După Kensington și Chelsea, astăzi ne plimbăm iarăși prin două cartiere foarte scumpe din Londra, Highgate și Hampstead.
Spre deosebire de Hampstead, prin care mai ajunsesem un pic și în 2013, de Highgate nici măcar nu auzisem până vara asta. Am aflat de el răsfoind lista de tururi pietonale de pe walks.com, dar din cauză că ora turului nu-mi era convenabilă, am decis să îl descopăr de cont propriu. În Hampstead însă, m-am întors anul acesta cu un astfel de tur.
Atât Highgate cât și Hampstead erau acum câteva sute de ani sătuce complet independente de Londra, și odată cu extinderea orașului au fost ulterior înglobate în Great London. Cu toate astea, ele au rămas în continuare la statutul de „Village” și atmosfera de pe străzi este una din suburbie în mare parte.
HIGHGATE
În doar câteva cuvinte, Highgate înseamnă arhitectură georgiană, The Gatehouse (un pub din 1670 frecventat de Charles Dickens), Highgate Cemetery (cel mai faimos cimitir din Londra, un fel de echivalent a lui Pere Lachaise din Paris, loc de veci al lui Karl Marx), o mulțime de clădiri cu plăci albastre (Blue Plaques) în care au locuit nume precum Charles Dickens, Oliver Cromwell sau Samuel Taylor Coleridge.
Iar pe lângă toate acestea despre care citisem dinainte, la fața locului am mai descoperit 2 comori. Una mai mare și una mai mică.
Cea mai mică este această construcție:
care până să nu mă interesez despre ea am trăit foarte convinsă cu impresia că este o biserică. De fapt, ceea ce se vede în poza de mai sus este doar intrarea într-un…. complex rezidențial. Trebuie să spun că am fost uimită când am aflat asta. Se numește Holly Village și a fost construit în 1865, așa cum se poate vedea și pe arcada intrării, și se poate spune că este primul exemplu de complex rezidențial cu poartă. Nu s-a făcut niciun rabat de la calitate pentru acest superb proiect în stil Gotic victorian: s-au folosit materiale scumpe precum lemn de tec și piatră Portland, s-au adus meșteri italieni pentru sculpturile în lemn, iar detaliile, atât cele sculptate în piatră cât și cele în lemn sunt absolut splendide.
Trebuie să spun că mi s-a părut foarte interesant contrastul dintre această arhitectură și mașinile moderne parcate pe aceeași stradă. Două lumi complet diferite în una.
A doua comoară este ceva mai mare, dar se află fix peste stradă. Este vorba tot de un complex rezidențial, însă unul de o întindere semnificativă. Se numește Holly Lodge Estate și se află pe locul unei faimoase vile construită la 1785 care purta același nume. Deși inițial pe acest teren s-a dorit să se construiască locuințe cu regim de înălțime maxim P+2 după anii 1950, din cauza vânzărilor slabe, jumătate din teren (cel dinspre cimitirul Highgate) a fost cumpărat de o organizație feministă pentru a construi blocuri cu apartamente cu 1 cameră pentru femeile singure care doreau să vină să lucreze în Londra. Și ceea ce este interesant este că în complex au locuit exclusiv femei până ieri alaltăieri.
Exact aceste blocuri sunt cele ce mi-au atras atenția asupra acestui complex, în timp ce coboram Swain’s Lane pe lângă cimitir. Blocurile au o înfățișare ce imită stilul arhitectural din perioada Tudor (care se distinge prin grinzile negre din lemn de pe fațadă), deși în mod evident în perioada aceea clădirile nu aveau un regim de înălțime atât de mare. Asta îmi place cel mai mult în Anglia. Că arhitectura este păstrată, și chiar dacă e vorba de clădiri noi, sunt construite în așa fel încât să se încadreze în peisaj (excepție face centrul Londrei, unde, dintr-un motiv care îmi scapă, s-a permis construirea de clădiri cu fațade de sticlă printre clădirile vechi, din cărămidă).
Highgate are de fapt propriul organism de conservare (Highgate Society) care se asigură de protejarea caracterului în acest village.
Complexul este împrejmuit, însă văzând că porțile pentru pietoni sunt deschise, am îndrăznit să intru. Curiozitatea mă măcina maxim :P
Fix când intram pe poartă, o doamnă la vreo 60-70 de ani mă întreabă dacă nu știu care e strada Hillway. Oh, but of course, follow me :))) Nu m-am gândit niciodată că o să dau indicații unor localnici. Din întâmplare tocmai mă uitasem pe harta de pe telefon și chiar știam unde e strada pe care o căuta doamna.
Complexul este de altfel sistematizat foarte simplu și conformist. Există o singură stradă principală de sus până jos (Hillway), intersectată la 90 de grade de câteva străduțe ce traversează complexul pe lateral.
În interior am găsit o liniște și o curățenie greu de neobservat. Pe străduțe nu era mai nimeni (decât o nebună de se plimba cu aparatul de fotografiat în mână :))) și m-am plimbat în voie, admirând clădirile atât de îngrijite din complex. Nu m-a întrebat nimeni nimic cât am stat acolo, dar la un moment dat a oprit o camionetă lângă mine, din care a coborât un maistru care mi-a spus că ei în general nu permit fotografiatul pe proprietate (este privată până la urmă) dar că pot face poze atâta vreme cât nu se văd ușile oamenilor și numărul caselor. M-am conformat imediat, și mi-am băgat aparatul în geantă, că oricum îmi făcusem poftele deja :P și m-am îndreptate spre ieșire.
N-am mai făcut decât câteva poze spre centru (de fapt am încercat doar, că nu prea mi-a ieșit), pentru că fiind cocoțat pe un deal, complexul are vederi geniale spre partea centrală a Londrei. N-am putut decât să-mi imaginez cu jind cum se vede de la etajele superioare ale blocurilor acelea construite pentru femei, pentru că balcoanele dau fix spre sud.
Din Highgate Lodge Estate eu m-am îndreptat înapoi spre stația de metrou, dar cei doritori să viziteze și Hampstead în aceeași zi pot rămâne în continuare în zonă, căci Hampstead se află doar la o aruncătură de băț distanță.
Pentru a ajunge din Highgate în Hampstead, recomand o plimbare prin Hampstead Hill pe la Parliament Hill, unul dintre cele mai bune puncte de belvedere spre centrul Londrei. Eu n-am mai trecut de data asta pe acolo, pentru că ajunsesem deja în 2013.
Alte imagini din Highgate:
Un cuț care-și aștepta cuminte stăpânul în mașină
Traseul pe care m-am plimbat în Highgate:
HAMPSTEAD
În Hampstead mai ajunsesem și în 2013, când am făcut o scurtă plimbare în ultima zi, înainte de a pleca spre aeroport (drept pentru care am fugit după avion de mi-au ieșit ochii din cap, a fost de pomină).
Și pentru că mi-a plăcut foarte mult zona încă de atunci, acum am revenit în Hampstead pentru un tur pietonal, curioasă să aflu ce alte comori se mai ascund acolo. Și deși am avut parte de un ghid destul de ursuz, fără niciun fel de sare și piper (părea că ar prefera să fie oriunde altundeva decât acolo cu noi), ne-a condus printr-un labirint superb de străduțe înguste, alei și chiar poteci (prin parcul antic Hampstead Heath), la finalul căruia pot să spun că am fost convinsă că am făcut o alegere bună.
Punctul de start în tur: stația de metrou Hampstead
Din păcate, ca și în cazul celorlalte tururi, informațiile pe care mi le-am notat s-au pierdut odată cu telefonul meu pe care l-am vândut în grabă, așa că mare lucru nu am reținut din ce ne-a spus Richard, dar per total concluzia este că Hampstead este unul din cartierele londoneze cu cele mai scumpe case (lucru pe care l-am și bănuit când am trecut în 2013 pe acolo). Și ca să fie clar cam cât de scumpe, aflați că în Hampstead locuiesc mai mulți milionari decât în orice altă zonă din Londra.
Sinceră să fiu n-am reținut sume exacte, dar în timpul turului Richard ne-a arătat o grămadă de proprietăți (unele dintre ele aparținând unor celebrități) care săreau de câteva milioane de lire.
Hampstead însă nu a fost mereu chiar ATÂT de scump, ci prețurile au început să crească abia după cel de-al doilea război mondial. Până atunci, Hampstead era locul unei găseai o mulțime de intelectuali, artiști, actori, scriitori, arhitecți, etc, însă cu timpul prețurile au ajuns atât de ridicate încât foarte puțini au mai putut (și pot) să-și permită să locuiască aici.
Teleportându-ne și mai mult în trecut, trebuie să ne imaginăm ca Hampstead era considerat un loc cu puteri oarecum miraculoase de vindecare (în special datorită izvoarelor de ape cu efecte terapeutice) și foarte mulți oameni (mai ales cei cu afecțiuni ale căilor respiratorii), veneau aici să se vindece, inclusiv de peste mări și țări.
Câteva imagini din Hampstead:
Cinematograful Everyman, deschis din 1933. Richard ne spunea că mulți actori faimoși veneau nu demult aici să se vadă în filmele în care jucau. Ne-a spus și câteva nume foarte cunoscute (gen Ewan McGregor cred), dar din păcate n-am reținut.
Poartă originală din secolul 18 pe Church Row (observați cele două suporturi pentru felinarele cu care se făcea iluminarea)
Imediat ce am ajuns la Whitestone Pond, în timp ce Richard ne spunea povestea lui, am avut norocul să asistăm la o scenă foarte interesantă: unul dintre caii Poliției călare a intrat în apă să se răcorească (mai mult la figurat decât la propriu). Chiar și Richard a fost impresionat, și a mers să întrebe de ce a făcut așa, pentru că nici el nu mai asistase la o astfel de demonstrație. Însă tocmai ce ne povestea că acum câteva sute de ani, atunci când ajungeau la Whitestone Pont după un drum lung, caii intrau direct cu trăsurile în apă pentru a se răcori.
Celula parohiei, Cannon Lane
A fost construită în 1730 în zidul conacului Cannon Hall unde magistrații decideau soarta infractorilor. Aici erau ținuți prizonierii până când se decidea soarta lor și se făceau aranjamente mai de lungă durată pentru ei.
Două uși de pe Flask Walk pe care abia acum, uitându-mă pe jurnalul plimbării prin Hampstead pe care l-am scris în 2013, mi-am dat seama că le-am pozat și atunci. La momentul în care am ajuns vara asta pe Flask Walk nu mi-am dat seama că mai trecusem pe acolo vreodată :))
Turul pietonal s-a încheiat exact în același loc de unde începuse, la stația de metrou Hampstead. De aici mai departe mi-am făcut drum spre Muzeul Freud, care se află tot în Hampstead, la aprox. 12 minute de mers pe jos de stația de metrou Hampstead.
De pe drum:
Căsuță plutitoare la intrarea pe Perrin’s Court
Muzeul Freud se află în ultima reședință a lui Freud, o frumoasă casă din cărămidă roșie de pe strada Maresfield Gardens. Freud s-a refugiat la Londra de naziști, venind din Viena în 1938 și a locuit aici doar un an, până la moartea sa în 1939. Fiica lui, Anna Freud, de asemenea un psihanalist de excepție, care s-a specializat pe psihologia copilului, a continuat să locuiască în această casă până la moartea sa în 1982.
Camera de lucru a lui Freud (care include biblioteca) a fost păstrată de Anna Freud exact așa cum a lăsat-o tatăl său, și o putem admira și noi în ziua de astăzi în aceeași condiție.
La venirea din Austria, Freud a reușit să aducă cu el majoritatea bunurilor sale (cărți, mobilier, colecții de anticități) iar familia sa i-a recreat aici spațiul de lucru din Viena. În camera sa de lucru se găsește chiar și divanul pe care pacienții săi din Viena se întindeau în timpul sesiunilor.
Traseul aproximativ al turului pietonal prin Hampstead + plimbarea până la Muzeul Freud:
Aparat foto folosit: Sony A6000 + 16-50mm
1. Adoorr gazonul/iarba lor mereu perfecte!
2. Holly Village arata fenomenal atat la intrare cat si in interior (am cautat poze, n-am rezistat curiozitatii, la cat de superba e intrarea :D )