Muchia Ciorga / Horvatca iarna – traseu nemarcat în Piatra Mare

Scris de | Alexandra

Traseu: Timișu de sus – Muchia Ciorga – Vf. Piatra Mare – Cabana Piatra Mare – Drumul familiar – Dâmbu Morii


Nu știu cum de-am reușit iarna asta să înotăm în zăpadă peste tot pe unde-am fost. E drept și că am evitat înadins orice munte și perioadă fără prea multă zăpadă și că ne-am asumat de la început că probabil vom înota pe ici pe colo, dar nici la asemenea acumulări nu ne-am așteptat, dat fiind ce puțin a nins în această iarnă și cât viscol a fost, care a spulberat zăpada la greu. E adevărat și că probabil faptul că am umblat aiurea pe nemarcate a avut ceva de-a face cu asta :)))

Fiecare tură a inclus cel puțin o porțiune cu acumulări imense de zăpadă, iar aceasta din Piatra Mare nu a făcut excepție, deși fusese destul de cald în ultima perioadă, și în multe masive se topise mult din zăpadă. Dar ce dacă e 1 martie? :) Ghioceii au sosit doar la oraș!

Am început traseul lejer, fără mari probleme. Alături de noi au fost Florin și Dragoș. Abia mai târziu ne-am dat seama că treaba asta sigur n-a fost întâmplătoare, ci probabil așa a fost să fie, ca să putem răzbi.

Am lăsat o mașină la Dâmbu Morii și una la Timișu de Sus, unde se varsă Horvatca în răul Timiș. De acolo am început traseul, pe muchia Ciorga, un traseu nemarcat pe care aveam de gând să urcăm până pe Vf. Piatra Mare, după care planul era să coborâm la cabană, și apoi pe la Șirul Stâncilor până la Dâmbu Morii.

Aveam track GPS de la Mihaela și Radu Diaconescu, dar traseul este relativ ușor de urmărit, chiar și fără track. Chiar de la început am dat peste un vechi marcaj forestier roșu care se găsește adesea pe culmi, și ne-a ghidat și pe aceasta foarte bine. Nu e la fel de vizibil ca un marcaj turistic de traseu omologat, dar e mai mult decât suficient.

În mare parte am ținut mereu culmea, singura excepție fiind ceva mai sus, la o poiană, unde trebuie cotit dreapta și apoi revenit înapoi la culme după un ocol (pe hartă, la final, se vede foarte bine acest lucru).

În prima parte a urcării găsim zăpada foarte mică. Ninsese un pic vineri spre sâmbătă și acum e duminică. Mi se pare proaspătă. Urc voinicește prin pădure, în timp ce încerc să mă țin de Adi și Dragoș care, cu toate că vorbesc, au viteză. Te pui cu alergătorii? :))))

Îi dau eu acolo la deal, mă strofoc, dau din coate, dar chip să mă țiu de ei nu-i. Oricum, nu merg nici ca melcul’, avansez chiar bine, dar parcă nu-i tocmai cea mai bună zi a mea.

Un pic mai sus ne oprim să ciugulim ceva, să mai prindem puteri. Și când spun “prindem”, vreau să zic “prind”.

O idee mai târziu decât mă așteptam, ajungem la o căbănuță de vânătoare frumoasă tare, după care, numai bine ce parcă am mai prins energie în picioare, că se îngroașă gluma. Ajungem într-o zonă cu brazi îmbrăcați frumos într-o mantie de zăpadă proaspătă, unde ne cufundăm până la genunchi în zăpadă. Dar suntem prea încântați de winter wonderland să ne facem griji.

Unde mai pui că în spate, printre brazi, ni se arată impunători Bucegii, iar privirea îmi e atrasă de fața albă a Bucșoiului, care parcă mă hipnotizează. Doamne, ce frumos e!

Mai avansăm noi ce avansăm, trecem și de un mic foișor din lemn, râdem, glumim, zăpada e mare dar panta e micuță și încă ne vine să zâmbim la soare, dar de pe la 1600 de metri în sus…. se cam duce distracția și începe munca adevărată.

Nu că până acolo ar fi fost ușor, dar acum mușchii picioarelor deja încep să urle.

Încercăm noi să găsim calea cu cât mai puțină zăpadă. Aș! Fii pe pace! N-ai șanse. Și pe culoar, și prin pădure, e la fel de mare. Pe alocuri ne cufundăm până la genunchi, alteori până la fund. Fiecare pas devine o luptă, mai ales că în unele gropi e foarte ușor să intri, dar mult mai greu să ieși din ele. Norocul meu că-s mai ușoară și nu intru chiar până la capăt, dar băieții au de furcă la greu.

Abia atunci am înțeles cum a fost făcutul ăsta să avem mai mulți oameni la făcut urme. Dacă am fi fost doar noi doi ar fi fost cam nasol.

Însă, chiar și așa, ne simțim bine, și tot chinul ăsta prin zăpadă are și o doză de bucurie în el. Îmi aduce aminte de copilărie când ne jucam prin nămeți. Nu pot să spun că regret 100% că nu am avut rachete. Mai ales că nu e nicio plăcere să urci cu ele în spate toată porțiunea pe care nu le poți purta, și să le tot pui și să le dai jos, cum am pățit în Cindrel acum câțiva ani.

Muchia se subțiază și se dezgolește încet încet, ceea ce ne spune că ne apropiem de vârf și, cel mai important, că dăm de zăpadă mică, însă nu încă. O ultimă pantă super abruptă ne pune la încercare serioasă. Sau, cel puțin, așa sperăm noi, că e ultima. După cum se vede, așa pare.

Aici ne chinuim cel mai mult. Energia ni s-a cam terminat tuturor, iar eu cel puțin nu mai am decât 1% (am măsurat :))) Îmi simt pulsul cum mi se zbate-n gât. Sau îl aud? Nici nu-mi mai dau seama.

Pantă foarte abruptă + zăpadă până la fund nu e tocmai cea mai bună combinație. Din când în când ne mai uităm în urmă cât ne tragem sufletul, spre Bucegi, dar nu numai, căci acum se vede bine și Piatra Craiului, precum și Iezer, și chiar și un pic din Făgăraș, dincolo de ea. O nebunie!

Primul vârfuleț, care este înșelător. Nu, încă n-am ajuns pe vârf. Mai aveeeeem:

Ultima porțiune e cea mai frumoasă, în sfârșit scăpăm de zăpada imensă și putem înainta cât de cât, ne clătim ochii cu peisajele, cu zăpada modelată fotogenic de vânt, și fac poze cu gura până la urechi.

În sfârșit ajungem pe vârf! Tare bine e când știi că nu mai ai decât de coborât. După 6 ore de urcuș susținut, nu mai vreau să văd nici cea mai vagă pantă de urcat. E drept că nici coborârea nu va fi prea roz, mai ales pentru picioare, dar măcar am scăpat de ce-a fost mai greu.

Sus ne uităm bucuroși în toate zările, salutăm și Ciucașul, vedem cabana ce pare destul de departe, mai ales că nu credem că mai găsim cabanierul acolo să ne dea ceva de mâncare, dar pe moment ne bucurăm de clipă. E ceva vânticel, dar mai tragem un puf pe noi și ne încălzim cu ceiuț cald. Aaaah, this is the life!

Abia aici vedem primii oameni pe ziua de azi. Și chiar sunt multicei, nu glumă. Era de așteptat, de altfel. Grupulețe mici de 2-3-4 oameni vin pe rând să “viziteze” vârful, majoritatea dinspre cabană, și apoi pleacă înapoi.

Și noi, după scurta pauză binemeritată și “baia de soare”, pornim mai departe. Evităm poteca de vară care taie panta, deși mulți vedem c-o iau pe acolo. E drept că acum nu e foarte multă zăpadă în acel loc, însă nu e tocmai o idee bună, fiind o zonă unde se formează plăci care pot pleca foarte ușor la vale.

Am preferat să o luăm frumos pe deasupra, cât mai safe, și în 2 timpi și 3 mișcări am ajuns în capul hornului. Iuhuuu, să-i dăm la vale! E mic tare acest hornuleț, dar foarte distractiv!

Coborâm apoi pe potecă spre cabană, uimiți de cât de frumos se văd pereții printre brazi, în lumina caldă a după-amiezii, și de cât de bătută e poteca pe aici. De mult n-am mai mers pe o potecă așa de circulată.

La cabană, spre surprinderea noastră, găsim încă multă mișcare. Cabanierul nu numai că mai este acolo, dar nu este singur, așa cum l-am găsit cu 5 ani în urmă, exact în aceeași perioadă, când am dormit acolo un weekend. Sunt mai mulți oameni la bucătărie, și tare ne bucurăm să primim o farfurie de mâncare caldă. După efortul depus până acolo, abia mai știu cum mă cheamă, mă simt de parcă m-au bătut jandarmii, așa că fasolica cea de toate zilele mă unge la suflet. Acum 5 ani cred că fix același lucru am mâncat. E mâncarea clasică de la cabana Piatra Mare.

Nu stăm mult după ce-am luat și ultima furculiță, căci e deja ora 16. Domnii de la cabană sunt foarte drăguți și ne umplu unul dintre recipientele noastre cu apă, căci izvorul de lângă cabană este înghețat.

La cabană am uitat să fac o poză, dar am fotografiat panoul cu indicatoare.

Ne echipăm repede la loc și pornim. Aveam eu de gând să urc pe vârful de lângă cabană ce-mi poartă (oarecum) numele (Pușcaș) – mai puțin ultima literă,  dar mi-a trecut instant când ieșim din cabană și îmi dau dat seama că nu vreau decât să mă teleportez la mașină. Ba nu, direct acasă, în pat, după un duș fierbinte, dacă tot am inventat teleportarea.

Abandonăm și planul inițial de a coborî pe bandă albastră, pe la Șirul Stâncilor, pentru că ar fi cea mai lungă coborâre din toate trei. Cea mai scurtă ar fi pe bandă galbenă, dar mi-e teamă să nu găsim gheață pe traseu (cum am găsit în 2013), iar Florin și Dragoș nu au colțari la ei, ceea ce ne conduce la concluzia că cea mai bună soluție e să coborâm pe Drumul familiar.

Zis și făcut! 2 ore mai târziu suntem la mașină, după o coborâre care mi-a cam rupt picioarele, mai ales că pe a doua jumate din ea zăpada se cam topise. Acuma… nu știu ce-i mai rău. Să mergi cu bocancii de iarnă pe pământ, în coborâre, sau să înoți în zăpadă de 1 metru, în urcare? Hmmm….. :)

The end

Durată totală: 10 h


Tip traseu: drumeție pe zăpadă

Formă traseu: buclă

Altitudine maximă: 1844 m

Diferență nivel:  + 1070 m

Distanță: 16 km

Stare marcaj: traseul pe muchia Ciorga este nemarcat. Dincolo de vârf intrăm pe marcaj bandă roșie, care este în stare foarte bună.

Surse apă: La Cabana Piatra mare există un izvor, dar iarna uneori este înghețat. Dar puteți cere / cumpăra apă de la cabană (este cineva acolo tot weekendul).

Atenționări traseu: întreg traseul este sigur în orice anotimp, dar, atenție! Iarna, mai ales când zăpada este instabilă, trebuie evitată curba de nivel ce merge pe stânga atunci când coborâm de pe vârf spre cabană (valabil și în sens invers, evident). În jurnalul din 2015 am indicat pe poze care este traseul corect și cum să evităm zona de risc. Recomand evitarea acestei zone în orice fel de condiții, atunci când este zăpadă. Chiar dacă nu provocați o avalanșă, se poate aluneca cu ușurință în acea zonă.

Muchia Ciorga este frecventată de urși.

Data: 1 martie 2020

Hărți folosite: Munții Noștri, Piatra Mare

Aplicații folosite: Vechea versiune a aplicației Munții Noștri & Osmand


HARTĂ & PROFIL

Mai multe detalii pe Strava, aici.


TRASEUL PE ORE

8:30 Start urcare (Timișu de sus)
10:10 Cabana de vânătoare
13:00 Foișor
14:20 Vf. Piatra Mare
pauză

15:20 Cabana Piatra Mare
pauză
16:00 Plecare de la cabană
18:00 Finish (Dâmbu Morii)


CAZARE

Aceasta a fost o tură de o zi, dar, dacă aveți nevoie de cazare în zonă, recomand Hot Tub Chalet Retreat.


VREMEA

Meteoblue.com
Viewweather.com
yr.no


GOOGLE MAP

Pe harta google de mai sus am plasat locurile unde se poate lăsa mașina:
– În Timișu de jos, foarte aproape de intrarea pe Valea/Muchia Horvatca există pe șosea un refugiu lateral destul de mare, unde mașina poate fi lăsată în siguranță.
– la Dâmbu Morii, imediat după ce se trece podul, în fața poștei, există o parcare pe dreapta. Mașina se poate lăsa și mai sus, dar drumul e destul de rău și loc foarte puțin de lăsat. Doar cu 4×4 poate aș continua până la barieră, care este 500 de metri mai sus.

Dacă nu aveți la dispoziție două mașini, puteți alege între următoarele 2 variante:

– între Timișu de jos (la 1,7 km de metri de mers pe jos de Dâmbu Morii) și Timișu de sus (650 de metri de intrarea în traseu) se poate lua trenul. Verificați pe Infofer la ce oră oprește trenul în haltă ca să vă luați marjă de eroare suficientă. Călătoria între cele 2 halte durează doar 8 minute și bilet se poate cumpăra de la naș.

– de pe vârf se poate coborî pe traseul marcat ce trece pe la Tamina (bandă albastră), terminând traseul exact de unde l-ați început. Această variantă, însă, nu trece pe la cabana Piatra Mare.


Cabana de vânătoare era încuiată cu lacăt.
Foișorul era descuiat, la nevoie pot dormi înăutru 2-3 persoane pe jos (nu există saltele sau priciuri, doar 2 scaune).

ECHIPAMENT MONTAN NECESAR


Orice drumeție reușită începe cu lista de echipament.

Despre autor

ALEXANDRA PUȘCAȘU

Salut! Sper că ți-a plăcut să citești acest articol la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să‑l scriu pentru tine :) Am creat acest blog în 2009 pentru a-i ajuta și pe alții să găsească fericire și libertate prin intermediul călătoriilor și a naturii. Te invit să citești mai multe aici.

COMENTARII

  1. salut, mai e valabila idiotenia cu amenda in piatra craiului daca te prind cei de la administratia parcului pe zone cu traseu nemarcat fara sa ii anunti in prealabil ? Ultima data trebuia sa le trimiti un email , sa astepti raspunsul lor si sa printezi raspunsul la email si sa il ai la tine, altfel, amenda era in jur de 3000 de RON … O prevedere aiurea de prin 2007
    Felicitari si multumesc ca ai facut public track-ul si harta :) e destul de mare secretomania pe partea de trasee nemarcate in Piatra Craiului :)

    • Cu plăcere, dar acest traseu e în Piatra Mare :)
      Da, mai este valabil regulamentul din Piatra Craiului. Dar nu e așa mare stres. Dai mail și spui unde și când vrei să mergi. Și nr de persoane. Ți se răspunde destul de repede.
      Nu aș printa răspunsul, însă. Nu mi se pare necesar.

  2. Citesc cu interes din experiențele tale în calitate de împătimit al muntelui. Oare vei scrie vreodată și despre mare?

  3. Ai tu o expresie amuzantă în text legată de oboseală, pe care o compari cu o bătaie din parte jandarmilor.
    Doar o observație amuzantă de la mine: tu poți lua pauză oricând pe traseu, pe când jandarmii nu se mai opresc din bătut.

  4. Descoperirea blogului de călătorii al Alexandrei Pușcașu a fost una din bucuriile mele ale anului 2020. Articolul despre drumeția din Piatra Mare, pe 1 martie 2020, a fost o descoperire la fel de plăcută, și – desigur – mai târzie. Ce aș putea spune? Doar superlative. Frumos. Plăcut. Echilibrat. Organizat. Rânduială, digitală și analoagă, ambele frumos „împletite”. Sfaturi bune. Plăcere și traspunerea cititorului în acea stare, a acelei zile. Mulțumiri. Mulțumim. Mulțumesc.

    • Mulțumesc și eu tare mult, Rob! Este o mare bucurie să citesc astfel de mesaje! :)
      Îți doresc cât mai multe zile frumoase pe munte în 2021! :)

Comentariile sunt închise.

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei