Pe traseu de la Cabana Caraiman la Vf. Omu pe la Cruce

Scris de | Alexandra

La Cabana Caraiman poți ajunge fie dinspre Piatra Arsă, fie dinspre Cabana Babele, fie dinspre Bușteni, pe Valea Jepilor (Jepii mici). Mai jos poți citi povestea traseului de la Cabana Caraiman la Cruce și apoi la Vârful Omu, pe care l-am parcurs după ce am urcat pe Jepii mici.

Când să ne ridicăm să purcedem spre Cruce, pleacă dacă poţi! Începe să plouă. Pic – pic, pic – pic, până când începe să ploua zdravăn. Ne înghesuim cu încă 1200 de oameni în faţa cabanei dar deja locurile s-au cam ocupat. Am rămas cu jumătate din mine pe afară şi mă plouă pe spate. Noroc că mi-am pus mai devreme pelerina. Mă înghesui un pic mai tare, nu de alta, dar nu am chef să-mi ud rucsacul.

E ora 15. Stăm ca nişte găini plouate şi aşteptăm. Şi uite aşa mi s-au prăpădit toate visele. Acum nu doar plouă, ci e şi ceaţă. În condiţiile astea nici n-avem ce căuta pe Brâna mare a Caraimanului. Îmi vine să plâng. Stăm şi stăm, fără să se întrevadă vreo soluţie. Încep să mă gândesc că ar fi bine să-mi încropesc un plan B în cap, că doar n-o să stau aici pân’ diseară. Variante sunt, dar n-o vreau pe niciuna! :((((

Vreau la Cruce!! Vreau la Omu!!! De ce trebuia să se strice vremea??? :((((

Deja a trecut o oră. Ploaia s-a mai potolit, dar ceaţa tot trece, valuri, valuri. Nu vreau să renunţ nici în ruptul capului, dar nici să plec pe vremea asta nu prea îmi vine…

Se ridică cineva, finaaally! Mă aşez că am obosit ceva de speriat stând în picioare! Stau şi cântăresc situaţia în cap de zeci de ori, când sunt distrasă de discuţia unor băieţi de lângă mine, care se gândesc să coboare în Buşteni pe Jepii mici. Observ fără să mă chinui prea tare că sunt încălţaţi cu adidaşi cu semn de nike auriu. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut să fac aşa ceva, chiar dacă am echipament. Am vrut să le zic să se răzgândească, dar mi-am dat seama că m-aş lupta cu morile de vânt explicându-le cum că pietrele sunt ude (a plouat, duuuh!) şi că este foarte riscant. Mă las la mâna mea….

După o oră jumate, la 16:30, abia mai picură din când în când şi hotărăsc să mergem totuşi spre Cruce. Zic, asta e, tre’ să-mi încerc norocul!

Cabana Caraiman (2025m) – Crucea Caraiman (2284m): 1 h

Pornim pe Brâna mare a Caraimanului, despre care am auzit, tot aşa, o mie de poveşti de groază, cum că ar fi poteca foarte îngustă, că te-ar lua ameţeală, c-o fi, c-o păţi…

În mod miraculos, după câţiva paşi nu mai picură deloc. Ceaţa se ridică de tot, şi ce văd? Nişte cer albastru!! Nu-mi vine să cred! Pare ireal…

Îmi place la nebunie brâna asta! Bineînţeles că nu e nimic de speriat, poate doar pentru cei cu rău de înălţime (care oricum nu văd ce ar căuta pe aici) şi, evident, pe timp de ceaţă sau ploaie.

Ajungem la o cotitură, care, de la depărtare, chiar pare dificilă. Mi se părea că efectiv n-ai pe unde să treci, dar când ne apropiem se desluşeşte imediat misterul :)

Cerul se eliberează din ce în ce mai mult! Mă uit în urmă cum Cabana Caraiman se face mică-mică, mă uit în faţă şi mă gândesc cât o mai fi până văd crucea, şi fac poză după poză. Îmi vine să strig it’s a miracle!!! Ştiu că e ceva normal ca pe munte să se schimbe vremea aşa repede, însă, când se întâmpla asta după ce crezi că totul s-a dus pe apa sâmbetei, e cea mai mare bucurie de pe lume!

Eu am prins puteri magice, nu mă mai doare nimic, vreau doar să o văăăd! Nu am stare să stau locului şi ţopăi din ce în ce mai repede şi la un moment dat, după colţ, se iveşte! E crucea! Uite-o! Hai mai repede!!!

A ieşit şi soarele, nu-mi vine să cred!! Îmi dau lacrimile… Chiar am reuşit! După atâta timp de visat, chiar am ajuns! Doamne, cât de frumos e! Apăs de nu ştiu câte ori pe buton, de parcă dacă fac mai multe poze mi se întipăreşte mai bine imaginea asta în cap.

Înaintăm câţiva paşi şi ne oprim să facem poze. Şi iar, şi iar, că parcă de fiecare dată e altfel!

Minutele zboară imediat şi ajungem la baza Crucii. Ce mare eeee! Mă uit la ceas. Ah, nu ne permitem să stăm mai mult de 30 de minute. :( Mai avem 2 ore şi ceva până la Omu şi deja e foarte târziu. Mă gândesc că poate nu ne mai dă de mâncare dacă ajungem foarte târziu.

Am un sentiment tare ciudat. Nu reuşesc să stau locului deloc pe băncuţă. Mă învârt pe acolo ca o muscă fără cap, fac poze, mă minunez, iar mai fac nişte poze.. :P

Jumatea de oră trece incredibil de repede şi cu chiu cu vai ne îndurăm să ne punem iar bolostâncile în spate şi să plecăm.

Crucea Caraiman (2284m ) – Șaua Șugărilor (2305 m): 1 h 15

Urc din greu spre Vf. Caraiman, rămân în urmă, mă întorc de 10 ori să mă uit spre Cruce şi într-un final apoteotic, ies la liman.

De aoclo chiar că-i ca-n palmă. Ah, cât de frumos e platoul Bucegi! E o linişte de-mi aud gândurile şi pe raza mea vizuală nu mai văd niciun picior de om. Se simte deja oboseala după atâtea ore de mers, mă doare spatele foarte tare şi după vreo juma de oră iar trebuie să mă opresc şi ne hotărâm să ne întindem un pic pe iarbă. Mă uit la un cer albastru de nu-mi vine să cred şi trag o poza aşa tolănită cum sunt.

Mergem mai departe şi în dreptul Coştilei ne întâlnim cu un tip care a venit cu câinele. Sunt numai ei doi şi merg tot spre Omu. Super, nu mai mergem singuri!

Câinele e bestial, aleargă de colo colo, sare de nebun, e tare drăgălaş. Tipul îmi pare foarte de treaba şi vorbeşte foarte … zen like.

Mergem alături de el şi vorbim una alta, când acolo observ că fumează. Nu tre să mă holbez ca să-mi dau seama că nu e o ţigară obişnuită, şi atunci îmi pică fisa de ce e el aşa zen. Trag concluzia că e marijuana, deşi nu am văzut în viaţa mea.

Nu facem trei paşi că ne zice aşa chill cum e el: Mah, eu fumez nişte iaaarba.. Vreţi şi voi? :))))))

Am refuzat politicos şi mi-am văzut mai departe de drum. Maxima zilei a fost când şi-a strigat câinele, care o luase binişor în faţă: „Şapte! Vino-ncoa!”. M-am abţinut cu greu să nu râd pe burtă. Cum naiba să-i zici câinelui „Şapte”??? Da, Seven mai sună cum mai sună, dar traducerea e dezastruoasă.

Trecem prin poţiunea mai stâncoasă şi mă uit încă stupefiată la cât de albastru e cerul! N-aş fi visat aşa ceva nici de dimineaţă când am intrat în traseu, darmite mai devreme, când ploua. Pare chiar un vis frumos.

Șaua Șugărilor (2305 m) – Vf. Omu (2505 m): 1 h 15

Ajungem la intersecţia cu traseul care vine de la Babele şi ne întâlnim cu nişte băieţi care împing de zor bicicletele la deal. Şi atunci mă gândeam că ei sunt şi mai chinuiţi ca noi.

Îi depăşim, dar ne ajung din urmă pe la Cerdac, unde e o porţiune mai delicată, chiar şi pentru noi, darmite pentru ei.

Trec şi ei cu bine şi ne zgâim cu toţii la Cabana Omu, pe care o văzusem de mai demult, dar era mult mai departe. Acum pare tare aproape, dar istoria se repetă, şi mergem, şi mergem, şi nu mai ajungem odată. Am ajuns la concluzia că în momentul în care văd de la depărtare obiectivul, e un chin până ajung la el. Nu mai bine în Piatra Mare? Urci şi tot urci prin pădure, până când hop, ieşi la Cabană. :)

În ultima şa ne oprim să ne minunăm la o formaţiune foarte atipică (Mecetul Turcesc) şi mă tolănesc iar, că tare mă doare spatele maică! Simt că nu mai pot. Pare că până la Omu mai sunt 5 minute, dar mie mi se pare că o să facem o veşnicie.

Am urcat ultima porţiune cu ultimele puteri. Evident ca şi pe ultima sută de metri trebuia să fie de urcat, că doar e cel mai înalt vârf din Bucegi, doar n-ai vrea să cobori! Mă opream la fiecare câţiva paşi, dădeam rateuri ca o maşină care a rămas fără benzină. E deja 8 jumate, dar bine măcar că am ajuns pe lumină. We made it, we actually made it! E o bucurie enormă pentru mine, însă oboseala nu mă lasă să mă bucur chiar 100%. Doar vreo 98 :)

Cu câţiva paşi înainte să ajungem aud o voce cunoscută care zice: „Hai, mai repede!”. Nu îmi dau seama cine e, dar apoi îmi amintesc că Răzvan îmi spusese că o să treacă pe acolo, dar totuşi parcă îmi zisese că nu rămâne să doarmă. O fi el, n-o fi el? El e!!! Mă bucur enorm să ne întâlnim cu el fix aici. Ce nu ştaim încă e că, un pic mai încolo, o să mă bucur şi mai tare.

Mi-amintesc şi de Mihai, care sigur a ajuns acu o mie de ani şi ne zicea nouă că o sa ajungem înaintea lor. Ha, ha, doar i-am zis că merg încet, şi nici nu ştiam că va ploua şi vom sta pe loc o oră jumătate.

Mă trântesc pe băncuţă şi nu ştiu ce să fac mai repede. Tre să punem repede cortul, că se întunecă, dar tre să mergem repede să mâncăm, că poate se termină şi nu ne mai dă, ah, dar tre să mă duc şi la baie că fac pe mine :)))))

Intru în cabană şi mi se aburesc ochelarii de la câţi oameni sunt acolo! Zici că e iarnă, nu alta. Mă vede Mihai şi-mi face semn. Îmi dă vestea bombă: nu mai e mâncare. Whaaaaat???? Noi avem doar un pate la noi pentru mâine dimineaţă!!! Mă duc şi întreb. Sper măcar la o ciorbă… Nimic! 0 barat! Nada! Niente! Nothing!

We’re fucked, ca să zic aşa. Ce naiba facem? Mie mi-e foame de nu știu câte ore.

Dar să nu uităm de cort. Hai repede să-l punem. Căutăm un loc drept, dar nu găsim nimic. Panta în care am dormit la Piatra Mare e mic copil faţă de ce-i aici. Găsim ceva acceptabil şi băgăm cuiele, dar vine Răzvan şi ne zice să nu stăm aşa izolaţi, şi luăm cortul pe sus şi îl mutăm mai lângă celelalte. Ah, o pantă de cea mai mare frumuseţea. Soarele apune tare frumos, dar mie îmi îngheaţă mâinile pe beţe. Mă îmbrac cu tot rucsacul, dar nu strica dacă luam şi mănuşile cu mine. Genial. Mi-e frig şi mi-e foame. Cu frigul rezolv, că în sac e cald, dar cu mâncatul…


Dar uite că lucrurile s-au aranjat în aşa fel cum nici nu mi-aş fi imaginat. Nu am cuvinte pentru a-i mulţumi lui Răzvan că nu ne-a lăsat să murim de foame! Ne-a luat în cabană, ne-a făcut supă şi piure şi ne-a dat din salamul şi lipia lui… ce să zic, sincer nu mai aveam cuvinte, şi îmi făceam griji că nu-şi dă seama cât de recunoscătoare sunt, şi că mai mult nu ştiam ce să spun de ruşine… Din tot sufletul îmi doresc să pot şi eu vreodată să îl răsplătesc cumva.

Se făcu 10. I-am mulţumit din nou lui Răzvan şi am mers la culcare. Afară e întuneric beznă şi mă bag zgribulită în cort cu speranţa că nu mă va sforăi nimeni…

Noapte bună!

Citește aici despre traseul de coborâre de a doua zi.

Cabana Caraiman (2025m) – Crucea Caraiman (2284m ) ( , marcaj vechi – 1 h)
Crucea Caraiman (2284m ) – Cabana Vf. Omu (2505 m) ( + – 2 h 30)


Tip traseu: drumeție

Stare marcaj: ok

Sezonalitate: Se recomandă parcurgea traseului doar în lipsa zăpăzii. Iarna există porțiuni cu pericol de avalanșă.

Surse apă: nu există

Data: 17 iulie 2010

Hărți: Munții noștri Bucegi Android | iOS


HARTĂ

Detalii despre întreaga tură de 2 zile găsești aici.

CE SĂ IEI CU TINE


Abonează-te la newsletter și îți trimit imediat pe e‑mail lista cu tot ce ai nevoie pe munte.

Despre autor

ALEXANDRA PUȘCAȘU

Salut! Sper că ți-a plăcut să citești acest articol la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să‑l scriu pentru tine :) Am creat acest blog în 2009 pentru a-i ajuta și pe alții să găsească fericire și libertate prin intermediul călătoriilor și a naturii. Te invit să citești mai multe aici.

VREI SĂ SPUI CEVA?

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei