CÂND: 17-18 august 2019
CÂT: 2 zile / 1 noapte
TRANSPORT: mașină personală
CAZARE: guest house
TOATE JURNALELE DESPRE
PIATRA CRAIULUI 2019
Traseu circuit: Sat Ciocanu – La Table
Traseu pe Muntele Pietricica
GOOGLE MAP
CAZARE
Pentru că nu am găsit cazare așa din scurt mai aproape de munte, noi ne-am cazat în Câmpulung, la Căsuța cu lavandă, dar nu recomand. A fost alegere cam proastă. La fața locului cazarea a avut ceva neajunsuri, dar a fost cât de cât ok pentru o noapte pe fugă. Ceea ce s-a întâmplat după câteva zile mă face să nu o recomand. La întoarcere am scris un review pe booking, așa cum fac de fiecare dată, review în care am scris atât plusurile, cât și minusurile. Fapte pure, fără să înfloresc și fără să scriu nimic neadevărat. Imediat ce am publicat review-ul m-a sunat cineva de la pensiune, o doamna cu o atitudine foarte agresivă care efectiv mă certa și mă lua la întrebări, un fel de cum-mi-am-permis-să-le-fac-un-review-nu-tocmai-ok.
În plus de asta, a început să turuie justificări pentru fiecare punct menționat de mine în review, inclusiv dând vina pe angajații ei că nu au făcut patul cum trebuie (după ce eu am menționat că patul avea un cearșaf prea mic, care s-a mișcat în timpul nopții pentru că nu era cu elastic, și nu exista husă între acest cearșaf și saltea, lucru deloc igienic) și pe mine pentru ceva ce nu avea cum să fie vina mea, pentru că eu doar urmasem indicațiile omului care ne cazase. În fine, review-ul meu se poate vedea pe booking dacă sunteți curioși. Cert e că după 2 minute în care a început și cu batjocuri la adresa mea, am închis telefonul. A fost halucinant, pur și simplu. Așa ceva nu am pățit de când sunt, și am stat la zeci, poate peste o sută de cazări în viața mea și la toate am făcut review-uri, unele bune, altele mai puțin bune, după cum a fost cazul.
Cealaltă variantă de cazare pe care o găsisem în zona Câmpulung era Cottage Poe, o cazare care pare mult mai ok (chiar de vis, aș zice).
Sigur, pentru acest traseu este ideală cazarea cât mai aproape de munte, eventual în Dâmbovicioara sau Șirnea.
Prețul plătit de noi la Căsuța cu lavandă: 138 lei / cameră dublă / noapte cu mic dejun inclus
MASĂ
Noi am mâncat la Pensiunea Cerbul în Dâmbovicioara. Alternativ recomand Amada, în Câmpulung. și, așa cum spuneam și în jurnal, recomand.