România: M. Mehedinți – Domogled (iulie 2018) – 1/2

După o pauză destul de mare, eram disperată să ajung iar pe munte. Chiar dacă făcusem hiking și în Statele Unite, acolo parcă nu simțisem cu adevărat muntele, parte pentru că fusese extrem de cald, parte pentru că majoritatea munților pe care îi văzusem acolo erau… roșii.

Mi-era super poftă de un munte din ăsta verde, sănătos, românesc, adevărat! Numai că la noi ploua într-o veselie. Plouase tot iunie, și deși deja eram în iulie, vara parcă nu prea voia să vină. Cel puțin nu la munte. Cum venea weekendul și voiam să plecăm, cum se anunțau ploi.

Până la urmă, când am văzut că nu-i chip de Meridionali, mi-am îndreptat privirea, ca în alte dăți, spre sud-vestul țării, unde se pare că de multe ori vremea e mult mai bună. Sigurul bai e că e cam departe, dar acuma… ce să facem. N-avem ce să facem..

Am plecat așadar vineri seară din București, cu destinația Drobeta Turnu Severin. Nu găsisem cazare așa din scurt nici în Băile Herculane, nici la Cazane, așa că am luat de pe booking un hotel în Severin. Nu era el cine știe ce, deși cam scump, dar era singura variantă.

Am ajuns acolo foarte târziu. De unde trebuia să facem vreo 4 ore jumătate, am făcut cam 6. Când am intrat pe ușă eram rupți, noroc că am găsit la recepție o fată foarte de treabă, care ne-a primit cu un zâmbet și o vorbă bună.

14 iulie 2018

Dis de dimineață am pornit spre Băile Herculane, cu dorința de a începe traseul cât de devreme posibil. Stabilisem să facem un circuit prin vârfurile Domogledului și coborâre pe Cheile Feregari, așadar am căutat startul traseului ce urcă spre Crucea Albă. Există un mic spațiu de parcare pe partea stângă (cum vii dinspre Orșova) înainte de începutul traseului, dar la dus l-am ratat, așa că a trebuit să ne întoarcem după ce am constatat că trecem pe lângă săgețile de la start.

Acolo am găsit o plăcuță de pe care afli că poți plăti prin sms taxa de vizitare a parcului național, ceea ce am și făcut, 1 euro + TVA de persoană.

Am început apoi urcușul prin pădurea frumoasă, de care îmi era așa de dor. În sfârșit verdeeee! Singurul lucru neplăcut a fost puzderia de țânțari care se năpustise asupra noastră (știam eu de ce nu e de mers acolo vara, asta pe lângă căldură). Acum însă nu era foarte cald, ci o temperatură chiar ok pentru drumeție.

Și-am urcat, și-am urcat, și nu după mult timp a început să apară frumosul pin negru de banat, această frumusețe care nu încetează să mă uimească de fiecare dată când o văd. Au început să apară și mici ferestre de priveliște spre Băile Herculane, iar toată valea aceea frumoasă era așa de verde încât îmi umplea inima de bucurie! Cât de frumos e să te uiți în jur și peste tot să vezi numai și numai pădure! Ai ai ai!

Am ajuns cam după o oră și la o plăcută montată cu nici 1 lună în urmă, în cinstea Regelui Mihai, care trecuse pe acolo în anul 1938. Apoi imediat am ajuns și la Crucea Albă, de unde priveliștea s-a transformat în ceva și mai spectaculos.

După doar o scurtă pauză pentru o gustare, am pornit mai departe, iar traseul se făcea din ce în ce mai frumos. Am mers din poză în poză: ba o floricică specială, ba o plăntuță deosebită de care nu mai văzusem niciodată, ba un pin, ba un fluturaș, o lume întreagă de viețuitoare în care aveam privilegiul să ne plimbăm.

Ne-am înscris curând pe poteca de creastă, ce a devenit din ce în ce mai stâncoasă și mai interesantă, ca apoi să ajungem într-un final pe Vf. Domogledul Mic, unde ne aștepta un steag românesc. Până acolo urcușul fusese destul de susținut, așa că am făcut o binemeritată pauză mai lungă, admirând toată minunăția ce se întindea în toate zările în jurul nostru.

Poteca ne-a condus de acolo mai departe spre Domogledul Mare, deși de urcat nu prea mai simți că urci, ci doar se urmează linia crestei. Creastă ce nu mai este stâncoasă, ci chiar foarte înierbată și plină de flori, că nici nu mai zici că ești la munte.

Altitudinea e mică în Mehedinți, e drept că după pofta ce-o aveam, mi-aș fi dorit un munte maaare mare de tot, unde să-mi fie răcoare și să simt cu adevărat altitudinea, dar nu e ca și cum avusesem de ales. Mai ales că nici nu puteam să ne plângem, totul era ATÂT de frumos!!

Pe Vf. Domogledul mare nu am stat decât un moment – două, după care am început coborârea, brusc la dreapta, pierzând destul de rapid altitudine chiar de la început.

Am traversat o pajiște alpină foarte frumoasă, pe care era presărat pe ici pe acolo câte un arbust sau pin negru, după care, ceva mai jos, am pătruns în pădurea de foioasă, o pădure atât de frumoasă cum nu mai văzusem de multă vreme. O adevărată comoară!

Spre final, pe ultima sută de metri, am ajuns chiar și la un grohotiș, pe la Cheile Feregari, unde am făcut ce-am făcut și am alunecat, fesa dreaptă luând un șoc destul de serios. Și asta fix pe final, după ce am zis de 10 ori să fim atenți. Bad grohotiș! Baaad!

Toată ziua nu întâlnisem decât 3 oameni, un vis frumos față de aglomerațiile pe care le găsești pe anumite trasee din munții mai populari.

Traseul s-a terminat în câteva case ale unor sărmani, unde câțiva copii, când ne-au văzut, au început să ne ceară ciocolată. Probabil erau obișnuiți cu drumeții care coboară pe acolo și au mereu ceva dulce la ei. Noi din păcate nu aveam nimic dulce să le dăm. M-a trecut un val de milă pentru condițiile în care trăiau, urmat un pic mai jos de un val de supărare, căci fix la stradă se afla un maldăr de gunoi. Eu mă gândesc că oricât de sărac ai fi, tot ai vreme să ții curat în jurul tău, nu te costă nimic. Acu, nu știu la cine stă vina…

De acolo am făcut dreapta pe asfalt, printr-o căldură mai greu de suportat decât credeam. Tot traseul fusese superb, iar această ultimă bucată era ultimul lucru pe care mi-l doream. Chiar dacă știam de dinainte de ea, tot mă trăgeau câinii, mai ales că, după ce că era cald, mai era și în urcare.

Parcă nu mai aveam combustibil să-i dau înainte, și nu voiam decât să se termine. În curând am început să observăm ceva ciudat: cerul se întunecase tare de tot în față, brusc, și nu părea că se mai ține mult.

Pe dreapta am avut la un moment dat o fereastră frumoasă care ne-a permis să vedem abruptul stâncos superb al Domogledului, acest munte minune din care tocmai ce ne coborâsem. Mi se pare extrem de special acest loc, nu știu dacă se datorează faptului că îl văd foarte rar, sau este cu adevărat un munte binecuvântat.

Cu puțin înainte de a ajunge la mașină cerul s-a întunecat cu totul. Am știut în acel moment că va ploua, deși nu se prognozase nimic de genul acesta pe niciun site pe care ne uitasem și nici pe aplicația pe care o aveam pe telefon. Dar fix când am ajuns la mașină s-a pornit. Și nu oricum, ci un potop.

Ne-am urcat rapid și am pornit, luându-le din mers pe două doamne ce trecuseră cu 2 minute înainte pe lângă noi. Nu le puteam lăsa acolo, le-ar fi udat până la piele. Turna de numa numa!

La câteva sute de metri de unde parcasem, am găsit un copăcel doborât peste o bandă din drum (un sens adică), fix pe unde venisem noi. Picase atunci, în ultimele 10-15 minute, de la furtună. Ne-ar fi putut pica în cap…

Culmea însă, până am ajuns jos în Herculane (le-am lăsat pe cele 2 doamne la hotelul la care erau cazate), toată nebunia s-a oprit. Părea însă că se pornește iar, așa că după ce am parcat lângă parcul central, am coborât cu tot cu geci.

Adi nu mai fusese acolo, așa că era musai să vadă Piața Hercules și Băile Neptun. De dată asta am găsit închis podul de deasupra Cernei, care duce fix la Băi, semn că nu mai era într-o stare foarte sigură. Am găsit atât exteriorul cât și interiorul exact la fel cum le văzusem în 2015, într-o stare complet deplorabilă, de ruină. La puțin timp după aceea am văzut pe internet că se chinuie să se facă reabilitare, însă proprietarii se opun. Clasic… Sper totuși să reușească. Acea clădire (precum multe din zonă lăsate paragină) sunt de o valoarea inestimabilă, și mă întristează teribil să le văd pierzându-se de pe fața pământului din nepăsare…

Foamea ne-am potolit-o la Pensiunea Lorabella, unde am petrecut o oră foarte plăcută pe malul apei și am mâncat niște paste cu creveți absolut fantastice! Atâția creveți într-o porție de paste nu mai văzusem în viața mea, unde mai pui că erau și la un preț mai mult decât decent (în București ar fi costat dublu sau triplu chiar).

Reușisem să ne mișcăm tare bine, astfel că încă mai era timp de plimbare (cine se trezește devreme… departe-ajunge!). Ne-am îndreptat așadar spre Orșova, pe unde de multe ori mi-am dorit să merg, cu o mică deviație până la Mânăstirea Sf. Ana, la care mai fusesem cu muuult timp în urmă, prin 2007 cred (wooow, 11 ani!). Țineam minte că priveliștea de acolo de sus e tare frumoasă, și chiar este, doar că e blocată de diverse lucruri. Chiar și așa, a fost o vizită plăcută, într-un locaș liniștit, departe de zgomot.

Ultima oprire, care speram noi să fie foarte plăcută, a fost jos în Orșova. Îmi doream foarte mult să fac o plimbare pe malul Dunării pe acolo, așa că am parcat și ne-am gândit să ne plimbăm un pic prin parc. Ce am găsit acolo… ne-a întrecut orice imaginație și ne-a șocat pe viață.

Maldăre efective de gunoi umpleau parcul (care numai parc nu mai era), oameni se plimbau cu beri în mână și scuipând semințe din mers, în timp ce noi ne simțeam niște extratereștri. Nu mai văzusem așa ceva în viața mea!

Un loc ATÂT de frumos, ATÂT de binecuvântat, dar neglijat în asemenea hal. Și nu doar neglijat ci de-a dreptul batjocorit. Ce înseamnă să nu știi să ții curat în jurul tău… N-am să înțeleg niciodată fenomenul ce mi-a fost dat să-l văd acolo…

Ne-am imaginat, fără să vrem, ce-ar fi făcut elvețienii cu un asemenea oraș binecuvântat, și nu doar ei, ci probabil multe alte popoare… așa o poziție la Dunăre, așa munți de jur împrejur, atâta frumusețe…

Am plecat val vârtej, neștiind cum să ieșim mai repede și să fugim efectiv, simțind un val imens de revoltă combinată cu multe alte lucruri…

O zi frumoasă și deosebită s-a încheiat destul de neplăcut, însă am încercat să dăm uitării cele rele și să rămânem cu ceva bune, cu gândul la următoarea zi, în care mai aveam ceva mic planificat.

Va urma

Aparat foto folosit: Sony A6000 + 16-50mm

Traseu    Băile Herculane – Vf. Domogledul Mare – Cheile Feregari – Băile Herculane
Marcaj
Durată 6h30
Munții Mehedinți
Punct plecare Băile Herculane (șoseaua de sus – DN67D) – altitudine aprox. 220 m
Altitudine max. Vf. Domogledul mare (1105 m)
Diferență nivel + 1087 m / – 1087 m
Tip traseu drumeție
Stare marcaj ok
Hartă folosită MN 14 (Munții Noștri) Schubert & Franzke | Munții Cernei 7 Mehedinți
Sezonalitate tot anul
Data 14 iulie 2018

Traseul pe Relive:

Relive ‘Domogled’

Traseul pe Strava:

Dragă cititorule,
Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc mult pentru vizită și pentru timpul petrecut citindu-mi jurnalul. Pentru că îmi doresc să împărtășesc cu toată lumea pasiunea pe care o am și să ajut cât mai mult, blogul meu este gratuit și va fi întotdeauna gratuit, chiar dacă fiecare jurnal presupune multe ore de muncă. Dacă ți-a plăcut povestea sau te-au ajutat informațiile găsite aici, singura răsplată pe care ți-o cer este să respecți natura și oamenii care doresc să se bucure de ea (inclusiv pe tine). Pentru asta, te rog:

  • nu lăsa gunoaie pe munte sau inscripții pe copaci (pentru a respecta natura și pe ceilalți turiști)
  • nu fă gălăgie pe munte (pentru a respecta pe ceilalți turiști și pentru nu speria animalele)
  • nu rupe florile ocrotite prin lege (pentru a se bucura și alții de ele și pentru a nu încălca legea)
  • echipează-te corespunzător (pentru a preveni accidentele)
  • informează-te întotdeauna asupra traseului pe care vrei să-l faci (pentru a preveni accidentele)
  • consultă prognoza meteo și nu pleca dacă se anunță vreme rea (pentru a preveni accidentele)
  • nu porni în trasee care sunt peste puterile tale (pentru a preveni accidentele)
  • nu consuma alcool pe traseu (pentru a preveni accidentele)

Dacă nu știi cum să faci unul dintre lucrurile de mai sus sau ai neclarități, dă-mi te rog un mesaj aici și te voi ajuta cu mare drag! :)

5

9 comments

  1. Eu am fost in Herculane cu ocazia Hercules Maraton si se termina renovarea la diverse cladiri…se misca lucrurile, dar leeeeent…soseaua spre Baia de Arama in schimb lasa de dorit clar!

  2. Niște peisaje… răpitoare. Mi s-a tăiat respirația la unele fotografii. La Băile Herculane vreau și eu să ajung, să iau pulsul stațiunii lui Hercule de acum 150 de ani :) Felicitări, un reportaj frumos și convingător!

  3. “Verde, sanatos, romanesc, ADEVARAT ”
    Ce frumos ai spus… si ce bine s-a potrivit acum, in acest decembrie unicat…mi-a placut tare mult, mai ales ca mi-a fost si dor de articolele tale.
    Si daca maine tot incep sarbatorile de iarna, iti doresc sa le petreci in pace, cu liniste, sanatate si bucurii alaturi de toti cei dragi!

    1. Iti multumesc din suflet, Lorena!
      Am avut o pauza cam mare, e drept, dar am revenit.
      Vineri pregatesc si o supriza pentru cei ce sunt abonati (nu va aparea pe blog, ci doar pe email), asadar stai pe aproape :)
      Sarbatori frumoase si tie!

  4. Articol cu poze superbe…am fost si eu in locurile cele in anii de studentie…piesaje superbe si unicale. As vrea sa pot sa arat copiilor mei si Portile de Fier, si Baile Herculane, si Drobeta-turnu Severin, etc. Iti multumesc, Alexandra ca ai trezit in mine frumoase amintiri

Leave a Reply

Your email address will not be published.