România: Via ferrata Astragalus, Bicaz-Chei (aug 2018) – 4/4

Ultima zi in vacanța noastră în Carpați era rezervată pentru Via ferrata Astragalus, un traseu relativ nou de via ferrata de la noi din țară (amenajat în 2016 parcă), ce ne stârnise curiozitatea.

Avusesem noroc cu vremea în fiecare zi până atunci, dar prognoza anunțată ne făcea să ne îndoim un pic de prelungirea norocului și pentru acest ultim plan. Începuseră niște ploi sănătoase de vară, debutând cu cea de cu o zi înainte, care nimicise tot în cale. Una la fel era anunțată și pentru astăzi, dar, fiindcă pe prognoză părea că am avea totuși vreo 2 ore la dispoziție, am zis totuși să încercăm.

Ne-am trezit, din acest motiv, cât mai devreme posibil, ca să fim la start dis de dimineață. Imediat ce am ieșit din cameră am văzut clasica ceață de dimineață cum împodobește peisajul.

Dimineață la pensiune. Un loc așa frumos, dischisit, cu floricele și gazon verde îngrijit, mai rar am văzut.

Prin Cheile Bicazului nu era încă nimeni, și am ajuns destul de repede la start. Am lăsat mașina la șosea, într-un mic spațiu în care încap câteva mașini (nu multe) și am pornit spre cabana Ecolog, care e 5 minute mai sus. Abia când am pornit mi-am dat seama că îmi uitasem rucsacul în cameră. Clasic! Noroc că echipamentul de via ferrata era în mașină și nu îmi trebuia neapărat ce aveam în rucsac, aveam deja pe mine cam tot ce aveam nevoie, mai puțin geaca de ploaie, dar, asta era. Dacă ne prindea ploaia, nu aveam mult de mers udă.

Așa că am pornit. Nu era ca și cum m-aș fi întors după el tocmai la pensiune. Nu am făcut mulți pași pe potecă și am mai avut o surpriză. De data asta una plăcută.

Atât de devreme ajunsesem încât am speriat cioporul de capre care locuiesc în rezervație. A fost o mare surpriză pentru mine, nici prin cap nu mi-ar fi trecut să găsesc niște capre negre chiar aici, și atât de aproape de șosea și civilizație. În prima secundă cred că m-am și speriat nițel, nu de alta, dar habar nu aveam ce ar putea mișca prin pădure.

Au fugit repejor, dar am apucat să aruncăm câte o privire unii spre… altele :) Erau și ele curioase cine le deranjează așa dimineața, iar noi… nu mai zic. Mai târziu ne-a spus domnul de la cabană că veniseră să lingă sarea pe care le-o aduce. Ce drăguț de el că are grijă de ele!

Când am ajuns, la Cabana Ecolog nu era nimeni, dar până am terminat noi să ne echipam a sosit și custodele, un om blând , cu ceva ani trecuți peste dânsul, care ne-a spus că este localnic din zonă. Am plătit taxa de acces în rezervație și cea pentru accesul pe via ferrată, și am pornit, nu înainte de a mai inspecta o dată cerul.

Momentan niște nori joși acopereau vârfurile munțișorilor din zonă, semn că nu va ploua prea curând, căci se vedea aproape cu ochiul liber cum se ridică.

Traseul este însă în așa fel amenajat încât ai posibilitatea de retragere la un moment dat. Așa că ne-am propus ca, atunci când ajungem la bifurcație, să mai analizăm o dată și, dacă se pregătește de ploaie, să ne retragem imediat. Nu de alta, dar ultimul lucru pe care îl vrei când ești pe un traseu de via ferrata este să te prindă ploaia. Stânca udă plus metalul pe care trebuie să pui mâna și de care ești legat… nu fac deloc casă bună cu fulgerele. Dar să nu ne precipităm.

Cu gândul la căprițele frumoase ce tocmai le văzusem, am început urcușul prin pădure. Urmărind săgețile, am intrat pe prima porțiune de traseu, o brână ușurică pe care am zburat aproape. În curând începe și urcușul, când, traseul cotește brusc la stânga și în sus pe primul perete. Acolo începe propriu-zis adrenalina.

Am început să ne cățărăm încet încet, cu atenție, căci, din cauza ploii extrem de puternice din ziua precedentă, prin pădure pământul încă era un pic umed, și chiar și stânca în câteva locuri. Nimic de speriat, dar, cu niște pământ umed prins de tălpi, nu e niciodată distractiv.

Pe măsură ce urcam, priveliștea nu era foarte grozavă în toate direcțiile, căci pe acel sector avem vedere fix spre șosea și o carieră de piatră, însă, în scurt timp, aceasta dispare din raza vizuală.

Poze multe cu noi pe traseu nu prea am făcut, căci trebuia să fim super atenți ce facem cu mâinile și picioarele. Nu sunt foarte multe locuri de odihnă și momentan nu sunt foarte obișnuită să mă las pe spate asigurată ca să fac poze, așa că uit.

Odată ajunși la intersecția unde ne-am putea retrage, am analizat cerul și totul părea bine, așa că am pornit mai departe. Ba chiar începuse să iasă și soarele un pic, pentru că norii joși aproape se ridicaseră de tot. Ce bucurie!

Apoi începem urcușul pe al doilea perete, iar lucrurile se mai complică un pic. Traseul nu mi s-a părut extrem de greu, însă au fost câteva locuri care mi-au dat emoții. În special sunt locuri unde nu există prize și se merge la aderență, iar în locurile în care trebuie să treci carabinierele de pe o lungime de cablu pe alta, îmi crea un disconfort psihic să stau cu picioarele la aderență pe stâncă, apoi cu o mână să mă țin bine de cablu (practic această mână era singura chestie care mă împiedica să nu cad), în timp ce cu cealaltă trebuia să schimb carabinierele.

Iar la un moment dat, într-un astfel de loc, din cauza pământului umed de pe tălpi, mi-au alunecat picioarele pe stâncă în același timp, de mi-a stat inima un pic. Doar câțiva centimetri, dar totuși. Pfiu!

Nu pot să spun că nu m-am bucurat când am ajuns sus. Nu doar pentru că priveliștea din vârful Turnului Mare este fantastică, dar și pentru că știam că nu mai am surprize necunoscute pe mai departe.

Vremea arătându-se perfectă, am decis să luăm o mică pauză de masă acolo, și am ronțăit una alta, bucuroși de soare și de reușită.

Mai departe am avut doar de coborât pe traseul albastru (mai jos o să includ schema cu traseele) până înapoi la cabană. A trebuit să avem super mare grijă și aici, căci se coboară pe un culoar foarte abrupt, în mare parte pe pământ, iar toată secțiunea e ascunsă de soare în orele dimineții, astfel că era încă ud după ploaia din ziua precedentă și alunecam îngrozitor. Dacă nu ar fi fost montate cabluri și pe acolo, habar nu am cum ne-am fi descurcat, căci era cumplit. Însă, cu multă atenție, atât când coboram cu fața, cât și atunci când descățăram (era musai uneori), am ajuns în siguranță jos, fără ca niciunul dintre noi să se facă poster mânjit cu noroi de sus până jos.

Odată ajunși jos, știind că am sfidat ploaia, am intrat pe modul relaxare completă. Acolo lângă cabană este o poieniță foarte frumoasă și vreo 2 băncuțe ici acolo, un cadru perfect de moțăială. Chiar lângă este și un mic perete de cățărare, și o echipă de 3 băieți erau deja acolo când am coborât noi. Nu după mult timp au venit și niște tineri germani, care și-au instalat un mic picnic. Noi am rămas pe băncuță bucurându-ne de soare și zgâindu-ne la cățărători, fiind curioși ce e cu germanii. Erau vreo 3 fete și un băiat. Nu părea cine știe ce de capul lor, și ne gândeam că poate-s turiști veniți să caște și ei gura aiurea, dar, ce să vezi? Dintr-o pungă de rafie au scos la un moment dat câteva corzi, hamuri și carabiniere și, când s-au apucat să se cațere… am rămas mască. Nu aveau căști, ceea ce nu cred că e o idee deloc bună, chiar și dacă faci cățărare la faleză, dar se cățărau foarte bine, inclusiv fetele.

Când ne-am plictisit de atâta stat, ne-am gândit să mai facem o mică plimbare înainte de plecare. Scria acolo că în 5 minute ajungi la Cheile Șugăului și în 10 minute la Drumul forestier V. Șugăului, și ne-m gândit să ne ducem până acolo și să ne întoarcem la mașină pe drum, dar, după un pic de boschetăreală care ne-a dus la chei și la râu, n-am găsit nici un mod de a traversa apa pentru a ajunge la drumul forestier, care era pe partea cealaltă, așa că am renunțat și ne-am întors pe unde venisem.

Chiar atunci, când voiam să ne luăm la revedere de la domnul de la cabană, ajunseseră acolo și un tată cu fiul său, care se pregăteau să urce pe ferrată.

Am observat din prima că nu au kit, dar mi-a fost nu-știu-cum să le zic ceva, mai ales că spuneau că se cațără anual în Cheile Bicazului. Însă domnul nostru drag a știut cum să abordeze situația cu diplomație. Le-a spus că echipamentul lor nu sunt în regulă. Întrebarea “de ce?” care a urmat m-a lămurit despre ce vorbim. Sigur, nu le-a interzis să urce, fiecare e pe propria lui răspundere. Însă și-a făcut datoria morală de a le spune. Nu că s-ar fi răzgândit, au pornit așa, fără nicio grijă. Pe fiu îl înțeleg, că poate nu are de unde ști, dar de la un adult parcă te aștepți să facă orice pentru a-și proteja copilul.

Ce era în neregulă cu echipamentul lor? Pur și simplu nu aveau niciun sistem de amortizare. Făcuseră exact ceea ce orice ghid de via ferrata scrie să nu faci: și-au încropit ei două asigurări făcute din coardă + carabiniere la capăt, crezând că e suficient. Problema e că, atunci când faci via ferrata, cel mai important nu este doar să ai neapărat două asigurări, și nu doar una, ci și că, în eventualitatea unei căderi, șocul trebuie să poată fi amortizat cumva. Altfel, ai toate șansele să mori pe loc din cauză că coloana vertebrală nu este făcută să facă față la așa un șoc. Atâtea teste au fost făcute și au demonstrat acest lucru… Dar unii tot nu înțeleg. Chiar și cu kit cu sistem de amortizare, via ferrata este în continuare un sport mai periculos decât cățărarea clasică, tocmai pentru că o cădere poate avea urmări mult mai grade decât în cazul unei căderi în coardă. Însă, fără amortizare, practic e ca și cum te-ai cățăra cu o coardă statică în loc de coardă dinamică. Nu are ce să-ți preia șocul căderii, așa că va fi preluat de coloană. Care, ghici ce… nu e din elastic…

Acum, nu știu, zic și eu, dar poate nu toată lumea își dorește să trăiască…

Trecând mai departe, întoarcerea în Lacu Roșu a trecut, inevitabil, prin Cheile Bicazului, care, acum, spre deosebire de dimineață, erau pline de oameni care mergeau pe șosea și mașini parcate aiurea, și toate astea și din cauza gheretelor care sunt amplasate fix acolo, în chei. O idee mai proastă și mai kitschoasă mai rar am văzut…

Abia am reușit să urcăm serpentinele din cauza aglomerației, și nici în Lacu Roșu nu erau lucrurile mult mai roz. De data asta am parcat în apropiere de restaurant Panorama și ne-am încercat norocul acolo, nu de alta, dar pe google avea review-uri bune. Lucru confirmat și când am ajuns la fața locului, căci nu exista nicio masă liberă. A trebuit să pândim vreo 10 minute până s-a eliberat ceva, iar, când ne-am așezat în sfârșit, am așteptat 15 minute să vină cineva să ne elibereze masa, dar acest lucru nu s-a întâmplat, deși mișunau vreo 2-3 chelneri pe lângă noi și văzuseră că eram clienți noi, nu cei vechi, așa că ne-am ridicat și-am plecat.

În ritmul acela probabil am fi mâncat peste 2 ore și ar mai fi durat încă una să ne aducă nota. Dacă aveam și de luat rest… deja cred că ne prindea seara.

Am mers, așadar, fix lângă, la o terasă la care, deși se servește carne peste carne, am avut parte de o servire impecabilă, de niște fete tinere extrem de drăguțe care s-au dat peste cap să ne facă să ne simțim bine, și am și mâncat repede. Aaaa, ca să nu mai zic că fix lângă era un nene care făcea kurtos și am comandat unul de când era la masă, ca să nu mai pierdem timp pe urmă stând la coada. A fost perfect! Ce înseamnă să știi să gestionezi o afacere…

Înapoi la parcare, domnul care încasa taxa ne-a spus că fusese prăpăd cu o seară înainte, tot drumul era plin de apă și ploaia curgea în valuri. Așa de rău fusese încât zicea că nu mai văzuse așa ceva de când e.

Restul zilei l-am petrecut la pensiune în cel mai frumos mod cu putință, pe o păturică la soare, citind și ascultând păsărelele. Am stat ceva acolo, până când a părut că se apropie ploaia, care, ca și cu o zi înainte, a întârziat să apară, prognozele dând-o din nou un pic în bară, spre fericirea noastră.

Am discutat un pic și cu doamna de la cabană, care se mirase să ne vadă pe fiecare cu câte o carte în mână, aparent majoritatea clienților care vin acolo nu fac asta, după spusele ei. Ne-a mărturisit că turistul din timpul săptămânii e complet diferit de cel de week-end, care vine acolo doar să scuipe semințe și să asculte manele. Acum era bine, așadar, liniște și pace, nimeni nu asculta manele, așa că ne-am bucurat că am ales să ne îndreptăm spre casă sâmbătă, și nu duminică.

Săptămâna noastră de vacanță s-a încheiat repede. Cu 2 zile pe drum și 5 pe munte… cred și eu! Dar a fost o săptămână atât de frumoasă! Chiar fără peripeții aș putea spune, cu o mică excepție în dimineața plecării când, cu toate bagajele îmbarcate și centurile puse, am constatat că mașina nu ne pornește. Vis! :)))))

Am încercat eu de câteva ori, dar nimic. Mai pățisem noi de câteva ori în ultima vreme, dar pornise cu manevra mea specială (inventată și patentată :))))). Acum însă, nu mai răspundea la nimic. Manevra mea magică era fix degeaba. Ba parcă mai urât făcea.

Nu ne-am panicat foarte tare, căci eram totuși într-o curte cu alte mașini, bine că nu ni se întâmplase asta în pădure, cu câteva zile înainte, unde nici semnal nu aveam. Atunci să fi văzut distracție :))))

A pornit într-un final fără probleme cu puțin ajutor de la proprietarul pensiunii, care ne-a dat un pic de curent (noroc că se ocupase Adi să cumpere cabluri cu ceva vreme în urmă) și așa am putut în sfârșit pleca la drum.

Ei, păi doar unde s-a văzut o vacanță de-a mea fără peripeții? :)))) Prea fusese liniștită asta, trebuia să se întâmple ceva :P

The end


Acest jurnal face parte din seria vacanței AVENTURI ÎN CARPAȚI 2018. Dacă vrei să afli mai multe detalii (itinerar, hartă, costuri, etc) sau vrei să citești și celelalte jurnale din serie, le găsești pe toate aici.


MULȚUMESC PENTRU VIZITĂ!

Dacă te-am ajutat într-un fel sau altul, m-ar ajuta mult susținerea ta.
Mă poți susține pe Patreon:

sau alegând, pentru tine sau cadou pentru un prieten, unul din produsele create de mine:

Cadouri muntomani, montaniarzi, iubitori si pasionati de munte

UTILE


ECHIPAMENT FOTO FOLOSIT



CHECK LIST
Echipamente


Tricou sintetic sport

Buff

Colanți sport

Cremă soare SPF 50

Geacă impermeabilă tip foiță

Pungi gunoi

Recipiente apă

Mâncare + dulciuri

Ochelari soare

Husă impermeabilă pt rucsac

Cască

Kit via ferrata

Anou pentru asigurare suplimentară

Mănuși via ferrata

Ham

Carabiniere Via ferrata

Carabinieră cu filet


CAZARE


COSTURI

Taxă via ferrata Astragalus: 15 lei / persoană 


TRASEU


Traseul nu este marcat, dar se poate urmări cu ușurință după o studiere atentă a schiței. Am indicat pe harta google de mai jos locul unde am lăsat mașina. De acolo se urcă pe potecă 5 minute până la Cabana Ecolog, unde se plătește taxa, după care se începe traseul de via ferrata. Începutul este pe potecă, în pădure, după care, la apariția primului cablu, se va începe asigurarea.

Tip traseu: via ferrata

Durată: noi am făcut Traseul nr. 1 principal – roșu (cel lung) în 2h 30 (cu tot cu pauză pe vârf)

Diferență nivel:  + 300 m

Stare traseu: bună la data la care am fost noi

Data: 17 august 2018


SCHIȚE


VREMEA

Meteoblue.com
Viewweather.com
Yr.no


GOOGLE MAP


INDICATOARE

Indicatoare la Cabana Ecolog


DE REȚINUT

Dragă cititorule,
Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc mult pentru vizită și pentru timpul petrecut citind acest jurnal. Rugămintea mare pe care o am de la tine este să respecți natura și oamenii care doresc să se bucure de ea (inclusiv pe tine). Pentru asta, te rog:

  • nu lăsa gunoaie pe munte sau inscripții pe copaci (pentru a respecta natura și pe ceilalți turiști)
  • nu fă gălăgie pe munte (pentru a respecta pe ceilalți turiști și pentru nu speria animalele)
  • nu rupe florile ocrotite prin lege (pentru a se bucura și alții de ele și pentru a nu încălca legea)
  • echipează-te corespunzător (pentru a preveni accidentele)
  • informează-te întotdeauna asupra traseului pe care vrei să-l faci (pentru a preveni accidentele)
  • consultă prognoza meteo și nu pleca dacă se anunță vreme rea (pentru a preveni accidentele)
  • nu porni în trasee care sunt peste puterile tale (pentru a preveni accidentele)
  • nu consuma alcool pe traseu (pentru a preveni accidentele)

Dacă nu știi cum să faci unul dintre lucrurile de mai sus sau ai neclarități, lasa te rog un comentariu sau scrie-mi la adresa alexandra @ bloguldecalatorii .ro și te voi ajuta cu mare drag! :)

17

4 comments

  1. Foarte inspirational, Alexandra! Te apreciez pentru talentul de a transmite mai departe, de a darui :-)
    Si, intr-adevar – blogul tau este reusit!

Leave a Reply

Your email address will not be published.