Update 2020: traseul marcat cu bandă albastră care urcă din Bălan spre Piatra Singuratică este închis, fiind blocat de copaci doborâți de furtună. Se recomandă traseul marcat cu triunghi roșu.
Update iunie 2021: situația este în continuare la fel.
Trecuse de mult jumătatea lui septembrie şi cu asta mai bine de o lună fără munte. Ultima tură era cea de pe Gerlach, de ziua mea. Perioada de repaos de după şi vremea cam rea din prima jumătate a lui septembrie erau de vină.
În faţă aveam iarăşi un weekend cu vreme cam instabilă, mai ales în Meridionali, însă pentru că nu voiam sub nicio formă să mai stau acasă încă o săptămână, am început să caut o alternativă. Şi uite aşa, la 3 ani jumătate de la tura fericită în care i-am cunoscut, pornim împreună cu prietenii noştri Raluca şi Emil spre Hăşmaş.Pe cât de mult mă bucur când ajung într-un loc sau fac o tură la care visam de multă vreme, tot pe atât de frumoase sunt turele spontane, care mă umplu întotdeauna de energie şi îmi aduc multe zâmbete şi amintiri preţioase.
Ne hotărâm să facem o tură mai lejeră, mai de relaxare… aşa că ne gândim să dormim peste noapte la Cabana Piatra Singuratică, mai ales că între timp de când am fost noi pe acolo în 2010, a fost salvată de la paragină. Fiindcă am ales locaţia abia spre finalul săptămânii, când am sunat joi să facem rezervare, am mai găsit locuri doar în pod. Eh, nu-i nimic, înşfăcăm sacii de dormit şi tuleo.
Pe drum ne frecăm mâinile la cât de frumoasă e vremea. Aventura începe chiar dinainte de a ajunge la baza traseului, când ne „rătăcim” un pic pe străzile din Sfântu Gherghe şi Miercurea Ciuc, motiv de distracţie în maşină, “hai mă că e mai frumos aşa, mai vedem şi noi o străduţă, un centru, ceva, şi în plus… nu ne grăbim nicăieri, avem tot timpul din lume!” :)
Încă de după Miercurea Ciuc, fiindcă cerul este atât de senin, se vede clar Piatra Singuratică. Iniţial o vedem dar nu ne dăm seama că e ea, dar pe măsură ce ne apropiem, realizăm că altceva n-are ce să fie.
Înainte de a ajunge în Bălan întâlnim pe drum mai mulţi localnici cu cai gătiţi şi apoi un şir indian de tineri îmbrăcaţi frumos în costume tradiţionale, mergând pe marginea drumului câte 2 câte 2, băiat cu fată la braţ. Le trag repede o poză pe geam, ne salutăm reciproc, şi ne întrebăm ce sărbătoare o fi. Odată ajunşi în Bălan ne dăm seama că asta este de fapt şi destinaţia lor, fiindcă întâlnim o mulţime de cai gătiţi şi aici. Clar e ceva de sărbătorit, dar nu ştim ce.
Am încercat să caut pe internet dar n-am găsit, poate ştie cineva…?! Bălan (~1000 m) – Cabana Piatra Singuratică (1504m): 2 h
Din Bălan parcurgem exact acelaşi traseu ca şi în 2010, numai că nu mai recunoaştem aproape nimic. Cât de mult poate să se schimbe “peisajul” de la un anotimp la altul.
Atunci, pe lângă faptul că era zăpadă, când am ajuns la porţiunea de belvedere spre “marele grohotiş” al Hăşmaşului, nu numai că n-am văzut nimic, dar am fost biciuiţi pe faţă de vântul care sufla dintr-acolo.
Odată ce ieşim din pădure, recunoaştem imediat poiana în care ne-am tăvălit atunci prin zăpadă şi ne-am jucat ca nişte copii mici.
Ah, apropo de copii mici, în pădure ajungem din urmă un grup foaaaarte mare de pici, cei de care mi-a spus doamna de la cabană la telefon. La cât de mici sunt, începem să ne temem că seara noastră liniştită de la cabană va fi compromisă.
Prima dată când vedem cabana suntem uimiţi de ce s-a făcut din ea. Văzusem poze pe net, dar alta e să vezi “minunea” cu ochi tăi. Cum am găsit-o noi în 2010 puteţi vedea în jurnalul meu de atunci. Acum… e o bijuterie. Are chiar şi panouri solare, iar seara mi-aş fi putut încărca liniştită aparatul foto la priză (asta dacă m-ar fi dus capul să îmi şi aduc încărcătorul :)))
Facem cunoştinţă cu gazdele, nişte oameni foarte de treabă, pentru care am tot respectul. Doamna mi-a spus cum o cheamă când mi-a dat mâna, dar din păcate n-am reţinut numele :( Este chiar mai drăguţă decât mi-a părut la telefon.
Nu stăm mult pe loc pentru că e destul de frig. Aşa că ne pregătim să pornim spre vf. Hăşmaşul Mare. Ne spune că au o cameră pentru salvamont pe care, dacă nu o solicită ei până ne întoarcem noi, o să ne-o dea nou. Wow! Super! Săru’mâna! Cabana Piatra Singuratică (1504 m) – Vârful Hăşmaşul Mare (1782 m) şi retur la cabană: 3 h dus-întors
Foto: Emil Chelariu
Schimbăm marcajul din bandă albastră în bandă roşie şi continuăm tura spre vârf. Suntem uimiţi de frumuseţea locurilor, habar nu aveam că e atât de minunat în Hăşmaş. Imediat după cabană, după ce coborâm un pic, ajungem într-o poiană foarte mare şi frumoasă, iar după câteva zeci de metri spre dreapta se zăreşte Ceahlăul. Este formidabil!
Facem multe poze, ne bucurăm de vremea bună, de soare, dar mai ales de alegerea făcută. La un moment dat, privind spre dreapta, îmi miroase mie că dacă părăsim un pic poteca vom descoperi o mică comoară.
Facem câţiva paşi şi nu-mi vine să cred câtă dreptate am avut. Doamnelor şi domnilor, vă prezint stropul de “Piatra Craiului” din Hăşmaş:
Niciodată nu mi-aş fi gândit că voi găsi aici, în aceşti munţi foaaarte subestimaţi după recenta mea părere, un pic din Crai. Abruptul estic al Hăşmaşului este absolut superb, şi ca să îl vezi nu trebuie decât să te abaţi câţiva metri de la potecă.
Foto: Emil Chelariu
Mai departe intrăm din nou un pic în pădure. Deşi ştiam dinainte că pentru a ajunge pe vârf trebuie ca la un moment dat să părăsim spre stânga poteca marcată, în dreptul unei tăblii cu “Domeniu privat”, îl ratăm cu brio. (E bine că l-am găsit totuşi la coborâre, când culmea, nu mergeam cu faţa spre el. Ce înseamnă neatenţia şi să te iei cu vorba pe traseu :P)
La un moment dat însă ne-am dat seama că probabil am ratat ieşirea spre stânga şi, dibuind că suntem undeva sub vârf, am pornit de-a dreptul în căutarea lui. Deşi nu am găsit nicio potecă şi am mers doar după instinct, am reuşit să nimerim. E destul de misterios cum am reuşit, fiindcă de la un punct încolo se merge printre brazi foarte deşi, aproape încâlcindu-ne în ei. Mai întâi se ajunge la o primă capră de lemn nemarcată (prima dată am crezut că ăla e vârful) şi apoi se mai continuă un pic până la o doua capră de lemn, de data asta însoţită de 2 plăcuţe metalice pe care scrie Hăşmaşul Mare.
Un pic mai în faţa, spre „prăpastie”, este ancorată o cruce foarte mare din lemn, spre care ne îndreptăm ca să vedem mai bine priveliştea spre vale.
Deşi bate un vânt de ne-a băgat tot frigul în oase, momentul este la fel de special pe cât este de minunat acest loc. Un alt vârf cu o altitudine modestă care ne învaţă cât de neimportante sunt cifrele. La întoarcere găsesc calul din poza lui Adi în poiana de dinainte de cabană. Oh boy oh boy! Mă apropii încep încet, făcând câte o poză la fiecare metru, cu zoom-ul la maxim. Calul nu zice nimic, eu mai fac un pas spre el. Şi tot aşa, şi tot aşa, până când sunt destul de aproape.
Văzând că îşi vede în continuare de păscut fără să mă bage în seamă, mă gândesc să încerc să îl mângâi. Îmi plac foarte mult caii (animalele în general) şi m-am gândit că e ca un câine, dacă-l iei uşor şi îi vorbeşti frumos, stă. :)))) Bad idea.
Cum mă apropii mai tare de el, îl văd deodată cu coada ochiului cum se face deodată înspre mine, scutură din cap, şi porneşte în direcţia mea. Timpul se cam dilată drept să spun, pentru o secundă m-am şi gândit: ei hai să vezi poate mă trezesc cu o copită în cap. Sau mai rău, în fund :)))
Dar în secunda 2, să mă vezi cum o iau la sănătoasa, strigând disperată „Cristiii”.
Cristi al meu ce credeţi, rămăsese tocmai în potecă, nici dacă zbura nu avea cum să mă salveze.
Din fericire însă, după ce am sărit de fund ca arsă şi m-am îndepărtat de el, s-a potolit şi calul şi m-a lăsat în pace. Lucky me :P
Nu mai încerc în viaţa mea să mângâi un cal nesupravegheat :)))
Seara o petrecem pe cât posibil afară, la masă în faţa cabanei, la un cai cald genial, profitând la maxim de vremea nu bună, ci excelentă, de care avem noroc. Copiii zburdă prin toate direcţiile, dar încercăm să facem abstracţie de ei.
Ce mi se pare haios e că nu ştiu o boabă de română. Mă duc sus pe o piatră de lângă cabană, ca să fac această poza:
şi trebue să rog pe una din fete să se dea un pic la o parte ca să pot să şi văd ce încadrez. Nu înţelege nimic. Trebuie să gesticulez. Şi nu, credeţi-mă, nu se fac că nu ştiu română, chiar nu ştiu.
Dacă stau bine să mă gândesc, cred că suntem singurii români de la cabană. Cabanierii din câte ştiu sunt unguri de asemenea (deşi vorbesc exemplar română) iar în afară de grupul mare de copii, mai sunt 2 tinere parcă, din care una ne întreabă la un moment dat “where are you from?”. Suntem atât de şocaţi de întrebarea asta încât nu ne dăm seama că probabil voia să ştie oraşul, dar noi îi răspundem “ăăăăăh, Roumeinia?!?” :)))))))) Cred că îi părem cel puţin cretini. Well…
După masă, la apus punem restul de haine de rucsac pe noi şi ieşim din vizuină să vedem spectacolul şi să facem ceva poze.
Urmează episodul 2 din serialul “fugăriţi de cal”, pentru că se pare că nu am fost singura “atacată”, săracul cal fugăreşte pe toată lumea. În mod egal, nediscriminatoriu, nu-l interează nici vârsta, nici naţia :)))
Trecem printr-un episod foarte amuzant în care calul vine după mine şi Emil, şi începem amândoi să fugim ca descreieraţii, şi când ajungem la piatra aceea de pe care se fac poze, Emil îmi zice “hai urcă! Urcăăăăă!!” (deja se vede şi el cu o copită în fund) dar eu nu pot să urc pentru că am aparatul în mână şi ca să mă caţăr mi-ar trebui ambele mâini libere. Dar el “Urcă! Urcăăăăă!!!”. Să mor de râs, nu alta.
Şi căţeluşii cabanei erau tare drăgălaşi. Cel alb abia aştepta să fie scărmănat :)
Soarele se duce rapid la culcare, iar noi, ca nişte pensionari ce suntem, ne băgam în saci, şi după câteva runde de jucat cărţi, capitulăm în jur de ora 10.
De dormit, dormim ca boierii. Am primit în dar o cameră „secretă” din pod, cu nişte saltele foarte bune şi fereastră cu vedere directă spre Piatra Singuratică.
Peste noapte au fost sub 0 grade afară, dar fiindcă această cameră este una destul de mică (doar 4 persoane încap), nu ne-a fost frig (în saci, desigur).
Nu acelaşi lucru s-ar fi întâmplat şi dacă am fi dormit în încăperea mare a podului. Iniţial, pentru că sub pod este o cameră cu sobă, am crezut că o să urce aerul cald, însă nu s-a încălzit absolut deloc. Motivul cred că a fost acela că podul este mult mai mare în raport cu camera de jos de la parter. Altfel nu-mi explic, pentru că de regulă în toate podurile în care am dormit eu în cabane, era mult mai cald decât în camerele de la parter cu care comunicau.
Ziua 2
De cu seară ne-am pus ceasul să sune ca să prindem răsăritul, însă la o evaluare de grup de pe fereastră, am concluzionat că e negură şi nu are rost să ieşim.
Aşa că adorm la loc, căzând într-un somn dulce tare de tot. Peste vreo oră însă, mă trezesc Emil şi Raluca.
– Mergi sus pe Piatra Singruatică? Noi am urcat deja un pic şi când am văzut ce frumos e, ne-am întors să vă zicem şi vouă.
Pfuai, păi cum să nu?
Cristi doarme dus, aşa că nu îl deranjez, mă îmbrac repede cu ce mai găsesc pe acolo şi ies afară. Sunt un pic buimacă, nu am mai pornit niciodată pe munte aşa la 1 minut după ce m-am trezit.
Planul era să urcăm sus pe Piatra Singuratică un pic mai târziu, dar fiindcă acum cerul e încă destul de înnorat, mă gândesc să mai urcăm o dată şi după masă, cu tot cu Cristi.
Aerul e destul de rece, dar nu e aşa de frig pe cât mă aşteptam. Începem să urcăm pe grohotişul de lângă cabană şi ne încălzim automat, pentru că e destul de abrupt. Ne oprim însă destul de repede în primul loc de făcut poze.
E incredibil cât de linişte e, cât de deosebită e o urcare la ora asta, iar de privelişti nici nu mai zic. Plus că de jos nu prea te aştepţi la ce găseşti odată ce începi să urci.
Iar faptul că am aflat că se poate urca tocmai până sus sus în vârful Pietrei singuratice cu doar 1 zi – două înainte de tură, parcă mă face să fiu şi mai entuziasmată.
Un pic mai sus de grohotiş încep şi lanţurile. Parcurgem doar 1 lungime sau două când mi se pare că aud ceva. Zic, hmmm, o mai veni cineva? Când colo, apare Cristi :P
De fapt, ne auzise vorbind în cameră şi la 10 minute după ce am ieşit noi, şi-a făcut şi el curaj să iasă din culcuşul cald. Sunt impresionată! :)
Continuăm mai departe în formulă completă de 4, uimiţi de calitatea cablurilor şi savurând fiecare priză. Ultimul pas ne duce spre o privelişte absolut incredibilă. Nu ştim unde să ne uităm mai degrabă. În jos spre cabană….
sau înspre vârful Hăşmaşul Mare, unde am fost ieri…
E o nebunie ce se întâmplă. Cerul nu e senin dar norii au un farmec aparte. Din spate încep să vină câţiva vălătuci de ceaţă, care se joacă în apropiere.
Este superb. Studiind cerul, bănuim că peste puţin timp norii se vor sparge şi vor face loc soarelui, aşa că ne hotărâm să încercăm să stăm pe loc până când se va întâmpla asta. Loc mult de stat nu prea e, dar ne găsim. Problema mai mare e că stând locului ne cam ia frigul.
Următoarea oră o petrecem pe vârf, captivaţi de privelişte. E cam frig, dar îndurăm. E prea frumos, şi chiar dacă norii nu s-au spart, ne mulţumim cu momentul scurt în care razele soarele pătrund un pic cât să lumineze cabana sau pe noi.
După o oră, Raluca şi Emil se hotărăsc să coboare, iar noi mai tragem de timp un pic. Mai rămânem cam 15 minute, timp în care numai bine că ei ajung jos şi ne fac nişte poze cu adevărat speciale.
Ştiu că nu ne distingem chiar bine, dar sus acolo suntem chiar noi :)
Foto: Emil Chelariu
După ce coborâm, ne dăm seama că ceva s-a schimbat. Hopaaaa, e linişte. Auziţi măi?? Ce? Nimic! E linişteeee!
Copiii au plecat spre vârful Hăşmaşul Mare şi nu mai e nimeni la cabană decât noi. Aaaaaah, this is the life.
Nu mă înţelegeţi greşit, nu am nimic cu copiii, însă liniştea pe munte e sfântă. Pentru că s-a mai încălzit niţel şi e frumos, ne folosim de masa de afară ca să luăm micul dejun. După ce terminăm de mâncat, mai savurăm un ceai bun şi ne bucurăm de aceste momente de linişte care parcă schimbă total locul. Nu era de-ajuns că era frumos oricum, dar acuma parcă-i şi mai şi.
Sunt foarte, foarte bucuroasă că această cabană s-a renovat şi nu am decât cuvintele de laudă pentru aceşti oameni extraordinari care au muncit mult să o aducă la nivelul la care e acum. La plecare, ne luăm la revedere de la ei, le mulţumim din suflet pentru ospitalitate, şi le lăsăm şi un mesaj frumos în Cartea cabanei. Emil completează textul meu cu un desen haios :P Să vă uitaţi după el când mergeţi acolo. + Cabana Piatra Singuratică (1504 m) – La Pândă – Bălan (~ 1000 m): 2 h
Fiindcă e destul de devreme, ne hotărâm ca la coborâre să trecem şi pe la locul de belvedere numit “La Pândă.” Observasem indicatoarele de ieri, aşa că am zis “de ce nu”.
Un pic mai jos de cabană facem stânga după cum ne indică săgeata, şi ne cufundăm în pădure, urmărind crucea albastră. Potecuţa şerpuieşte printre copacii deşi, ca printr-un labirint. E foarte interesant. După nu foarte mult timp ajungem la o intersecţie. Săgeata arată 20 de minute până la locul “La Pândă”, după care trebuie să ne întoarcem înapoi aici, şi să continuăm mai departe spre Bălan.
Decidem să dosim un pic rucsacii, ca să nu îi mai cărăm cu noi.
Cele 20 de minute trec foarte repede şi când ajungem “la pândă”, nu regretăm alegerea. Prima dată ieşim la un loc cu privelişte spre Bălan. Raluca observă că se poate continua câţiva paşi spre dreapta şi ajungem în adevăratul punct de belvedere, cel din care vedem chiar cabana, Piatra Singuratică şi Vârful Hăşmaşul Mare. Puţină neatenţie şi am fi ratat locul.
Ne întoarcem apoi pe acelaşi drum, recuperăm rucsacii şi continuăm coborârea spre Bălan. Îmi fac de treabă adunând diverse gunoaie găsite prin pădure, că tot a fost ieri Let’s do it Romania. Mă ajută şi colegii, nu de alta dar chiar îi greu să te apleci cu tot cu rucsac în spate de atâtea ori. Nu s-au inventat degeaba beţele alea cu cleşti :P Din fericire însă nu sunt multe gunoaie.
Tura se încheie cu o surpriză. Mi se face semn să “şşşşş”, dar eu nu ştiu de ce să “şşşş”. Aoleu, e ursu’????
De fapt era doar o ciocănitoare simpatică :P Harnică foc, cioc cioc, cioc cioc, avea treabă. Emil încearcă să îi facă o poză cu zoomul la maxim. Eu nici nu mă chinui, n-am nicio şansă să o prind, mai bine îl pozez pe el pozând-o :)))
Abia acum la final mă uit mai atent la casele din Bălan. În afară că unele sunt foarte frumoase,mă gândesc cum o fi să ai aşa o privelişte în fiecare zi :) Da, ştiu, te obişnuieşti.
Casa asta cu gard mov mi-a plăcut mie în mod deosebit. Nu m-aş supăra să am şi eu una din asta, măcar aşa… de rezervă :)
Drumul până la Ploieşti trece repede. Aici ne-a ajuns ploaia din urmă. Mergem să mâncăm ceva bun la o trattoria din Ploieşti, după care suntem “livraţi” la gară. De data asta nu am mers cu maşina noastră, aşa că ne întoarcem cu trenul.
Cele 45 de minute până la Bucureşti trec foarte repede. Mă uit pe geam cum plouă şi mă gândesc cât de norocoşi am fost cu vremea şi cu tot ce am trăit weekendul acesta. Atât de bine a fost că pe final adorm. Mă trezesc în Gara de nord. Plouă cu găleata.
A doua zi când spun pe facebook ce vreme frumoasă am prins, se găsesc oameni care nu mă cred pe cuvânt. Asta chiar n-am mai păţit :)))
Adevărul e că în Crai, Bucegi, Făgăraş, şi alte masive, chiar dacă prognozele arătau vreme bunicică măcar sâmbătă, realitatea a fost alta. Se pare că am fost chiar norocoşi să alegem Hăşmaşul! Am avut numai de câştigat!
Mai multe poze:
Data: 28-29 septembrie 2013
Ziua 1
Bălan (~1000 m) – Cabana Piatra Singuratică (1504m) ( ~ 2h)
Cabana Piatra Singuratică – Vârful Hăşmaşul Mare (1782m) şi retur la cabană ( + nemarcat pe ultima porţiune ~ 3 h dus-întors)
Ziua 2
Urcare pe Piatra Singuratică (1608 m) – căţătare cu lanţuri (~ 20 min urcare, 10 minute coborâre)
Cabana Piatra Singuratică – La Pândă – Bălan ( + ~ 2h)
Surse de apă: la 5 minute de cabană în sensul spre Hăşmaşul Mare
Vizualizaţi Hasmas pe o hartă mai mare
Din Bălan până la Cabana Piatra Singuratică se fac cam 2 ore.
De la Cabana Piatra Singuratică până pe vârful Hăşmaşul Mare (dacă nimeriţi din prima) cred că se face cam 1 h 15.
Între vârf şi cabană se face tot cam atât, 1 h 15.
De la Cabana Piatra Singuratică până în Bălan, respectând strict marcajul bandă albastră, se face cam 1 h 30.
Noi alegând varianta de ocolire pe la locul „La pândă”, am făcut 2 ore de la Cabana Piatra Singuratică până în Bălan.
De la cabană până la locul „La pândă” se fac cam 25 de minute.
Cabana are la parter o cameră de 8 paturi suprapuse (cu pături din câte am văzut, deci nu trebuie sac) şi una în care ziua se ia masa, iar seara se pot pune pe jos saltele. Ambele au sobă.Se mai poate dormi şi în pod, pe saltele (nu foarte groase) dar în condiţii ok. Cu sac de dormit însă.Preţul este 15 lei / persoană.Condiţiile de la toaletă sunt foarte bune. Este curat şi am impresia că era şi hârtie igienică.
Lângă cabană nu este niciun izvor însă este un lighean cu apă la care vă puteţi spăla pe mâini.
Izvorul se află la 5 minute de cabană, coborând în direcţia vârfului Hăşmaşul mare.La cabană se serveşte şi masa de seara (vorbiţi cu doamna de la cabană la telefon). Dimineaţa nu se serveşte masa (decât poate dacă o rugaţi la telefon dinainte, eu am uitat să întreb). Ciorba mi-a plăcut foarte mult, însă felul 2 nu prea. Posibil din cauză că era gătit diferit de cum sunt eu obişnuită (era fasole cu cârnaţi).
Telefon rezervări: 0744 156566; 0727 789725
Pot sa spun multe ca de obicei, dar ce ma frapeaza astazi este ca ai luat un om dupa tine care sa se intoarca jos si sa va faca o poza cand erati pe mututoi (saracul de el). Neaparat trebuie sa te invite Eugenia Voda la emisiunea …
Felicitari! Esti tare!
:)))) Nu… n-ai apucat sa citesti si textul?
Poza e facuta de prietenul nostru Emil pentru ca el a vrut sa coboare, in timp ce noi am vrut sa mai ramanem un pic pe varf. A fost o intamplare, nu am planfiicat asa :)
Cine e Eugenia Voda? :)))
E una boring la tvr la care n am vazut niciodata vreun invitat cool, numai d’astia de n a auzit nimeni de ei :)))
Apropo (tv) parca ii zice profesionistii sau garantat 100. Bullshituri.
PS Am glumit. Iti doresc sa ajungi la una din cele trei emisiuni mentionate! Esti o profesionista! Am citit pe sarite, dar este de unul din locurile la care datorita tie sper sa ajung:)))
Pai daca are mereu invitati de n-a auzit nimeni de ei, apai n-am ce cauta acolo :))))
Eu sunt vip, nu ma incurc cu dinastea :))))))
@Alexandra :deci asta urmareai de fapt ! Multumesc Costin pentru dezvaluire. Se pare ca se folosise de mine …. nu numai ca ma luase in excursie doar pentru a-i face poza ei pe mututoi…dar m-a si obligat sa urc mututoiul ca sa-i fac poze pe traseu.
ps: cand o sa te invite Eugenia Voda la emisiune …sa nu anunti..vreau sa vin sa-ti fac poze :))
:))) Da, pai de fapt am mintit in articol. Am zis ca voi m-ati trezit sa urcam pe mututoi, dar de fapt v-am luat cu pistolul in coasta ca sa imi faceti poza. Dar shhhhh! :)))
Draga domnule Emil,
Sa stii ca eu si familia mea suntem niste oameni draguti si avem niste senvisuri grazave. Te invitam in ture gratis. Nu uita de aparatul foto.
Stimate domnule Costin,
mie si sotiei mele ne-ar faca placere sa va insotim intr-o drumetie cu conditia sa fie cu plata. Noi nu obisnuim sa mergem in ture gratis. Insa mancarea o acceptam cu placere :)
:))))) Sunteti niste haiosi! Auzi tu ce planuri pun ei la cale aici pe blogul meu :P
Atat eu, cat si prietenul meu va urmarim de ceva vreme iar acum m-am gandit ca ar fi frumos sa iti las un comentariu. :)
Nici nu pot sa descriu in cuvinte cat de mult imi place blogul tau, modul in care descrii fiecare aventura, calitatea fotografiilor tot tot, tot. :)
Felicitari!
Diana, iti multumesc din suflet!
Nici n-ai idee ce mare rasplata e pentru mine sa primesc astfel de mesaje!
Ma bucur tare mult ca iti plac atat pozele cat si povestirile mele!
Te astept pe aici oricand! :)
Super faina tura! In general muntii micuti sunt subestimati, dar uite ce peisaje faine ascund!
Asa e! :)
Pozele sunt incredibile iar Hasmasul e special. Noi sambata am prins vreme decenta in bucegi, dar duminica s-a stricat rau de tot http://dumitrelmarius.blogspot.ro/2013/10/bucla-trei-eco-marathon.html
Mersi frumos!
Da, da, mi-aduc aminte ca parca am vorbit atunci si nu ai fost singurul care mi-a spus ca duminica s-a stricat vremea, nu numai in Bucegi.
O tura superba intr-un masiv ce ascunde comori nebanuite.
Sarbatoarea pe care ati vazut-o pe drum spre Balan se numeste Sarbatoarea Recoltei sau Szent Mihaly(Sfantul Mihail) si se sarbatoreste in ultimul week-end a lunii septembrie in toate orasele in care exista comunitate maghiara.
Pe cabaniera o cheama Aranka, poate fi tradus ca Aurelia.
Felicitari pentru blog si turele facute!!!
Mersi frumos pentru informatii, Iulia! :)
….poza de pe Piatra Singuratica cu cabana vazuta de sus este preferata mea…minunate toate pozele…cat despre Eugenia Voda…merita urmarita…chiar merita…sau macar incercat …are niste emisiuni deosebite…”http://www.eugeniavoda.ro/ro/pagina-principala”
Mersi frumos Roxana! :)
Ai idee daca se poate ajunge din Balan pana la Cabana Piatra Singuratica cu bicicleta?
Nu ma pricep, dar in principiu cred ca da. Insa nu neaparat pe traseul marcat pe banda albastra.
Iarna am vazut schiori coborand de la cabana spre Balan pe triunghi rosu, deci cred ca si pentru bicicleta acela e mai indicat.
Weekendul trecut am ajuns si noi pe Hasmas, vroiam doar sa iti spun, calutul e inca acolo si are aceleasi obiceiuri :) A fugarit tot ce a apucat :)
:))))
Am dat intamplator de articol, tinerii se pare ca mergeau intr-un sat invecinat unde se inaugura o „casuta de povesti” , echipa satului participand la un concurs de spus povesti organizat intre echipele a 11 sate din judet . Casuta de povesti se inaugura in incita casei comunale reformate dupa o slujba religioasa :)
Multumim pentru impresiile , experientele impartasite cu noi , aici legat de Balan , Hasmas . Peisajele , fotografiile sunt superbe ! E locul unde am copilarit si trait vre-o 23 de ani . Un privilegiu sa pot fi mereu atata timp in acel cadru mirific . Realizez si apreciez asta tot mai mult , dupa ce m-am mutat de acolo .
Judecand dupa alaiul de tineri in haine secuiesti si dupa data turei, bag mana in foc ca era vorba despre Balul Recoltei. Se sarbatoreste cu sfintenie in mai toate localitatile din Secuime si in multe zone din Transilvania.
Super! Mersi mult! :)
Cele mai frumoase fotografii si cea mai frumoasa prezentare. Multumesc din suflet, Alexandra. Abia astept sa explorez si eu ?
Și eu îți mulțumesc mult de tot! :) Să ai cât mai multe zile frumoase pe munte!
Buna Alexandra,
Imi place blogul tau si citesc povestile din ture care ma inspira si pe mine la drumetii.
Astazi am fost in Hasmas la Piatra singuratica, din Balan dus intors intr-o zi. Am observat, si iti scriu poate pui un update la traseu, ca traseul cu banda albastra spre cabana PS este inchis si blocat de copaci cazuti. Noi l-am facut azi dar a fost ff anevoios din cauza copacilor cazuti pe traseu. Motivul caderii copacilor e ca acum cativa ani ff multi copaci au inghetat iarna, a venit o furtuna si i-a doborat, si acum ei blocheaza traseul. Cred ca e bine sa stie lumea despre acest lucru.
Mai este un traseu care porneste din Balan de langa baraj, marcat cu triunghi rosu, care se poate urma si e ok ( e un drum forestier abrupt).
Numai bine si distractie placuta in cat mai multe ture montane si vacante :)
Letitia
Bună Letiția! Mersi frumos de mesaj!
Furtuna aceea a fost acum 2 ierni, am crezut că a fost rezolvată situația până acum. Păcat că nu se ocupă nimeni…
Da, o să pun update, mersi încă o dată!
Voi ați coborât pe triunghi roșu?
Buna Alexandra . Am facut ieri traseul Balan – Piatra Singuratica – Vf. Hasmasul mare pe poteca banda albastra . Stiam ca , in urma cu cateva luni in urma , o furtuna a doborat suprafete intinse de paduri de brazi pe acest traseu . Intre timp , echipele cu utilajele au carat materialul lemnos si , cam jumatate din trasel de coama incepand de jos , de la case e ca o autostrada acum . Asta deoarece , utilajele au trebuit sa-si faca drumuri pe unde sa transporte la vale toti brazii doborati . Si da , unul din aceste drumuri noi e de fapt suprapus exact peste vechea poteca , pe unele pietre , cate un brad stingher a mai ramas cate un marcaj . Problema e de la jumatatea traseului in sus , pana la stanca mare cu bancuta de lemn , de unde izvoraste acea apa cristalina , rece ca gheata . Pur si simplu trebuie sa faci slalom peste , dedesubtul brazilor doborati ; sa faci ocoluri , devieri de la traseu din cauza asta . Daca ai rucsac mai voluminos se tot agata in aceste portiuni . Mai trebuie sa mergi si in patru labe pe sub unii brazi doborati . Am de gand sa revin cat mai curand in aceasta vara acolo cu o drujba , un topor si sa degajez cat de cat traseul original , asta pentru a face ai usoare , placute , motivante drumetiile celor ce vor sa aleaga acest traseu in cursul acstui an deja . Am copilarit si trait in jur de 23 de ani in orasul Balan , la poalele acelori munti si fiind imbratisat practic din toate partile de natura . Asa arata de fspt Balanul , intr-un mic cuib de paradis , poveste . Multumesc pentru experienta , trairile , emotiile avute si impartasite aici cu noi – iubitorii naturii naturii , frumosului .
Hey Ovidiu! Mersi frumos penetru mesaj și cuvintele frumoase!
Oh, îmi pare tare rău de situația de acolo. O cunosc, dar nu știam că au intrat cu utilajele și au stricat poteca. Acest lucru e foarte recent, de o lună maximum probabil. Furtuna care a făcut acel măcel acolo a fost la începutul lui 2020. Abia acum au început să degajeze serios. Păcat tare de acel traseu :(
Mersi mult de tot pentru update!
Sper că dincolo de cabană natura e încă nealterată :)
Ture cât mai frumoase îți doresc!
Da , e dezolant ceea ce poti vedea acum acolo . Daca am fi putut vedea cum era imediat dupa furtuna , ni s-ar fi frant inima : sa vezi zeci de hectare de brazi culcati la pamant ca la un joc de domino . Am vazut asta in anii adolescentei in imprejurimile Balanului cand , o furtuna a facut la fel . Da , vechea , pitoreasca poteca pe coama muntelui , ce serpuia printre acei brazi asa de frumosi si dadea loclui un aer de poveste , nu mai exista astazi pana la jumatatea traseului . E doar amintire in sufletele noastre , celor ce le-am colindat , admirat , strabatut personal cu ochii , inima , sufletul , bocancii . Cu placere . Prin aceasta putem fi de ajutor cu informatii si altor iubitori ai muntelui . De la jumatatea traseului in sus pana la cabana nu au intervenit cu utilajele ( deocamdata ) . Ceea ceam vazut si m-a deranjat , intristat ieri , e ca e in plina constructie o micuta capela de lemn in apropierea cabanei : mai exact in acel loc unde incercai sa fotografiezi cabana si Piatra Singuratica dar nu prea puteai de multimea copiilor , asa cum ai descris aici in experienta avuta . Personal , cred ca natura in sine e cel mai natural , maret , impunator sanctuar in care sa intram , sa ne regasim meditam , sa ne inchinam , mult mai mult , profund , eficient ca edificiile ctitorite de oameni , chiar daca bine intentionate . Imi cer scuze pentru greselile ortografice din mesajul anterior . Am vazut doar ulterior asta . Multumesc pentru urare . Da , amintirile din turele avute in mijlocul naturii , pe munte sunt si vor fi tot mai mult , pe masura ce trec anii vietilor nostre tezaure tot mai nepretuite , inestimabile , capabile sa ne faca sa retraim iar si iar aievea ceea s-a intamplat cu ani si zeci de ani in urma . Multe impliri in fiecare detaliu , aspect al vietii iti si va doresc .
Am revenit Duminica trecuta pe acest traseu , dotat cu o drujba si am curatit crengile de pe brazii doborati pe poteca . Nu am putut sa ma ating de copacii care sunt inca vii , deoarece Composesoratul interzice acest lucru . Am reusit astfel sa usurez destul de mult calatoria turistilor . Acele crengi , cioturi de crengi faceau dificila , anevoioasa , obositoare drumetia de la jumatatea traseului in sus . Am reusit sa mai elimin din devierile de la poteca datorita pomilor doborati prin curatarea crengilor . Cei mai multi turisti inca folosesc traseul ocolitor de pe paraul Szep , care incepe la iesirea din oras , inainte de baraj . Am inteles ca e foarte abrupt acel traseu .
Wow! Bravo, Ovidiu! Ai făcut ceva extraordinar! Îți mulțumim tare mult!
Felicitări din toată inima!
Am facut ceea ce m-a indemnat constiinta ; pasiunea pentru natura ; sa fac o bucurie tuturor iubitorilor de drumetii in natura . Un anonim , pasionat de asemenea de natura , munte , frumos .