Croația: Brela 2.0

Ziua 30, miercuri, 8 august 2012:  chillin’ în Brela, Croaţia

Astăzi  n-o să am foarte multe poze să vă arăt, ceea ce e o mare premieră pentru mine, însă am un motiv bun pentru asta: am făcut vreo 200 de poze fără să am card în aparat. Ok, go ahead, vă dau voie să râdeţi de mine. Ah, şi asta nu e tot, pe seara am rămas şi fără izoprene, ca nişte fraieri veritabili. Să vă povestesc pe larg.

După scurta plajă de dimineaţă (mă rog, impropriu spus, că eu am stat mai mult la umbră), am zis hai să ieşim să facem o plimbare pe faleză, tocmai până în satul alăturat, Baska Voda, pe faleză. Buun, zis şi făcut.


Ieşim noi la pozat, toate bune şi frumoase, fac poză după poză, descopăr tot felul de unghiuri bestiale, sunt mega încântată! Mergem pe jos vreo 3 km, dar merită, ce naiba!! La întoarcere, tot 3 km, evident, alte unghiuri, alte exaltări! Pfiu, da ce poze bune am făcut, mamă, mamă, abia aştept să văd ce a ieşit.

Ne întoarcem la vilă după vreo 2 ore, transpiraţi şi leşinaţi de căldură, cu picioarele praf (mai bine urcam pe munte, nu mă dureau aşa tare tălpile ca pe asfaltul ăsta de faleză), dar încântaţi nevoie mare! Taci că am făcut nişte pozeeee!!! No, hai dă-mi aparatul să mai fac o poză la căsuţa noastră, că tare frumoasă e. Băh da…. what the……….??? Băăăăăăi! Nu avem card!?!?!? Noooooooooooooooooooooooooooooooo!

Mda, toate pozele alea mişto (şi jur, erau bestiale!) le-am făcut fără card în aparat, am mers toţi ăia 7 kilometri degeaba (şi aici nu folosesc cifra magică 7 în derâdere, chiar 7 au fost)! No, bine, am văzut cu ochii, da.. cum să vă zic… am uitat tot! :))

Şi atunci mi-am dat seama că pe lângă toate chestiile mişto pentru care îmi place Sony NEX, îi mai trebuia o funcţie care să nu te lase să faci poze când nu ai card. Sau se te atenţioneze acustic: băi prostule, n-ai card, nu te apuca să mergi 7 km pe căldurile astea până în satul vecin!” sau ceva de genul ăsta, înţelegeţi?

În schimb? Eu ce era să mai fac acuma? Mi-am dat două palme singură, m-am dus un pic să plâng în baie, şi mi-am zis “ei, lasă, că mai mergem şi mâine”. Pe naiba, vă daţi seama că nu ne-am mai dus! :)))

Pe seara, am mai făcut o prostie, dar vă mai las un pic în suspans. Tre să vă arăt mai întâi cât de nebuni sunt unii. După amiază aveam în plan să închiriem o barcă şi să admirăm coasta şi munţii din larg, dar când am ridicat capul din pat după somnul cel dulce de după-amiază, am văzut că marea era foarte agitată. No, no, mersi, mai încercăm mâine. Aşa că am mers iar la plajă.

Erau valuri de te puneau la pământ când te băgai în apă, dar oamenii insistau să intre în apă.

Am încercat şi noi să intrăm, iar eu, cu greu ce-i drept, am şi reuşit (era mai dificil să te ţii pe picioare la început, dar pe urmă era mai ok) numai că după ce m-au băgat valurile cu capul la fund de vreo 3 ori, am lăsat-o baltă. Cristi nici măcar nu a mai încercat. A văzut că nu e de glumă şi n-a mai intrat deloc. Şi dacă el, care…. cum să vă zic… zici că e născut în apă, aşa de mult îi place bălăceala, nu s-a băgat în valuri, apăi era de rău!

M-am căţărat iarăşi pe stânca de care vă ziceam luni, şi am şi filmat un pic. Nu pare cine ştie ce la prima vedere, dar noi am văzut un băiat care a ieşit din apă ţinându-se de gură, şi îi curgea sânge ca la robinet, pentru că îl izbise un val de stânci. Well… fiecare cu prostiile lui.


Noi ne-am limitat la unele mai puţin periculoase, dar în urma cărora am rămas fără poze şi… izoprene. Şi sincer, am încercat să stau pe plajă fără izopren, adică direct pe prosop, dar lectura mea liniştită se transforma într-un coşmar, căci prin toate coastele mă împungeau pietricelele de pe plajă. În caz că nu v-aţi prins deja, plaja asta, şi de fapt majoritatea din Croaţia, este cu pietricele, nu cu nisip, motiv pentru care purtam şi ciupici de apă, că fără ei nu prea era plăcut la tălpi.

Dar să revenim la izoprene. Să vedeţi ce-am făcut. În prima zi, am observat, cam sceptici, cum pe plaja noastră e o barcă veche în care sunt adunate tot felul de obiecte de plajă: colaci pentru copii, nişte şezlonguri, mingi, etc, etc. Ne-am uitat cam curios, nu ştiam ce e cu ele, dar am aflat destul de repede. Astăzi ne-am întâlnit iar pe plajă cu vecinul nostru croat care ne ajutase cu cazarea şi cu restaurantul, şi ne-a spus că alea sunt lucrurile gazdei lor, că aşa se obişnuieşte pe aici. În plus, lumea îşi lasă izoprenele sau prosoapele pe plajă noaptea, ca să prindă a doua zi acelaşi loc. Observasem şi chestia asta, că seara când mergeam la masă, erau izoprene lăsate pe plajă, dar la fel… nu ştiam care e faza.

Eh, noi când auzim asta… ne gândim… măh, ce-ar fi să facem şi noi aşa? Culmea, pe plaja noastră nu era niciodată aglomeraţie, dar ochisem eu un loc ideal, unde e umbra exact cum trebuie şi când trebuie (după o complicată formulă matematică) şi am zis… hmmm… hai să lăsăm şi noi în seara asta izoprenele.

Buuun, zis şi făcut, plecăm în vilă după plaja de seară, ne pregătim să ieşim să mâncăm, coborâm, izoprenele îs la locul lor. Suuuper!

Mergem noi şi mâncăm, mă rog, de fapt până la masă ne-am plimbat iar pe faleză ca doi porumbei şi am admirat apusul, după care ne întoarcem, la fel de porumbei, dar cu burţile pline, abia abia moşcăindu-ne :)

Când ajungem aproape de plaja noastră, Cristi zice: măh, să ştii că nu mai sunt izoprenele.

Eu, care nu vedeam încă ce vedea el, zic: eeeh, hai măăă, nu mai face glume! Hă hă hă hi hi hi.

El: nu fac măi, pe bune, nu mai sunt!

Eu: ha ha ha hi hi hi, hai termină că nu e amuzant!

2 secunde mai târziu, ajung şi eu să văd plaja: izoprenele noastre, ia-le de unde nu-s!

Chiar nu mai erau. În locul loc, doar bolovanii cu care le fixasem ca să nu le ia un eventual vânt. Ne uităm ca prostii, ba unul la altul, ba la locul gol în care lăsasem izoprenele.

No, acuma… dacă ne-o mâncat să ne lăsăm izoprenele pe plajă, asta ne-o trebuit! Şi nici măcar nu aveam cine ştie ce nevoie să ne păstrăm loc, probabil mintea noastră ne-a provocat să vedem dacă aici chiar nu se fură! Hăhă! The joke was on us!

Acuma nu vă imaginaţi că a fost tragedia de pe lume, izoprenele alea erau nişte praştii luate din Decathlon cu 20 de lei bucata, acum 3 ani. Dar ce m-a enervat mai tare a fost că a doua zi a trebuit să ne ducem să luăm altele, şi cel mai apropiat magazin nu era chiar la doi paşi, iar am avut de mers câţiva km pe jos. Şi după ce că ne-am dus să luăm, abia la întoarcere mi-am dat seama că mi-am luat una de copii :))) Nu era bai, doar că nu încăpeam toată :))

În plus, încercând să ne dăm seama cine şi ce o fi avut cu izoprenele noastre şi cum de alţii îşi lasă izoprenele pe plajă şi nu le fură nimeni, am concluzionat că ori am avut noi ghinion, ori izoprenele noastre argintii pe care scria Quechua erau o prezenţă neobişnuită pe plajă, iar hoţul a zis “I don’t know what this witchcraft Quechua is, but I got to have it!”. Şi uite aşa am rămas fără izoprenele noastre pe care ne-am rupt spatele în Road Trip-ul din 2009, pe vremea când credeam că aşa tre să te chinui dacă mergi cu cortul, şi nu descoperisem însă saltelele gonflabile de 20 de cm :)) Mmm, poate tot răul spre bine, acuma o să ne luăm unele mai bune.