Anul acesta când am anulat rezervarea de Rusalii de la Cabana Bârcaciu din cauza vremii a fost cred a doua sau a treia oară când se întâmpla asta. An după an, încă din 2011 dacă nu mă înșel, am încercat să ajung acolo, dar din motive de vreme n-am putut. An după an îmi venea să plâng în pumni. Atunci mi se părea prea obositor să facem un traseu ca lumea de creastă pornind de la Bârcaciu în doar un weekend, și plecam din start cu premisa că ne trebuie trei zile ca să nu ne grăbim aiurea și să trebuiască să conducem încă 4-5 ore până acasă după un traseu de 8-9-10 ore. Și cum weekendurile cu 3 zile din toată vara sunt doar 1, maxim 2 pe an… e lesne de priceput de ce a fost amânată de așa de multe ori de la un an la altul…
Dar după Rusalii am zis… THAT’S IT! Dacă n-ajung nici anul ăsta acolo… chiar mă enervez! Așa că am dat la o parte orice premisă de până atunci, și am făcut un plan nou de traseu, un pic la limită, dar cu voință, realizabil!
Și uite așa am ajuns în zilele dinainte de ultimul weekend din iunie verificând prognoza în fiecare zi, de câte 10 ori, aproape ținându-mi respirația până se încărcau site-urile meteo, privind cu inima cât un purice la ecran, și aproape plângând de bucurie când vedeam vremea bună ce se anunța. Am stat cu inima în gât până vineri, cu frică să nu cumva să se schimbe prognoza, dar vineri când am văzut că totul e ok, aproape că am depășit viteza luminii făcându-mi rucsacul. It’s happening! It’s FINALLY happening! Chiar mergem! Chiar mergem??!!
SÂMBĂTĂ, 28 IUNIE 2014
Sâmbătă dimineață suntem în mașină Cristi, Beatrice și cu mine, și ne îndreptăm spre Ploiești să-l luăm și pe Ovidiu. În echipă completă de 4 pornim mai departe spre Făgărași, la o oră destul de târzie, căci azi nu ne grăbim prea tare, trebuie să urcăm doar până la cabană și atât.
Pe drum nu pot să nu mă gândesc și să visez cum va fi. N-am mai fost niciodată acolo, doar am văzut câteva poze cu cabana, cu lacul Avrig, cu măgărușii :)), dar harta am studiat-o atâta încât am rupt-o în 2 în zona aia. Iar despre Cabana Bârcaciu am auzit numai lucruri bune. Este printre cele mai iubite cabane de la noi, dacă nu CEA MAI iubită, cabanierii sunt primitori și mâncarea foarte bună.
Gândindu-mă la weekendurile trecute din iunie, după o tură cu foarte puțin rhododendron în Leaota și una cu foarte mult rhododendron în Bucegi, nu speram ca acum la final de iunie să mai găsesc mare lucru în Făgăraș, mai ales că nu știam cât de multe tufe se găsesc în general pe traseele pe care urma să le facem, deși știu că prin locurile acestea florile înfloresc mai târziu ca în alte masive. Boy was I in for a big surprise!
Drumul de acces spre Cabana Poiana Neamțului, de unde începe traseul spre Bârcaciu, este super ok, spre deosebire de cel de acces spre Cabana Suru pe care ne-am înnămolit anul trecut. Aici ultimii 6-7 km sunt neasfaltați, dar îi parcurgem fără nicio problemă.
Cabana Poiana Neamțului (706 m) – Cabana Bârcaciu (1550 m): 2h 30
Pornim pe traseu destul de târziu, dar cu arhisuficient timp să și mâncăm la cabană și să și mângâiem măgărușii pe lumină :) Așa că nu ne grăbim prea tare. Prima porțiune de traseu este pe un forestier infect pe care găsim un panou de „Parchet în exploatare” fix alături de un marcaj turistic. Serios? Chiar e legal să faci exploatări pe un traseu turistic? Mă îndoiesc amarnic! Nu că ar fi legale majoritatea exploatărilor forestiere din România…
Încercăm însă să ne păstrăm optimismul și urcăm mai departe. Și ne luăm cu vorba așa de tare (suntem toți nevorbiți între noi de 1 miliard de an), că la un moment dat nu observăm că traseul părăsește forestierul făcând brusc la dreapta, spre un mic pod de lemn peste apă.
De aici până la cabană nimic interesant, doar urcare prin pădure, la final ieșind la o zonă foarte tristă cu defrișări, din care însă ieșim repede și ajungem la cabană.
Soarele strălucește atât de frumos și luminează atât de bine roșul cabanei, încât prima întâlnire cu ea chiar e cu adevărat specială. Îl recunosc pe nea Petre din poze, stă afară la soare și ia masa. Totul e așa fain aici și atât de nou pentru mine încât nu știu ce să fac mai degrabă, să intru să ne cazăm, să fac poze la TOT, să mă joc cu câinii, vai doarme cât de mulți sunt, frumoși și pufoși!!
Reușesc totuși să mă concentrez și intrăm să dăm bună ziua și să spunem că am ajuns. Suntem repartizați la o cameră din spate de la parter, cu 3 x 2 paturi suprapuse, foarte cozy și plăcută.
În scurt timp descopăr multe alte lucruri frumoase la Cabana Bârcaciu. În spatele cabanei este montat un spălător, unde ai tot ce este nevoie, chiar și oglinzi!! WC-urile, nu mai zic! Nicăieri în România pe la cabane n-am întâlnit wc afară unde să nu miroasă urât (spre oribil – vezi Omu de exemplu). Aici e curat ca lacrima și nu se simte nimic! Unde mai pui că e și încăpător, nu ca wc-urile alea mici și înguste unde după ce că te sufoci de la mirosul care îți mută nasul, nici n-ai loc să te întorci. Aici se vede de la o poștă că e vorba de oameni foarte muncitori și cu cap, care încearcă să facă tot posibilul să ofere niște condiții decente în circumstanțele date. Jos pălăria.
Înapoi în fața cabanei… suntem serviți de tanti Mariana cu mâncare absolut delicioasă și… surpriza surprizelor, ne face niște clătite absolut demențiale! Ce să mai zic, am fost maxim de răsfățați. Cu burțile pline apoi ne jucăm în voie cu cățelușii, pe care îmi vine să-i iau acasă de dragi ce mi-s. Numai când îi văd tolăniți pe jos moțăind sau sforăind de-a binelea, deja m-au cucerit total!
Atmosfera e cu adevărat de poveste aici, exact cum auzisem și îmi imaginasem, cu liniște și pace și sentimentul acela adevărat de odihnă, atât pentru trup cât și pentru minte.
Mângâiem și măgărușii un pic, că sunt și ei prietenoși, după care stăm un pic la vorbă cu nea Petre pe „prispă”, care ne spune că dacă soarele a apus roșu foc, înseamnă că mâine o să fie vreme bună. Dumnezeu să vă audă!
DUMINICĂ, 29 IUNIE 2014
Duminică când mă trezesc fug repede afară să văd cum e vremea. Cer senin perfect, niciun norișor, oricât de mic! Simt că-mi bubuie inima în piept!
După ce mă liniștesc un pic la micul dejun, îmi dau seama că am avut cel mai odihnitor somn din toate nopțile petrecute de mine pe la cabane. Asta pentru că în general nu prea mă pot odihni, din diverse motive, de la lipsă de confort, până la stres din cauza igienei precare și așa mai departe. Dar aici saltele (noi, schimbate anul trecut cred) foarte comode, așternuturile curate și confortul propriului sac, în care dorm cel mai bine, au fost combinația perfectă. Cu așa energie, chiar nu are ce să meargă prost astăzi, sunt convinsă!
Cabana Bârcaciu (1550 m) – Lacul Avrig (2007 m): 2h 30
Pornim pe la 7 jumătate pe punct albastru, cu direcția Lacul Avrig. Traseul mai întâi coboară un pic prin pădure, numai bine cât să te încălzești dar să nu gâfâi la deal chiar de la început, și abia când ajunge în valea Avrigelului (apa ce curge din lacul Avrig de mai sus) începe să urce. Tot în acel moment ne lovește din plin și un vânt puternic, de care până atunci am fost protejați de pădure. Înaintăm astfel opunând rezistență vântului care parcă ne taie la oase, printr-un „câmp” plin ochi de știrigoaie. Mai jos e o stână, drept pentru care trebuie atenție mare la câini dacă se ajunge în zonă la o oră mai înaintată.
Urcăm apoi încet încet pragul glaciar și, spre bucuria tuturor, pe lângă potecă apar pâlcuri roz de rhododendron, la care îndrăzneam să sper și nu prea :) Fac pauze pentru poze, pentru a-mi trage sufletul și pentru a asimila și studia tot peisajul, încercând să îl conectez cu tot ce știu de pe hartă ca să identific reperele principale.
Deși inițial e neclar, în curând identific imensitatea de stâncă din stânga ca fiind Vârful Gârbova, un fel de castel impunător care domină toată valea, de parcă toată lumea trebuie să știe că el e stăpânul tuturor „moșiilor” :)
Apoi, pe neașteptate chiar, fiindcă nu ne gândeam că o să ajungem așa repede, facem primii pași pe marginea lacului Avrig. Doamne cât am visat la lacul ăsta! Fac poze peste poze, fără nici măcar să-mi dau rucsacul jos, chiar dacă urmează să luăm o mică pauză pentru gustare aici. Deja pot să spun că mi-am îndeplinit cea mai mare parte din vis.
Însă planul nu se oprește aici. Vrem să facem o ghidușie! :D Din dorința de a face un circuit pe deasupra lacului Avrig, de a explora un teren necunoscut și de a ne cățăra un pic, mi-am pus în gând să facem roată pe vârfurile Ciortea, însă din Portița Avrigului până pe Vf. Ciortea Est nu există marcaj. Întrebând în prealabil pe dl. Dinu cum e pe acolo și dacă e „făcubil”, răspunsul dumnealui pozitiv a fost tot ce aveam nevoie.
Atâta doar că odată ce-am ajuns aici, observăm că cerul nu mai e așa albastru cum era dimineață, și deasupra crestei vin valuri de nori dinspre sud. Ne așezăm însă să luăm gustarea, timp în care mă tot gândesc. Ce să facem, ce să facem….
Și cum stăm așa, observ în timpul pauzei că norii vin continuu, dar toți par să se „spargă” în creastă, nu trec dincoace spre nord. Și se tot joacă, uneori acoperă creasta, uneori nu, astfel că putem avea noroc să nu ne pună probleme de vizibilitate (un lucru complet de nedorit în condițiile în care nu e marcaj și terenul ne e necunoscut).
Ovidiu și Beatrice se hotărăsc să nu vină, deci am fi doar noi 2. Stăm și noi și ne gândim un pic dacă să riscam cu norii aceia, dar până la urmă mergem înainte cu planul inițial! Astfel că ne împărțim în 2 echipe: eu și Cristi vom continua în dreapta spre Ciortea, ei vor continua în stânga pe bandă roșie spre Culmea Scărișoara. Ovidiu zice că o să ne aștepte undeva pe culme dacă e soare, dar fiindcă preconizez că nu ne va lua chiar puțin și bate vântul rău, le spun că s-ar putea să înghețe așteptându-ne, și că cel mai probabil ne vedem înapoi la cabană.
Lacul Avrig (2007 m) – Portița Avrigului (2186 m): 25 min
Prima parte e tot pe marcaj, banda roșie până în Portița Avrigului. Toată urcarea e fantastică, și nu pot să nu mă opresc de zeci de ori să privesc înapoi spre lac, ce se face din ce în ce mai mic.
Întâlnim „petele roz” ce se vedeau încă de jos de la lac parcă agățate de versant, și ne bucurăm din nou de rhododendron. Cât noroc să ai parte de atâta rhodo într-un singur an?? :D
Ajungem curând în șa, unde marcajul continuă spre Budislavu, dar noi îl părăsim.
! Nemarcat: Portița Avrigului (2186 m) – Vf. Ciortea V (2427 m) – Vf. Ciortea E (2419 m): 1h 30
Ne îndreptăm spre Turnul Lacului, pe muchia sub care lacul e ca un magnet care nu mă lasă să merg mai departe. Facem un mic popas pe margine pentru câteva poze, și nu-mi vine să cred ce mi-e dat ochilor să văd. Chiar și doar până aici dacă urcam, eram cea mai fericită. E unul dintre locurile din care mi-a fost cel mai greu să plec. Oare cât aș sta aici fără să mă plictisesc?
Ridicând ochii de la lac, în fața noastră se vede Custura Ciortei. O frumusețe de creastă zimțată care nu poate să nu-ți dea fiori. Urmărind-o cu ochii mi se pare „făcubilă”, dar nu prea îmi dau seama cum ajungem din punctul ăsta la începutul ei.
Pentru că mai departe de Turnul Lacului panta se rupe, în loc să caut o metodă să descățărăm, mă gândesc că trebuie să ocolim pe sub, unde mi se pare că văd și o potecă firavă.
Ulterior, din cauză că zăresc ceva ce seamănă cu o pată veche de vopsea și se observă clar niște urme de poteci, rămânem permanent pe sub creasta matematică, pe partea cu lacul Avrig, fără să îmi dau seama cum putem ajunge pe ea. Și deși am reușit până la urmă să ajungem pe Vf. Ciortea Vest, nu recomand varianta asta, pentru că am avut de gestionat destul de multe pasaje tricky, expuse, lucruri poate mai riscante decât dacă am fi reușit să ne încadrăm din prima pe creasta matematică. Eram de multe ori atât de concentrată încât și uitam să fac poze, și nu m-am relaxat decât când am văzut momâia de pe Vf. Ciortea Vest.
A urmat apoi porțiunea genială de creastă între Ciortea Vest și Est, unde chiar nu mai ai cum să nu mergi fix pe creasta matematică. Am zburdat bucuroasă țopăind din piatră-n piatră, savurând fiecare priză acolo unde era nevoie să îmi folosesc și mâinile, și încercând din răsputeri să-mi întipăresc pe retină imaginea lacului Avrig ce ne-a însoțit permanent pe partea stângă.
Norii au dansat o dată cu noi pe creastă, nefăcându-ne probleme de vizibilitate, chiar dacă erau mereu acolo în dreapta noastră atenționându-ne că nu e de joacă, și au înghițit creasta fix când am ajuns pe Ciortea Est, unde a apărut și primul marcaj cruce roșie (proaspăt vopsit de Potecatorii vara trecută (bravo și mii de mulțumiri!!!), când au unit Șaua Gârbova Vest cu Vf. Ciortea Est).
După o așa urcare intensă, aici ne-am permis în sfârșit să facem o pauză micuță de încă o gustare, pentru care am căutat un loc dosit de vânt, de unde am încercat să-l sunăm pe Ovidiu să-i spunem că suntem ok.
Cu mare chiu cu vai am reușit să ne transmitem minimul necesar de informații unul altuia, pentru că prima dată semnalul a căzut și nu a apucat decât să-mi audă vocea. Moment în care am zis că-i musai să reușim să vorbim, ca nu cumva să creadă că s-a întâmplat ceva rău. Dar ia semnalul de unde nu-i. Iar când aveam eu, probabil n-avea el. Însă într-un final am reușit să prindem 1 minut și să îl anunț că totul e în regulă. Faza faină a fost că în timp ce ei mergeau pe bandă roșie, ne-au putut urmări o perioadă în timp ce urcam, dar apoi am dispărut din raza lor vizuală, fie din cauza norilor, fie din cauza poziției.
Vf. Ciortea E (2419 m) – Șaua Gârbovei Vest (2140 m): 35 min
După pauză pornim mai departe, fără să am mare habar ce mă așteaptă. Coborârea începe abrupt, și de fapt o ține așa cam tot timpul până în Șaua Gârbovei Vest. Dar marcajul nou ne conduce pe cel mai bun drum. Ochii ne fug constant spre Lacul Avrig, ce pare agățat ca un strop de apă ce urmează să se prelingă la vale. Toată coborârea îmi deschid brațele și îmbrățișez tot aerul, tot muntele, având parcă speranța că e chiar posibil să zbor.
Și apoi creasta devine ȘI mai frumoasă! E ceva de vis, totul e atât de nou și parcă făurit la o așa perfecție că devine greu de crezut că e real!
Dar e REAL! E cât se poate de REAL!
În Șaua Gârbovei Vest vine din stânga poteca marcată cu bandă roșie dinspre Lacul Avrig, pe care au urcat mai devreme Ovidiu și Beatrice.
/ Șaua Gârbovei Vest (2140 m) – Punctul „sub Vf. Scara” (2200 m): 25 min
Intrăm și noi pe traseul efectiv de creastă, marcajele cruce roșie și bandă roșie mergând împreună pe poteca ce ocolește Vf. Gârbova prin dreapta și pe sub el. Și când credeam că am primit suficiente surprize, intrăm într-o lume roz intens, poteca tăind un versant plin ochi de rhodo. E o nebunie! Fac iarăși un miliard de poze, ba la peisaj, ba lui Cristi, ba îl rog pe el să-mi facă mie.
Ai prins tot, da? Deci tot! Să prinzi TOOOOOOT :)))
În timpul ăsta… vântul bate în continuare ca turbatul. Dacă mă uit doar la poze, peste câțiva ani aș putea uita lejer cât de rău bătea, că din poze nu se vede și nici nu se aude vântul :))) Dar așa de tare ne biciuia de parcă voia să ne culce la orizontală, încât Cristi, care e unul dintre cei mai nefriguroși (dacă există un așa cuvânt…) oameni pe care îi știu eu, a rămas cu pufoaica pe el tocmai de pe Ciortea. Dar eu sunt atât de fericită încât chiar dacă sunt cel mai friguros om posibil (minus vară-mea, ea e complet în altă ligă :)))), sunt încă în polar, iar ca pantaloni am colanți de alergare pe mine, care sunt extrem de subțiri și nu izolează deloc, din contră. Dar deși simt că aproape mi-a înghețat carnea pe mine, parcă nu îmi pasă. Da’ deloc! Nu pot decât să mă bucur. E singurul lucru pe care știu să-l fac în acest moment.
Ca să nu îi mai lăsăm pe colegii noștri să ne aștepte și mai mult la cabană, nu urcăm și pe Vf. Scara, ci părăsim creasta și continuăm la stânga pe cruce roșie din Punctul de ramificație de sub vf. Scara.
Punctul „sub Vf. Scara”(2200 m) – Culmea Scărișoara– Cab. Bârcaciu (1550 m): 2h
Și când credeam că sigur creasta superbă pe care tocmai parcurs-o CHIAR a fost ultima surpriză pe ziua de azi, pe măsură ce înaintăm spre Culmea Scărișoara suntem „bombardați” din nou cu încă una!
Pe toată culmea parcă sunt un câine căruia abia i-ai dat drumul afară după o lună de stat în casă. Nu știu unde să mă mai uit mai degrabă, parcă îmi vine să mă ciupesc să nu visez! În stânga e lacul Avrig și sub el tot traseul pe care am urcat dimineață, într-o lumină de vis care mă face să mă întreb dacă eu sigur am fost pe acolo cu doar câteva ore în urmă.
În față culmea e plină de un rhododendron superb, la care nici n-am visat, și vizibilitatea e tocmai până jos în depresiunea Făgăraș. Câțiva nori pufoși parcă la fix au știut când și unde să vină ca să ne facă pozele frumoase, iar micile pete de zăpadă de ico colo completează perfect peisajul.
Spre dreapta, în spate, vedem Negoiu și o parte din Custura Sărății, peste care norii dansează cu așa viteză că nu apuci să faci 2 poze la fel.
Mă trezesc oprindu-mă de zeci de ori făcând poze cu fix aceleași peisaje, din nou și din nou, ca și cum aș fi setata. Una la stânga, una în față, una la dreapta, una în spate. Încă doi pași, și iar: una la stânga, una în față, una la dreapta, una în spate, că acuma parcă e altfel. Parcă e mai frumos, parcă norul ăla e un pic mai la dreapta, parcă unghiul ăsta e mai bun, parcă… parcă…
După care îmi dau seama că am rămas singură și alerg după Cristi care săracul e mult în fața mea și s-a săturat să se tot oprească din 2 în 2 pași.
Iar dacă nu era suficient, spre finalul culmii întâlnim un ochi de apă fantastic care probabil a rămas de la topirea zăpezii și de la precipitații. Ei iată că încă un „lac” nu credeam că mai vedem astăzi.
Și încet încet ajungem la finalul Culmii Scărișoara, care parcă se termină brusc și de după margine vei cădea în gol, dar e doar o senzație :)
Deși credeam că urmează o coborâre abruptă, ne unduim frumos după cărare până jos la cabană, întâlnind și alți oameni care au urcat doar într-o plimbare de o zi. În fața cabanei ne reunim cu colegii noștri care se bucură de soare, un soare care de fapt e așa puternic că abia am putut sta afară să mâncăm, așa de tare ardea. Asta după tot vântul și frigul îndurat pe sus, unde ne-au înghețat toate cele :))) Parcă e altă lume aici…
După scurta masă și încă 5-10 minute cât să nu plecăm cu mâncarea neașezată, mulțumim din nou gazdelor pentru primire și ospitalitate, ne luăm la revedere cu promisiunea că vom mai reveni și pornim înapoi spre mașină pe același traseu pe care am urcat.
Cabana Bârcaciu (1550 m) – Cabana Poiana Neamțului (706 m): 1h 40
Depășim porțiunea tristă cu defrișări de mai jos de cabană, apoi intrăm din nou în pădure, și coborâm cătinel cătinel pe potecă. Fără porțiuni prea abrupte dar nici foarte domoale, traseul ne aduce în final la Cabana Piatra Neamțului de unde am plecat.
Și așa încheiem încă o tură fenomenală, care cu mâna pe inimă pot să spun că e una dintre cele mai frumoase ture pe care le-am făcut, pe care as retrăi-o de mii si mii de ori dacă aș putea. După atâtea amânări, se pare că cineva de acolo sus a avut grijă de noi și ne-a dat o vreme absolut incredibilă, cu dansuri de nori și tot tacâmul, cât să compenseze toată așteptarea.
După ieșirea înapoi la drumul național, luând direcția Brașovului, am admirat minute în șir cum întreaga creastă a Făgărașilor a fost într-un final înghițită de norii care s-au jucat toată ziua pe sus, așezându-se peste ea ca o plapumă care să îi țină de cald. Probabil îi era și ei frig săraca de la tot vântul ăla :)
După ce l-am lăsat pe Ovidiu acasă în Ploiești, am ajuns în București foarte târziu, chestie nu tocmai nouă și la care ne și așteptam de altfel. Așa că după un duș sănătos am luat în primire patul, și am adormit buștean în secunda 2, cel mai probabil cu un zâmbet imens pe față :D
Munții Făgărașului
Punct plecare: Cabana Poiana Neamțului (706 m)
Altitudine max. Vf. Ciortea Vest (2427 m)
Traseu:
Traseu:
Sâmbătă:
Cabana Poiana Neamțului – Cabana Bârcaciu: 2h 30
Duminică:
+ + ! + Cabana Bârcaciu – Lacul Avrig – Vf. Ciortea V și E – sub Vf. Scara – Culmea Scărișoara – Cab. Bârcaciu – Cab. P-na Neamțului: 10h
Diferență nivel +1800m / -1800m (din care S: + 850 m și D: +950m / -1800m)
Tip traseu drumeție + scrambling
Surse apă: Cabana Bârcaciu și mai multe surse pe Valea Avrigelului
Stare marcaje: bună
Data: 28-29 iunie 2014
DESFĂȘURĂTOR
16:00 Cabana Poiana Neamțului
16:30 Pod
18:30 Cabana Bârcaciu
***
07:30 Cabana Bârcaciu
08:15 Prima sursă de apă de pe V. Avrigelului
10:00 Lacul Avrig
10:35 Plecăm de la lac 11:00 Portița Avrigului
12:10 Vf. Ciortea Vest
12:30 Vf. Ciortea Est
13:15 Șaua Gârbova Vest
13:40 Punctul „sub Vf. Scara”
14:20 Bifurcație cruce galbenă
15:30 Cabana Bârcaciu
16:20 Plecăm de la cabana18:00 Cabana Poiana Neamțului
SCHITE
INDICATOARE
CABANA BARCACIU
Condiții:
- per total unele dintre cele mai bune condiții pe care le-am întâlnit în cabanele de la noi
- spălător civilizat, inclusiv săpun
- wc-uri afară, dar curate, nemirositoare și spațioase
- apă de la izvor
- camere curate, saltele înnoite recent și confortabile
- se servește masa dimineața și în cursul zilei, vara se poate servi și afară la băncuțe
- mâncare foarte bună
- înăuntru la parter există o sală de mese în aceeași încăpere în care există și priciuri
- noi am dormit într-o cameră din spate, cu 3 x 2 paturi suprapuse
- preț cazare: 30 lei / loc
- singura bilă neagră constatată de mine personal (poate nu e așa mereu) a fost atitudinea lui Mihai Petre, care mi s-a părut nepotrivită. În ciuda amabilității și ospitalității despre care toată lumea vorbește când e vorba de Cabana Bârcaciu, Mihai Petre nu prea a dat dovadă de aceste calități. Însă cu toate acestea, a devenit cabana mea preferata si voi reveni cu siguranță acolo.
Telefon rezervare: 0744 858140; 0740 059805
ACCES
Din drumul european E68 (Sibiu <-> Făgăraș), se intră în Avrig, și se merge spre Fabrica de Sticlă, (strada Eroilor -> Strada Samuel Brukental), după care se face ușor stânga și se urmăresc indicatoarele spre Valea Avrigului / Pensiunea Ghiocelul. De la Fabrica de sticlă până la Cabana Poiana Neamțului sunt aprox. 13 km, din care aprox. jumătate sunt neasfaltați, dar practicabili cu orice mașină. Mașina se poate lăsa vis-a-vis de cabană, într-un loc mai lărguț de pe partea stângă.
Buna Alexandra,
M-am uitat cu interes sa vad daca voi ati gasit „calea cea buna” spre varful Ciortea. Cu ceva ani in urma am facut si noi cu interes aprox. acelasi traseu (cu dus si intors in aceeasi zi la cabana Poiana Neamtului) si ne-am pacalit cu acelasi iluzoriu marcaj roz (probabil fosta dunga rosie a traseului de creasta) care coboara pe sub turnul Lacului mergend oarecum pe grohotisul de la baza Custurii Ciortei pe partea cu Lacul Avrig. Am mers cu ceva emotii pe acolo, la un moment dat plecau niste bolovani cat un TV (varianta cu tub catodic a bunicii) de sub noi. Nu imi vine sa cred ca fostul traseu de creasta mergea pe la baza custurii pe grohotisul acela instabil, am zis atunci ca o sa revenim sa cautam o varianta de urcare mai interesanta prin custura (evident cea cu urcarea dinspre Garbova e cea mai usoara), dar anii au treeuct si nu i-a mai venit randul…
Buna Dragos!
Iaca nu suntem singurii pacaliti :)
Nu, traseul vechi ce era pe acolo prin anii 50-60 nu era pe dedesubt, ci tot pe sus custura.
Cert e ca din Turnul Lacului nu trebuia coborat si ocolit pe sub, ci trebuia pur si simplu descatarat si apoi tinut creasta matematica continuu. Daca te duci anul viitor, sa imi spui daca ai reusit :)
Voi reveni si eu sa fac custura ca lumea, dar sigur nu la anu…
PS. Hilara faza cu tv-ul cu tub catodic :))))
Ciao Alexandra,
Felicitari pt. blog, eu l am descoperit de curind si l am citit cu placere.
In legatura cu tura de mai sus, in toamna asta am facut o tura ciineni- apa cumpanita – Suru- Portita Avrigului si am cunoscut un tip Andrei Buta care a scris despre Fagaras mai demult si acum are siteul asta http://www.andreibuta.imageart.ro/index.php?categ=info&pag=a&lang=en
Fii interesat de traseul turistic vechi spre Ciortea V., el l a descris in felul urmator: se merge spre Turnul lacului , nu mai retin se ocoleste sau se urca si coboara , dar dupa aia se merge pe partea cu grohotisul pe sub muchie si la un moment dat se traverseaza orizontal dreapta pe deasupra unui pinten de pe muchie, se trece pe versantul de vest si se intra intr un horn care duce pina pe virf.Oricum Andrei mi s a parut un tip deschis si se poate lua legatura cu el pt. amanunte.Eu am vrut sa fac o tura sa leg vf. Boia de Ciortea E si in continuare Ciortea V si saua Avrigului.Am avut o tentativa pina pe vf. Boia de pe sud din Titesti, dar pe nordic pe custura dintre Boia si Ciortea era zapada si gheata si nu era momentul.Daca te intereseaza pozele din turele astea sint pe https://www.facebook.com/nina.sport.3/media_set?set=a.540372286106517.1073741858.100004012528251&type=3
Buna Gil!
Multumesc frumos! :)
Ceea ce descrie Andrei e aproximativ ce am facut si noi. Dar nu este cea mai sigura si mai interesanta varianta. Creasta matematica e cea mai buna, asa cum am explicat si in comentariul precedent.
Bafta multa cu traseul Boia – Ciortea daca il mai incerci anul viitor! :)
Buna Alexandra,
in primul rand vreau sa te felicit pentru blog si sa iti multumesc pentru nenumaratele idei faine pe care mi le dai….am facut multe din turele tale in ultimul an si nu am rabdare sa vina primavara sa o iau de la capat….eu am descoperit muntele abia acum un an, cand l-am cunoscut pe iubitul meu, care e un muntoman pasionat, asa ca de atunci mergem in fiecare weekend pe care il avem liber…noi avem marele noroc ca locuim in sibiu si fagarasul e la o aruncatura de bat….pe final de vara am fost la cabana suru, care mi-a placut la nebunie, iar de ziua mea, in septembrie, am ales sa o petrecem la barcaciu…o alegere excelenta, pentru ca ne-a placut enorm si cabana, si zona…o sa mai mergem cu siguranta….insa acelasi lucru mi s-a parut si mie vizavi de cabanier si de atitudinea lui….eu am crezut ca are o problema cu noi, la felul cum s-a purtat, insa banuiesc ca asa e el, mai uracios din fire :) ….oricum, m-a bucurat articolul tau, mi-a amintit de ziua mea de nastere, care a fost perfecta, cu vreme buna si tot ce iti poti dori de la o tura pe munte….iti doresc cat mai multe ture insorite si abia astept sa vad pe unde mai mergeti!!! :)
ps: noi avem o cabanuta la munte intr-un loc de vis, in apuseni, unde mergem de multe ori vara….daca vreti sa faceti un weekend in apuseni la anul, sunteti bineveniti oricand! sunt convinsa ca v-ar placea mult!
Buna Oana!
Multumesc tare mult pentru mesajul tau! :) Mereu ma bucur sa primesc comentarii de la oameni ca tine, care se bucura de munte la fel de mult ca si mine! :)
Iti doresc si tie din suflet cat mai multe ture frumoase si pe mai departe!
Multumesc frumos de invitatia in Apuseni! Dau un semn daca e ceva!
Confirm si eu: Mihai Petre n-are stofa de cabanier. Am fost la Barcaciu de 3-4 ori si de fiecare data sus-numitul „montaniard” se manifesta animalic. La propriu. Pacat, e o zona superba. Mie mi-a intrat la suflet, dar ocolesc cabana daca e posibil.
Salut, pentru o corecta informare, toate traseele parcurse de voi in aceasta tura au fost remarcate de Asociatia Ecouri Verzi si Potecătorii. Inclusiv crucea rosie dintre saua Garbovei si Ciortea, pe care ai mentionat-o ca remarcata de AMC :) Nu de alta dar poate te citesc si unii dintre sutele de voluntari de la Potecătorii si s-ar simti dezamagiti ca nu primesc credit pentru zecile de zile de voluntariat pentru refacerea marcajelor din zona Puha – Barcaciu – Scara – Avrig – Ciortea – Portita Avrigului ;) Potecătorii au lucrat pentru marcajele din zona din 2009 pana in 2014.
Imi cer mii de scuze, am avut eu informatie gresita! Voi modifica imediat!
Chiar si…vechiul traseu Turnu Lacului -vf Ciortea Vest??? Ziceai ca TOT traseul Alexandrei a fost marcat de Potecatori…
Raspunde te rog si la ovidiupetria67@gmail.com
Multumesc
Ovidiu
Pozele mi-au taiat rasuflarea.Rar mi-a fost dat sa vad asemenea minunatii.Cat despre relatare,numai laude.Atata energie de buna calitate mi-ai varat in vene ca,daca nu ar trebui sa merg la job,m-as arunca in masina si m-as duce mintenas la munte.Dar sper s-o fac in week-end!
Multumesc tare mult, Lucian! :) Multa bafta si la cat mai multe ture! Te mai astept cu drag pe aici!
Confirm afirmatia cu Mihai Petre. Este un om ursuz si plin de el. Pacat de cabana, nu cred ca voi mai reveni din cauza lui.
Buna Alexandra,
am vrea sa facem si noi traseul asta in weekend, daca vremea tine cu noi, si am o intrebare.
Voi l-ati facut de la cabana Barcaciu la lac si apoi creasta si coborare pe Muchia Scarisoara inapoi la Cabana. Crezi ca ar fi mai usor de facut invers? Am vazut ca de la cabana la lac ar fi 3-4 ore (pe indicatoare si ce scrie pe siteul cabanei) si as prefera sa ajungem mai repede in zona de cresta in caz ca ploaie dupa pranz…
Multumesc
Roxana
Buna, Roxana!
Nu stiu exact daca ar fi mai usor, din ce punct de vedere?
Eu cred ca ar fi cam la fel, eventual intrebati si la cabana in ziua aceea cum ar fi mai bine.
Insa daca vreti creasta nemarcata Ciortea, aceea nu cred ca e indicat sa o faceti in sens invers.
Sigur, e doar pararea mea.
Multa bafta! Va tin pumnii!
Multam mult. O sa ne sfatuim si cu cei de la cabana. Si o sa vedem si cum e vremea…
„mai simplu” in sensul de urcat:)). Eu prefer de exemplu sa urc mai abrupt la inceput de traseu si apoi sa fie mai lalait, decat sa fie o panta mai lina dar constant in sus tot drumul :d.
Plimbari vesele !
A, ok, atunci da, e mai abrupt la inceput daca faceti in sens invers :)
Am facut aceste trasee si inainte de 1989 si dupa.SUPERB
UN AMANUT SA ZICEM , PICANT.LA CABANA BARCACIU O PERIOADA DESTUL DE MARE A FOST CABANIERA O ABSOLVENTA A ASE BUCURESTO