Sălciua de Jos – Cascada Şipote – Mihai Viteazu – Cheia – Cheile Turzii – Cheia – Turda – Aiud – Alba Iulia: 130 km
Trezirea în creierul munţilor e chiar faina. Cerul e foarte senin şi se anunţa o zi călduroasă. Îmbarcăm iar maşina şi pornim încet pe drumul fantastic. Las pe liber, înaintăm cu 0,0003 la oră şi încep să aud un scârţâit. Aici încep să mi se adeverească temerile că am sfeclit-o oleacă cu maşina. Scârţâitul persistă şi mi se urcă inima în gât. Suntem şi pe drum pietruit şi nu pot să-mi dau seama ce e. Unde mai pui că de data asta norocul nu mai ţine cu mine şi trebuie să fac faţă unei situaţii ‘strâmte’ când vine o maşină din sens opus. 10 manevre din partea mea mai târziu, rezultă un spaţiu prin care are loc omu’ să treacă cu maşina, mă şterg pe frunte şi plec mai departe. Ajungând la drumul asfaltat, scârţâitul persistă. Dar cum momentan n-am ce sa fac, merg mai departe and wish it will go away.
Mergem pe acelaşi drum pe care am ajuns aici, adică pe DN 75 spre Turda, în speranţa că de data asta nu ratăm Cascada Şipote, care ar trebui să fie pe partea dreaptă a drumului. Cu toate că am fost atenţi, ziua precedentă nu am văzut-o.
De data asta însă, dacă beleşti bine ochii o vezi. Problema este că nu există nici cel mai vag panou turistic, indicator sau măcar un carton scris cu markerul care să-ţi zică unde e cascada. O fi ea la drum, dar totuşi. Deci tragem pe dreapta, în bătaia directă a soarelui, again, unde e loc de câteva maşini şi ne benoclam la cascadă, care se află peste râu (evident). De la cascadă este amenajată un fel de conductă care trece peste râu şi aduce apă chiar lângă şosea.
Şi ce ne gândim noi…să traversăm râul, pentru că de aici nu se vede prea bine, şi parcă o mică bălăceală la picioare pe căldura asta nu ar strica. Aşa că îmi suflec la maxim pantalonii şi pornim.
HOWEVER, înainte să faceţi aşa ceva ar trebui să vă gândiţi un pic mai mult decât noi. Şi anume trebuie să aveţi nişe încălţări impermeabile / sandale sau papuci rezistenţi sau ceva de genul asta, pentru că în picioarele goale sau cu papuci şubrezi nu merge. Trust me, le-am încercat pe ambele. Cu picioarele goale mai aveam un pic şi începeam să plâng pentru că e groaznic. Nu recomand în nici un caz!!! Iar papucii mei s-au rupt din toate încheieturile posibile. Noroc că am luat cu mine sandalele, cu care puteam intra lejer în apă şi care m-au salvat la întoarcere.
Apa ţin să spun că în câteva locuri a depăşit un metru, şi ştiu asta pentru că oricât de mult mi-am suflecat pantalonii, tot m-am udat un pic.
După ce am ajuns cu chiu cu vai pe partea cu cascada, ne urcam pe nişte pietre să ne liniştim. Apa de lângă cascada este evident mult mai rece decât în rest, unde era chiar călduţă.
Mă cocoţ bineînţeles cât de sus pot eu, fac nişte poze şi cobor. Pe partea cealaltă a râului observăm alţi oameni cărora probabil le stricăm pozele, având în vedere că suntem all over the place, şi oricum ar încerca să facă poze la cascadă, s-ar alege şi cu noi în poză.
Din păcate, ceea ce se vede de la şosea este doar una dintre căderile de apă ale cascadei Şipote, aceasta având de fapt o lungime de cca. 1 km, cu mai multe cascade mici şi două mai mari.
Pozele pe care le-am văzut cu căderea de apă care merge prin pădure sunt de-a dreptul fascinante, însă nu am reuşit să aflu cum poţi să ajungi să urmăreşti tot traseul apei. Iar timpul de asemenea nu ne permite să mergem să ne informăm undeva. Totuşi, recomand ca dacă ajungeţi cumva pe aceste meleaguri, să încercaţi să aflaţi cum se ajunge, pentru că chiar se merită.
Noi după bălăceală ne urcăm în maşină şi pornim spre Cheile Turzii.
Se merge prin satul Cheia, drumul este bun şi se urmăresc indicatoarele spre Cheile Turzii. Se ajunge la o parcare, unde drumul asfaltat se termină, dar pentru a ajunge la intrarea în chei mai este de coborât pe un drum şerpuit şi pietruit cam de 1 – 1,5 km. Chiar de sus, priveliştea este splendidă.
Noi am avut „norocul” de a ajunge aici într-o zi de duminică, care pe deasupra mai era şi senină, şi a trebuit să explorăm cheile laolaltă cu încă câteva sute de oameni. Când am ajuns jos, ne-am lovit de o mare de maşini parcate şi oameni care fac grătar, se distrează… şi cel mai probabil majoritatea lasă gunoaie în urma lor…
Pentru a intra în cheile propriu-zise se lasă maşina şi se porneşte la picior. Eu una am întrebat pe cineva cum se intră pentru că era nici un semn evident. Se păşeşte în pădure şi în scurt timp, după traversarea primului pod, un nene ne cere câţiva lei, că de’, e rezervaţie naturală protejată.
Şi de aici se merge ba pe o parte, ba pe alta a cheilor, se traversează podurile, se merge pe alocuri lipit de perete ca să nu cazi…din-astea…
E un fel de plimbărică, adică nu necesită cine ştie ce efort, durează cam o oră să ajungi în celălalt capăt…şi e tare fain…
Sunt câteva zone în care poţi admira pereţii abrupţi şi stâncoşi ale cheilor în toată splendoarea lor… poţi admira alpiniştii, sau, ştiu eu, dacă eşti cunoscător, poţi încerca şi tu…
Amuzant este că la un moment dat dau cu ochii de următoarea „surpriză”:
Nu prea am înţeles care e morala, dar a fost destul de creepy…
Unii sunt răpuşi de caniculă şi se zbenguie prin apă, mie însă nu mi se pare chiar locul ideal pentru bălăceală…
La un moment dat observăm că dacă urcăm pieptiş, pe partea stângă a cheilor putem ajunge la o peşteră. Aici e raiul! Temperatura scade brusc undeva să zic la 15-17 grade, poate un pic mai mult dar oricum diferenţa de temperatură între afară şi înăuntru era imensă.
Aş fi stat aici toată ziua. Dar să explorăm un pic peştera. Ne dăm însă seama că nu avem lanterna la noi şi fără o sursă de lumină nu se poate înainta foarte mult, dar se pare că peştera este mai adâncă decât pare. Ca să ne convingem, facem o poză cu blitz şi într-adevăr se mai poate merge, dar nu orbecăind aşa.
Ieşim din mica oază de răcoare şi coborâm mai mult în fund decât în picioare până la poteca amenajată.
Pe partea opusă se mai vede o gură de peşteră, dar din cauză că urcuşul pare la fel de dificil şi pentru că suntem obosiţi, ne hotărâm să nu mai mergem până acolo. Din pacate, cred că ar fi meritat, deoarece ulterior am aflat că are şi o denumire, Peştera lui Balica, unde s-a ascuns nu ştiu ce haiduc. Cred că ar fi interesant de văzut, dar neaparat luaţi lanterne.
La sfârşit îţi dai seama când ajungi, pentru ca în locul pereţilor abrupţi apare mai multă verdeaţă şi când vezi nenea care percepe taxa de intrare, ştii că trebuie să te întorci.
La întoarcere parcă e şi mai cald şi nu vreau decât să ajungem înapoi mai repede.
Zona însă este deosebit de frumoasă, şi merită din plin să ajungeţi aici, şi eventual să şi zăboviţi un pic.
Noi însă ne urcăm în maşină şi ne grăbim să ajungem undeva unde ne putem conecta la internet ca să putem căuta un loc de dormit în seara asta, deoarece, schimbând un pic traseul, în seara asta trebuie să dormim la Alba Iulia şi aici nu avem nimic planificat.
Ne dăm repede seama că nu mai e ca la munte, aici la oraş preţurile sunt niţel mai scumpe şi trebuie să ne conformăm. Sunăm la un complex, dar se pare că nu au locuri. Sunăm apoi la un hotel şi rezervăm o cameră.
În drumul spre Alba Iulia se trece prin Aiud, unde opresc spontan pentru că observ minunăţia de biserică fortificată din centru.
Este în jur de ora 18 sau 19, dar spre surprinderea mea, poarta este deschisă şi se poate vizita curtea, care este chiar drăguţă.
Plecăm mai departe şi chiar când să ajungem la hotel, când trecem pe lângă el ne dăm seama că nu ar fi o idee prea bună să dormim la un hotel care are scris cu vopsea albă „HOTEL” pe acoperiş (ca să-l vezi de la şosea), se află în mijlocul câmpului, şi are ca privelişte o uzină…
Aşa că opresc iar ca să căutăm altceva.
Destul de nasol când nu ai ceva planificat dinainte, aşa cum am avut până acum.
Gama nu este prea largă şi nu prea ai de unde alege. Aşa că alegem până la urmă o pensiune oarecare, oricum toate costă la fel de mult, sunăm şi rezervăm. Când ajungem acolo, ne dăm seama că nu am făcut chiar cea mai bună alegere. Recepţia nu prea seamănă a recepţie, în cameră, e drept, e curat şi drăguţ, dar nu este aerisit, iar mirosul de neaerisit persistă până a doua zi…
În plus, aflăm că restaurantul nu este deschis, deci trebuie să plecăm să căutăm în altă parte un restaurant.
Mergem spre cetate după indicaţiile recepţionistei, mai întrebăm pe cineva pe drum…(nu de alta dar GPS-ul meu nu mai vrea să se alimenteze ) şi ajungem în cetate, unde pare a fi şi centru de altfel, cel puţin aşa mi se pare mie..
Găsim o pizzerie după ce am mers un pic la pas, ne dăm seama că Alba Iulia nu este un oraş prea mare, aşa cum îmi imaginam eu, şi în final mergem la pensiune la culcare.
A, să nu uit, avem mic dejun inclus a doua zi, dar recepţionista ne sfătuieşte să ne trezim la 7 (No way!!!!!!) ca să mai prindem, că cică sunt unii cu o fanfară de la Galaţi (ce coincidenţă) şi mănâncă tot!
Ziua 1 Ziua 2 Ziua 3 Ziua 4 Ziua 5 Ziua 6 Ziua 7 Ziua 8 Ziua 9
Ziua 10 Ziua 11 Ziua 12 Zilele 13 & 14
Buna !
In legatura cu cascada Sipote, partea faina, dupa mine, e la iesirea din munte, undeva, cam la 2 ore de mers de la sosea. Are o cadere de vreo 10 metri, se poate intra in spatele ei, unde e un fel de grota, noi am facut si ‘dus’ intr-o vara, la una din margini, unde vine apa mai putina; e si loc de campare mirific langa; merita sa ajungeti acolo, eu am fost de mai multe ori, dar de manutza cu sotul, asa ca nu stiu sa iti explic; trebuie sa cauti eventual un traseu de gps …
all the best
Mersi frumos pentru informatii. Cand o sa mai trec pe acolo o sa incerc sa gasesc cum se ajunge.
Salutare … Zi-mi si mie te rog cat v-a luat parcurgerea Cheilor Turzii dus/intors ?
Buna!
Imi cer scuze ca raspund asa tarziu dar am fost plecata in luna de miere…
Sper sa nu vina prea tarziu raspunsul.. Dar dureaza cam 2 ore cred, sincer nu mai tin foarte bine minte, dar cam asa..