Ziua 32, vineri, 10 august 2012: Brela – Dubrovnik: 165 km***
În ultima vineri din luna de miere ne-am luat la revedere de la micul nostru colţ de paradis din Brela şi am plecat întins spre Dubrovnik. Iniţial vroiam să mai mergem şi azi la plajă, măcar o oră dimineaţă, dar, 1 la mână, nu ne făcuserăm bagajele de dinainte, şi 2 la mană… avusesem o ultimă seară atât de frumoasă, cu un apus atât de special, încât am considerat că ne-am luat atunci la revedere de la mare şi de la plaja noastră mică şi cochetă, şi am lăsat făcutul bagajelor pentru dimineaţă.
După un adevărat chin cu strânsul şi organizarea atâtor bagaje, am reuşit să plecăm. Eu îmi doream să petrecem o zi întreagă în Dubrovnik, dar mi-am dat seama că nu va fi posibil. Ca să ajungi din nordul Croaţiei în Dubrovnik, n-ai ce face şi trebuie să treci prin Bosnia, care a păstrat victorioasă o porţiune de 10 de km din litoral. Mai este o variantă, şi anume să iei ferry pe peninsula Peljesac, dar era mai mare complicaţia.
În schimb, m-am interesat pe net dacă ne trebuie paşaport doar pentru panarama aia de fâşie, că era şi culmea să îmi fac paşaport doar pentru asta. Am găsit pe un forum că te lasă să treci doar cu buletin (doar pe porţiunea respectivă, altminteri pentru Bosnia trebuie musai paşaport) şi a fost de ajuns cât să mă liniştesc.
Fiind vorba de două graniţe, am luat în calcul o anumită întârziere, dar nu aveam cum să anticipez că pe drum avea să se întâmple, spre exemplu, şi un incendiu.
Luase foc vegetaţia de pe un versant, interveniseră pompierii şi blocaseră un sens…. şi uite aşa în loc de 2 coloane pentru graniţe, am avut de înfruntat 3, şi nici măcar una nu a fost scurtă, toate ne-au scos peri albi. Şi la primele 2 nici măcar nu ştiam de ce stăm atâta.
Eh, cu chiu cu vai, după ce răbdarea ne-a fost maxim încercată (ne venea să ne întoarcem, dar unde??? Aia era singura cale!) am ajuns până la urmă la destinaţie.
Culmea a fost că am ajuns la fix 14:15, iar eu cu o lună înainte, când am făcut rezervarea şi am fost rugată să le spun la ce oră ajungem, am estimat aşa… după ureche… fix ora 14 :) Ca să vedeţi câtă precizie pe capul meu! :)
Ne-am cazat, am plătit, şi duşi am fost. Din păcate vila noastră era în portul nou, cam la 3 km de oraşul istoric, aşa că am plecat cu maşina, ca să salvăm timp. Ăştia în Dubrovnik nu-s prosti deloc, dacă eşti fraier/te grăbeşti/nu eşti atent, te trezeşti că ai de plătit 30 de kn pe oră parcarea (adică vreo 4 euro) şi dat fiind că nu te duci să stai doar o oră…
Asta pentru că parcările sunt împărţite pe zone. Zona cea mai apropiată de cetate este cea mai scumpă (duh!!) şi apoi urmează zona 2, unde e 10 Kn pe oră, şi zona 3, ceva mai îndepărtată, unde e 5 Kn pe oră.
Din fericire am fost pe fază şi am sesizat chestia asta, şi ne-am hotărât să parcăm undeva în zona 2. Decizia nu este însă suficientă, pentru că a găsi un loc de parcare în zona 2 se poate dovedi a fi extrem de dificil. După două învârteli care au implicat şi o traversare a zonei de la intrarea prin Poarta Pila, unde e extrem de aglomerat, am găsit un soi de loc, dar acuma stai aşa, cum facem să plătim? Că n-avem monede!
Am mers o grămadă până la un chioşc de ziare, ca să schimbăm bani, dar până la urmă tanti aia de-acolo ne-a zis că parcarea se poate plăti nu numai la parcometru, ci şi la ea. Ne-a dat un teanc de vreo 4 hârtiuţe (pentru fiecare oră) pe care a trebuit să scrijelim ceva cu pixul, de îmi venea să o bat. Nu era mai simplu să ne dea nişte monede ca să băgam la parcometru? Ăla scrijelea singur cu tuş şi pe urmă scuipa o hârtie. Nuuu, ia mai bine chinuiţi-vă voi! :P
Mă rog, bine măcar că am rezolvat, nu? Dubrovnik, come to mama! :) Aveam de la început o presimţire că o să-mi placă la nebunie oraşul ăsta, dar nici prin cap nu mi-a trecut că o să mă vrăjească atât de tare!
Am avut la dispoziţie doar 4 ore, dar nu a fost nicidecum suficient cât să fac tot ce îmi propusesem. La final, am concluzionat că aş fi fost pe deplin satisfăcută dacă stăteam 3 zile în Dubrovnik. Chiar şi aşa, am făcut destul de multe în doar 4 ore, care de fapt au fost vreo 3 jumate, că aveam de luat în calcul şi drumul dus-întors de la şi până la maşină.
Primul lucru pe care l-am făcut a fost să ne luăm o hartă de la un birou de turism, şi apoi ne-am înfiinţat să luăm bilete pentru zidurile cetăţii.
Pentru cei ce nu ştiu despre ce vorbesc, nu e vorba de luat bilete ca să te zgâieşti la nişte ziduri, ci ca să MERGI pe ziduri! Cum? Simplu! Şi eu am fost un pic şocată când am descoperit, cu o zi înainte, când am intrat puţin pe net să văd ce e de făcut în Dubrovnik, că e o chestie care se cheamă “Walking the city walls”. Zic, băi cum adică să mergi pe pereţi?? Asta e chiar culmea! :)
De fapt, este vorba de asta:
Am înconjurat practic toată cetatea, mergând doar pe ziduri, la înălţime, privind oraşul de sus, ceea ce a fost extraordinar! Se parcurg efectiv cam 2,5 km, se mai urcă şi se mai coboară ceva scări din când în când, şi nouă ne-a luat cam 1 oră să facem turul ăsta, cu tot cu timpul “pierdut” pentru poze. Dar am mers destul de repede, recunosc. Dacă aveam mai mult timp la dispoziţie, probabil m-aş fi lălăit mai mult pe ziduri, e din punctul meu de vedere cea mai “rewarding” activitate în Dubrovnik.
Şi la cât de aglomerată era zona de la intrarea Pila, am crezut că şi pe ziduri va fi aşa, dar din fericire a fost chiar foarte liber după gusturile mele. Nu m-am călcat cu nimeni pe picioare, lumea era calmă, aveam loc să fac poze în voie, nu îmi stătea nimeni în cadru… o adevărată încântare. Iar plimbarea pe ziduri îţi dă o perspectivă asupra oraşului pe care efectiv nu ai cum să o ai altfel. Doar de sus, de pe Muntele Srd mai poţi vedea oraşul de sus, dar acolo e deja… prea sus. Aici e fix sub nasul tău, iar acoperişurile portocalii te încântă la fiecare pas.
În primul moment în care am pus piciorul pe ziduri, am zis că ăsta e probabil apogeul cetăţilor pentru mine. În toate câte am fost m-am simţit extraordinar, şi mi-a plăcut să le explorez, fie că a fost vorba doar de câteva străduţe pietruite într-un centru istoric minuscul, fie de o cetate bine păstrată cu tot cu ziduri, pentru mine medievalul e ceva ce mă face mereu să fiu în al nouălea cer. Însă în cazul Dubrovnikului a fost parcă un woooow şi mai mare! Şi pentru mine chiar nu contează că cetatea este reconstruită şi nu vorbim de materiale din Evul mediu, chiar nu mă interesează absolut deloc.
Ba mai mult, mă fascinează cât de bine au putut să refacă, din punctul meu de vedere, chiar şi atmosfera. Practic, dacă e să mă întrebi, mi se pare că doar oamenii erau cei ce nu se potriveau în peisaj, cu hainele moderne şi aparatele foto. Ah da, şi magazinele cu vitrine de secolul 21. În rest, odată intrată pe poarta cetăţii, m-am simţit teleportată. Urmează un mic jurnal foto cu tot ce am văzut de pe ziduri. Răbdare :)
După ce am admirat bine de tot toate străduţele de pe ziduri, când ce am coborât de pe ele am zis să le şi luăm la picior. Desigur, nu era timp să mă pierd prin tot labirintul, însă am făcut o plimbare de vreo jumătate de oră.
Am ajuns astfel şi pe nişte străduţe chiar pustii, pe unde rar mai vedeai vreun turist rătăcit. În rest, doar localnici sau.. pustietate :)
Ah, sau pisici :)
Următoarea oprire a fost Mănăstirea franciscană, care găzduieşte cea mai veche farmacie din Europa care încă funcţionează (din 1317), şi a treia din lume. No, am zis că tre s-o văd asta!
În plus, curtea interioară este cu adevărat deosebită, aşa cum este de fapt cam la toate mănăstirile franciscane. M-am chinuit vreo 10 minute să fac şi eu o poză. Dar fata asta nu s-a mişcat de acolo nici să o baţi.
O altă surpriză a mănăstirii a fost cu panou cu semnăturile a multor preşedinţi care au vizitat-o. La loc de cinste stă acolo semnătura lui Emil Constantinescu şi… desigur, a tovarăşului Ceauşescu.
Impresionaţi până la lacrimi, am plecat spre cinematograful 5D. Citisem eu că e mare şmecherie, şi fiindcă eram curioasă să aflu mai multe despre istoria Dubrovnikului, am considerat că se merită. Din păcate nu pot să spun asta şi în urma vizionării.
Atracţia asta este ori foarte puţin promovată (deşi nu cred, că dacă eu am aflat de ea dintr-o simplă căutare…) ori chiar i s-a dus vestea că e nasoală, pentru că la ora aia, am fost numai noi 2 în toată sala :)) Şi avea o capacitate destul de mare. Filmul are două părţi. A doua, când prezintă istoria, e foarte interesanta, aia să zicem că merită, însă la prima parte, care e o chestie aşa… SF… cu nişte lasere, cu efecte speciale, bla bla bla, e o tâmpenie monumentală. Noi ne uitam unul la altul, pe urmă la ecran, pe urmă iar unul la altul, şi ne pufnea râsul. Şi pe urmă şi plânsul, pentru că în timpul ăla aveam o grămadă de alte chestii interesante pe care am fi putut să le facem.
Am fost inspirată şi am filmat la început, după care mi-am dat seama că consum degeaba bateria aparatului. Dar am filmat suficient cât să vă daţi şi voi seama care e treaba. Vă las să decideţi singuri, nu vă luaţi după mine :)
După asta venind partea drăguţă, cu istoricul şi povestea cetăţii, am fost extrem de impresionată şi nu mi-a mai părut rău de bănuţii şi timpul alocat. Eu ştiam că Dubrovnikul a avut enorm de suferit, însă nu ştiam că a fost chiar în halul ăla. După ce am ieşit de acolo am înţeles de ce pun ei atât de mare preţ pe cuvântul libertate. Săracii ieri alaltăieri erau bombardaţi…. a nu ştiu câta oară…
Brrr… a fost o adevărată lecţie pentru mine. Te face aşa… să preţuieşti mai mult ce ai..
Fiind târziu, am fugit cu gândul să vizităm repede şi Fortul Lovrijenac, din care oraşul pot doar să bănuiesc că se vede splendid cu o oră înainte de apus, pentru că, din păcate, am ajuns la fix 19 când se închidea.
Uşor dezamăgită (ok, un pic mai mult), am pornit spre maşină. Mai aveam un singur lucru de făcut pe ziua de azi: să vedem apusul şi Dubrovnikul de sus, de pe Muntele Srd.
Acolo se ajunge fie cu telecabina, fie cu maşina/taxi pe un drum foaaarte îngust (pe 70-80% din drum nu încape decât o maşină) care urcă în serpentine până sus. Nu ştiu să vă spun dacă, în cazul în care nu sunteţi cu maşina voastră, e mai scump cu taxiul sau cu telecabina. E posibil să fie cam tot pe acolo. În orice caz, merită din plin.
Să mergi la Dubrovnik şi să nu urci să îl vezi de sus de pe munte e o mare pierdere, fără să exagerez. De regulă nu sunt de acord cu afirmaţii de genul “dacă te duci nu-ştiu-unde, trebuie musai să faci nu-ştiu ce”, însă la asta fac o excepţie. Chiar ar fi păcat de ratat. Să vezi Dubrovnikul de sus e cu adevărat deosebit.
Practic trebuie să profităm de faptul că nu trebuie să fim într-un avion sau elicopter ca să putem să ne bucurăm de o vedere aeriană asupra unei asemenea cetăţi deosebite.
În plus, 2 în 1 cum ar veni, beneficiaţi şi de un apus spectaculos, pe care eu l-am fotografiat aproape minut cu minut. Desigur, am ales din nou doar câteva fotografii pe care să vi le arăt, că şi aşa tot articolul v-am înnebunit cu o căruţă de poze din cetate. Ce să fac dacă mi-a plăcut aşa de tare? :)
Acuma, la urcare ca la urcare, am avut ceva emoţii, însă la coborâre, pe întunericul ăla, să vedeţi atunci senzaţii tari pe drumul despre care, am decretat din nou: “băi, ăştia au asfaltat poteca!” :)))
Am şi filmat, dacă e cineva curios ;)
Cam aşa ne-am încheiat noi ultima seară de vineri din luna de miere. De mâine, luăm direcţia României, cu doar o singură ultimă oprire în Muntenegru, după care… uf… se termină…. :(
AMR 2 zile.
Vizualizaţi Honeymoon ziua 32 pe o hartă mai mare
2. Benzină: aprox. 1.4 euro – l
– 10 Kn / ora in Dubrovnik, zona 2 (atenţie! Zona 1 costa 30 kn/oră)
4. Obiective turistice / diverse bilete:
– Zidurile Dubrovikului: 70 kn / persoana
– Mănăstirea Franciscană din Dubrovnik: 15 kn / persoană (cred că ne-a dat bilet de studenţi :P)
Eh uite ca nu stiam ca se urca pe Srd cu masina – as fi mers si eu.
Eh bun, suntem chit :P
Da ati fost cu cabina?
Dubrovnik este orașul în care îmi doresc și eu foarte mult să ajung … pot spune că este orașul meu preferat în care nu am ajuns încă dar îmi doresc din tot sufletul să ajung! Bine, sper ca în acest an să se și întâmple minunea :)
Foarte frumoase pozele și descrierea!
Iti doresc din tot sufletul sa ajungi Adriana! Chiar e superb!
Hey Alexandra :)
Frumoasa luna de miere :) doar ca, daca as fi fost in locul tau, as fi planificat mai putine destinatii si un timp mai lung pentru fiecare dintre ele. Nu ajung 2-3 ore (vezi Ljubliana) sa iei pulsul unui loc si e pacat doar sa le bifezi.
O mica remarci la ce ai scris mai devreme: in Bosnia nu e nevoie de pasaport, poti traversa intreaga tara doar cu buletinul. Au fost mai multi prieteni de-ai mei inspre Dubrovnik prin Bosnia (pornind din Timisoara).
Astept cu nerabdare urmatoarea zi din honeymoon :)
Fiecare isi planifica dupa cum simte. Mie mi se pare prea scurta viata ca sa pierzi prea mult timp in destinatii care nu te atrag extraordinar de mult.
Am preferat sa merg asa si sa revin ulterior in locurile care mi-au placut extrem de mult, si au fost doar cateva. Mi se pare mai practic asa.
De traversat Bosnia probabil se poate traversa doar cu buletinul, dar ai o limita de zile. Eu asa stiam, dar nu m-am interesat prea tare de asta, ca nu ma interesa.
Da, stiu cum e. Si eu de multe ori incerc sa acopar cat mai multe obiective turistice cand imi planific o excursie :) dar uneori raman cu o parere de rau ca nu am reusit sa ma bucur pe deplin de toate locurile.
Dar da, ai dreptate – te poti intoarce oricand in locurile care ti-au placut cel mai tare.
Succes in continuare cu blogul, imi place foarte mult cum scrii si te admir pentru pasiunea ta! Blogul tau e preferatul meu si crede-ma, citesc multe bloguri de calatorii :)
Mutumesc tare mult Andreea! Ma bucur! Iti sunt recunoscatoare! :) Te mai astept pe aici!
Arata foarte bine Dubrovnik asta!
Apoi mi se pare foarte interesanta plimbarea pe ziduri, poti admira si interiorul cetatii si exteriorul. Chiar misto ideea.
Insa de sus de pe munte orasul se vede intr-un mare fel :)
care e cea mai ieftina cale de ajuns in Dubrovnik daca nu ai masina?…:D
Foarte frumoase fotografii!
Legat de cei care stau lipiţi pe zidul Mănăstirii Franciscane. Piatra ieşită din zid provoacă turiştii şi trecătorii la un exerciţiu de echilibru. Nu există nici o legendă, pur şi simplu oamenii se distrează făcând spectacol.
Pentru cei interesaţi, biletul de urcare cu telecabina până pe muntele Srd în august 2012 era 87 kuna dus/întors.
@Larisa, asa e!
@David Ionut: te referi cum ajungi acolo din Romania daca nu ai masina?
@Cora: da… asa n-am gandit si noi. Eu am crezut ca e vreo legenda ceva, si m-am dus sa ma uit de aproape, dar nu era nicio placuta, nimic, si mi-am dat seama ca e doar for fun.
Multumim frumos pentru pretul telecaninei!
Excelent cum filmeaza barbatu’ acesta al tau! Are vreun accesoriu special cuplat la Sony? Ma refer la filmarea cu mersul pe ziduri.
:)) Nu filma el, filmam eu, dar oricum, nu conteaza. Nu e nicio smecherie, ti-am zis, youtube fixeaza „camera shake” :) In cazul asta se vede chiar misto, asa e :)
Peste tot pe unde am citit se spune ca ai nevoie de pașaport pt cei 10km de bosnia.. Eu nu știu ce să mai cred. Nu am destul timp sa încep demersurile pt a-mi face pasaport, și totodată nu aș tăia de pe listă orașul dubrovnik. Sunt confuză. Vre-un sfat? :(
Imi pare rau ca nu ti-am putut raspunde la timp, am fost plecata. Poate ai si plecat deja…
Oricum, din mai multe surse stiu ca te lasa pe acolo si fara pasaport. Si cum ziceam mai sus, noua ni ne-a cerut, deci… daca nu ai plecat deja, eu zic sa mergi linistita.
se poate merge 100% doar cu buletinul ! am testat in august 2013
Muntele Srdj, in croata exista o litera cu apostrof, se pronunta dj, a fost off limits vreo 15 ani, din cauza minelor si a proiectilelor neexplodate. Orasul a fost asediat in 1991 si bombardat din aer, de pe mare si de pe uscat, iar padurile muntelui au luat foc – se numeau dubrova, de aici Dubrovnik. Mai multi inalti ofiteri sarbi ai fostei armate iugoslave au fost condamnati de TPI la ani buni de inchisoare pentru distrugerea orasului, o crima de razboi, in cursul asediului fiind distruse peste 11000 de imobile; au fost peste 1000 de morti in ambele tabere, iar zona ocupata de sarbi a fost sistematica jefuita.
Tot atunci au fost distruse mai multe localitati croate din Croatia si Bosnia pe drumul dintre Dubrovnik si Mostar. Ulterior fortele croate, sub comanda generalilor Bobetko si Gotovina au contraatacat in zona si au impins frontul pana la granita cu Bosnia.
In fapt, si azi se mai descopera mine si uxo in Balcanii de Vest, infestare inca prezenta si in Croatia, care spera sa curate teritoriul sau pana in 2019.
Da, intre sarbi, croati si musulmani exista azi o ura puternica si adanca; cam 90% din crime au fost comise de fortele sarbe in incercarea lor de a crea o Serbie Mare.
Plecam si noi in Croatia peste vreo 2 saptamani si stam 4 nopti in Dubrovnik la pensiunea GUest House Letizia. Imi poti spune te rog cum a fost cazarea ? Ati fost multumiti ?
Da, a fost super ok, recomand. Sa aveti vreme excelenta! :)
Buna seara si un sincer bravo ,cu B mare, pentru descrierile si povestirile dumneavoastra, dar mai ales pentru spiritul unic, mereu tanar pentru care va admir profund !
Imi doresc si eu, dupa atatia ani de la postare, sa ma cazez la Guest House Letizia in 2019 dar am o strangere de inima la rezervare caci imi apare toaleta comuna si baia comuna si nu prea imi convine…
Din ce va mai aduceti aminte , astfel de camera ati avut sau acum au acest tip, baie si toalete la comun ?
Ma multumesc de pe acum , calatorii implinite mereu sa aveti parte !!!
Buna, Cristian!
Mersi tare mult!
Din pacate nu imi mai amintesc prea bine acest detaliu, dar care ca da.
Daca asa scrie pe booking, inseamna ca asa este, baia separata.
POate gasiti altceva mai covenabil, cu baie in camera.
Noi am stat atunci o noapte sau doua, deci nu a contat foarte tare.
Vacanta frumoasa!