România: M. Ciucaș – Circuit Cheile Văii Stânii -> La Răscruce -> Cheile Pârâului Alb (mai 2020)


Traseu: Poiana Valea Stânii – Cheile Văii Stânii – Curmătura Stânii – Șaua Gropșoarele – La Răscruce – Cheile Pârâului Alb – Poiana Valea Stânii


Două luni jumătate am așteptat să ne putem reîntoarce la natură. Ultima tură o făcusem pe 1 martie, după care a început marea nebunie de izolare la domiciliu. Acest virus, la numele căruia deja am alergie, ne-a cam dat viețile peste cap tuturor, indiferent în ce colț al lumii locuim. Dar 15 mai a venit cu veștile bune pe care le așteptasem cu sufletul la gură: în sfârșit putem merge din nou pe munte! Yuhuuuu! Pe cai!

Am început din nou să deschid hărți, să visez la trasee și să fac planuri, și abia atunci mi-am dat seama că toată perioada izolării nu îndrăznisem să fac asta.

Deja mă vedeam luând cortul și campând undeva într-un loc verde, liniștit și curat în noaptea de sâmbătă spre duminică. Simțeam că am nevoie de minim două zile ca să mă reconectez cu natura, dar, din păcate, vremea de duminică nu se anunța bună, așa că am rămas cu un traseu de o singură zi. Abia acum îmi dau seama că am fi putut eventual să dormim pur și simplu la cort după traseul de sâmbătă, și să plecăm duminică dimineață înapoi acasă, ca să câștigăm o noapte în aer liber, dar, na… găgăuță :) Nu mi-a venit ideea atunci.

Oscilând un pic între Ciucaș și Piatra Craiului, am ales până la urmă Ciucaș, din mai multe motive. În primul rând îmi doream un traseu liber, ca să evităm aglomerațiile de prea mulți oameni, apoi mi-ar fi plăcut un traseu nou, pe care să nu mai fi fost. În plus de asta, aveam bocanci noi, pe care așteptam de 4 luni să-i testez, și aveam nevoie de un traseu nu foarte tehnic  și nu foarte lung, ca nu cumva să ajung înapoi plângând, în patru labe, în caz că aveau să mă bată.

Și era o zonă în Ciucaș în care nu ajunsesem niciodată, dar pe care o aveam în vedere de vreo câțiva ani: Poiana Valea Stânii, de unde pornesc mai multe trasee în toate direcțiile. Ce mi-a plăcut mult e că de acolo poți încropi câteva circuite fără să repeți trasee și, după ce am rulat în cap toate combinațiile de n luate câte k, am decretat circuitul câștigător: urcare pe Valea Stânii și coborâre pe Valea Pârâului Alb.

Zis și făcut. Alarma la telefon sună la 5 fix. Ca de obicei, o opresc repede, să nu cumva să mă trezească prea tare. Wait, what? :)))) Primul gând, de fiecare dată când mă trezesc pe la 4-5 ca să pornim spre munte pentru o singură zi este “Aoleu, ce bine că mâine pot să dorm în voie!”. Ca fapt divers, a doua zi m-am trezit fără alarmă la 6:30. Facepalm!

Până ne pregătim, până ne-nvârtim, ajungem la Poiana Valea Stânii pe la ora 9, după clasicul DN1 plus un pic de DN1a, și apoi un drum forestier de 10 km mult mai bun decât mă așteptam (mai puțin o mică porțiune la km 8, detalii la finalul jurnalului). Dar, ne uităm noi stânga, ne uităm noi dreapta, nu vedem nicio poiană. Măi, să fie, dar unde e? Scot telefonul, deschid vreo 2 aplicații, nu mă lămuresc. Hai să mergem înainte pe drum, poate e în capăt.

Ajungem noi în capătul drumului, ia poiana de unde nu-i. Nu e nici aici! Eh, nu contează. Hai să pornim. Mașina o lăsăm acolo, ne echipăm, trag bocancii noi în picioare – aaaah, ce curați și frumoși sunt, mânca-i-ar mama – și plecăm pe bandă albastră, cum zice și pe săgeată. 3 minute mai târziu, calc într-o baltă. Până aici au fost curați bocancii mei.

Înaintăm ușor pe drum spre Cheile Văii Stânii, pe traseu nu mai este absolut nimeni. E liniște, verde, plin de floricele, mai ales Nu-mă-uita, aer curat și se aud păsărele. Exact ce mi-a lipsit cel mai mult în ultima perioadă. Încet încet ne curățăm plămânii și ne intrăm în ritm, iar mușchii își aduc imediat aminte ce au de făcut pe munte. Suntem din nou acolo unde ne place nouă cel mai mult să fim și, cu fiecare pas, izolarea devine o amintire din ce în ce mai îndepărtată.

Cheile apar timid în pădure și le analizăm curioși, în timp ce ne întrebăm ce cotloane mai urmează. Bocancii se murdăresc din ce în ce mai tare, mai ales că peste tot sunt acumulări mari de frunze uscate în care te afunzi până la noroi atunci când calci pe ele, plus ceva bălți pentru că a plouat ceva zilele trecute. Mai facem un pic de gălăgie din când în când, doar cât să ne anunțăm prezența, scurt, mai ales la cotituri, ca să nu dăm chiar nas în nas cu moș martin.

O scăriță metalică facilitează urcarea unei mici săritori, în timp ce, într-un loc, pereții cheilor au mai puțin de-un metru distanță între ei. O mulțime de surprize pe acest traseu, dar niciuna așa mare ca cea peste care am dat mai departe.

Eram încă destul de jos, în pădure, nici 1200 de metri nu cred că ar fi măsurat un altimetru. Mergeam pe potecă liniștiți, toate bune și frumoase, când Adi mă oprește brusc și zice: Stai așa. E un animal acolo.

În inimă simt o înțepătură scurtă, nu de alta, dar avem un noroc cu urșii… ceva de groază. Dar când mă uit… era o capră neagră. Destul de departe, ce-i drept, nu așa aproape ca urșii peste care am dat în Bucegi, de aceea nici nu și-a dat nici el seama prima dată ce animal era.

Ne-am mirat foarte tare. Nu mai văzusem niciodată capre negre atât de jos, în pădure, la sfârșit de primăvară. Cred că o singură dată mai văzusem o capră neagră așa de jos, dar era început de aprilie, nu final de mai. Și eram în Piatra Craiului. Ciudat tare, dar plăcută întâlnirea. S-a retras, însă, așa de rapid, încât n-am apucat să fac nicio poză. Și oricum ar fi fost prea departe.

Continuăm urcușul și ieșim în Curmătura Stânii, unde ne bucurăm de pajiștile verzi, de brazi și de zările care încep timid să ni se arate. Facem o mică pauză de masă, dar nu rămânem mult căci soarele se ascunde destul de des de nori, iar vânticelul prognozat e și el pe poziții, astfel că se simte mult mai rece decât e.

Din Curmătura Stânii cotim stânga complet spre Culmea Albele, și schimbăm banda albastră cu triunghiul roșu. Aici orientarea este un pic mai dificilă fără o aplicație pe telefon, pentru că nu există stâlp cu indicatoare. Cu o seară înainte sunasem la Salvamont să mă asigur că traseul este practicabil (câteva trasee din zonă sunt închise din cauza numărului mare de copaci căzuți la furtuna din iarnă) și domnul cu care am vorbim mi-a spus că au demontat provizoriu săgețile, deci pe viitor cel mai probabil vor fi puse la loc.

Pe aici prin zonă sunt și câteva stâne (de unde și denumirea văii și a curmăturii, probabil), dar oile încă nu au urcat. Mă întreb dacă or fi ok câinii care le vor păzi. Ce bine că acum e liniște și pace.

Zărim după ceva timp un marcaj triunghi roșu pe un copac și urmăm poteca firavă ce apare pe jos, dar în scurt timp ne dăm seama că aceasta conduce ușor spre stânga, în jos spre vale, iar noi trebuie să ținem ușor dreapta, spre culme. Ne redresăm, nu înainte de a face multe poze în toate direcțiile, pentru că deja începem să luăm în altitudine și ni se arată peste tot o grămadă de peisaje.

Am intuit tare bine că zona nu prea e frecventată de turiști, pentru că în continuare suntem singurii oameni, nu vedem pe nimeni pe nicăieri.

Odată ce prindem poteca cea corectă, reîntâlnim marcajul triunghi roșu, dar apare vopsit doar pe pietrele de pe jos, astfel că iarna sau pe timp de ceață ar fi destul de dificilă orientarea pe acest traseu.

Urcăm din ce în ce mai mult, în timp ce admirăm versatul din stânga care e plin de tufe de rododendron. Câteva dintre ele deja au înflorit, dar momentan culoarea roșie a întregului versant e dată de frunzulițele altor plante de sol.

Abia când ajungem în Șaua Gropșoarele începem să vedem oameni. Și, vai, câți oameni! Porțiunea între Șaua Gropșoarele și La Răscruce este singura de pe acest circuit pe care o mai parcursesem de mai multe ori (inclusiv anul trecut, în sens invers), și pe ea vedem foarte mulți oameni care coboară dinspre Vârful Gropșoarele.

La fel, când ajungem în punctul La Răscruce, vedem mulți drumeți venind dinspre Muntele Roșu. Stăm un pic aici să facem o mică pauză, timp în care apare și un cuț ATÂT de frumos și pufos că-mi vine să-l fur, după care care începem coborârea. Este, în continuare, cam vânt să stai mult pe loc.

De La Răscruce mergem inițial câțiva pași spre Culmea Stâncoasă, unde mă gândesc să fac câteva poze, dar nici nu ajungem până în primul vârfuleț că începe iar vântul, și abandonez ideea. Coborâm repede spre firul Văii Pârâului Alb, ca să intrăm la dos, și fără a mai analiza mult împrejurimile, îi dăm la vale.

Pe jos solul și iarba au aspectul specific pe care îl au imediat după ce tocmai s-a topit și ultima limbă de zăpadă din firul văii, și mă tot uit că nu văd niciun marcaj și nicio potecă bătută, dar nu mi se pare nimic nefiresc. Presupun că e și acesta un traseu foarte puțin umblat umblat și întreținut.

Abia acasă, a doua zi, mi-am dat seama, uitându-mă pe track-ul de pe Strava, că noi acolo, pe prima porțiune a traseului, am mers direct pe firul văii, dar poteca marcată era, de fapt, câțiva metri mai sus, pe partea dreaptă (sensul de coborâre). Haha, ce i-am dat noi ca migul în jos.

Abia după vreun sfert de oră cred că dăm de primul marcaj triunghi galben pe o piatră pe firul văii, dar nici prin cap nu-mi dă că noi până acolo n-am fost pe marcaj :)) Traseul devine din ce în ce mai solicitant, cu mici săritori care ne pun la încercare abilitățile. La fiecare dintre ele mă uit în urmă după ce o cobor și mă gândesc că la urcare ar fi mult mai ușor (deși una dintre ele mi se pare ușor dificilă și la urcare). Obișnuită să evaluez fiecare traseu și să-mi imaginez cum ar fi pentru un începător, concluzionez că acesta nu e tocmai un traseu ușor. Și cred că ideal este de parcurs în urcare, nu în coborâre.

Oricum, foarte interesant. Nu m-am așteptat să găsesc un traseu marcat, cu porțiuni ușor tehnice în Ciucaș. Dar iată! Dacă n-am fost în Piatra Craiului, a venit un pic de Piatra Craiului la noi :))

Cheile Pârâului Alb sunt mult mai scurte decât Cheile Văii Stânii și, după ce săritorile se termină, ajungem din nou pe plat, în pădure, unde deja bocancii mei spun “cam până aici a fost”. Traseul n-a fost unul tocmai potrivit pentru a fi parcurs cu bocanci noi, și am început să simt că mă cam bat un pic, dar nu e ca și cum de-aici mi-aș putea lua zborul.

Continuăm prin pădure și ne minunăm de tot verdele și sălbăticia traseului. Faza de la urcare se repetă aproape identic și acum, când Adi mă oprește brusc pentru că a mai văzut un animal. Și culmea, și de data asta e tot o capră neagră. Incredibil! Acum încerc să fac ceva poze, însă obiectivul nu mă ajută, iar capra e mult mai rapidă și se pierde printre copaci.

Întâlnirile cu animalele sălbatice sunt unele dintre cele mai intense momente pe munte. Și când mă gândesc pe lângă câte animale trebuie să fi trecut de-a lungul anilor fără nici măcar să știu… Și acum, dacă aș fi fost singură, nu cred că aș fi văzut niciuna dintre capre. Oare câți urși s-au uitat la mine de pe după copaci sau au fugit de mine? Răspunsul este… depinde despre ce munte vorbim :))))

Aproape de finalul traseului nostru, la intersecția cu triunghi albastru, întâlnim prima dată oameni pe traseu. De fapt este un grup de 3 băieți care vin pe urmele noastre, semn că am parcurs același traseu de coborâre, că pe altundeva nu aveau cum să vină. Schimbăm câteva vorbe și apoi continuăm mai departe, eu oprindu-mă să pozez floricele din când în când, pe măsură ce îmi intru încet încet din nou în mână și mă reconectez cu aparatul, pe care nu l-am mai ținut în mână de la 1 martie.

Mă chinuie un pic talentul, dar și eu pe el, iese ceva, dar nu prea, însă nu contează prea tare. Ceea ce contează e că suntem în natură și nimeni nu ne poate lua asta în acest moment.

Iar când ieșim din pădure, ce să vezi…. găsim în sfârșit Poiana! Era cât pe ce să o ratăm și de data asta, pentru că aveam de gând să o luăm pe o scurtătură, spre stânga, ca să ajungem la mașină, însă o zărim pe dreapta și ne ducem direct spre ea.

Este o poiană imensă, așa cum și știam de fapt, și singurul motiv pentru care am ratat-o dimineață este că e în stânga drumului forestier pe care am venit, și e ascunsă de priviri când ești pe drum. Nu prea ai cum să o vezi.

Pajiștea verde se întinde peste tot și îmi vine să mă apuc să fac numai tumbe prin ea, dar adevărata frumusețe o realizăm abia când aruncăm o privire în urmă.

Uoooooou!

Cu ochii mari vedem cum în spatele nostru se ridică abruptul îmbrăcat aproape complet în pădure, ițindu-se doar pe ici pe colo sub formă de stânci, și totul pare ca rupt dintr-o poveste. Un peisaj cum rar cred că mai există la noi în țară, și știu sigur că nu e izolarea de vină, ci chiar așa este.

Din imaginile mele nu se vede prea bine, pentru că la ora aceea am pozat contre-jour, dar oricum doar la fața locului se poate aprecia cu adevărat frumusețea locului. Am decis imediat să facem o pauză, timp în care eu am mâncat, Adi a zburat un pic drona, după care am mai făcut ceva poze, am căscat gura, și ne-am îndrăgostit iremediabil de această poiană.

Eu una abia aștept să mă întorc acolo. Am plecat cu chiu cu vai, mai având de parcurs cam 1 km înapoi până unde lăsasem dimineață mașina, nu înainte de a da peste o urmă ce ni s-a părut a fi a unui pui de urs. Era chiar înainte de intrarea în poiană, pe drumul secundar ce coboară spre ea din drumul forestier principal. Nu că ne-am fi mirat prea tare, pe ambele văi găsind excremente relativ proaspete (maxim 1 zi). Ulterior, consultându-mă cu câteva persoane, am concluzionat că nu e urmă de urs, ci probabil de lup(i) sau câine.

Ajunși înapoi la mașină, nu ne-am putut abține și am mai tras un pic mâța de coada și pe-acolo, ba să ne spălăm pe mâini la râu, ba să mănânce și Adi un sendviș înainte de plecare, orice scuză numai ca să ne mai putem bucura un pic de o bucățică de aer liber, de soare, de copaci, de ciripitul păsărelelor și de iarba verde. Aaaah, this is the life! :D

The end

Salut! Bloguldecalatorii.ro este un proiect de suflet, pe care l-am început în 2009 din dorința de a ajuta cu informații utile (precum cele pe care le găsești mai jos). Dar, în timp ce el este gratuit pentru cititori, implică multe ore de muncă, precum și costuri de administrare. Dacă simți că are un real impact pozitiv asupra vieții tale, te rog să iei în considerare susținerea proiectului meu. Poți face acest lucru pe Patreon. Mulțumesc mult!

UTILE


TRASEU


Poiana Valea Stânii – Cheile Văii Stânii – Curmătura Stânii – Șaua Gropșoarele – La Răscruce – Cheile Pârâului Alb – Poiana Valea Stânii


Durată totală: ~ 7h 30


Poiana Valea Stânii – Cheile Văii Stânii – Curmătura Stânii: 2h

Curmătura Stânii – Șaua Gropșoarele: 1h

Șaua Gropșoarele – La Răscruce: 30 min

La Răscruce – Cheile Pârâului Alb – Poiana Valea Stânii: 3h


Tip traseu: drumeție + (foarte puțin) scrambling

Formă traseu: buclă

Altitudine minimă: 987 m (Poiana Valea Stânii)

Altitudine maximă: 1805 m (La Răscruce)

Diferență nivel:  + 860 m / – 860 m

Distanță: 16,6 km

Stare marcaj: banda albastră este ok, triunghiurile roșu și galben sunt marcaje destul de rare, aplicate pe pietrele de pe sol în golul alpin, ceea ce pune probleme pe timp de ceață

Sezonalitate: tot anul, mai puțin coborârea pe Valea Pârâului alb (triunghi galben), care iarna poate fi periculoasă

Surse apă: 3 surse (1 – pe Valea Stânii, după ieșirea din chei, este o țeavă amenajată; 2 – pe Culmea Albele, cu câteva minute înainte (mai jos) de Șaua Gropșoarele; 3 – un pic mai jos de intersecția dintre marcajele triunghi albastru și galben, dar aceasta nu este amenajată, este un pârâuaș) – am indicat sursele de apă pe harta de mai jos, cu albastru. Atenție! Valea Pârâului alb este seacă aproape în întregime, apa nu este la suprafață, după cum s-ar putea înțelege de pe hartă.

Atenționări traseu: Valea Pârâului alb are câteva săritori, nu foarte mari, dar care necesită un pic de îndemânare tehnică pentru a fi depășite. Parcurgerea în urcare a traseului este un pic mai facilă decât a-l parcurge în coborâre. Unele săritori sunt cam spălate (fără prize mari) și pe unele le-am găsit ude.

Data: 23 mai 2020

Hărți folosite: Munții noștri | MN04 | Munții Ciucaș

Aplicații folosite: Varianta veche a aplicației Munții noștri


HARTĂ & PROFIL

Mai multe detalii pe Strava, aici.


TRACK GPS

Am urcat Track-ul GPS în Google Drive, îl poți descărca de aici.


GOOGLE MAP

ACCES

Înainte de a ajunge în Cheia, se face dreapta (venind din direcția Ploiești) pe un drum forestier ce însoțește Râul Telejenel (există acolo un indicator spre Păstrăvărie).

Acesta are 10 km până la Poiana Valea Stânii și este într-o stare foarte bună și suficient de lat cât să permită trecerea a două vehicule în multe locuri.

În principiu el poate fi parcurs cu orice mașină, cu atenție la km 8 pentru mașini cu garda mai joasă. Acolo noi am dat peste o porțiune de câteva sute de metri unde se fac încărcări de lemne în camioane, iar drumul este un pic noroios (cel puțin așa l-am găsit noi). Noi am parcurs drumul cu un VW Passat, și în acel loc am atins un pic cu dedesubtul mașinii acea dâră de noroi care se creează între urmele lăsate de vehicul. Nu a fost mare problemă, era doar noroi, dar trebuie grijă (cu o mașină cu gardă gen Logan nu ar fi nicio problemă). Apoi am continuat fără probleme până la capătul celor 10 km.


MASĂ

În Poiana Valea Stânii există o Păstrăvărie. Nu am mers să vedem dacă este deschisă acum pe perioada stării de alertă. Nu părea să fie mișcare, dar cred că la telefon pot fi obținute informații actuale și corecte.


ECHIPAMENT MONTAN FOLOSIT


ECHIPAMENT FOTO FOLOSIT


Majoritatea pozelor sunt făcute cu Sony A6500 + 16-50mm, mai puțin cele în care apar eu, care sunt făcute cu Sony A6000 + Sigma 30 mm


VREMEA

Meteoblue.com
Viewweather.com
Yr.no


DE REȚINUT

Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc mult pentru vizită și pentru timpul petrecut citind acest jurnal. Rugămintea mare pe care o am de la tine este să respecți natura și oamenii care doresc să se bucure de ea (inclusiv pe tine). Pentru asta, te rog:

  • nu lăsa gunoaie pe munte sau inscripții pe copaci (pentru a respecta natura și pe ceilalți turiști)
  • nu fă gălăgie pe munte (pentru a respecta pe ceilalți turiști și pentru nu speria animalele)
  • nu rupe florile ocrotite prin lege (pentru a se bucura și alții de ele și pentru a nu încălca legea)
  • echipează-te corespunzător (pentru a preveni accidentele)
  • informează-te întotdeauna asupra traseului pe care vrei să-l faci (pentru a preveni accidentele)
  • consultă prognoza meteo și nu pleca dacă se anunță vreme rea (pentru a preveni accidentele)
  • nu porni în trasee care sunt peste puterile tale (pentru a preveni accidentele)
  • nu consuma alcool pe traseu (pentru a preveni accidentele)

Dacă nu știi cum să faci unul dintre lucrurile de mai sus sau ai neclarități, lasa te rog un comentariu sau scrie-mi la adresa alexandra @ bloguldecalatorii .ro și te voi ajuta cu mare drag! :)

21

22 comments

  1. Ma bucur și încerc sa văd prin ochii tai locurile pe care le străbați . Sunt fericita ( cu toate ca am făcut parte din persoanele “ consemnate “ la domiciliu) , pentru gura de aer pe care a primit-o natura . Poate ii acordam și ei și noua o șansa la viața . Sănătate draga mea !

    1. Mulțumesc mult, dragă Gabriela! Așa este, natura a primit o pauză binemeritată de la oameni. Și eu mă bucur pentru asta!
      Multă sănătate și gânduri bune transmit și eu către tine! :)

  2. Bunå Alexandra,
    Ce verde, ce superb! <3 Și ce simpatic e cuțu!
    O recomandare: în bannerul albastru, ai un link către contul de Patreon, dar nu se vede deloc că este un link, decât dacă te duci cu cursorul fix pe text. Un link ar trebui să fie vizibil pe pagină indiferent unde se află cursorul (ideal, prin culoare și sublinire, care e implicit, dar știu că nu e prea estetic). Să fie cât mai ușor pentru cititori să te susțină :)

    1. Buna, Andreea! Mersi tare mult!
      Il pusesem subliniat prima data, insa cred ca am mai modificat ceva ulterior, de nu s-a pastrat. Am modificat acum. Multumesc inca o data! :)

  3. Sunt munții mei preferați. Cum scriai la un moment dat, poți face o groaza de trasee in acest “mall” al naturii. Îți oferă de toate, pentru toți, oricând.
    Superbe imaginile.
    Clipul făcut cu drona unde îl putem vedea?
    Mulțumesc mult pentru aceasta incursiune in natura.
    La cât mai multe poteci frumoase!

  4. Superba poiana, acum aflu prima data despre ea si am adaugat-o pe lista de posibile destinatii pentru vara asta daca am noroc sa ajung in tara. Mor de ciuda in clipele astea ca sunt departe de Carpati, blocat intr-o tara plictisitoare si privind imaginile tale si ale altor oameni in aceste zile am descoperit ca sunt extrem de multe locuri neexplorate si ma gandesc serios sa ma reintorc si sa redescopar feircirea de a explora cararile muntiilor nostri.

      1. Virusatii sefi ai Europei, Anglea. :) Sunt Alex care voia sa plece in colindarea Anzilor pe timp indelungat.

        1. Aaaaa, iarta-ma, nu ma uitasem la adresa de email :)
          Hai ca nu e asa rau, poti sa mergi in Scotia pe munte :D si nu numai.
          Dar, da, imi dau seama ca micii munti ai Angliei nu sunt tocmai la fel de faini precum Carpatii, de Anzi nici nu mai zic.
          Altfel m-as fi mutat de muuult timp in Anglia :)

  5. Buna.
    Cheile urcate de voi si o bucatica dupa fac parte din Maraton Ciucas, eu am alergat pe acolo:|). Adica mers ceva mai repede, ca aveam treaba sa ajung pe varful Ciucas.
    Urma aceea cred totusi ca e de lup.
    Cutu ala pare a fi un samoed, dar nu recomand umblatul cu caine pe munte, din motive de caini de stana sau/si lupi, care , nu stiu daca stiai, ataca si mananca caini…nici cel mai dur caine nu ar face fata unui lup.
    Toate bune!

    1. Da, da, asa este! Si prietenul meu a fost la maraton Ciucas si a recunoscut o parte din traseu. Atat cat poate fi tinut minte din fuga :)
      Nu am caine, deci nu pot sa imi dau cu parerea, stiu doar de la un amic ce are caini ca daca ai femela e mult mai ok. El are doua cateluse mici si nu a avut nicio problema, merge mereu cu ele pe munte.
      Toate bune si tie! :)

  6. Superb! De mers pe acest traseu, este si toamna ❤️
    Si daca vrei sa simți adrenalina la cote ridicate, ca in Piatra Craiului, sa te întorci pe traseul cu triunghi albastru, valea Pârâului Sterp 😱. Eu când m-am văzut coborând pe acolo, am zis ca acolo mi-e sfârșitul 😂 este foarte foarte abrupt dar totodată, spectaculos, atat cat se poate pentru Ciucaș. 🥰

    1. Da, aveam de gand sa urcam pe triunghi albastru daca am fi stat 2 zile acolo, asa ca a ramas pe data viitoare :)
      Acum ca mi-ai spus ca e spectaculos, cu atat mai mult abia astept! :)
      Ture frumoase!

  7. Esti priveligiata ca ai reusit sa pleci in Ciucas, din pacate eu nu am reusit sa fac o plimbare la munte.
    Ca intotdeauna faci descrieri foarte detaliate a traseului pe care il parcurgi. Esti o adevarata doamna a muntelui.
    Daca nu ploua, sambata as vrea sa plec in M-tii Leaota, intrare prin Dragoslavele, spre Vf. Vartoapele.
    O seara buna.

  8. Mulțumesc Alexandra pentru drumeția virtuală! Cel mai mult mă bucur pentru că suntem sănătoși să putem călători din nou! Apreciez felul tău de a crea un blog despre călătoriile pe care le-ai făcut, îți doresc doar de bine, multe drumeții reușite în viitor, noi și nebănuite experiențe plăcute! Până la urmă pandemia care s-a abătut asupra noastră a fost șansa naturii de a respira mai mult fără acei care o poluează de secole și de a se revigora un pic măcar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.