Cortina d’Ampezzo – capitala montană a Munților Dolomiți

Scris de | Alexandra

Ziua 6, Duminică, 15 iulie 2012: Învârteală în jurul Cortina d’Ampezzo: ~ 30 km

În articolul anterior nu v-am povestit despre unde am dormit pentru că era deja cam lung articolul şi nu avea rost să vă mai plictisesc şi cu ce am păţit pe seară.

Am ajuns la ora 21 la camping Olympia, aproape de Cortina d’Ampezzo. Aici trebuia să rămânem pentru 3 nopţi, deci aveam ceva pretenţii. De fapt nu aveam pretenţii, ci îmi doream să avem condiţiile pe care le-am avut şi în celelalte campinguri de până atunci.

Însă… am avut ceva surprize.

În primul rând, când am ajuns eram nemâncaţi şi începuse să picure. Deja mă apucase de cu o zi înainte „tristeţea apăsătoare”, pentru că prognoza pentru prima zi de via ferrata nu era deloc bună. Drept pentru care şi ploua acuma. Aşadar starea noastră de spirit nu era chiar una buna luând toate cele de mai sus adunate la un loc.

Dar ne-ar fi ajutat mult mai mult să ne simţim mai bine o seară liniştită, în care să nu punem cortul pe ploaie, să fie iarbă verde, să avem şi noi o priză ceva şi să putem intra pe internet să putem verifica vremea… În schimb.. nimic din astea nu am primit. Nici măcar cel mai de bază lucru, şi anume un loc decent pentru cort, nu am găsit.

O oră întreagă ne-am plimbat prin tot campingul pentru a găsi un loc cu iarbă. Atât vroiam. 80% din camping era ocupat cu rulote. Multe nelocuite, dar care aveau locul plătit ca să poată veni când pofteau. Evident, erau puse pe iarbă. Mi se pare şi normal să ai nevoie de iarbă când stai în rulotă (?!?). Toate locurile ok pentru corturi erau ocupate. Tot ce rămăsese era spaţiu cu pământ şi pietriş. Acolo ne-am fi putut pune cortul. Pământ care până dimineaţă ar fi fost noroi 100%. Lucru pe care l-am respins din capul locului. Nu aveam de gând să petrec 3 zile în aşa condiţii.

Surpriza şi mai mare a fost când am încercat să vorbim cu domnul de la recepţie ca să vedem ce am putea face. Omul vorbea numai germană. Înţeleg că aici e fost teritoriu austriac, dar pe mine nu mă interesează asta. Lucrezi în turism, măcar o boabă de engleză să ştii. Ok, nu ştii engleză? Apăi măcar o boabă de italiană să ştii! E limba ţării în care lucrezi, for crying out loud!!!

Nu. Noi îi spuneam că nu înţelegem germană şi să zică măcar în italiană, că înţelegem ceva, el îi dădea mai departe cu germana. O iotă nu pricepeam. Îmi venea să îi crăp capul. Îmi era foame, nu aveam loc de cort, afară începuse să plouă, şi eu trebuia să mă abţin să nu-i caftesc una. Câtă răbdare să ai?

Când am văzut că n-am cu cine, mi-am băgat picioarele. Am decis imediat că a doua zi vom schimba campingul, dar fiind că acum era prea târziu. Se făcuse ora 22. Am decis ad hoc să punem cortul pe iarbă, între două rulote care nu erau locuite. Desigur că în momentul în c are am început montarea lui, a început să plouă de-a binelea. Numai Cristi poate să vă explice cum a umflat salteaua cu tot cu el în cort, eu n-am avut răbdarea să mai fac vreo ceva. Oricum, numai eu mai lipseam din cortul ăla.

A urmat o cină copioasă la primus, luată în picioare, la o masă din aceea rotundă cu picior înalt, pentru că scaune nu erau. Fasolea de la conservă n-a avut niciodată un gust mai bun.

Ploaia nu s-a oprit, dar ce mai conta? Nu era decât a patra noapte în care eram plouaţi :)

Aşadar a venit şi ziua 6. E sâmbătă, şi la ora la care strângem cortul, ar fi trebuit să fim deja la începutul ferratei. Aveam trei trasee de via ferrata planificate, două azi, şi unul mâine. Pe urmă ne luam zborul spre Vf. Zugspitze, şi aveam rezervare la cabană, deci nu puteam să rămânem aici mai mult decât anticipasem. Altfel se dădea tot planul peste cap, şi mai ajungeam înapoi acasă după 2 luni, nu una.

Cu maaare tristeţe în suflet mi-am dat seama că la una dintre zilele de ferrata trebuia să renunţăm. Totuşi, după ce am strâns şi ne-am luat la revedere de la „minunatul” Camping Olympia, am pornit spre Rio Gere, punctul de plecare cu telecabina spre începutul ferratei Ivano Dibona, poate cea mai cunoscută din Dolomiţi. Am sperat totuşi că poate facem măcar prima parte din ea, până pe Vârful Cristallino (3008 m) şi cealaltă ferrată mai scurtă, până la Cima di Mezzo (3154 m), dacă avem noroc ca pe după-amiază să se mai ridice norii.

Hartă Cristallo

Ajunşi aici însă, partea de sus era complet acoperită de nori, de pe la 2500 de m în sus nu se mai vedea nimic. Şi asta n-ar fi fost mare problemă, căci speranţa moare ultima, dar la ghişeul de unde luai bilet am aflat că al doilea segment de telecabină este închis astăzi. Ce tristeţe apăsătoare…. :(

Eu: Doamnă, snif, snif, dar cât credeţi că va mai fi închis?

Ea: Nu ştim, o zi – două..

Eu:Dar mâine nu ştiţi cum se anunţă vremea? (eu care ştiam că prognoza spunea că se îndreaptă)

Ea: Da, ceva soare, ceva norişori…

Eu: Deci mult mai bună ca azi, nu??? Şi deschideţi telecabina, nu???

Ea: Da, posibil… dar nu ştim sigur…

Am plecat de acolo cu o speranţă. Că mâine avea să fie bine. Sigur. Trebuie. E musai! Neapărat! Cum vă vin în Dolomiţi şi să nu mă caţăr? Nu accept!

Aşa cum nu am acceptat nici să vin până aici şi să nu merg azi pe o potecă-ceva. Orice. Nişte tineri ca şi noi au ales să ia primul segment de telecabină şi să coboare pe jos. Nu mi s-a părut că merită să dăm amândoi 9, 5 x 2 = 19 euro doar ca să am de unde coborî, aşa că m-am uitat stânga dreapta şi am văzut vis-a-vis o potecă. Şo pe ea!

Era un traseu de bicicletă, dar ce mai conta. Cred că era şi o pârtie de schi, iarna, dar asta clar nu conta!

Am urcat pe el până într-un loc din care aveam o vedere frumoasă spre telecabina de vis-a-vis, încă nu ne-am oprit aici. L-am dus pe Cristi din “hai să mai mergem un pic” în “hai să mai mergem încă un pic” până am făcut vreo 2 km :)

Şi bine am făcut, pentru că la un moment dat am văzut o potecă mică spre stânga şi, coborând pe ea, am descoperit o cascadă micuţă superbă, ascunsă bine de tot de văzul lumii. Puteai să treci fără nicio problemă pe acolo şi să nu o găseşti. Am dat şi peste rhododendron, m-am bucurat ca un copil de apa curată ca lacrima a pârâiaşului… a fost perfect. Fix ceea ce aveam nevoie azi. Tristeţea a început să măi dispară după asta. Am decis să nu mai las vremea să mă afecteze.

Plus că odată ce ne-am apropiat de Cortina, pe drumul de întoarcere, soarele a început să iasă din când în când de printre nori, aşa că am decis să fugim în centru să facem o plimbare.

Pomagagnon

Cortina d’Ampezzo este cea mai cunoscută staţiune din Dolomiţi, şi e cea mai bună bază de pornire spre multe trasee. Însă nu e deloc ieftin să te cazezi fix în Cortina. E o staţiune mai şic, aşa, lucru care se vede la prima întâlnire.

Dacă sunteţi cu maşina, ca şi noi, veţi fi un pic derutaţi iniţial. Cortina are un sistem de străzi cu sens unic care înconjoară centrul, şi cu parcarea este foarte greu. Noi, după ce ne-am învârtit bine de tot de vreo 2 ori încercând să găsim un supermarket de unde să ne facem aprovizionarea pentru următoarele zile, am găsit cu chiu cu vai probabil singurul supermarket cu parcare din Cortina,  pe care prima dată l-am ratat, aşa că ar trebuit să facem tot ocolul oraşului încă o dată.

După cumpărături am fost norocoşi şi am găsit un loc de parcare chiar la începutul străzii pietonale, unde am băgat ceva de genul 1 euro pe oră.

Am făcut o plimbare foarte plăcută prin centru, am trecut şi pe la centrul de informare turistică unde am întrebat de campinguri, programul transportului în comun, am luat pliante, hărţi şi alte chestii utile, pe urmă am luat şi câteva suveniruri şi.. în mare ne-am relaxat. A fost tare plăcut.

Dar cel mai şi cel mai mult mi-a plăcut că în primele 2 minute am reuşit să găsesc librăria. Bine, lui Cristi nu i-a plăcut că am plecat de acolo cu 2 calendare, 3 hărţi şi 2 magneţi, dar eu am fost în culmea fericirii când am găsit harta visurilor mele, “Dolomiti Carta parnoramica e carta stradale” :D

Din păcate trebuia să îmi iau două. Căci pe una aş vrea să o pun pe polistiren să mi-o agăţ pe perete aşa cum am harta României :)

Anyway, spre seară am plecat să alegem în sfârşit campingul în care să stăm pentru următoarele 2 nopţi. Erau încă 3 campinguri, deci aveam de unde alege. Am mers până la urmă la Camping Rochetta, unde m-am bucurat din prima că tipa de la recepţie ştia super bine engleză.

În afară de asta, condiţiile au fost foarte bune, am găsit un loc foarte bun cu iarbă verde şi frumoasă, aveam priza la 1 metru, ba aveam şi privelişte :)

Ce poţi să ceri mai mult? Păi… vreme bună pentru a doua zi! Să vedem dacă ni s-a îndeplinit dorinţa. Până atunci, câteva poze din camping Rochetta:

Nişte oameni care dau un excelent exemplu părinţilor care spun „vai dar cum să merg cu copiii mici la camping??”. Ei, uite aşa! Se poate! Trebuie doar să vrei!

Ca o căsuţă din poveşti. Adevărul e că nu m-aş supăra să am şi eu o rulotă, să o parchez într-un camping din Dolomiţi şi să vin la ea când am eu chef. Campingul îţi oferă o căsuţă din asta de lemn, lângă care tragi rulota, şi are rolul unui holişor. Unii oameni veneau aici şi cu pisica (!)

Articolul este dedicat prietenei mele Adina, care m-a făcut într-o zi să râd cu poftă minute bune în şir, când mi-a dat un sms în care scria, ca răspuns la mailul meu că în care i-am spus că e vreme rea şi nu mai putem să mergem pe munte: “Ce tristeţe apăsătoare :(”. Draga de ea e o haioasă şi jumătate :)


Vizualizaţi Honeymoon ziua 6 pe o hartă mai mare

Utile:

CazareCamping Rochetta, Cortina d’Ampezzo 24 euro / noapte pentru 2 persoane + cort

Mulţumim pentru susţinere Sony, Kingston, Portbagajul.ro (Inchireri portbagaje), Casa de traduceri (casadetraduceri.ro), cat si prietenilor care ne-au primit la ei acasă sau ne-au împrumutat echipamente montane: Mihai Mares (outdoor-events.ro), Ana Maria ChitoiuFlorin Sasca, Dan Chitila (danchitila.ro) si Daniel Ionescu.

Despre autor

ALEXANDRA PUȘCAȘU

Salut! Sper că ți-a plăcut să citești acest articol la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să‑l scriu pentru tine :) Am creat acest blog în 2009 pentru a-i ajuta și pe alții să găsească fericire și libertate prin intermediul călătoriilor și a naturii. Te invit să citești mai multe aici.

COMENTARII

  1. Eh, asta este, se mai intampla si ghinioane d’astea :D. Banuiesc ca a doua zi s-a indreptat vremea si ati recuperat :). Ce cochet arata oraselul, foarte fain!

  2. :) Da, e tare cochet! Obloane rosii and all :)

    A doua zi… sper sa o pot povesti cat mai curand (azi-maine). Desi am sute de poze si nu stiu ce sa aleg din ele sa va arat….

Comentariile sunt închise.

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei