Muchia Drăgușului – un traseu minunat în Munții Făgăraș

Scris de | Alexandra

Traseu: Păstrăvărie – Cabana Valea Sâmbetei – Muchia Drăguşului – Păstrăvărie 


Tura asta era planificată de așa multă vreme că nici nu mai știu de când. 2011..? Cam așa ceva cred. Din diverse motive (de regulă de vreme) a tot fost pasată de la un an la altul. Pentru că era musai să se facă în iunie. Și nu oricând în iunie, ci cam la jumătatea lunii, căci cam atunci  e maximul de rhododendron pe fața nordică a Făgărașului.

Anul acesta, deși prognoza nu era chiar cea mai bună, am pornit la drum, alături de Adina. Se anunța ploaie doar sâmbătă seară și duminică după-amiază, în rest vreme bună, și chiar dacă știm că Făgărașul își face de cap cum vrea el, am riscat.

La Mănăstirea Sâmbăta ne întâlnim cu Raluca și Emil care au venit din Ploiești, se întregește echipa și îi dăm înainte până un pic mai sus de păstrăvărie, pentru că la întoarcere vom coborî aici pe un alt traseu.

Prima porțiune o parcurgem pe drumul forestier, apoi începem urcușul pe potecă în același timp cu măgărușii. Le dăm lor prioritate, și îi urmăm și noi din scurt, căci avem cam același ritm (ei sunt un pic mai rapizi pentru că nu se opresc să facă poze :)))

Ajungem la cabană cam la 1 oră de la începutul potecii prin pădure, și Fereastra mare ne așteaptă la fel de frumoasă cum o știam din poze.

Frumusețea însă se cam termină aici, pentru că ne luăm camera în primire (o cameră de 6 paturi de la parter). Cu mare tristețe țin să vă spun că sunt cele mai murdare condiții pe care le-am găsit într-o cameră de cabană.

Nu vreau să fiu înțeleasă greșit, cabanierii au tot respectul meu pentru munca depusă pentru a face cabana să reziste. Dacă nici eu nu înțeleg ce înseamnă să faci așa ceva, atunci nu știu cine. Dacă nici eu nu sunt recunoscătoare pentru tot ce fac ei pentru noi, atunci nu știu cine.

Însă aici din păcate nu este vorba de curățenia care se face greu (gen spălat așternuturi, pături, etc). Știu foarte bine că acestea se fac foarte greu și nu am pretenții în acest sens. Este însă vorba că am găsit o mizerie care s-ar curăța foarte ușor, doar cu o mătură. Mă refer că sunt pânze de păianjeni și păianjeni. Și nu pânze din alea subțirele și inocente care sunt de 1 săptămână – două sau păianjenei mici și drăgălași. Nu. Este vorba de adevărate cuiburi făcute pe la toate colțurile (și nici nu vreau să știu pe unde altundeva) de luni bune (dacă nu și mai mult) și păianjeni imenși, care sincer m-au înspăimântat, căci evident, i-am văzut cu ochii mei și din cauza lor abia am putut închide un ochi toată noaptea.

Lucrurile astea, cum ziceam, se pot rezolva DOAR cu o mătură. Mătură care nici măcar n-ar fi nevoie să se dea în fiecare zi. Ci periodic. Chestiile astea nu țin de izolarea cabanei pe munte, de faptul că totul se aduce aici greu și se face greu. Nu, chestiile astea țin de a vrea sau a nu vrea. Sunt chestii de igiena aia cea mai de bază, și cu mare amărăciune scriu aceste cuvinte, pentru că nu vreau să dau dovadă de lipsă de respect însă așa ceva este inadmisibil.

Cabanierul (care înțeleg că e cel vechi de la Mălăiești, venit aici de 1 an sau așa ceva) era foarte mândru de ceea ce a reușit să făcă în ultima perioadă pentru cabană. Camera în care am stat noi ne-a spus că e recent amenajată, toaleta e făcută acum înăuntru, lucruri pentru care are tot respectul meu, însă nu e de-ajuns.

Am apreciat mult că baia nu mai este afară, ci înăuntru, însă când intram acolo tot ce voiam era să ies cât mai repede. Fix deasupra vasului de WC era o gaură în plafon de toată frumusețea, de vă zic sincer că mi-era frică să nu-mi cadă vreun ditamai păianjenul pe mine de acolo. Sau mai rău.

Păcat de locația aceasta foarte frumoasă sincer, dar eu personal nu voi mai veni pe aici mulți ani, if ever. Știam că e destul de rău, însă nu credeam că e CHIAR atâta de rău. Și cu toate astea, am venit fiindcă efectiv era singura modalitate de a ne face traseul fără a căra cort.

Din păcate, nu mi-am luat nici sacul de dormit, de care tare aș fi vrut să mă bucur pe parcursul nopții pentru că m-aș fi simțit mult mai bine în lucrul meu curat.

În fine, nu vreau să mai lungesc povestea, am vrut doar să vă spun cam cum stă treaba, ca să nu cumva să aveți un șoc dacă trebuie să vă duceți pe acolo. Nu știu exact care sunt condițiile în dormitoarele mai mari, însă dacă aici nu s-a dat cu mătura pe la colțuri de o mie de ani, nu cred să se fi dat acolo.

După ce am mâncat (ce am comandat a fost cât de cât ok), am încercat să ne petrecem timpul cât mai mult afară, ca să ne bucurăm de aerul curat și pentru că oricum, înăuntru n-aș fi stat nici să mă bați. Din păcate afară erau alte jivine, și anume niște musculițe mici și enervante care bâzâiau în jurul nostru cu o perseverență extrem de iritantă. Noroc că pentru puțin timp am avut cu ce să ne luăm și am mai uitat de rele.

Cabana avea de câteva săptămâni un nou cățeluș, o pufoșenie adorabilă care ne-a încântat efectiv ziua. Și o surpriză și mai mare a fost când a sosit și pisicuța cabanei, o mutriță scumpă foc care s-a înființat fix lângă cățeluș, a stat un pic, după care l-a luat în brațe.

Din păcate nu ne-am putut bucura foarte mult de această frăție câine-pisică de pus în ramă, căci a început în sfârșit ploaia anunțată. Așa că ne-am petrecut restul serii stând în ușa cabanei, jucând table în sala de mese, apoi ieșind afară iar când se mai oprea ploaia, și tot așa.


Duminică dimineață ne-am trezit destul de devreme, ca să pornim pe traseu cât mai repede ca să nu ne prindă ploaia ce se anunța după ora 16.

Din păcate, cum ne-am trezit am constatat că în sus nu se vede mai nimic. Planul inițial era să urcăm până în Fereastra Mare, să continuăm pe creastă până după Gălășescu mic, după care să încercăm o ieșire din creastă spre Muchia Drăgușului, până întâlnim marcajul punct roșu. Pe o hartă de la cabană apărea un traseu acolo (cel mai probabil nemarcat), însă nefiind trecut și pe harta mea Dimap, m-am gândit că probabil va fi ceva mai greu de depistat, și ne-ar trebui condiții bune de vizibilitate.

Așa că am hotărât să urcăm până la intersecția cu punctul albastru și să decidem acolo, în funcție de cum se mai prezintă cerul.

Din păcate până acolo am urcat doar vreo 30 de minute, și în timpul ăsta nu s-a înregistrat nicio schimbare. Așadar am luat decizia înțeleaptă de a nu mai urca până în creastă. Ieșirea respectivă din creastă spre Muchia Drăgușului probabil nu e foarte ușor de dibuit nici pe timp bun, iar în condiții de vizibilitate 0, ar fi probabil imposibil, pentru că niciunul dintre noi nu mai fusesem pe acolo și nu știam nici terenul. Nu avea astfel niciun rost să încercăm. Oricum, să te prindă în creasta Făgărașului vreo ploaie sau mai rău, furtună, chiar nu e o treabă bună.

Așa că am ales varianta mai safe, și anume să urcăm pe punct albastru până în Muchia Drăgușului, și apoi să coborâm pe ea până jos la mașină.

Aici la intersecție săgețile nu mai există, erau rupte și jos în iarbă mai rămăseseră doar 2 bucăți, desperecheate. Celelalte 2 jumătăți nu mai erau. În orice caz, punctul albastru o ia spre dreapta, spre această cascadă:

Este însă un traseu foarte puțin umblat, noi am găsit niște bălării imense crescute destul de mult, și abia ne-am descurcat să răzbatem printre ele. În plus, traseul este destul de abrupt. Ajunge destul de aproape de cascadă la un moment dat. Uneori este greu de găsit marcajul, însă, cu atenție, nu se pierde.

Urcarea printre bălării a durat cam 45 de minute. Am ieșit undeva sus într-o coamă, dar din cauză că vizibilitatea era foarte proastă, nu ne-am putut da seama de mare lucru.

Multa vreme am mers cam pe orbecăite, văzând în față la maxim 5 metri. Apoi lucrurile nu s-au îmbunătățit mult, însă măcar din când în când se întâmpla să se ridice ceața pentru câteva secunde în zona noastră, moment în care toată lumea urla: Acuuuuuum! Pozăăăăăăăăă!!!!

De multe ori până scoteam aparatul și “ținteam” se ducea naibii toată treaba și ceața era din nou la locul ei, coborâtă adică. Tristețe maximă!

Cu toate astea, am primit exact ce îmi doream: maxim de rhododendron! Mai ales după ce am făcut dreapta și am intrat pe punct roșu, intrând efectiv pe Muchia Drăgușului. De fapt traseul marcat nu merge chiar pe muchia matematică decât la final. Pe majoritatea secțiunii marcate cu punct roșu am mers pe sub muchie.

A fost exact așa cum am visat și cum am bănuit: plin plin ochi peste tot, versanți roz aproape complet, un adevărat paradis, păcat că nu l-am văzut mai deloc sub razele soarelui.

Traseul este de asemenea foarte frumos, chiar spectaculos, cu brâne înguste, ba chiar și câteva pasaje delicate și expuse. Nimic foarte dificil însă. Trebuie doar atenție, uneori mai multă decât de obicei.

Spre finalul muchiei, probabil rugămințile noastre din gând au fost auzite undeva acolo sus, și s-a întâmplat o minune. Cerul a început să se elibereze. Nu ne-a venit a crede!!

Am început să facem zeci de poze ca disperații, aproape în rafală, fiind uimiți de spectacolul naturii care ne era dat ochilor. Pe de o parte norii și ceața se mișcau într-un dans rapid și captivant, pe de alta erau versanții plini de rhododendroni pe care în sfârșit îi vedeam în lumina soarelui. A fost extraordinar!

Bineînțeles că ne-a cam fost ciudă că nu a fost așa de dimineață, însă știam că am luat decizia corectă. Doar nu era acuma să plecăm de la cabană tocmai la ora 12, că nu aveam cum să anticipăm așa ceva. For all we know, vremea avea toate șansele să se înrăutățească, nu să se îmbuneze.

Așadar ne-am bucurat de această ultimă porțiune parcursă pe vreme bună și am profitat la maxim de ea.

Partea mai puțin bună a fost că după ce am început coborârea propriu-zisă, și am ajuns la etajul de brazi, și apoi la Casa de vânătoare Muchia Drăgușului, nu a durat mult și am ajuns la un forestier.

Și nu la orice forestier, ci la unul groaznic. Începe cu o zonă de defrișări de toată tristețea, după care începe să coboare abrupt, în serpentine, și noi nu avem de ales decât să îi urmăm cursul, serpentină cu serpentină, fix prin șanțurile adânci și pe alocuri înnămolite făcute de un tractor, cu care s-a șters de pe fața pământului poteca ce era cândva demult aici.

La un moment dat forestierul iese din pădure și suntem forțați să coborâm pe noroi uscat și întărit un pic cam abrupt pentru gustul genunchilor mei, cu soarele în cap. După ce toată ziua am stat cu polarele și uneori chiar gecile pe noi, acum murim de cald în tricou, și scoatem și crema de soare, ca să nu facem vreo belea.

Pentru a ajunge la păstrăvărie unde am lăsat mașina, am făcut dreapta la o intersecție, adică spre Zona complex Sâmbăta, NU spre Mănăstirea Sâmbăta. Este punct roșu în ambele direcții, așa că atenție.

Din fericire traseul ne-a scos fix acolo unde am lăsat mașina, adică cu câteva sute de metri mai sus de păstrăvărie. Nici nu se putea mai bine.

Însă tot acel drumul forestier chinuitor a durat cam 1 oră și 20.

Odată ajunși la mașină, privind spre creastă am constatat că acum cerul era bec, complet curățat de nori. Evident că ne-am cam ofticat, dar faptul era consumat, nu avem de ales decât să privim partea bună a paharului. A fost totuși o tură frumoasă, n-am revăzut (lucru care nu se întâmplă atât de des cum ne-am dori) și am prins măcar un pic de vreme bună. Să ne retragem spre casă bucuroși zic! :)

LOGISTICA TRASEULUI

Sâmbătă:
Marcaj:

Traseu: Păstrăvărie (un pic mai sus de Hotel Regina ~ 750 m) – Cabana Valea Sâmbetei (1400 m)

Timp: ~ 2 h 30

Duminică:
Marcaj: +
Traseu: Cabana Valea Sâmbetei – Muchia Drăguşului (~ 2150 m) – Păstrăvărie
Timp: 7 h

Surse apă:
– Cabana Valea Sâmbăta
– pe urcarea pe punctul albastru
– pe la jumătatea Muchiei Drăguşului era un mic izvor

Data: 15-16 iunie 2013

CE SĂ IEI CU TINE


Abonează-te la newsletter și îți trimit imediat pe e‑mail lista cu tot ce ai nevoie pe munte.

Despre autor

ALEXANDRA PUȘCAȘU

Salut! Sper că ți-a plăcut să citești acest articol la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să‑l scriu pentru tine :) Am creat acest blog în 2009 pentru a-i ajuta și pe alții să găsească fericire și libertate prin intermediul călătoriilor și a naturii. Te invit să citești mai multe aici.

COMENTARII

  1. E un lucru pe care nu stiu daca as putea sa l fac… Drumetiile de munte!Stiu ca sunt extrem de interesante si d frumoase dar cred ca mi ar fi greu…macar la inceput. Felicitari pentru articol.

    Răspunde
  2. Pati, bineinteles ca ai putea sa-l faci!

    Tuturor ne-a fost greu la inceput, si sa-ti zic un „secret”, si acum, dupa ani de mers pe munte, ne mai e greu uneori.

    Dar rasplata este inzecita, si orice greutate nu mai conteaza! Curaj! :)

    Răspunde
    • Salut Mihai!
      In principiu orice sens e ok. Poate doar portiunea aceea din prima poza din cele mici pe care le-am pus acolo e mai bine de parcurs in sensul facut de mine. Caci invers trebuie sa o descateri si vezi mai greu unde sa pui piciorul.

      Oricum, nu sunt deloc dificile, cu atentie chiar nu prezinta nicio problema.

      Răspunde

VREI SĂ SPUI CEVA?

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei