Din nou în Bușteni, acest loc în care am fost până acum de zeci de ori, dar pe care abia vara aceasta am ajuns să-l privesc cu alți ochi, care odată cu această tură mi-a intrat la suflet și a devenit stațiunea mea preferată de pe Valea Prahovei. Da, acest banal Bușteni pe care îl știm cu toții, de pe banala și supraaglomerata Vale a Prahovei pe care încercăm cu toții, mai ales noi ăștia cu muntele în sânge, să o evităm pe cât posibil, dar la care ajungem să tragem cu toții, mai ales noi ăștia cu muntele în sânge care ne ducem veacul prin București-Ploiești, pentru că deh…. Bucegi :)
Dar de data asta nu mă aflam în Bușteni pentru Bucegi. De fapt, ba da, dar… indirect. Mă rog, un pic mai greu de explicat. Cert e că am avut unul dintre cele mai frumoase weekenduri din ultimii… I donno… aproximativ 376.435 de ani :))
A început de vineri seara cu drumul obișnuit București – Bușteni, și s-a continuat o zi de sâmbătă de leneveală, care a început așa:
Am avut unul dintre cele mai faine balcoane din Bușteni if I may say so, de unde mi-am putut clăti ochii cu munții mei dragi cât mi-a poftit inimioara.
N-aveam în plan să fac vreo tură de anduranță, mai ales că după tura solo de anul trecut prin Piatra Craiului, nu aveam de gând să mă mai aventurez singură prin păduri, MAI ALES pădurile din Bucegi în care ai șanse mari să dai nas în nas cu ursul (lucru pe care aveam să-l trăiesc pe pielea mea vreo 2 luni mai târziu). Așa că mi-am propus din prima să am o zi de relaxare totală și o zi cu o tură prin Baiului.
Mă gândeam să reiterez tura pe creastă pe care o făcusem în 2011, atâta doar că acum trebuia să mă întorc frumușel înapoi la telegondolă, pentru că singură pe piciorul Câinelui nu prea îmi venea să cobor.
După ce era cât pe ce să îmi iau gândul de la acest week-end, pentru că la începutul săptămânii se arăta cu ploi, prognozele s-au îmbunătățit de la o zi la alta, și într-un final s-a dovedit a fi unul dintre weekendurile acelea cu un cer super spectaculos. Vremea se anunța foarte bună în ambele zile, însă duminică mi s-a părut “mai excelentă” decât sâmbătă, așa că am ales să fac tura în a doua zi. Am eliberat camera deci dimineață, am aruncat rucsacul în portbagaj, și am fugit spre Azuga, unde am ajuns, desigur, în 2 timpi și 3 mișcări.
La telegondolă am ezitat un pic. Să-mi iau bilet dus-întors… să-mi iau doar dus… M-am gândit un pic că poate mă întâlnesc cu vreocineva pe sus și coborâm împreună pe Piscul Câinelui până în Sinaia, dar până la urmă am concluzionat că s-ar putea să fie șanse mici să se întâmple asta, așa că mi-am luat dus-întors, just to be sure.
5 minute mai târziu, în timp ce gondola mă ducea încetuc încetuc la deal, mi-a venit o idee: pfuaaai, trebuia să îmi iau doar dus, că dacă nu întâlnesc pe nimeni pe creastă cu care să cobor în Sinaia, pot să cobor pe pârtie înapoi la mașină. M-am ofticat un pic, dar mi-a trecut repede, eram prea fericită să mă gândesc prea mult la oftici neimportante. Nu știam însă în momentul ăla că treaba asta va fi extrem de “amuzantă” ceva mai târziu.
Atunci eram un pic cam ocupată să mă minunez. Pentru că imediat ce am coborât sus din telegondolă, m-a întâmpinat aceeași priveliște extraordinară cu Bucegii pe care, deși am mai văzut-o de cel puțin 2 ori (din câte îmi amintesc) din punctul acesta, reușește să mă uimească de fiecare dată.
Primul lucru pe care l-am observat a fost un rând de 4 șezlonguri verzi orientate către Bucegi. WOW! Prima dată când văd șezlonguri pe munte în România. Instantaneu m-am simțit ca în Alpi, și m-am bucurat să văd că au apărut și la noi oameni care și-au dat seama ce mare diferență poate face un lucru atât de mic.
Mi-era o super poftă să mă așez pe unul dintre ele și să lenevesc cu ochii la Bucegi, dar eram prea fresh, așa că m-am gândit cu mare entuziasm la momentul întoarcerii, aproape vizualizând momentul în care mă voi așeza la final de tură, cu mușchii un pic obosiți, și mă voi răsfăța cu un pic de relaxare. Deja visam… Aaaah, this is the life. Ce bine va fi! Așa că am pornit pe traseu. În retrospectivă, taaaare amuzantă am fost în aiureala mea :))))
Era foarte liniște în zonă, se auzea doar zgomotul de fond de la gondolă, în rest nimic. Nici oameni nu prea erau. Doar un domn și o doamna cam de vârsta alor mei, care stăteau pe băncuțele din fața stației de telegondolă. I-am salutat și am trecut mai departe spre începutul traseului, numai ca să mă opresc 2 minute mai încolo, când am dat cu nasul de floricele. Evident…. Photo session tiiiiiiime!!! :))))
Am uitat complet de toate și am început tura iarăși cu o sesiune foto de floricele, fix ca la început de aprilie. Oh well, măcar acum nu mai obligam pe nimeni să stea după mine :P
Nu îmi păsa de timp, de absolut nimic (deși în retrospectivă, ar cam fi fost cazul :)))) așa că am uitat complet de ceas. Între timp, cuplul pe care îl văzusem mai devreme a pornit de asemenea pe traseu, și m-a depășit în timp ce eu mă chirceam chinuită de talent prin iarbă.
După ce mi-am satisfăcut pofta, am pornit mai departe pe traseu. De fapt… am pornit PE traseu, pentru că floricelele erau foarte aproape de telegondolă și nu apucasem în realitate să merg decât câțiva metri.
Vremea extraordinară, floricelele, norii pufoși, toate mi-au dat o energie extraordinară și am pornit zburdând pe poteca lată de pe creasta Baiului. Pentru prima dată după… 376.435 de ani eram fericită. Nu, extrem de fericită! Aproape îmi bubuia pieptul de fericire. Și nici nu mai conta că eram singură pe traseu, pentru că nu mă simțeam deloc singură, deși multă lume n-am văzut în ziua aia.
Cei doi pe care îi văzusem mai devreme erau ceva mai în față, și o vreme nu m-au depășit decât 2 alergători. N-am mers foarte repede, căci peisajul mă fura și mă opream destul de des să fac poze, dar nici foarte încet.
În scurt timp am ajuns în Șaua Cazacu, și chiar acolo un alergător a luat-o la dreapta. Pe moment nu am dat importanță, dar imediat mi-am dat seama că nu-i mai văd pe cei doi în față. Când colo, ce să vezi, “prietenii mei” o cotiseră și ei la dreapta, pe Culmea Petru-Orjogoaia și abia atunci mi-a picat fisa: ce-ar fi dacă aș merge și eu încolo? Ar fi fost un traseu nou, nu mai trebuia să merg pe cunoscuta creastă pe care am mai mers deja, așa că nu m-am gândit mai mult de 1 minut, am scos harta, mi-am adus aminte că parcă e un lac pe acolo pe undeva, l-am reperat, am estimat din ochi cam cat aș face până acolo, mi-am dat seama că aș avea timp să mă duc și să mă întorc, și am pornit. Yuhuuuu, new adventure :D
Eram pe un traseu nou, și un traseu nou mă bucură de fiecare dată. Am băgat însă un pic de viteză, mai ales că nu după mult timp mi-am dat seama că mai am doar 5% din bateria de la aparatul foto, și cealaltă baterie am uitat să o încarc, așa că… ups, nu mai fac poze, că vreau să îmi ajungă să fac câteva la lac.
Sigur, pe parcurs am cam uitat, și am mai scos aparatul de câteva ori, chiar dacă nu era ceva musai musai de pozat.
Când am ajuns la Lacul Orjogoaia, deja se cam înnorase în zonă, deși deasupra Bucegilor se zărea că arăta în continuare la fel de bine ca dimineață. Abia aici am mai întâlnit 2 oameni care coborau din direcție opusă, și i-am ajuns din urmă pe doamna și domnul de mai devreme.
M-am așezat un pic la lenevit pe malul lacului, și cum stăteam eu așa super relaxată fără nicio grijă, mi-a venit așa ca o boare o întrebare în minte: oare… la ce oră se închide telegondola? :))))) Întrebare care ar fi trebuit să-mi vină cu muuult înainte, eventual înainte să îmi cumpăr biletele. Am calculat repede cât am făcut până acolo, am pus la întors cam tot atât, și mi-a dat că ajung înapoi cam pe la 17 dacă mă grăbesc. Hmmm oare o mai fi deschisă atunci? Cine știe? În orice caz, să băgăm un pic de viteză, așa… preventiv.
Așa că n-am rămas pe malul lacului mult, ci doar până a venit un pic de soare și am mai făcut o poză, mai ales că mi s-a părut și cam urâțel cerul în spate, deși nu se anunțaseră ploi, dar nu voiam să mă prindă vreuna, că nu se știe niciodată cum îți schimbă părerea munții ăștia. Nu țin ei cont de prognoze ….
La întoarcere, pentru că nu prea îmi place niciodată să fac același traseu, dar pentru că nu prea aveam de ales de data asta, am hotărât să merg numai pe creasta matematică, și să evit poteca ocolitoare pe care venisem la dus.
A fost o idee inspirată, pe alocuri chiar am avut impresia că am reușit să mă păcălesc :)))
N-am făcut decât o mică pauză pe la jumătatea traseului, ca să mănânc ceva, moment în care mi-a dat în cap să mă uit la biletul de telegondolă. Și ce să vezi… pe el trona dintotdeauna informația pe care mă tot întrebam cum aș putea să o ghicesc: programul. Se închidea la ora 16. Era clar, nu aveam cum să ajung. Singura șansă pe care o puteam avea era să mai găsesc pe cineva acolo și să mă rog de ei să mă coboare. Dacă nu, asta e, cobor pe pârtie, că tot mă ofticam eu dimineață că mi-am luat bilet de întors degeaba. Iaca, na, coboară! :)))) Dar cumva, în mod evident, acum nu mai aveam nici un chef :)) Logic!
I-am dat așadar bice. Poate cine știe.. chiar oi avea noroc să mai fie cineva acolo care s-o îndura de mine. Am trecut repejor și de Vf. Cazacu (pe care se pare că se află o cruce), și apoi am zburdat pe ultima bucățică prin Vf. Urechea și Vf. Sorica, și la 17:10 am fost la telegondolă. Acolo însă… bătea vântul într-o mare veselie. Nu mai mișca nimic la gondolă, nu mai era acolo nici naiba de care să mă rog să mă coboare, iar șezlongurile erau dispărute. Ce amuzantă am fost eu dimineață cu visele mele de a mă relaxa pe ele la întoarcere :)))) Să mor de râs, nu alta. Numai că nu prea îmi mai ardea de râs, căci mă aștepta o coborâre solo pe pârtie. Dar na, nu prea aveam de ales, așa că m-am apucat de treabă.
Am oscilat un pic între Sorica și Cazacu, pentru că nu știam care ar fi mai scurtă, dar până la urmă am ales pârtia Cazacu, pentru că avea o variantă care mă ducea exact jos la stația de sosire a telegondolei , unde lăsasem mașina.
A urmat o coborâre un pic coșmar, în sensul că fiind foarte abrupt fără niciun fel de potecă, picioarele mele au avut groaznic de suferit. Îmi venea să cobor cu spatele la un moment dat, că nu mai puteam. Îmi venea să bag viteză, și nu prea, pentru că deși în mod normal o viteză mai mică ar însemna mai puțin chin pentru picioare, în același timp ar însemna o agonie mai lungă, și nici nu prea aveam chef să umblu singură pe acolo mult timp. Nu de alta dar pârtia nu are 7 km lățime, și practic eram prin pădure, faptul că pe pârtie nu sunt copaci e doar o falsă senzație de gol alpin.
Am reușit să scot un timp bun însă, și am ajuns jos la mașină la doar 40 de minute de la Stația de plecare a telegondolei.
Și așa s-a încheiat o altă tură solo care îmi va rămâne în suflet multă vreme. La fix 11 luni distanță de prima mea tură făcută de una singură, lucrurile au fost acum extrem de diferite. Dacă atunci porneam pe traseu un pic temătoare și cu multe dureri în suflet, acum nu mi-a fost deloc teamă (decât un pic pe coborâre) iar inima mea era plină de bucurie. Un singur lucru a fost la fel: tura a fost excepțională, la fel ca și atunci. Se pare că data de 22 îmi ține noroc pentru turele solo :)
Aparat foto folosit: Sony A6000 + 16-50mm
Traseu | Stația pornire telegondolă Azuga – Șaua Cazacu – Culmea Petru Orjogoaia – Lacul Orjogoaia – Vf. Cazacu – Stația pornire telegondolă – Azuga (Stația sosire) |
---|---|
Marcaj | |
Durată | 7h |
Munții | Baiului |
Punct plecare | Stația de plecare telegondola Azuga (1500 m) |
Altitudine max. | Vf. Cazacu (1753 m) |
Diferență nivel | + 370 m / – 820 m |
Tip traseu | drumeție |
Surse apă | ar trebui să fie 2 imediat după Șaua Cazacu dar nu îmi aduc aminte să le fi văzut. E posibil să fie. |
Stare marcaj | rar / șters |
Hartă folosită | MN 05 (Munții Noștri) Schubert & Franzke | Munții Postăvaru; Piara Mare și Baiului |
Atenționări | nu recomand coborârea pe pârtie |
Sezonalitate | tot timpul anului |
Data | 22 mai 2016 |
DESFĂȘURĂTOR | |
---|---|
10:00 Start de la Stația plecare telegondolă Azuga | 13:50 Plecare de la Lac |
11:40 Șaua Cazacu | 17:10 Stația plecare telegondolă Azuga |
13:40 Lacul Orjogoaia | 17:50 Stația sosire telegondolă Azuga |
Dacă îţi asumai nişte km de asfalt până la maşină (sau microbuzul care circulă des, parcă) puteai să cobori de la telegondolă pe Culmea Sorica, marcată de cum intri în pădure cu ceva albastru (bandă sau triunghi, nu mai reţin exact).
Pe pârtie e destul de horror, ştiu asta dintr-o tură făcută acum vreo 20 de ani: Sinaia- Vf. Câinelui- staţia superioară a telescaunului de la Azuga (da, era telescaun pe atunci)- pârtie (de fapt pe sub telescaun, pe o potecă în serpentine strânse strecurată printre stâlpii telescaunului)- Limbăşel- Cab. Susai (pe atunci era cabană, puteai dormi fără să laşi o căruţă de bani), într-o zi teribil de luuuuungă.
Nu erau problema km de asfalt, dar Culmea Sorica e impadurita, si nu imi arde de umblat singura prin padure sincer :)
Cred că, de cele mai multe ori, nu se întâmplă nimic dacă umbli singur/ă prin pădure. Eu am făcut nişte plimbări solo prin păduri şi mi s-a părut OK. Uite un exemplu:
http://sufletologie-prezentul.blogspot.ro/2016/02/intre-slanic-si-valenii-de-munte-prin.html
:)
superb si…eu fac multe trasee de unul singur ca imi place mult. mai ales cele de mtb..si sunt situatii cand merg la ski de tura singur, dar nu prea e recomandat acolo.
Dar tu folosesti obiectivul kit la sony a6000? ca….sunt super poze, iar obiectivul kit stiu ca e super critical
Da… obiectivul 16-50 nu e tocmai cel mai bun obiectiv din lume, sunt chestii care ma nemultumesc la el, dar e un compromis bun pentru ce imi trebuie mie.
Era mult mai usor de coborat pe Sorica, e mai putin abrupta si are si poteca.
N-am stiut, mersi frumos de info!
Buna Alexandra!
Turele de unul singur au farmecul lor aparte, parca simti mai intens totul, ma gandesc ca teama de diverse ne ascute simturile :)), oricum, esti tu cu tine si cu natura, cu gandurile, cu simtirile neinfluentate de nimeni. Am fost si eu singur intr-o tura pt ca…nu era nimeni disponibil si-am zis ca-i pacat sa pierd o zi de concediu intre betoanele din oras.
Sunt superbe pozele!!! Ne-ai pus si harta…frumos! :)
Numai bine, Alexandra!
Mersi fain! Numai bine si tie!
Servus Alexandra,
Faina tura descrisa de tine, frumos comentariul cat si pozele atasate.
Am ajuns la blogul tau „intamplator” cu ceva timp in urma, din „motiv” de iubitor de munte. Am pus ghilimele la intamplator, pentru ca dupa ceva timp petrecut pe aici prin aceasta „vale a plangerii” (mi-a venit in minte sintagma din basmul Tinerete fara batranete, desi ea nu este valabila decat daca noi o percepem/facem sa fie asa), numita viata am ajuns la concluzia ca nimic nu este intamplator din ceea ce experiem noi aici in asta lume.
Am remarcat la tine un condei virtuos, dar la care se „vede” in spatele lui si un om frumos, care pentru mine inseamna un om firesc, simplu, natural asa cum o fost creat el de Dumnezeu.
Stii, cu ceva timp in urma intr-o „dezbatere” avand ca tema „ce este fericirea ?” am auzit o definitie care mi-a placut si anume: este linistea sufletului si a mintii ca si prelungire materiala a acestuia.
Vizitand blogul tau, citind ceea ce scrii, vizualizand pozele puse de tine, da, asta este senzatia ce o traiesti, de bine, de pace de liniste a sufletului.
Sincer ma bucur ca (mai) exista si astfel de oameni intr-o lume in care frumusetea interioara, blandetea, calmul, echilibrul sufletesc, bunatatea au ajuns sa fie considerate slabiciuni, daca nu de-a dreptul defecte.
Ati pastra starea aceasta de frumusete si echilibru interior, atunci cand treci si prin bune si prin mai putin bune in viata, este un dar de la bunul Dumnezeu si sincer cred ca tu il ai si il „lucrezi” asa cum trebuie, iar asta conteaza cel mai mult.
Spun asta pentru ca am invatat ca trebuie sa privesti, ceea ce primesti in viata bun si frumos ca pe daruri, iar lucrurile mai putin placute ca pe intamplari ale existentei noastre pamantesti.
Apropo de tura pe care ai prezentat-o cu farmec si suflet, cat si de altele in care ai fost solitaire, cunosc si eu trairile ce le descrii tu pentru ca le-am experimentat cam la fel. Am facut ture la fel ca si tine, solitaire si mai scurte si mai lungi si am trait intens si fain de tot, atat (com)uniunea cu natura si ea parte a creatiei ca si noi, cat si sentimentul interesant de a fi doar cu tine insuti.
Sa iti deie bunul Dumnezeu sanatate si … liniste a sufletului.
Zi faina si carari cu soare!
Buna, draga Silviu!
Iti multumesc din suflet pentru mesaj! Sunt foarte frumoase cuvintele tale, m-au impresionat mult si fac o mare cinste, atat mie cat si tie!
Sa iti dea Dumnezeu si tie numai bine si oameni cat mai frumosi in jur!
Carari cu soare!
E o placere sa citesc despre expeditiile pe care le faci.pozele se vad foarte bine.mereu verific noi postari si astept defapt ceva Chiar Deosebit De La Tine…..
Tu insati Ale trebuie sa observing despre ce e vorba si…..Action throw the air of the wilderness.
Enjoy yourself for me.
Multumesc din suflet! :) Carari cu soare si numai bine!
M-am uitat putin pe lista” Idei de ture” Drop dad gorgeous baby.
Doar ce am vazut ce ai publicat despre expeditia in Bucegi mi-am zis: tu esti paradisul.
E ca roua diminetii in plin desert
acest blog.te poarta intro lume splendida a fericiri naturale nestirbita.
Meriti sa fi fericita si continua sa faci fericit si pe alti .
Mult success si Multumesc
Draga Alexandra,
De obicei spun ceea ce simt, trăiesc ca sentimente, iar cuvintele mele au fost pur și simplu o urmare fireasca a interacțiunii cu ceea ce mi-ai „transmis” tu prin cuvintele și imaginile postate.
Mai adaug că în general percep cumva și spiritul omului, în mod extrasenzorial chiar dacă nu interacționăm la modul direct.
Legat de ceea ce mi-ai dorit tu, pot spune ca bunul Dumnezeu mi-a scos în cale oameni frumoși de care m-am bucurat care m-au odihnit și m-au îmbunătățit, iar tu simt ca ești unul din ei, chiar și așa „remote”.
Știi am întâlnit oameni în preajma cărora simțeam o stare de bine chiar și dacă nu (mi-au) au spus nici un cuvânt.
Simt ca și tu vei avea parte de asemenea oameni frumoși si calzi in viața ta, pentru ca și tu asta transmiți, emani, bunătate, firesc și căldură sufletească.
Zi frumoasă cu pace și senin în suflet să ai.
Esti un om deosebit! Iti multumesc din toata inima pentru mesajul tau atat de cald si frumos! Iti doresc din suflet tot ce-i mai bun!
Mulțumesc mult Alexandra pentru apreciere. Personal mă consider doar un om care se străduie să fie pe cât posibil simplu și firesc adică normal, încercând să urmez ceea ce imi spune sufletul ca este bine asta însemnând că analizez daca îi aduce lui, sufetului bucurie. Si mă străduiesc ca să aplic principiul 10 – 90 cât mai judicios. Acesta spune că în viața noastră 10% din ceea ce trăim sunt lucruri independente de noi, iar restul de 90% sunt reacțiile noastre la cei 10%.
Mai „vorbim” căci îți urmăresc blogul și poate cine știe undeva cândva ne vom și intersecta prin călătoriile noastre.
Sa ai zi faină și cu soare pe cărările sufletului.
Mersi fain, Silviu! Si tie la fel! :)
Alexandra,
O intrebare legat de zona foto. Ce te-a determinat sa treci de la un aparat DSLR la unul mirrorless ?
Din cate banuiesc sunt de stul de multe de spus, pentru ca stiu ca ambele au pros & cons. Daca vrei poti sa imi raspunzi pe mail caci tie cred, iti apare.
No matter the camera, pozele tale sunt faine oricum, caci contin si un picur din … sufletul tau frumos :))
Zi frumoasa si cu pace sa ai !
Mersi mult, Siviu!
E foarte simplu de motivat schimbarea: un mirrorrless e mai mic si mai usor decat un DSLR. Facand ture lungi si uneori mai tehnice pe munte, imi e greu si nu imi doresc sa car un aparat mare si greu. De asemenea, orice mirrorrless sony scoate poze mai bune decat DSLR-ul entry-level nikon pe care il aveam eu atunci, cu obiectivul clasic 18-55.
Servus Alexandra,
Multam fain de input, am cam banuit ca asta este motivul, caci asta este unul din atuurile importante ale mirrorless camera. Legat de calitatea imaginii obtinute ai dreptate daca compari ceea ce ai avut cu ceea ce ai acum, dar daca compari cu ceva similar din gama DSLR sunt cam pe acolo, iar ultimul tip are „avantajul” ca deocamdata are mult mai multe obiective disponibile decat mai noul aparut mirrorless. Probabil ca situatia se va schimba pe masura ce se vor vinde mai multe aparate mirrorless.
Oricum, daca ma gandesc la cele povestite de tine ca lungime / tehnicitate a unor ture, cat si partea cu problemele cu spatele (din pacate stiu si eu cum este) da, in mod cert ai dreptate optimul calitate imagine – greutate este mirrorless.
Oricum iti spun din nou ca pozutzele tale sunt frumoase si aparte pentru ca ceva din interiorul tau, din trairile tale, din sufletul tau cald si frumos, transpare in mod evident in ele, si asta sincer pentru mine le-ar face la fel de frumoase chiar daca ai avea un compact camera :)
Ture faine si sa ne desfeti in continuare cu poze „calde” !
:) Multumesc tare tare mult!
Pentru ca eu personal nu pot sa imi alin iubirea pentru natura iti scriu despre planurile mele pe care le-ai putea implini tu pentru noi toti:
1:filmare si pictures-Linx Linx Carpaticus
2:filmare si pictures-Felis Silvestris
3:filmare si pictures-Bursucul Romanesc
4:filmare si pictures-Capreolus Capreolus
5:Filmare si pictures-Ursus Arctos cu zapada pe el; a picture
professional
6:filmare si picture-acvila tipatoare mica si mare;acvila mare de munte;aegypius monachus(daca este posibil)
7:filmare si picture-migratia din Delta toamna pe vreme buna si vreme rea ptr specii diferite de pasari+rezervatia stiintifica Caraorman
8:Drop Dad Gorgeous-toate speciile de vipere sunt 5 la numar si in ordine speciile de serpi si alte reptile,libelule si fluturi.
8:Filmare si pictures-Canis Lupus
9:Nu dezvalui niciodata locatia filmari sau picturului nimanui.Protejand acest aspect protejezi iubitele creatii de care ne-am putea bucura daca nu ar exista braconieri si” vanatoare pentru mentinerea anumitui numar de capete „dintre animalelor sus mentionate.
Ca de obicei, imi esti sursa de inspiratie. De cand am citit prima data jurnalul, au inceput sa se miste rotitele, asa ca maine iti merg partial pe urme. Doar ca eu voi alege sa urc pe drumul marcat cu triunghi albastru, de care zicea Adrian. Asta daca tot nu l-am nimerit data trecuta, macar sa-l incerc acum. Si mie mi-e teama de una singura prin padure, dar cumva parca m-am obisnuit…
Am o intrebare mai „blonda”, dar intrucat n-am schiat niciodata prin Azuga habar n-am. Care este partia Sorica si care Cazacu? Ultima data cand ti-am calcat pe urme nu a mers telegondola si am urcat direct pe partia din dreapta statiei de telegondola. Intreb pentru ca in functie de cum voi sta cu timpul voi cobori tot pe unde urc sau daca e prea tarziu poate voi cobori pe partie… Doar ca genunchii mei sunt cam praf si mi-e groaza. D-aia as vrea sa aleg partia aia mai lina.
:) Ma bucur! Multa bafta!
Uite aici poti vedea partiile: http://muntii-bucegi.ro/img/Partii-Azuga-SCHI.jpg
o singura data am fost si eu la Azuga, dar m as mai duce de inca 6 ori!
guess who’s back with a brand new device?
me Dreminem .astazi mi-am activat netul sunt aproape multumit.
ALEXANDRA TOT CE IMI DORESTI TU MIE SA TI-SE INTAMPLE TIE SI MULTA FERICIRE ITI DORESC ASTA ASA CA PRIM MESAJ DE PE UN ASUS CU WINDOWS 10
am intrat pe f64 si m-am interesat de sony alfa 6000 cu tot cu obiectiv e 2900lei nu am vazut insa obiectiv de 300mm si600mm pentru poze wildlife la distanta si cu subiect in miscare cum ar fi pasarile.
am vazut ceva poze pe net facute cu nikon d3300 obiectiv 50-85mm
pe care la fi achizitionat,acest kit
imi plac mai mult pozele facute cu sony insa am vazut pe f64 doar un singur obiectiv pentru sony a de 400mm iar peste nu apare nimic.
nikon d3300 are oferta pentru astfel de obiective mari si iar acest dsrl e doar 1700lei kit.
iti multumesc pentru info refe la aparatele dslr si mirrorless.
Servus Alexandra,
LA MULTI ANI ! Sa iti deie bunul Dumnezeu sanatate si liniste a sufletului ca sa transmiti in continuare bucurie, senin si pace din sufletul tau cald si frumos celor din jur. Tu stii sa faci asta si simt ca aceasta „lucrare” iti aduce mult bine si echilibru interior atat tie cat si celor cu care interactionezi one way or the other.
Sa ai parte de tot binele si frumosul din lume !
Daca ai fi prin preajma mea, ai primi o imbratisare calda ca sufletul tau si simt ca toti cei care te stiu fie de pe blog fie altcumva, ar face la fel :)).
Zi faina si plina de bucurie si pace interioara sa ai!
Iti multumesc din tot sufletul, Silviu! Iti doresc si tie inzecit ce mi-ai urat mie! :) Te imbratisez si eu cu mult drag!
Arata intr adevar magic…
Am revenit pe blog – de fapt am avut tabul deschis de câteva zile, dar n-am reuşit să citesc până acum acesată experienţă. Eu sunt din Sinaia, dar spre ruşinea mea de mă bag pe sub pământ, nu prea am colindat prin Baiului şi habar n-aveam că ar exista un asemenea lac. Pentru el trebuie să ajung şi eu cândva.
Pentru mâine aş fi ghid pentru nişte prieteni în Bucegi sau Postăvaru, dar să vedem până la urmă dacă ne ajută vremea.
Un sfârşit de săptămână cât mai frumos !
Mă bucur că am dat de blogul tău, felicitări și mult succes în tot ceea ce faci. Îți doresc o zi frumoasă :)
Salutari Alexandra ai uitat de noi?asteptam cu nerabdare o noua postare.ne
plac expeditiile tale,noi ne intrebam ce se intampla de nu ai mai scris pe blog.
Speram ca esti ok. ai grija de tine.
Nuuu, nu am uitat :) Doar ca e un pic mai greu in perioada asta sa-mi fac timp de scris. Dar promit ca revin cat de curand cu o poveste noua. Am multe de povestit :)
Bine te-am regasit! Imi era dor de stilul tau de a povesti si de pozele tale de la inaltime! Pupici! :* :*
Bine ai revenit, draga Alexandra! :) Te pup cu drag!
45 zile de cand nu ai mai postat nimic.
speram sa fi fericita,relaxeazate si reamintesteti ceea ce vrei sa ne transmiti,ne face placere sa ne impartasesti emotiile pe care le-ai trait.
PETALE DE JULIETTE ITI DORESC,CER ALBASTRU SA TE INSENINEZI.
Weekendul acest promit ca voi posta un articol nou ;) A fost o luna august foarte plina…
Draga Alexandra,
Ma bucur ca am dat peste aceasta postare, mi-a trezit niste sentimente…
Am fost si eu pe acelasi traseu ca si tine, fix 2 luni mai tarziu, in iulie. A fost a doua mea tura solitara, am alergat de la Azuga pana in Sinaia pe creasta, am vrut sa ma antrenez, dar a fost si una dintre cele mai grele incercari pentru mine. Am fost singura pe creasta in acea zi – nimeni in spatele meu… iar pe creasta am intalnit vreo 6 turme de oi, cu foarte multi caini, si ciobani.
Crede-ma, ciobanii si cainii sunt mult mai periculosi decat ursii. Am fost atacata de un cioban…am fugit de am mancat pamantul.
Iti scriu asta pentru ca o sa mai faci probabil ture solitare, sa ai mare grija la turme! Si mai ales la ciobani!
In rest – sa ai zile frumoase pe munte!
Cu drag,
Luiza
Buna Luiza! Imi pare rau ca ai avut aceasta experienta negativa! Agresivitatea e ceva cu care nu doresc nimanui sa se confrunte, cu atat mai putin unei fete singure pe munte, in pustietate. Turele mele solitare sunt foarte rare si pe viitorul apropiat nici nu mai intrevad ceva de genul acesta, dar oricum, voi tine cont de sfatul tau. Mersi frumos! Iti doresc din suflet toate cele bune!