Nitra a fost tabăra noastră de bază, așa că într-o zi am luat-o la pas pentru a afla despre ce e vorba. Pentru un oraș destul de mic, Nitra are o poziție cu multe avantaje. E la o distanță foarte mică de Bratislava, are propriul castel, și are în apropiere câteva dealuri deloc de neglijat pentru iubitorii de natură și/sau mișcare în aer liber.
Dimineață am făcut o plimbare prin centru, unde am avut surpriza de a găsi un centru de informare turistică foarte bine pus la punct (deși nu prea ai ce vedea acolo turistic în afară de castel), după amiază am luat un autobuz până la Drazovce, de unde am urcat la bisericuța veche de pe deal, după care seara am încercat să vedem apusul de pe deal, dar ne-a dat cu virgulă.
În centrul Nitrei nu prea ai ce vedea. E un orășel vechi în care se regăsesc multe rămășițe din comunism, dar se văd eforturi de amenajare, așadar este de apreciat. Ne-am plimbat pe strada pietonală până într-o piață de unde se vede castelul, după care am pornit pe jos spre castel. Nu înainte de a remarca din nou, în foarte multe vitrine de pe strada pietonală, aceleași panouri cu poze de tineri care nu pricepeam sub nicio formă ce erau. Misterul continua.
Pentru un bilet modest de 2 euro am putut vizita castelul, care e destul de impresionant. Mi-a plăcut în mod special vederea de acolo, biserica, dar și cripta subterană.
De la castel am încercat să mai exploram un pic orașul, îndreptându-ne spre un parc ce speram noi că promite, dar a fost o dezamăgire, căci nu era amenajat. Mă rog, semi-țeapă, așa că ne-am întors spre centru pentru a mânca.
Apoi, cu foamea potolită, am luat un autobuz spre Drazovce și de acolo am continuat pe jos spre bisericuța de pe deal (Dražovský kostolík). Excursia a meritat din plin. Sus mi-a plăcut foarte mult priveliștea, cerul era splendid, la fel și verdele de jos, iar apoi am lungit plimbarea cu o întoarcere per pedes pe potecile din pădure.
Seara am revenit în aproximativ același areal, doar că mai la est, din dorința de a vedea apusul de sus, doar că o eroare de calcul și informații lipsă au făcut să nu ajungem chiar în punctul în care ne-am dorit.
Am parcat mașina la spitalul de pe deal, după care am pornit pe jos spre locul de belvedere. După foarte puțin timp ne-am dat seama că suntem cam departe și soarele se pregătește să apună, așa că am băgat viteză. Singura problemă era că eram în urcare, și cum alergarea în pantă nu e tocmai supraputerea mea secretă, ci mai degrabă cel mai mare coșmar al meu, înaintarea nu s-a făcut cu viteza luminii, și din când în când vedeam printre copaci soarele cum se duce la culcare. Am zărit la un moment dat o șansă de a ieși spre dreapta pe un alt punct de belvedere, ceea ce a fost salvarea noastră. Fix când am ajuns acolo, soarele deja era plecat pe jumătate. Am prins apusul (sau mai bine zis, ce mai rămăsese din el) exact la secundă. Noh, decât deloc… e bine și așa.
Va urma.
Aparat foto folosit: Sony A6000 + 16-50mm
