România: M. Călimani – 12 Apostoli (aug 2018) – 2/4

La Rezervația 12 Apostoli din Călimani încercasem să ajungem pentru prima data într-o minivacanță de 1 decembrie cu ceva timp în urmă, însă planul eșuase complet din cauza vremii. Așa că a fost trecută pe listă pentru următoarea vacanță prin munții noștri mai îndepărtați de noi, și iată că acum îi venise în sfârșit momentul.

Mi-ar fi plăcut mult să combin această rezervație cu Pietrosul Călimanilor, dar, studiind atent harta, am realizat că ar fi imposibil de făcut într-o singură zi, ci ar fi nevoie de o noapte pe sus cu cortul. Cine știe, poate va rămâne pe altă dată. M-am bucurat însă că aveam totuși posibilitatea de a face un circuit în zonă, pentru a nu ne întoarce pe același drum, lucru pe care încerc de fiecare dată să-l evit.

Am pornit devreme dimineață de la pensiune, care, pentru această tură, era perfect localizată exact la începutul drumului ce merge spre Gura Haitii.

Am parcurs cătinel cu mașina toți cei  22 de km până acolo, minunându-ne de cât de frumoasă este acea zonă parcă complet depărtată de civilizație, nu de alta dar am mers destul de încet, căci starea drumului nu e tocmai cea mai bună pe alocuri. Ba niște gropi, ba niște asfalt lipsă… Clasicul drum românesc ce duce spre munte.

După Gura Haitii am ajuns la o intersecție de unde se bifurcau două drumuri forestiere, noi având treabă pe cel din dreapta, dar era semnalizat cu un semn de circulație interzisă. Știam însă că startul traseului e un pic dincolo de această bifurcație și, din câte reținusem eu, acolo se lasă mașina. Am fost un pic temători să încălcăm semnul de interzis, dar am riscat totuși, cu gândul de a ne întoarce dacă ne înșelaserăm în privința locului de lăsat mașina. Aici drumul era de pământ, dar ok de parcurs cu orice mașină. Manevra a fost până la urmă una corectă, căci după 1 km și un pic, am găsit pe dreapta o mini-parcare amenajată de rangerii parcului național (sau salvamont, nu știu exact), semnalizată cu semn de parcare, unde este amplasat și un panou turistic, plus câteva săgeți indicatoare.

Traseul chiar de acolo pornește și aflăm imediat că vom intra pe Poteca 12 Apostoli, marcată cu punct albastru. Se intră în pădure și apoi se coboară câțiva metri până la un pârâu, unde am găsit câțiva rangeri lucrând la ceva amenajare. Am plătit două bilete de acces în parc (despre care nu știam dinainte), după care am început efectiv traseul. Chiar acolo, la început, este un loc de relaxare absolut fantastic. Amenajat cu mese și scaune făcute din bușteni, așezate chiar pe malul pârâului, într-o poieniță înconjurată de brazi… mi s-a părut paradis! Am hotărât astfel să stăm aici o vreme la întoarcere, dacă vom avea timp.

Spre deosebire de ziua precedentă, pe care o petrecusem în Rarău, când nu-mi fusese nici cald, nici frig, ci era temperatura aia ideală, la care te simți perfect, ziua de astăzi debutase deja cu o căldură un pic peste nivelul de confort, iar urcușul prin soare nu a făcut decât să accentueze senzația de caniculă.

Din loc în loc am văzut și câteva panouri informative, căci eram totuși pe o potecă turistică amenajată, în care ni se explica modul în care s-au format Munții Călimani. Acești munți minunați sunt foarte speciali, ei născându-se în urma unor erupții vulcanice succesive, urmate de curgeri de lavă, golirea camerei magmatice și în final prăbușirea conului vechiului vulcan ce era aici odată… acum câteva milioane de ani. Ieri, alaltăieri…

Am trecut prin mai multe sectoare diferite de traseu. Mai întâi o potecă destul de lină prin etajul foioaselor, de unde am zărit, pe stânga, traseul pe care urma să ne întoarcem, după care am urcat la dreapta printr-o pășune alpină unde am găsit câteva colibe. Poate erau stâne… nu știu… era pustiu pe acolo, cert e că am urcat ca la o cursă cu obstacole 1000 de metri garduri, căci erau multe zone împrejmuite, care să împiedice trecerea animalelor, și aveam de muncă serios, ceea ce nu făcea decât să ne obosească și mai tare, de unde eram deja complet leșinați din cauză căldurii.

A urmat apoi încă o urcare, tot prin soare, dar măcar intrasem în etajul coniferelor. Făceam orice ca să mai prindem câte un pic de umbră, și ne abăteam mai pe la stânga, mai pe la dreapta, doar doar am găsi niște alinare. Nu-mi dau seama dacă urcușul era chiar așa de greu sau pur și simplu căldura ne luase toate puterile. Nici măcar când am realizat că poteca trece prin mijlocul unor plante foarte înalte cu flori roz în vârf nu am fost foarte încântată, nu de alta, dar tot cu soarele în cap eram, iar poteca era așa de îngustă încât nu aveai cum să nu te atingi de toate cele.

Acum tot ce puteam spera era să nu ridice ursul nasul de pe undeva, căci zona îmi semăna tare cu ceva din tura trecută în Călimani, unde găsisem niște excremente proaspete de urs și unde ne sărise o căprioară imensă de la câțiva metri distanță.

Abia apoi, când florile s-au terminat și am ajuns în sfârșit într-o pădure umbroasă, am putut respira ușurată și parcă am avut un pic mai mult spor.

La ieșirea din pădure m-am trezit cu două sentimente contrare. Pe de o parte, mă bucuram că ieșeam la un nou peisaj și eram nerăbdătoare să văd cei 12 Apostoli, pe de alta mi-era un pic teamă de căldură.

Nu a fost așa de rău decât poate un pic la început, când am intrat în jnepeniș și, la un moment dat, am ratat poteca mai bine conturată și am luat-o pe una secundară (ușor la dreapta), care în curând s-a stricat tare și ne-am trezit că ne luptăm cu jnepenișul, încercând să nu ieșim zgâriați chiar de tot și peste tot. Am realizat la un moment dat că era paralel cu poteca pe care trebuia să fim, așa că am făcut un pic de boschetering și am ajuns la ea în 2 timpi și 3 mișcări. Aaaah, much better!

Am găsit imediat și niște indicatoare care ne anunțau că acum suntem pe creastă (punct roșu), și în fața noastră (pornind spre dreapta dacă ne gândim la direcția din care am venit) se prefigurau ca printr-un vis diverse formațiuni stâncoase. Nu stăteau așa aliniați vreo 12 Apostoli, la numărat, cum poate ne-am putea închipui, ci lucrurile stau foarte diferit la fața locului.

Am pornit într-acolo, așadar, făcând o deviație de la circuitul nostru, urmând ca mai apoi să revenim în acest loc.

Prima formațiune care ne-a ieșit în cale se numește Moșul și aici la poalele lui am făcut o mică pauză de masă și pozat/filmat, deși o umbră bună nu am găsit, oricât de mult am încercat. A fost un pic de chinuială, dar măcar a venit ceva vânt în curând și ne-a mai alinat suferința. Ba chiar mi-am și pus foița de vânt la un moment dat.

Am continuat apoi mai departe, spre ceilalți apostoli. Am ajuns într-un loc extrem de frumos, și, fiindcă am găsit niște oameni acolo, era cât pe ce să ratăm cea mai frumoasă experiență, și anume să urcăm sus pe “vârf”, dacă pot să spun așa. Nu mai știu exact de ce și cum, dar la un moment am vrut să ne întoarcem, dar ce bine că până la urmă am continuat mai departe, și am găsit poarta spre această minunăție.

De sus de acolo, formațiunile arată ca o cetate, apostolii parcă stand adunați într-o horă, păzind o comoară ce se află în mijlocul ei. Am coborât apoi prin altă parte în această comoară, explorând cotloanele rezervației și descoperind-i o parte din secrete. Deosebit de special mi s-a părut acest loc. Nu aș fi ghicit niciodată că se ascunde așa ceva acolo.

Întoarcerea am făcut-o pe aceeași potecă până la bifurcația cu traseul de pe care am urcat, după care am continuat mai departe pe punct roșu, pe traseu nou.

Acesta este un traseu de creastă, însă această porțiune parcursă de noi merge doar un pic prin gol alpin. În scurt timp intră într-o pădure frumoasă, care urmărește culmea. Și acest segment mi-a plăcut tare mult, am găsit pe acolo tot felul de ciupercuțe de care nu mai văzusem niciodată, una chiar neagră. Inițial am crezut că e mai otrăvitoare ca cianura, dar se pare că de fapt e chiar comestibilă. Ce curioasă e natura uneori!

N-am mers foarte mult pe acest traseu, ajungând în curând la un punct de campare unde am găsit și o măsuță, după care o stână (unde, la fel, nu era nimeni) de unde am început efectiv coborârea pe cruce albastră.

Prima porțiune a fost extrem de frumoasă, și, deși un pic mai devreme cerul ne speriase un pic cu niște nori cam negri, acum se arăta fudul în direcția opusă cu niște nori albi pufoși de cea mai mare frumusețe, care, atunci când sunt însoțiți de o pășune alpină verde și un peisaj de vis, nu poți decât să sari în sus de bucurie! Pe mine m-a apucat alergatul la vale :)))

Chiuitul s-a încheiat un pic mai jos, unde, brusc am intrat într-o pădure tare urâțică, din aceea cu spini (din seria “urâtă cu spume” :)))) Genul acela de pădure care e de-a dreptul înfricoșătoare dacă te prinde noaptea prin ea. Mă întreb de ce anume a încercat oare să se protejeze dezvoltând în timp niște spini așa de mari acești copaci…

Pădurea cea spinoasă s-a terminat și ea un pic mai jos la fel de subit precum a început, iar noi ne-am trezit brusc că ne-a debarcat într-un drum zărit de dimineață de pe partea cealaltă, la urcare, drumeag pe care am găsit câteva vaci. Eu cu teama mea de vaci cu tot… n-am fost cea mai încântată, dar păreau pașnice, așa că am prins curaj și le-am și filmat un pic (nu că ar fi ieșit vreo ceva la cât mi-a tremurat mâna filmând din mers, dar trebuie apreciat. Intenția contează :)))).

Era în jur de ora 15 sau 16 când am ajuns jos în poienița magică de unde plecasem dimineață, și, negăsind pe nimeni acolo, am hotărât să ne ținem de planul gândit dimineață. Ne-am scos bocancii, ne-am relaxat, am ascultat păsărelele și apa… am admirat verdele ferigilor… iar eu nici acum nu contenesc din a mă minuna de frumusețea acestui loc, chiar dacă acum îl vizitez doar cu amintirea gândurilor. Să fi stat vreo 25 de minute acolo, și doar foamea ne-a dat bice să plecăm, căci altfel probabil ne puneam o pătură pe jos și trăgeam și-un pui de somn.

Reîntorși la mașină, i-am dat înapoi pe drum cătinel cătinel, cu scopul de a găsi un loc de mâncat. Acolo însă nu este mai nimic turistic, așa că nu e tocmai ușor, căci nu e ca și cum ești pe Valea Prahovei și ai o mie de pensiuni, hoteluri și restaurante. Acolo e foarte pustiu. Chiar în Gura Haitii sunt vreo 2 pensiuni, dar nu prea era nicio mișcare. Ba chiar am întrebat la una dintre ele, însă ne-au direcționat către Păstrăvărie. Ok, atunci așa să fie. Nu sunt eu cu păstrăvul, dar acuma or avea și alți pești, mă gândesc.

Ba chiar mi se făcuse un pic poftă până acum ajuns acolo, la ce foame îmi era, și, în timp ce ne zdruncinam pe drumul neasfaltat secundar care duce într-acolo, deja cred că și băleam un pic. Astfel că e de la sine înțeles ce față am făcut când am ajuns acolo și pe poartă scria că e închis pentru că fac inventarul. Am rămas cu bălitul… Eu și câinele imens ciobănesc care ne-a întâmpinat de după gard, care probabil abia aștepta să înfigă și el colții în ceva cărniță de om :))))

No, bun, și totuși noi acum ce facem? Nu voiam să mergem tocmai până în Vatra Dornei la un restaurant, căci drumul din Dorna Arini până acolo era foarte prost, cu multe gropi, și nu aveam chef. Nici la noi la pensiune nu voiam să mâncăm, dar atunci unde? Singura opțiune ce ne apărea pe hartă era o pizzerie numită “La plai” undeva destul de aproape de ieșirea în drumul județean, care, la fel, era pe un drum secundar. Am zis că dacă nici acum nu ne iese… să se ducă toți pe pustiu cu drumurile lor secundare și să mă lase-n pace!

Dar, de data asta…. Magie!

După ce am urcat pe un drum în pantă extrem de abrupt și lat cât doar mașină (de m-au trecut toate apele rugându-mă să nu apară vreo altă mașină de după curbă), am ajuns într-un loc care parcă era trântit acolo de pe altă planetă. O pajiște imensă plină de iarbă, un foișor, o căruță cu flori, vreo 2 băncuțe balansoare și o terasă micuță la care speram din tot sufletul să putem mânca.

Nu era nimeni, însă, așa că speranțele erau minime. Deja ne așteptăm să nu găsim pe nimeni sau să întrebăm și să ne spună că servesc doar băuturi. Sau ceva de genul ăsta.

Așa că atunci când ne-au spus că ei chiar ne pot face 2 pizza, am zis că nu-i adevărat. Aaaaleluia! Maaaare bucurie pe capul nostru! Deja nu mai conta ce fel de pizza sau alte pretenții, nu voiam decât să fie gata cât mai repede. Și, ca de obicei, foamea-i cel mai bun bucătar, așa că nu aș putea să spun că nu mi-a plăcut. Oricum am mâncat-o cu ochii. Iar papile gustative în ochi nu prea am :))))

Am plecat de acolo mulțumiți până la cer, căci cum se poate termina mai frumos o zi decât cu o tură frumoasă pe munte și o masă de la care pleci îndestulat. Ei, poate cu un apus magnific, dar n-aveam în programul artistic astăzi, ci mâine, cu mult noroc :)

După această a doua mea drumeție în Munții Călimani, pot să spun că peisajul văzut astăzi este complet diferit de cel care ni s-a arătat în prima vizită, cea de cu un an în urmă, când urcasem dinspre Lacul Colibița, pe vf. Bistriciorul.

Și, mai mult decât atât, am ajuns la concluzia că acest munte este extrem e de MARE! Comparativ cu alți munți în care mai mult de câteva zile nu ai ce să faci, că ai văzut tot, aici ai “material” cât să nu te saturi câteva săptămâni sau chiar luni, dacă te apuci să faci trasee zilnic. Să tot mergi prin Călimani, nu glumă!

Noi însă ne pregăteam să ne mutăm a doua zi spre un alt munte, ceva mai mic, dar cu nimic mai prejos. Ba din contră!

Va urma


Acest jurnal face parte din seria vacanței AVENTURI ÎN CARPAȚI 2018. Dacă vrei să afli mai multe detalii (itinerar, hartă, costuri, etc) sau vrei să citești și celelalte jurnale din serie, le găsești pe toate aici.


MULȚUMESC MULT PENTRU VIZITĂ!

Sper că informațiile de mai sus ți-au fost de folos! :) Am pornit acest blog în 2009, cu gândul de a-i ajuta pe cei ce vor să călătorească pe cont propriu. Dacă apreciezi munca mea și-ți face viața mai bună sau mai ușoară, te rog să mă susții pe Patreon pentru a-mi putea duce visul mai departe:

sau alegând, pentru tine sau cadou pentru cineva drag, unul din produsele create de mine:


UTILE


ECHIPAMENT FOTO FOLOSIT



CHECK LIST
Echipamente


Tricou sintetic sport

Frontală + baterii rezervă

Cremă soare SPF 50

Geacă impermeabilă tip foiță

Pungi gunoi

Pufoaică subțire

Recipiente apă

Buff

Mâncare + dulciuri

Rucsac mic (18 l)

Ochelari soare


CAZARE

Noi am stat la Pensiunea Viodor, în Dorna Arini (lângă Vatra Dornei). Alternativ, puteți căuta mai jos o altă pensiune în Vatra Dornei sau puteți vedea ofertele Booking:



Booking.com



Booking.com


COSTURI

Taxă acces Parcul național Călimani: 6 lei / pers 


TRASEU


Gura Haitii – 12 apostoli – Poiana Pietrele Roșii – Gura Haitii

Durată totală (cu tot cu pauze): 6h


Gura Haitii – creastă: 2h 50

creastă – 12 apostoli – retur și continuare până la Poiana Pietrele Roșii: 1h 50 (cu tot cu pauze)

Poiana Pietrele Roșii – Gura Haitii: 1h 20

Tip traseu: drumeție

Diferență nivel:  + 730 m / – 730m

Distanță: 13,6 km

Stare marcaj: ok

Sezonalitate: tot anul

Surse apă: în Poiana Pietrele Roșii există loc de campare, o măsuță și o săgețică pe care scria H2O. Izvorul indicat n-ar trebui să fie departe, dar nu l-am verificat, pentru că mai aveam apă.

Data: 14 august 2018


INDICAȚII

Din Dorna Arini se intra pe DJ174 spre Șaru Dornei, după care se continuă spre Gura Haitii. Drumul nu este excelent, însă se poate parcurge cu orice mașină, chiar și ultima porțiune, care nu este asfaltată. După Gura Haitii se ajunge la o intersecție unde apare un semn de interzis circulația publică la dreapta. Am continuat totuși, și, după aprox 1,3 km am găsit o mică parcare amenajată pe partea dreaptă, semnalizată cu semn de parcare, semn că se poate parca totuși acolo. În acest punct este și startul traseului, unde am găsit un panou cu hartă și săgeți indicatoare. Imediat mai jos am găsit și rangerii, care lucrau la o amenajare. La dânșii am plătit taxa de acces.


HARTĂ


PROFIL

Puteți descărca trackul GPS al acestei ture de aici.


VREMEA

Meteoblue.com
Viewweather.com
Yr.no


RELIVE

Relive ‘Calimani – 12 Apostoli’


GOOGLE MAP


INDICATOARE

indicatoare la startul traseului

indicatoare la startul traseului


DE REȚINUT

Dragă cititorule,
Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc mult pentru vizită și pentru timpul petrecut citind acest jurnal. Rugămintea mare pe care o am de la tine este să respecți natura și oamenii care doresc să se bucure de ea (inclusiv pe tine). Pentru asta, te rog:

  • nu lăsa gunoaie pe munte sau inscripții pe copaci (pentru a respecta natura și pe ceilalți turiști)
  • nu fă gălăgie pe munte (pentru a respecta pe ceilalți turiști și pentru nu speria animalele)
  • nu rupe florile ocrotite prin lege (pentru a se bucura și alții de ele și pentru a nu încălca legea)
  • echipează-te corespunzător (pentru a preveni accidentele)
  • informează-te întotdeauna asupra traseului pe care vrei să-l faci (pentru a preveni accidentele)
  • consultă prognoza meteo și nu pleca dacă se anunță vreme rea (pentru a preveni accidentele)
  • nu porni în trasee care sunt peste puterile tale (pentru a preveni accidentele)
  • nu consuma alcool pe traseu (pentru a preveni accidentele)

Dacă nu știi cum să faci unul dintre lucrurile de mai sus sau ai neclarități, lasa te rog un comentariu sau scrie-mi la adresa alexandra @ bloguldecalatorii .ro și te voi ajuta cu mare drag! :)

23

11 comments

  1. Alexandra, te admir și îți urmăresc blogul cu drag, pentru tot ceea ce ne oferi cu generozitate. Nu mă prea impac cu tehnologia, nu am mai făcut plăți on line, aș vrea să susțin blogul lunar , dar aș dori să depun banii prin bancomat într-un cont pe care te rog să mi-l comunici. Îți mulțumesc pentru fotografii, pentru informații, pentru tot. Adela Ivan

    1. Buna, Adela!
      Iti multumesc din tot sufletul, atat pentru ca ma urmaresti si aprecieri, cat si pentru intentie!
      Dar ar fi prea mare deranjul sa mergi lunar la bancomat! Nu e nevoie, stai linistita, iti multumesc din inima!
      Ma bucur mult daca iti foloseste blogul meu!
      Te imbratisez cu drag!

  2. Ca de obicei, articolul este fain scris, interesant, fotografiile sunt mai mult decât sugestive și spectaculoase, aproape că am fost acolo :) Și articolul are și valoare educativă. Mulțumim!

  3. Buna Alexandra.
    O mica corectie este necesara si anume Ferigi in loc de Verigi, undeva spre sfarsitul excelentului tau articol (la intoarcere, in poienita magica).
    Inspirationale, calatoriile tale!

    1. Mersi, dins uflet, Catalin!
      Nu stiu cum de mi-a scapat, autocorectul sau eram in minte cu v-ul de la verde, cine stie :P
      Mersi mult inca o data ca mi-ai spus! :)

  4. Buna Alexandra,
    am facut şi noi exact acest traseu in urma cu cativa ani, prin 2012 cred, si ma gandesc sa-l repet weekendul urmator. Ce parerea ai despre parcurgerea lui in sens invers din punct de vedere al soarelui si efortului la urcare?
    Imi amintesc ca si pe noi ne-a cam batut soarele in cap la urcare, că am sărit o mie de pârleazuri şi că a fost singura dată cand am rămas fără apă pe munte, aşa încat săgeata aia cu H2O mi s-a parut geniala. Sursa de apa indicata era un izvoras sub forma de groapa in care se aduna apa, pe care nu l-am fi gasit in veci fara indicator.
    Pentru a nu repeta exact traseul mă întreb dacă nu e o idee parcurgerea in sens invers, ce zici?

    1. Buna, draga Cornelia!
      Merge si in sens invers fara probleme!
      Noi am ales acest sens pentru a ajunge mai repede la 12 apostoli.
      In principiu, cand merg intr-un loc nou, prefer sa ajung la el cat mai repede, pana nu se innoreaza (in functie si de prognoza, desigur).
      Tura faina! Sa-mi spui cum a fost, te rog! :)

Leave a Reply

Your email address will not be published.