Traseu: Predeal Clăbucet Sosire (1050 m)– Cabana Gârbova (1350 m) – Vf. Clăbucetul Taurului (1520 m)– Plaiul lui Soş Mihai – Azuga
M-am chinuit toata iarna să fac traseul asta şi din varii motive a venit şi martie şi rămăsese tot într-un plan secundar. Însă mă uitam eu plictisită într-o vineri la vreme şi se anunţa soare din abundenţă la munte. Atât mi-a trebuit, şi a doua zi dimineaţă eram în tren spre Predeal. Am ajuns cam târziu la gară şi am prins nişte locuri de lux, la geam. La geamul de pe culoar logic, adică în picioare. Tot drumul până la Sinaia am fost terorizată fonic de o trupă numeroasă de copii de clasa a 9-a care mergeau cu diriginta sau o profesoară la munte. Eu înţeleg că la vârsta aia probabil şi eu eram mai neastâmpărată, însă ei întreceau orice limită a bunului simţ, iar profesoara care îi însoţea n-avea chiar nicio treabă.
Abia la Sinaia am prins şi noi loc să ne aşezăm, şi în final am ajuns la Predeal după „doar” 3 ore 45. Când am ajuns la baza pârtiei am început să căutăm o săgeată sau primul marcaj, ceva. Mi se pare chiar interesant faptul că am venit la Predeal de zeci de ori însă, având alte treburi, n-am observat niciodată vreun marcaj de traseu.
Cu toate astea, recent înnoit sau nu, marcajul era acolo, la vedere, numai că nu mă trăgea de nas.
Şi aşa a început tura noastră.
Am intrat repejor în pădure, pe partea stânga a pârtiei, şi ne-am îndepărtat, spre liniştea mea, de muzica şi zgomotele de pe pârtie. Am început să urcăm încetişor, şi mă bucuram de fiecare ciripit şi de razele de soare care luminau poteca. Şi cum mă bucuram eu aşa în sinea mea în linişte, brusc apare ceva în faţa noastră care se mişcă cu o viteză considerabilă. Mi-a sărit inima din loc. Era un puşti care probabil se plictisise de pârtia amenajată pentru schi şi snowboard, şi s-a gândit că ce-ar fi să mă dau cu placa pe potecă… No comment… Spre fericirea mea a fost singurul cu astfel de idei creţe.
După vreo 30-40 de minute am ieşit în porţiunea de trecere dintre partea superioară şi cea inferioară a pârtiei şi am traversat pe partea cealaltă a pârtiei, adică pe partea dreaptă, şi am ajuns într-un punct în care traseul se continua la dreapta, prin pădure, însă pe copac apărea şi o plăcuţă care îmi dădea de înţeles că drumul s-ar bifurca. Cert e că în pădure am văzut marcajul pe copaci, drept şi prin urmare am luat-o pe acolo. Urmele care erau deja făcute în prima parte a traseului se terminau brusc după câţiva metri, semn că cei dinaintea noastră au abandonat la vederea stratului destul de mare de zăpadă. Moment în care mi-am pus parazăpezile şi i-am dat bice.
Am mers ce am mers şi mi-am dat seama la un moment dat că prea mergem pe curba de nivel şi în ritmul asta (mai degrabă direcţia asta) clar nu mai ajungem la Clăbucet Plecare. Începusem chiar să mă impacientez, pentru că pe hartă (pe care o uitasem ca prostu acasă) ştiu sigur că acest traseu nu apărea, deşi marcajul era cel care trebuie (triunghi albastru) şi mai mult decât atât, era chiar proaspăt înnoit (ca pe toată lungimea traseului de altfel), drept urmare era chiar culmea să îmi fac griji. Mi-am zis: chiar n-are ce sa fie de rău atâta timp cât sunt pe traseu marcat. Singura mea grijă era că nu-mi dădeam seama până unde o să mergem aşa.. până la Gârbova, sau până ne trezim direct în Azuga? A doua variantă chiar nu vroiam să se întâmple.
Am încercat să ne uităm cu busola şi să văd mîcar în ce direcţie mergem, dar n-am rezolvat nimic, a intrat Cristi pe google maps de pe aifon însă cu precizia lui peşte, ne arăta cabana ca şi cum ar fi undeva în spatele nostru, ceea ce era imposibil.
În drumul nostru am ieşit de două ori în două poieniţe care semănau izbitor între ele. În fiecare ne-am oprit câteva minute şi ne-am bucurat de priveliştea superbă asupra Bucegilor şi, fiindcă era foarte senin, am văzut chiar şi Piatra Craiului.
În una dintre ele am văzut chiar şi nişte urme care nu semănau a nimic altceva decât a urme de urs, şi deşi nu păreau deloc proaspete, ne-am luat repede tălpăşiţa. Repede e mult spus, pentru că zăpada era foarte mare, adesea intram cu picioarele cu mult deasupra genunchilor, şi uneori trebuia să mă ridic cu ajutorul beţelor.
Într-un final apoteotic, aşa cum am şi bănuit în ultima parte a drumului, am ieşit la Cabana Gârbova. Am răsuflat uşurată căci îmi doream de foarte mult timp să urc pe vârful Clăbucetului Taurului, la care m-am uitat nu o singură dată de lângă Cabană, dăţile trecute când am ajuns aici.
După aproape 2 ore de la plecare, ne-am permis şi noi să intram în cabană şi să savurăm o ciorbă gustoasă, care ne-a uns la suflet. Mă rog..la stomac.. :)
N-am zăbovit mult pentru că efectiv nu mai aveam stare, aşa că am ieşit, am dat noroc cu cel mai „micuţ” câine de la cabană şi am început să urcăm.
Mi-a plăcut la nebunie urcuşul ăsta, în faţă vedeam doar albul zăpezii şi deasupra cerul albastru, în dreapta trăgeam cu ochii la Bucegi, în spate cabana se făcea mică-mică şi uneori nici nu o mai vedeam, şi încet încet începeau să răsară toate celelalte masive/vărfuri: Piatra Mare şi Postăvaru în spate, în stânga fratele Clăbucetul Azuga, şi în spatele lui Munţii Neamţului, iar în faţă vârfurile Urechea şi Cazacu.
Când am ajuns pe vârf deja rămăsesem fără cuvinte. Mă învârteam ca prostu’ de jur împrejur şi nu ştiam unde să mă uit mai degrabă. Iniţial am crezut că suntem singuri, căci nu mai era picior de om pe acolo, abia mai apoi când ne-am aşezat pe un petic pe care nu mai era zăpadă, am observat că mai jos de noi mai era un cuplu care se bucura de linişte şi de razele soarelui în vârf de munte.Postăvaru
Clăbucetul Azuga şi Munţii Neamţului
În momentul ală nu-mi doream să fiu nicăieri altundeva. Simţeam că sunt exact unde ar trebui să fiu, şi am stat aşa lungită pe iarbă visând ce fain ar fi să nu mai trebuiască să plec…
Când ne-am urnit cu chiu cu vai, am mai privit odată spectacolul de culori făcut de cer şi zăpada întreruptă pe alocuri de petice de iarbă, care după părerea mea avea o culoare genială, chiar dacă abia aştept să se facă verde :)
Nu facem cred nici 10 paşi când, spre extazul meu, zărim câteva pâlcuri de brânduşe, şi câteva răzleţe din loc în loc. A urmat desigur o mică sesiune foto în care ele au fost fotomodelul principal, însă eram aşa de emoţionată încât nici nu ştiam ce fac. Dădeam pe macro, apăsam butoanele aiurea, îmi tremurau mâinile.. În final au ieşit câteva poze din care se înţelege ceva :P
Am dibuit apoi intrarea pe Plaiul lui Soş Mihai, şi în scurt timp a apărut şi marcajul, care din nou arată proaspăt înnoit.
Am intrat în pădure, unde a început coborârea propriu-zisă şi după vreo jumătate de oră ajungem într-o poiană în care văd nişte brazi tinerei.
După încă jumătate de oră am ajuns la finalul turei, adică în Azuga. Asta nu înainte de a vedea multe urme, cred eu de cerb, destul de proaspete, de mă miram că nu am dat nas în nas cu vreunul, eu care tot timpul când mergem doar noi doi pe munte mă uit tot drumul stânga-dreapta şi în spate, pentru că mi-e foarte frică de urs sau mai ştiu eu ce alte animale ar putea fi prin pădure.
Ce am învăţat azi:
• Trebuie neapărat să fac un check-list cu tot ce trebuie băgat în rucsac pentru că iar am reuşit să uit harta, şi chiar m-ar fi fost de mare folos în momentul în care nu ştiam de ce sunt pe triunghi albastru dar merg în alta direcţie decât cea pe care ştiu că ar trebui. Degeaba aveam 2 busole la mine…
• Tot în zona rucsacului… clar trebuie să-mi fac rucsacul de cu seară, şi nu pe fugă dimineaţa, pentru că de aia am şi uitat harta.
foarte faina tura – este un traseu in care, cu putin noroc, te poti bucura de toate minunatiile iernii si sa te si pregatesti pentru ture mult mai dificile
din pacate nu stiti ca in acea poiana proaspat impadurita-Saua Mare- pe numele ei, puteati vedea ramasitele( asa stim noi sa conservam) celebrului brad
-candelabru monument al naturii inainte de 1989!
Nu stiu de ce ati presupus ca nu stiu. Ba stiu foarte bine, dar nu am vrut sa amintesc un lucru trist…
am vrut sa parcurg si eu acest traseu dar de la Girbova nu am putut urca mai departe din cauza zapezii si am schimbat traseul :(
Cand?
Era mult zapada sau ce?
da..foarte multa…am fost sambata …poti citi despre excursia noastra aici http://plaiuriromanesti.blogspot.com/2012/03/prima-plimbare-iarna.html