Franța: Aiguillette des Posettes

Ziua 7, joi, 7 august 2014

Dimineaţă ne trezim în sfârşit odihniţi şi luăm micul dejun pe micul balconaş al camerei noastre, care deşi dă la stradă, e cât se poate de perfect. În faţă avem priveşte spre Aiguilles Rouges, dar spre stânga se vede chiar şi Mont Blanc-ul. Admir şi absorb tot, după care imediat ochii mi se fixează pe nişte punctuleţe mici care dansează în aer în depărtare. Imediat mi-aduc aminte că am mai văzut imaginea asta şi acum 2 ani. Sunt parapante, cred că cel puţin vreo 10-15.

Mă păleşte imediat o contemplaţie maximă şi îmi aduc aminte că şi atunci le-am urmărit cu privirea şi le-am făcut poze în ziua în care am ajuns în Chamonix, aşa că mă hotărăsc pe loc să îmi fac singură un cadou anticipat de ziua mea şi să zbor cu parapanta. O sun pe Monica (ea sigur ştie cât costă şi cu cine trebuie să vorbesc) şi în jumate de oră deja sunt programată pentru mâine dimineaţă. Yeeeey!

Ne strângem bagajele de prin cameră, predăm cheia, şi apoi plecăm în primul traseu, un mic circuit care trece prin vârful Aiguillette des Posettes, despre care ghidul scrie că oferă una dintre cele mai frumoase panorame din zonă. Îl credem pe cuvânt, îl băgăm în rucsac în caz că avem nevoie să-l consultăm mai târziu, şi pornim într-acolo.

Drumul cu maşina este scurt, şi în câteva minute suntem în parcarea de unde porneşte traseul.

Prima porţiune a traseului este prin pădure, şi pe măsură ce avansăm intrăm în sectorul fructelor de pădure, aşa că ritmul se încetineşte brusc :)) Eh, nu e ca şi cum ne-am grăbi undeva, suntem în vacanţă :D Găsim afine la greu, dar şi fragi. Mmmm, yum yum!

Mie recunosc că-mi e cam lene să culeg, pentru că fagii sunt foarte puţini iar afinele nu sunt chiar favoritele mele (zmeură în schimb dacă găsesc, gata, m-ai pierdut, nu te mai înţelegi cu mine). Din fericire Cristi adună pentru amândoi, I’m so lucky! :P

Deşi se anunţa vreme bună pentru azi, cu soare destul de mult, acum e cam înnorat, şi mă întreb dacă o ieşi azi soarele vreun pic. Pe de altă parte nu-i rău, pentru că avem destul de mult de urcat şi dacă mai ardea şi soarele, am fi fost sleiţi de puteri imediat. Aşa, e numai bine, chiar răcoare.

Fiindcă n-am plecat de acasă cu ideea de a face trasee de 1 zi, nu mi-am luat şi rucsăcelul mic, iar cu 2 rucsaci de 40-45 nu avea rost să urcăm astăzi. Am pus doar câteva chestii în rucsacul lui Cristi, care abia dacă s-a umplut pe jumătate, iar eu sunt fără rucsac (rucksak-less :))) ceea ce mă face să mă simt foarte ciudat.

După ce ieşim în golul alpin începem să ne dăm seama despre ce vorbea omul ăla în ghid, şi ne minunăm de peisajele superbe care ne înconjoară. Nici nu ştim ce să pozăm mai degrabă.

Chiar înainte de vârf iese şi soarele de după nori, schimbând multe din perspectivele din jur, aşa că mai facem încă o serie de poze peste tot :D

Pe vârf însă e apogeul, aşa cum era de aşteptat. E de fapt un mic platouaş aici, şi în punctul de cea mai mare altitudine este doar o bornă micuţă micuţă, tăbliţa cu denumirea vârfului fiind un pic mai departe, pe un stâlp care are şi săgeţi.

Aiguillette este diminutivul de la Aiguille, care înseamnă ac. Aşadar chiar dacă Aiguillette des Posettes este un munte destul de domol, nicidecum ascuţit ca Aiguille du Midi spre exemplu, se numeşte un “acuşor” :)

Aşa că ne hotărâm să facem şi noi o mică pauză pe “acuşor”, dar cu atenţie ca să nu ne înţepăm prea tare :))

Soarele între timp a întrat la loc în nori, dar mai luminează crestele din depărtare. La noi însă e cam frig pentru că suflă vântul destul de tare, şi abia reuşim să găsim un loc mai dosit. Astfel că nu stăm mult, luăm doar o mică gustare şi pornim mai departe, continuând bucla traseului în coborâre înapoi la maşină.

Nu departe de vârf găsesc bucuroasă un lăcuşor mic de tot (doar un ochi de apă, nu ceva oficial) şi încerc să-l pun cât mai bine în valoare.

Vin şi băieţii (îi lăsasem un pic în urmă în locul de pauză pentru că mă luase frigul rău şi o luasem la fugă) şi apoi continuăm împreună spre Col des Poisettes, de unde se vede graniţa cu Elveţia, unde am fost acum 2 ani.

Mai departe ne gândeam să ne abatem un pic şi până la Croix de Fer, peste graniţă, şi înapoi, dar acum parcă au venit şi mai mulţi nori, şi fiindcă ar dura câteva ore în plus, ne e teamă să nu ne prindă ploaia. Aşa că facem stânga, rămânând pe bucla circuitului nostru.

În coborâre traseul intră destul de repede în pădure, unde iarăşi mâncăm afine până ne învineţim degetele şi limba, şi rămânem pe o potecă suspendată deasupra orăşelului Vallorcine, care ne duce în uşoară coborâre până în Le Buet, şi apoi înapoi la şosea, în Col de Montets, încă un punct important de pe una dintre variantele de TMB.

Aici intrăm un pic în Chalet d’Accueil de la Reserve des Aiguilles Rouges, să vedem şi noi ce se găseşte pe acolo, după care parcurgem şi ultima bucăţică de traseu, pe o potecă cu tematică botanică (Sentier Botanique) ce merge mai mult sau mai puţin aproape de şosea, paralel cu ea, până înapoi în parcarea de unde am plecat.

La final, suntem un pic nedumeriţi, pentru că am cam uitat cum e să faci relaxat un traseu de doar 6 ore, în urma căruia să nu ajungi rupt înapoi la maşină :))

După traseu mai trecem un pic pe la Monica pe la birou în Argentiere, ne ajută cu un telefon la camping Les Arolles din Chamonix să vadă dacă au loc pentru noi (acum vreo 2 zile când am sunat nu aveau), şi după confirmare mergem să ne instalăm.

Preţurile sunt mai mult decât decente (per total cu vreo 10 euro mai ieftin ca în Austria), dar şi condiţiile sunt mai modeste (are chipurile 2 stele, în Austria cam toate pe la care am stat noi, atât acum cât şi acum 2 ani, cred că aveau 3). Cu toate astea, pentru cei ce au nevoie să fie chiar în buricul Chamonix-ului (telecabina Aiguille du Midi e la 5 minute de mers pe jos), e o idee foarte bună. Altminteri recomand un camping de 3 stete, cum ar fi de exemplu Mer de Glace, care e după ieşirea din Chamonix, în Les Praz de Chamonix.

Seara ne întâlnim cu Monica la restaurantul La Tablee (destul de aproape de camping), unde mâncăm ceva bun de tot. Mă gândesc nerăbdătoare la zborul cu parapanta de mâine, mai ales că Monica îmi spune că mi-a aranjat să zbor cu Sandie Cochepain, campioană mondială la zborul cu parapanta. I’m like… OMG! :D I am soooo lucky!!!

Şi culmea, asta e nu e tot! Surpriza maximă vine când Monica îmi zice o bombă şi mai mare: mâine, dacă pot să mă trezesc la 6, mă duce cu telecabina la Aiguille du Midi cu un card de invitat! (asta în condiţiile în care în mod normal costă 55 de euro să urci acolo cu telecabina). Rămân mască! Normal că mă pot trezi la 6, ce vorbă-i asta?!?

Va urma.

Surse apă: nu există

Schiţă traseu:

Noi am făcut traseul în sens invers acelor de ceasornic, aşa cum este indicat şi pe schiţa din ghid. Se poate însă face şi în sens invers, mai ales dacă plecaţi dis de dimineaţă.

Pentru a ajunge la parcarea de unde începe traseul, venind dinspre Chamonix, trebuie ca după Argentiere să vă înscrieţi pe drumul spre Valorcine / Martigny. Vor urma 3 serpentine în urcare. La aprox. 400 m după ultima serpentină veţi vedea un drumuleţ mic spre dreapta (Tre le Champ). Nu faceţi dreapta pe el, ci mergeţi mai departe pe şosea. După încă 200 m veţi vedea pe partea dreaptă o parcare mică pentru Auberge La Boerme. Nu intraţi nici acolo, şi continuaţi mai departe pe şosea. După încă 250 m veţi vedea maşini parcate pe partea stângă şi probabil câteva lăsate şi pe dreapta:

În centrul imaginii se vede un panou verde mic de tot. Acolo începe traseul.
Dacă nu găsiţi loc să lăsaţi maşina aici, mai continuaţi un pic pe şosea şi veţi găsi o parcare mai mare pe partea dreaptă. Acolo sigur găsiţi loc. De acolo va trebui să vă întoarceţi un pic până la începutul traseului.
Pe schiţa de mai sus este figurată această parcare (de pe dreapta), nu cea de pe partea stângă la care ajungeţi prima dată venind dinspre Chamonix.

Parcarea de unde începe traseul: