera comparatie cu traseul pe care l-ai facut tu, dar ceea ce vreau sa evidentiez e pofta nebuna de a fi din nou in natura, de a te bucura de aerul curat si peisajele care iti raman intiparite pe retina si in suflet.
    Multumesc mult, Alexandra! O zi buna! :)

  8. Buna Alexandra!
    Ma bate gandul sa fac trecerea la un aparat foo mirorless, iar un Sony A6000/6500 e printre variante. Mi-am putea spune, te rog, daca pozele foarte reusite pe care le faci sunt realizate pe unul din modurile automate, sau folosesti si reglajele manuale? Desi ma pasiona fotografia la un moment dat, acum caut ceva care sa ofere rezultate bune, cat mai rapid, fara timp pierdut pt setari.
    Multumesc,
    Andrei

    1. Buna Andrei!
      Orice mirrorless de la Sony ai lua, modul auto este foarte bun si scoti niste poze foarte bune. Acesta a fost si motivul pentru care am trecut la acest gen de aparate si acest brand in 2012.
      Cu toate acestea, trebuie sa tii cont si de faptul ca toate pozele mele sunt usor prelucrate ulterior, pentru ca niciun aparat, indiferent cat de performant e softul lui intern de procesare pe modul Auto, nu reuseste sa capteze ce vede ochiul uman.
      Postprocesarea facuta de mine e relativ minima (un pic de contrast, saturatie, etc) dar de multe ori diferenta fata de poza initiala sunt destul de mari.
      Majoritatea pozelor de pe blog din ultimii ani sunt facute pe modul auto + post-procesare minima, dar printre cele din ultimul an am si poze facute pe modul manual si procesate apoi (pornind de la fisierul RAW).
      In general pot sa spun ca pozele facute in padure, poze macro cu floricele, etc… nu o sa iasa excelent pe modul auto. Adica ele ies okish, dar trebuie procesate destul de mult ca sa arate cat de cat ca in realitate. Caz in care mai bine le faci pe Manual si in formatul raw.
      Daca te mai pot ajuta si cu alte info, let me know! Succes si lumina buna! :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.