După o primă întâlnire cu sezonul de iarnă 2016-2017 în Apuseni, în decembrie ne-am dorit o tură cu un pic mai multă zăpadă și, pentru că de multă vreme îmi doream să smotocesc pisicuțele de la Curmătura, și pe deasupra îmi era și un pic dor de o noapte la cabană, am hotărât să mergem un week-end pe acolo, și să facem un mic circuit prin Piatra Mică, unde încă nu ajunsesem.
Zis și făcut, sâmbătă pe la 11 parcam la Fântâna lui Botorog, căci nu ne grăbeam prea tare, având de ajuns doar la cabană în prima zi. Acolo am avut surpriza să ne întâlnim cu Mihaela și, nu după mult timp, cu Radu, cu care aveam să ne revedem ceva mai târziu la cabană.
Ziua de sâmbătă a fost destul de leneșă, am urcat, bătuți câteodată de rafale de vânt cu ace de zăpadă, traseul prin pădurea cea cu sclipici până în Poiana Zănoaga, unde, când am scos capul, am fost fermecați de jocuri de cețuri și nori care se dădeau care mai de care în spectacol. Am privit uimiți frânturile din creastă și, deși până acolo urcasem pe zăpadă și o văzusem și în Apuseni, acela a fost parcă momentul în care am luat în primire iarna cu adevărat.
Ne-am continuat drumul pe poteca frumoasă prin pădure până la cabană, unde am fost întâmpinați clasic cu un ham ham de la stăpânul casei, domnul ciobănesc :) care… numai gura-i de el, că pe urmă numai la scărmănat stătea.
Înăuntru ne așteptau alte două mimoze, pe care abia așteptam să le văd și care se iubeau de numa numa, așa că nu le-am deranjat.
După care, fiindcă ajunsesem devreme, n-am putut să mă abțin și m-am întins un pic, și cred că am și tras un mic pui de somn. Pentru că… de ce nu? :)))
Pe seară, jos în sala de mese, lemnele trosneau în șemineu, iar sus deasupra trona toropită scurgându-se de căldură câte o mâță. Făceau cu rândul, nu era problemă. Odată au stat și amândouă. Habar n-am cum rezistau la așa căldură, nu le lua foc creierașul?
Apusul a fost și el la înălțime, chiar dacă noi nu eram la cine știe ce altitudine, și, după o masă caldă și bună de cabană, am închis ochii cu aproximație o dată cu găinile. Aaaaah, ce viață! :)
Duminică dimineață, spre surprinderea mea, m-am trezit odihnită. Dormisem fix în același cameră și același loc ca și în 2014, când, spre ghinionul nostru (atras poate și datorită faptului că eram 7 fete), nu am putut închide aproape nici un ochi din cauza unor băieți care băuseră și aveau chef de vorbă și scandal, de am ajuns dimineață să dăm declarații în scris pentru jandarmerie. Acum din fericire, toată lumea a fost super decentă și s-a putut dormi fără nicio problemă.
Dimineață am ieșit un pic pe afară să pozez, și, după ce le-am mai tras câteva cadre celor două mimoze pufoase și câinelui cel mare și blând, am avut surpriza să mai cunosc încă două pisicuțe, care nici nu știu de unde au mai apărut, dar una m-a speriat așa de tare sărind pe balustrada scării de jos, încât era să pic din picioare.


Apoi am intrat la loc, și după mine pufoșica cea roșcată, care m-am însoțit apoi și am luat masa împreună la un ceai aburind. Era atâta de scumpă că n-am putut să mă abțin de la a-i da o bucățică din omleta mea.
Afară se anunța o zi tare frumoasă, cu cer senin, creasta strălucea în soare, câinele stătea la un scărmănat de excepție, iar noi ne-am pregătit de coborâre, dar o coborâre… cu urcare.
Am pornit mai întâi în sus spre Șaua Crăpăturii, unde am mers ca de obicei la clasicul punct de belvedere, după care am pornit în sus pe Piatra Mică, fascinați și speriați un pic în același timp de un perete din care lipsea o bucată imensă de stâncă ce părea că se desprinsese curând, dar ulterior, uitându-mă pe poze, am văzut că era așa și în 2014. Nu îmi dau seama dacă era la fel și în 2013 sau 2011 când mai fusesem pe acolo, căci nu găsesc poze în acea direcție, deci nu știu când s-a întâmplat. Dacă știe să-mi spună cineva… chiar vă rog.
Zona mi-a amintit în felul acesta de Dolomiți un pic, unde la fel văzusem tot felul de desprinderi și zone erodate, dar și datorită porțiunii cablate pe care am întâlnit-o în urcarea noastră spre vârf. Un adevărat deliciu, atâta doar că pe acolo era uscat tot, nici urmă de zăpadă, și bocancii mei de iarnă uitaseră să umble pe stâncă goală.
Sus când am ieșit în soare, toată Valea Bârsei se întindea la picioarele noastre, Măgura Codlei ne saluta de la distanță și, pe măsură ce am parcurs toată creasta cea frumoasă până la Crucea Eroilor, am zărit și Zărneștiul cum ne făcea cu ochiul.
Coborârea am făcut-o rapid drept înainte spre Poiana Zănoaga, pe poteca cea abruptă ce ne-a pus un pic picioarele la treabă, iar jos s-a încheiat și circuitul nostru, reunindu-ne în acel loc cu traseul pe care urcasem cu o zi înainte.
Ne-am luat așadar la revedere de la creastă, i-am făcut cu mâna pe mai târziu, și apoi ne-am cufundat din nou în pădurea fermecată, cu urmele ei de iepurași zglobii și alte animăluțe care desenaseră o adevărată rețea de potecuțe de-ale lor. Doar urmele ursului lipseau. Sau cel puțin nu le-am văzut noi. De data asta :D Din fericire! :D
LOGISTICA TRASEULUI

- Traseu: Fântâna lui Botorog – Cabana Curmătura – Vf. Piatra Mică – Crucea Eroilor – Fântâna lui Botorog
- Localizare: Masivul Piatra Craiului, jud. Brașov
- Tip activitate: drumeție
- Tip traseu: marcat
- Dificultate: MEDIE
- Diferență nivel: +1000 m
- Durata*: 7h
- Altitudine start: 800 m (Fântâna lui Botorog)
- Altitudine max.: 1816 m (Vf. Piatra Mică)
- Hartă tipărită: Munții Noștri Piatra Craiului
- Aplicații: Mapy.cz | Munții noștri
CUM AJUNGI
Traseul începe de la Fântâna lui Botorog, aflată la aprox. 5 km de gara orașului Zărnești.
La Fântâna lui Botorog există o parcare neamenajată unde se pot lăsa multe mașini.
Drumul de acces până acolo este asfaltat până la ieșirea din Zărnești, ultimii 2 km fiind neasflaltați și în stare destul de proastă (multe gropi), dar se pot parcurge cu orice mașină, chiar și iarna.
Alternativ, la Fântâna lui Botorog se poate ajunge și cu tren / sau autobuz (Transcodreanu, din Autogara 2) din Brașov și apoi cu un taxi sau pe jos.
TIMPI INTERMEDIARI

Fântâna lui Botorog – Poiana Zănoaga: 1h40min

Poiana Zănoaga – Cabana Curmătura: 45min

Cabana Curmătura – Șaua Crăpăturii: 35 min

Șaua Crăpăturii – Vf. Piatra Mică: 1h40

Vf. Piatra Mică – Poiana Zănoaga: 40min

Poiana Zănoaga – Fântâna lui Botorog: 50min
*Duratele de mai sus sunt cele făcute de noi. În funcție de ritmul fiecăruia și anotimp, traseul ar putea dura mai mult sau mai puțin.
* Durata totală include și pauzele.
* Noi am făcut traseul în două zile, cu dormit la cabană, dar se poate face și într-o singură zi, desigur.
PLUSURI
- Priveliști extraordinare
- Mai multe izvoare pe traseu
- Cabană pe traseu – pentru adăpost la nevoie sau pentru luat masa
- În aprilie este plin de brândușe
MINUSURI
- Traseul este unul popular și de regulă este aglomerat (mai ales vara).
- Drumul de acces este destul de prost.
- Traseul nu este sigur în orice moment al iernii.
Nu pot spune decat ca Romania este o tara deosebita. Superb peisajul iar pozele au iesit de vis! Abia astept sa citesc urmatorul articol cu urmatoarea aventura:)
Se pare ca ai avut o aventura foarte frumoasa si de amintit cu cea mai mare placere. Avem o tara extrem de frumoasa dar pacat ca avem niste ‘tradatori’ care ne fura zilnic aceste peisaje. Cu drag am citit acest articol ! Ganduri bune .
Daaaa Curmatura. Am fost acum cativa ani, si tin minte ca erau alti 2 ‘ciobani’ cum le ziceam. :))
Tare mult mi-as dori sa ajung din nou acolo.
Foarte faine pozele si relatarea experientei, imi plac mult pisicile si le-ai prins foarte bine in cadre!
Mersi mult de tot!
Avem o tara minunata si niste peisaje pe care nu le mai intalnim nicaieri! Pacat ca ‘globalizarea’ ne fura tot ! Foarte frumoase cadre realizate si o experienta unica relatata. Respect !
Alexandro’…pe 2017 nu ai balaurit pe nicaieri..?
rusinica:)
:) Oh, ba da, si inca mai mult decat mi-am propus, insa din pacate am avut o perioada mai grea in care n-am putut sa scriu. Sper sa reusesc sa ma mobilizez cat mai repede. Un prim articol as vrea sa public chiar zilele astea.
Pai daca ai putut sa calatoresti, poate ca nu a fost asa o perioada grea:) Succes!!!