România: Cetatea Colțești (mai 2014) – 3/3

Scris de | Alexandra

După o noapte dormită pe o saltea ca lumea într-o casă de oameni, dimineață deja sunt mult mai fresh. Ne întoarcem la Skiland, unde găsim la fel o mulțime de colegi de club și participanți luând micul dejun sau stând la vorbă. După ce mâncăm și noi și mai vorbim un pic în fața pensiunii, e timpul să pornim spre casă, căci ne așteaptă drum lung.

Dia se întoarce și ea în București, și m-a întrebat dacă poate veni cu noi în mașină. Normal, ce întrebare e asta!? :) Nu pot decât să mă bucur, pentru că așa avem și noi un pic de timp să vorbim.

Stabilim să nu mergem glonț spre București totuși, ci să facem și o mică pauză în natură. Ne gândim inițial să urcăm la Peștera Studenților din Piatra Secuiului, dar la fața locului ne dăm seama că s-ar putea să ne ia un pic cam mult timp și să ajungem în final prea târziu în București. Dia vine cu ideea salvatoare: hai la Cetatea Colțești! Din start mi-a surâs la maxim, pentru că în 2011 nu mai avusesem timp să mergem acolo și chiar îmi doream să o văd.

În Colțești facem dreapta pe un drumuleț neasfaltat și acolo unde ni se pare nouă că am înaintat suficient o lăsăm să ne aștepte cuminte și pornim pe jos spre cetate.

DSC09439DSC09474

Pe drum până acolo sunt peste măsură de încântată pe peisaj și fac nenumărate poze, mai ales că vremea e la fel de bună ca și vineri când am trecut prin zonă. Încântarea atinge cele mai înalte cote odată ce ajungem sus în „moțul” cetății, de unde Piatra Secuiului se vede absolut demențial cu satul Rimetea la poale. Nu mă mai satur de priveliștea asta, și îmi reamintesc de ce mi-au intrat așa de tare la suflet locurile astea.

DSC09488-Edit

Îmi pare rău că Cristi nu e cu mine să le vadă și el, însă data viitoare când vom veni prin zonă cu siguranță voi mai urca încă o dată aici la cetate și cu el, ca să i le arăt și lui.

DSC09479DSC09505DSC09489DSC09510

Dia și cu mine luându-ne la vorbă ca două bătrânele care nu s-au mai văzut de 30 de ani, ne trezim la un moment dat că nu știm unde sunt restul colegilor, Ilinca, Iuliana și Cezar. În ce hal de adâncite în discuție puteam fi să ne pierdem de ei într-un loc atât de mic? Încercăm să îi găsim, dar nici urmă, parcă au dispărut. Mergem așadar spre mașină pe același drum pe care am venit, gândind că oricum dacă și ei ne caută, cu siguranță acolo se vor duce mai devreme sau mai târziu.

Pe drum îi dăm în continuare cu vorba, descoperind atât de multe lucruri pe care le avem în comun și atât de multe asemănări între noi două încât nu ne vine a crede. Parcă suntem surori :P

DSC09529DSC09453

Afară e cald rău de tot, și mașina nu e lângă niciun pom, drept pentru care atunci când ajungem lângă ea, oricât ne învârtim în jurul ei, nu găsim niciun loc de umbră care să ne țină capetele mai la răcoare :)) Ne așezăm totuși pe undeva pe jos, și mai ronțăim una alta printre vorbe până vin și colegii. Ei până la urmă coborâseră prin altă parte, și de aceea ne-am pierdut unii de alții.

Când toată lumea e pregătită de plecare, ne urcăm din nou călare pe drum, cu direcția Sibiu, unde facem o pauză de masă în formulă de 5, după care o lăsăm pe Iuliana acasă și plecăm mai departe spre București. Până aici cred că a fost destul de greu pentru fetele din spate care au stat un pic înghesuite fiind 3, dar per total cred că a fost o combinație foarte fericită.

DSC09547

De la Sibiu până la București mai oprim o singură dată, undeva pe Dealul Negru, unde un apus fantastic mă determină să trag instantaneu pe dreapta. Și poate și mai faine decât culorile frumoase ale asfințitului sunt valurile de cețuri ce acoperă delușoarele din vale. De câte ori am trecut pe-aici, n-am oprit niciodată în locul ăsta. Ne dăm seama că Cezar a dispărut undeva pe partea cealaltă și îl urmăm, numai ca să descoperim că stă de vorbă cu un nene care are o grămadă de stupi, de lângă care apusul se vede și mai bine. Un final mai fain pentru 3 zile atâta de frumoase nu cred că puteam să îmi doresc…

DSC09559

Despre autor

ALEXANDRA PUȘCAȘU

Salut! Sper că ți-a plăcut să citești acest articol la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să‑l scriu pentru tine :) Am creat acest blog în 2009 pentru a-i ajuta și pe alții să găsească fericire și libertate prin intermediul călătoriilor și a naturii. Te invit să citești mai multe aici.

VREI SĂ SPUI CEVA?

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei